ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2749/2016

Asupra  recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta SC „A” SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească  ce  se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata unei despăgubiri în sumă de 160.554.322 lei, echivalentul la data introducerii prezentei acțiuni, pentru suma de 36.178.809,96 Euro, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ anulat și prin neexecutarea întocmai a obligațiilor stabilite conform sentinței civile nr. 69/C A/28.02.2011 pronunțate în dosarul nr. 1292/36/2008 al Curții de Apel Constanța - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin  Decizia nr. 4399 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curți de  Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal.

2.Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 92 din  24 aprilie 2014 Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile invocate  și a respins cererea reclamantei SC „A” SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice  și Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, ca rămasă  fără obiect.

3.

Cererea de recurs

și motivele  înfățișate

Împotriva sentinței civile nr. 92 din  24 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „A” SA a declarat recurs, invocând ca temei de drept al demersului  procesual prevederile art. 483, art. 486, art. 488 alin.1 pct.4, 5, 6, 7 și 8 și art. 497 Cod procedură civilă.

În esență, prin  criticile dezvoltate au fost  înfățișate  următoarele:

•sentința cuprinde  motive contradictorii  și străine de  natura și obiectul   sau conținutul cauzei;

• grava eroare  în care  s-a aflat  instanța este  evidentă în condițiile în care nu se putea pune problema despăgubirilor bănești la momentul solicitării  anulării actului, de vreme ce a fost cerută și admisă încă la acea dată, despăgubirea în natură, prezumată a se executa de bună voie de către  autoritățile publice  debitoare;

•obiectul prezentei cauze  era și este  reprezentat de realizarea interesului  legitim al reclamantei  de a obține  despăgubirea cuvenită din partea pârâților, respectiv executarea obligației deja impusă judiciar și irevocabil prin  echivalent bănesc;

•sentința recurată este  lipsită de  orice  temei legal, de analiză proprie, încalcă  normele de  drept material, susținerile  pârâților, preluate  integral și necritic, fiind  lipsite de orice  substanță;

•nu există  nici un  temei legal  pentru  neexecutarea  unei  hotărâri judecătorești irevocabile și deci  executorie, susținerile și apărările  pârâților legate  de  obiectul primului  dosar și de posibilitatea  de executare fiind, în fapt, o contestare a  autorității de lucru judecat;

•nici instanța de fond și nici pârâții nu au răspuns situației de drept invocată de reclamantă  la  pct.16 din acțiune, derivând din  prevederile  art. 20 din HG nr.780/2006, privind stabilirea schemei de  comercializare a certificatelor de emisii de  gaze cu efect de seră, forma în vigoare la această dată;

•raportat la  obiectul  cererii,  reprezentat de  o despăgubire bănească echivalentă  sau  corespunzătoare,în raport de  neexecutarea, conform  legii, nici directă și nici indirectă,  a obligației de  a face,  ce  implică un fapt personal al  autorității publice debitoare, stabilită prin titlul executoriu, o eventuală dispariție a   obiectului  obligației de a face sau  imposibilitatea  obiectivă de executare, oricum  nu ar putea  reprezenta  motive care  să  conducă  la lipsa  obiectului cererii de  despăgubire;

•sentința reprezintă  în acest  mod, prin soluția  adoptată, o evidentă  depășire a  atribuțiilor  puterii   judecătorești și  totodată o încălcare  manifestă a  autorității de  lucru judecat a sentinței civile nr. 69/CA din 28.02.2011, titlu executoriu, irevocabilă urmare a  deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 4399 din  30.10.2012;

•au  fost  încălcate  în cauză atât  norme  procedurale  cât și  norme de  drept material având caracter imperativ, din perspectiva modului în care  instanța de fond a  procedat  la  soluționarea  tuturor cererilor  incidente ale  părților și a  cauzei deduse judecății, în ansamblul său.

4.Apărările  intimaților-pârâți

4.1. Guvernul României a formulat  întâmpinare  la recursul  reclamantei-recurente, solicitând, în esență, respingerea acestuia ca nefondat și menținerea  hotărârii instanței de  fond, ca   fiind legală și temeinică, în condițiile  în care excepția  lipsei de   obiect a fost corect  admisă, HG nr. 60/2008 producându-și  efectele și  fiind  valabilă pentru perioada 2007-2012.

4.2. Ministerul Mediului  și Schimbărilor  Climatice  (MMSC), la  rândul său, a formulat  întâmpinare prin care  a  solicitat  respingerea  recursului recurentei, arătând, în esență, în contextul  unor ample  referiri la  situația de  fapt, că recurenta   nici nu a  invocat motive de  nelegalitate ale  hotărârii  instanței de fond ci se  tinde la  o restabilire a  situației de  fapt, ceea ce nu este  admisibil în calea de atac a  recursului.

Recurenta-reclamantă a  formulat  și depus  la dosar răspunsuri  la  cele două întâmpinări, sus  menționate.

5.Procedura derulată  în recurs și recursul incident

5.1. Pe baza  recursului, a întâmpinărilor și  răspunsului la  întâmpinare, în temeiul  art. 493 alin.(2) și (3) Cod procedură civilă, a  fost  întocmit raportul  asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părților  potrivit  încheierii din data de  17 iunie 2015.

Prin  încheierea  de la  25.11.2015 din  Camera de  Consiliu, completul  de  filtru a  admis  în principiu recursul  și  conform  art. 493 alin.(7) Cod procedură civilă a  fixat  termen de  judecată pe fond a recursului, cu  citarea părților.

5.2.La data de  14.10.2015, recurenta-reclamantă a  depus la dosar, în susținerea  recursului promovat, (i) copia  sentinței civile  nr. 31/CA/6.07.2015, pronunțată de  Curtea de Apel Constanța (dos 726/36/2014) în temeiul  art. 24 alin.3 din Legea nr. 554/2004, republicată, prin care  au  fost  aplicate  amenzi și penalități  împotriva  conducătorilor  autorităților  publice debitoare (intimatele din prezenta cauză) până la data executării sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011, irevocabilă prin Decizia ÎCCJ nr.4399/30.10.2012 și (ii) HG nr.611/2015, pentru  modificarea  pct. 8.2  nr. 149 din Planul național de alocare  privind  certificatul de  emisii de  gaze cu efect de seră pentru perioadele  2007 și 2008-2012, aprobat prin  HG nr.60/2008, în al cărei preambul se  menționează că această hotărâre se adoptă având în vedere sentința civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a Curții de  Apel Constanța (filele 83-95 dosar recurs).

5.3.Intimatul  Ministerul Mediului  și Schimbărilor Climatice a formulat  în cauză, la data de  17.10.2016, în temeiul art. 483 Cod procedură civilă,

un recurs incident

, invocând,  în esență, motivele  în continuare arătate, despre care  susține că  se  circumscriu art. 488 alin.(1) pct.6 și 8 Cod procedură civilă, solicitând  admiterea  acestuia  și modificarea  în parte a  hotărârii primei instanțe, în sensul  admiterii  excepției  prescripției  dreptului material la  acțiune al reclamantei recurente și obligarea  acesteia  la plata cheltuielilor de  judecată:

•este nelegală soluția instanței de fond dată excepției prescripției dreptului  material la acțiune, din perspectiva art. 488 alin.(1) pct.6 și 8 Cod procedură civilă;

•actul administrativ vătămător, HG nr.60/2008 era cunoscut  de  recurentă și la data  acțiunii inițiale, ce a făcut obiectul dosarului nr. 1292/36/2008, când  însă nu a  evaluat prejudiciul  astfel că termenul  de  prescripție  începe să curgă de la  data la  care  Rompetrol a avut  sau putea  avea cunoștință de  valoarea  prejudiciului  său, anterior datei  de  30.11.2012;

•termenul special de prescripție, de 1 an de zile, s-a împlinit fie la  2.07.2009, fie la  28.02.2012, întinderea prejudiciului pretins trebuind a fi  raportată și la recunoașterile  exprese ale  Rompetrol din prezenta cauză, nefiind  justificată intervenirea unor elemente de natură a stabili că termenul de prescripție curge de la  o altă dată.

6.Considerentele  Înaltei Curți asupra recursurilor

6.1.Recursul  recurentei-reclamante

S.C. „A” S.A.

Examinând sentința  atacată prin  prisma  criticilor  recurentei-reclamante, față de  apărările  intimaților și   raportat la  reevaluarea  ansamblului  probator administrat în cauză ca și a  cadrului  normativ aplicabil, Înalta Curte  constată că recursul,  respectiv motivele de casare întemeiate pe   prevederile art. 488 alin.(1) pct.6 și 8  sunt  fondate, impunându-se  casarea  hotărârii  și trimiterea  cauzei  spre  rejudecare, în sensul  și pentru  argumentele  în continuare  expuse.

Recurenta  reclamantă S.C. „A” S.A. a investit  instanța de  contencios administrativ  cu cererea de  obligare  a  intimaților-pârâți la  plata în favoarea sa a unei despăgubiri în sumă de 160.554.322 lei, reprezentând  despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea  actului administrativ anulat și prin neexecutarea  întocmai a  obligațiilor stabilite conform sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011 a Curții de  Apel Constanța, definitivă, invocând în drept  dispozițiile  art. 1, 8 și 18  din Legea nr. 554/2004, republicată.

Instanța de fond, primind  excepția lipsei de  obiect, invocată de intimatul-pârât MMCG, în esență, pe considerentul că, raportat la hotărârea judecătorească definitivă invocată de  reclamantă, sesizarea  instanței la un interval de   timp de  10 luni de la  ieșirea  din  vigoare a  HG nr.60/2008, în condițiile în care actul normativ solicitat  a fi modificat și-a produs efectele  juridice  pentru care a fost  elaborat, nu mai are obiect, a respins ca atare acțiunea  reclamantei.

A mai  a arătat  prima instanță că la momentul introducerii  prezentei  acțiuni nu mai este  posibilă acordarea de  despăgubiri recurentei-reclamante, deoarece, pe de o parte,  aceasta a avut la dispoziție  calea specială a executării  obligației, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, HG nr.60/2008 și-a  produs  efectele, fiind  valabilă pentru perioada  2007-2012.

Raportat la  considerentele  sus expuse, Înalta Curte  reține  că sunt  fondate criticile  recurentei-reclamante întemeiate  pe  prevederile  art. 488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă și respectiv pct.8 Cod procedură civilă.

Motivația  primei instanțe  în susținerea  soluției  adoptate, aceea de a fi respinsă acțiunea  reclamantei pe excepția rămânerii fără obiect apare, întâi, ca fiind  contradictorie întrucât conține argumente ce țin mai degrabă de temeinicia cererii (a se vedea cele mai sus citate vizând căile legale despre care instanța a  apreciat că au fost la dispoziția recurentei-reclamante) ca și de  imposibilitatea de punere în executare a hotărârii judecătorești definitive/irevocabile prin Decizia nr.4399/30.10.2012, incluzând ieșirea  din vigoare a  actului  normativ solicitat a fi modificat (HG nr.60/2008) și nu de  lipsa  propriu-zisă a obiectului  cererii.

Incidența motivului de  casare prevăzut de art. 488 pct.8 Cod procedură civilă este atrasă, în opinia instanței de recurs, de greșita  aplicare și interpretare a  prevederilor  cuprinse în Legea nr.554/2004, republicată ce  au  fost indicate  de  recurenta-reclamantă ca temei  de drept al acțiunii de  față, ca și a prevederilor  art. 194 Cod procedură civilă.

Practica judiciară anterioară noului  cod  civil a consacrat soluția de   respingere a cererii ca rămasă  fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât (pârâți) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior  introducerii cererii de  chemare  în judecată.

Deși nu este consacrată legislativ, o atare soluție își menține  aplicabilitatea și se  justifică și sub imperiul noului  Cod de procedură civilă, fiind dedusă pe cale de interpretare din dispozițiile art. 194 lit.c) din Codul de procedură civilă (corespondent al art. 112 pct.3 din vechiul cod de procedură civilă).

Raportat la considerentele teoretico-jurisprudențiale enunțate, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor  consacrate, fiind  evident  că nu a intervenit  o executare  de  bună voie a obiectului cererii dedusă judecății și nicio altă împrejurare ulterioară  introducerii  cererii de chemare  în judecată, în acest sens.

În acord cu  criticile  recurentei-reclamante  și în opinia  Înaltei Curți se reține că  nu este  întemeiată soluția de  admitere a excepției lipsei/rămânerii  de obiect, pe considerentul că HG nr.60/2008 avea o perioadă limitată de  aplicabilitate, astfel că aplicarea sancțiunilor pentru neexecutarea dispozițiilor din  sentința civilă nr. 69/CA/2011 nu  mai este  posibilă, întrucât aceasta chiar  este o apărare de fond, care, în niciun caz nu lipsește cererea  reclamantei-recurente de  obiect.

Criticile recurentei-reclamante sunt  întemeiate și față de  împrejurarea că prima  instanță  nu a examinat  cu acuratețe „obiectul” cererii  de chemare  în judecată și mai cu seamă temeiul de  drept al  acesteia, recurenta indicând  atât  în acțiunea  principală, ca și  prin motivele de  recurs că, față de  imposibilitatea  executării directe a obligației, invocată de intimații-pârâți, se impune cu  necesitate executarea  prin  echivalent prevăzută de art. 1530-1548 Cod  civil, or acest aspect a rămas  cu  totul  neanalizat de  către  prima instanță.

Concluzionând, Înalta Curte primind criticile  recurentei-reclamante circumscrise motivelor de  casare sus arătate, pe care  le-a  apreciat ca fiind întemeiate, urmează așadar a admite recursul, în temeiul art. 496 alin.(1) și (2) și art. 497 Cod procedură civilă, cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată și a casa hotărârea primei instanțe cu consecința  trimiterii  cauzei  spre  rejudecare, asupra  fondului  cererii, dată fiind nelegalitatea soluționării cererii  inițială pe o  excepție de  procedură.

Cu ocazia  rejudecării cauzei  prima  instanță urmează a avea  în vedere  și a  evalua probator înscrisurile noi depuse în recurs de către recurentă, respectiv sentința civilă nr. 31/CA/6.07.2015 a Curții de Apel Constanța (nedefinitivă) și HG nr.611/2015 (filele  83 și  următoarele dosar recurs).

În fine, instanța de  rejudecare urmează a se pronunța  și asupra  celorlalte susțineri și apărări ale  recurentei-reclamante vizând  legalitatea  modalității de reprezentare  a  intimatei-pârâte și  recurente MMSC.

6.2. Recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

Față de  caracterul accesoriu al  recursului incident, raportat la  prevederile  art. 491 raportat la  art. 472 Cod procedură civilă, cu aplicarea  art. 488 Cod procedură civilă, Înalta Curte urmează să admită și acest recurs, urmare admiterii  recursului principal și mai ales a soluției adoptate, respectiv cea de casare a hotărârii atacate  cu trimitere  spre rejudecare, ceea ce  înseamnă că  instanța de  rejudecare urmează a analiza și conținutul acestui recurs, în contextul  rejudecării unitare  a  cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. „A” S.A. și recursul incident formulat de  pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 92 din 24 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi  21 octombrie 2016.