ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2298/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal la 29 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Nați­onală de Administrare Fiscală-Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Bu­curești-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat:

- obligarea autorității fiscale, ca în baza art. 165 Codul de procedură fiscală, să respecte dreptul de opțiune al societății debitoare potrivit indicațiilor din ordinul de plată cu care se achită atare obligații, atât pentru perioada aprilie 2016 - ianuarie 2017, cât și pentru perioada începând cu 17 februarie 2017 și până la rămânerea definitivă a hotărârii în prezen­ta cauză și, pe cale de consecință, să procedeze la redistribuirea sumelor reținute cu nerespectarea acestui drept;

- obligarea autorității fiscale să anuleze toate obligațiile fiscale accesorii cu titlu de penalități reținute în sarcina societății, pentru perioadele menționate, penalități care au fost reținute atât cu nerespectarea dreptului de opțiune, cât și cele care au fost reținute cu nerespectarea ordinii de stingere prevăzute la art. 165 lit. a), respectiv în situația în care au fost stinse accesoriile înaintea principalului;

- obligarea pârâtei să transfere toate sumele care au fost reținute cu titlu de debit principal în contul aferent plății creanței rezultate din decizia de impunere nr. x/31.03.2016 și R.I.F. nr. x/31.03.2016, în conturile aferente reprezentând debite principale pentru contribuții fiscale ale societății pentru perioada 17 februarie 2017 și până la rămânerea definitivă a hotărârii în prezenta cauză, astfel cum s-a precizat în cuprinsul OP-urilor cu nr. x și nr. x din 18 ianuarie 2018 obligații fiscale pe care societatea înțelege să le stingă, raportat la art. 166 coroborat cu art. 233 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală ținând cont de faptul că la 17 februarie 2017, conform Deciziei nr. 590/2017, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 a fost suspendată executarea silită privind creanța rezulta­tă din decizia și RIF-ul, mai sus-menționate;

- în situația admiterii petitului 1 și în cazul în care rezultă suprasolviri în fișa societății, să fie obligată pârâta să procedeze la compensarea sumelor aflate astfel în suprasolvire pentru datorii viitoare ale societății până la concurența acestor sume;

- obligarea pârâtei la emiterea unei fișe sintetice de plătitor a societății pentru anii 2016-2017.

Regulatorul de competență:

Prin sentința civilă nr. 298 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1932 din 18 septembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.

A admis excepția lipsei de obiect pentru capătul nr. 5 de cerere și a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca fiind lipsit de obiect.

A admis excepția lipsei de interes pentru restul capetelor de cerere și a respins în rest cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca fiind lipsită de interes.

Prin decizia civilă nr. 528 A din 23 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1932 din 18 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 528 A din 23 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, expunând următoarele critici:

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect invocată raportat la petitul nr. 5 din cererea de chemare în judecată, recurenta a invocat că instanțele de fond au admis această excepție cu nesocotirea sau greșita interpretare a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. c), art. 30 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) si art. 194 lit. c) C. proc. civ. și a deciziei nr. 2749/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obiectul dedus judecății este determinat, iar intimata nu a probat nicio împrejurare nouă intervenită ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, care să fi justificat depunerea fișei sintetice direct în instanță, ignorând solicitările recurentei-reclamante anterioare din procedura prealabilă. Interpretarea per a contrario ar deschide calea pentru autoritățile administrativ-fiscale de a nu mai da curs cererilor contribuabilului decât urmare a promovării acțiunilor în justiție.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes raportat la petitele 1-4 din cererea de chemare în judecată, recurenta a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că, potrivit adresei nr. x/12.10.2018, executarea silită a sumei cuprinse în titlul executoriu nr. x/27.05.2016 și a somației nr. 101/2 7.05.2016 a fost suspendată, întrucât a fost omologată împotriva recurentei procedura concordatului preventiv, fără a corobora probele de la dosar constând în fișa sintetică pe plătitor, OP-urile recurentei, hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2014;

Instanța de apel a reținut în mod greșit starea de fapt atât timp cât fișa sintetică pe plătitor, depusă de intimată în procedura prealabilă, din care reiese faptul că aceasta nu a ținut cont de imputația plății făcută de către recurentă, are forță probantă superioară unei adrese ulterioare emise de intimată.

Interesul recurentei în promovarea acțiunii subzistă în contextul în care actele administrativ-fiscale contestate nu erau anulate la data judecării apelului în prezenta cauză. În acest sens, a făcut trimitere la actele administrativ-fiscale care au stat la baza emiterii titlului nr. 100 și a somației nr. x, acestea fiind suspendate de la executare, conform deciziei nr. 2341/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2016, însă această suspendare operează doar până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației promovate, contestație ce face obiectul dosarului cu nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Nu se poate confunda prezenta acțiune, care are caracterul unei acțiuni preventive, cu contestația la executare, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, întrucât de esența acțiunilor preventive este tocmai să preîntâmpine încălcarea unui drept subiect posibil a fi lezat, drept care în speța de față privește plata taxelor și contribuțiilor la bugetul de stat, în condiții de legalitate, conform imputației plății făcute prin intermediul ordinelor de plata în cuprinsul cărora a specificat ce tip de contribuții înțelege să achite.

Interesul există și se justifică prin reținerile și distribuirile de sume nelegale efectuate de către intimată, aspect confirmat de fișa sintetică pe plătitor, independent de contestațiile sau suspendările câștigate și care au efect doar pentru viitor. Însă, în speță a fost invocată o situație de fapt fiscală din trecut, distinctă de acțiunile promovate ce au vizat ordinele de plată și de modalitatea în care intimata a ales să nu țină cont de imputația plății sau de ordinea de stingere a creanțelor, încălcând astfel prevederile art. 165 Codul de procedură fiscală și ale OMFP -ANAF nr. 3637/2015.

Intimata a încălcat prevederile fiscale menționate atât în ceea ce privește dreptul de opțiune, cât și ordinea de stingere a creanțelor, stingând accesorii înaintea principalului sau stingând debite mai vechi anterioare celor curente și, în consecință, producând prejudicii reclamantei.

În drept, s-a indicat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 17 noiembrie 2019, în termenul legal, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, pe cale de excepție, nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În susținerea excepției nulității recursului, intimata-pârâtă a arătat că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal atât timp cât au fost indicate într-o manieră generală mai multe prevederi din Codul fiscal, fără ca recurenta să aducă vreo critică deciziei atacate sub aspectul aplicării și interpretării greșite a normelor de drept avute în vedere la soluționarea cauzei.

La 15 ianuarie 2021, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat de completul de filtru nr. 6, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Prin rezoluția din 4 martie 2021, completul nr. 6 a fixat termen la 20 aprilie 2021, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului.

Ca urmare a Hotărârilor de Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8 din 27 ianuarie 2021 și nr. 33 din 31 martie 2021, începând cu 9 aprilie 2021, completul nr. 6 a fost desființat, iar dosarul pendinte a fost repartizat, prin metoda sistemului ciclic, completului nr. 5.

Prin încheierea din 12 aprilie 2021, completul CF x a preschimbat, din oficiu, termenul pentru analiza admisibilității în principiu a recursului de la 20 aprilie 2021 la 24 iunie 2021.

Prin încheierea din 24 iunie 2021, recursul declarat de reclamantă a fost admis în principiu, fiind fixat termen la 28 octombrie 2021, în ședință publică, în vederea soluționării recursului, când instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei.

Cu privire la excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs formulate putând fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a îndreptat, din oficiu, eroarea materială strecurată în minuta deciziei nr. 2298 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, în sensul că se va trece mențiunea omisă, "Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021."

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin criticile subsumate de către recurentă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 32 alin. (1) lit. c), art. 30 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) si art. 194 lit. c) C. proc. civ.

Cum pentru acest motiv de recurs se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar prevederile indicate de recurentă, ca fiind greșit aplicate, reprezintă norme de procedură, Înalta Curte urmează a le analiza din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia formulează o pretenție, aceasta fiind una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile.

Art. 9 alin. (2) din aceleași cod statuează că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, astfel că, potrivit art. 194 lit. c), cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui.

Conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul este obligat să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afara cazurilor în care legea prevede altfel.

Interpretând aceste dispoziții legale, rezultă că obiectul cererii de chemare în judecată fixează limitele judecății, instanța fiind obligată să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Înalta Curte constată că petitul nr. 5 din cererea de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la emiterea fișei sintetice de plătitor a societății reclamante pentru anii 2016-2017, a fost respins de prima instanță ca fiind lipsit de obiect, soluție menținută în apel cu motivarea că această fișă sintetică totală (cuprinzând evidența până la 23 martie 2018) a fost depusă la dosar de intimata-pârâtă la 19 aprilie 2018. În acest context, instanțele de fond au apreciat că obiectul capătului nr. 5 de cerere nu mai subzistă, din moment ce pretenția reclamantei a fost satisfăcută prin executarea de bunăvoie de către pârâtă a obligației privind emiterea fișei sintetice de plătitor pentru anii 2016-2017, aceasta fiind depusă la dosar.

În această privință, recurenta-reclamantă a criticat că, în ipoteza în care pârâtul a executat pretenția dedusă judecății urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, nu se poate reține soluția de admitere a excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, obiectul dedus judecății fiind determinat și în ființă.

Critica nu poate fi primită.

Recurenta-reclamantă pretinde, în mod nejustificat, că în soluționarea cauzei instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile procedurale anterior enunțate.

Soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect este consacrată în practica judiciară vechiul C. proc. civ. pentru situația când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât/pârâți de bunăvoie, înainte de finalizarea procesului. O atare soluție își menține aplicabilitatea și se justifică și sub imperiul noului C. proc. civ., deși nu este prevăzută legislativ, deoarece se deduce pe cale de interpretare din dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ.

Deoarece executarea obligației de emitere a fișei sintetice (împrejurarea) a survenit ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanța a respins capătul de cerere ca lipsit de obiect; or, dacă împrejurarea ar fi survenit înainte de introducerea cererii, în virtutea dispozițiilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ. s-ar fi dispus anularea sa, deoarece ar fi însemnat că, la momentul formulării cererii, obiectul lipsea.

Contrar susținerilor recurentei, pentru a fi reținută această soluție nu era necesar ca intimata-pârâtă să fi probat că a survenit o împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată care să justifice depunerea fișei sintetice direct în instanță.

Considerentele deciziei recurate sunt explicite în acest sens, în mod corect fiind reținut că "obiectul acțiunii, fiind una dintre condițiile de exercitare și susținere a acțiunii civile, trebuie să existe nu doar la momentul învestirii instanței, ci pe tot parcursul procesului, în caz contrar cererea urmând a fi respinsă ca lipsită de obiect sau rămasă fără obiect, astfel cum în mod corect a procedat în cauză prima instanță, cu referire la capătul nr. 5 de cerere."

În ceea ce privește criticile aduse cu privire la soluția de respingere a celorlalte capete de cerere ca lipsite de interes, din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi analizată susținerea că interesul în promovarea acțiunii subzistă în contextul în care actele administrativ-fiscale contestate nu erau anulate la data judecării apelului în prezenta cauză.

În mod corect instanțele de fond au verificat dacă subzistă interesul în susținerea acțiunii, fiind analizat argumentul recurentei în sensul că interesul urmărit constă în obligarea pârâtei la respectarea hotărârii judecătorești definitive privind suspendarea executării silite, precum și la respectarea imputației plății.

Raportat la circumstanțele speței s-a reținut în mod legal în considerentele deciziei recurate că reclamanta nu justifică un interes practic din moment ce executarea silită care face obiectul dosarului de executare nr. x a fost suspendată până la soluționarea contestației la executare, iar această contestație a fost admisă la 6 iunie 2018 și s-a dispus anularea titlului executoriu nr. x din 27 mai 2016, a somației nr. x din 27 mai 2016 și a adresei de înființare a popririi nr. 100 din aceeași dată.

În acest sens, curtea de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 2266 din 6 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a fost schimbată în parte sentința apelată și au fost anulate actele anterior menționate.

Ca atare, instanțele de fond nu au făcut decât să dea eficiență dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie să existe în tot cursul judecății. Aceasta deoarece textul prevede că nu doar pentru formularea, ci și pentru susținerea oricărei cereri este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții de exercițiu, astfel că norma sugerează că aceste condiții trebuie să se păstreze pe tot parcursul procesului, până la soluționarea definitivă a litigiului.

Procedând astfel, în mod judicios, în aplicarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., primele patru petite ale cererii de chemare în judecată au fost respinse ca lipsite de interes.

Un argument suplimentar a fost evidențiat în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere caracterul preventiv al acțiunii, deoarece a reținut în analiza condiției interesului că reclamanta va avea deschisă calea unei contestații la executare în cazul în care autoritatea fiscală nu va respecta ordinea stingerii obligațiilor fiscale.

Nici această critică nu poate fi primită.

Deși a susținut caracterul preventiv al acțiunii, recurenta-reclamantă nu a expus prin recurs critici de nelegalitate care să atragă incidența dispozițiilor art. 34 C. proc. civ., care prevăd expres excepțiile de la cerința dreptului pretins de a fi actual.

În conformitate cu art. 34 C. proc. civ.:,,(1) Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.

(2) Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a obligației de întreținere sau a altei prestații periodice.

(3) Pot fi încuviințate, înainte de împlinirea termenului, și alte cereri pentru executarea la termen a unor obligații, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului."

Cum recurenta-reclamantă susține că urmărește să preîntâmpine încălcarea dreptului de a plăti taxele și contribuțiile la bugetul de stat conform imputației plății indicate prin ordinele de plată, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel a respins această susținere în condițiile în care actele de executare emise în dosarul de executare nr. x au fost deja anulate, iar în cazul în care pârâta va proceda la o nouă executare, fără respectarea imputației plății, reclamanta va avea deschisă calea contestației la executare.

De altfel, această susținere nu poate fi încadrată în ipotezele descrise de prevederile art. 34 C. proc. civ., câtă vreme nu s-a pus în discuție realizarea unui drept afectat de termen sau o cerere pentru executarea la termen a unei obligații.

Alte critici deduse analizei în recurs vizează reținerea greșită a situației de fapt și aprecierea probelor, recurenta-reclamantă făcând trimitere la înscrisuri pe care le consideră relevante în analiza condiției interesului, precum și a nerespectării imputației plății.

Asemenea critici nu pot fi primite, deoarece se tinde la o cenzurare a aprecierii deja date mijloacelor de probă și la schimbarea situației de fapt reținute, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 528 A din 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.