ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2021

HOTĂRÂRE
27.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat următoarele:

- anularea Deciziei nr. 530/30.12.2015 emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală privind soluționarea contestației administrative;

- anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/04.09.2015, precum și anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. x/04.09.2015 emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, în ceea ce privește suma în cuantum de 2.271.667 RON, reprezentând: TVA în cuantum de 1.643.791 RON, dobânzi în cuantum de 380.768 RON și penalități de întârziere în cuantum de 247.108 RON;

- exonerarea reclamantei de plata sumei de 2.271.667 RON reprezentând TVA și accesorii aferente, ce a fost stabilită suplimentar de plată în mod nelegal prin Decizia de impunere și obligarea pârâtelor la rambursarea, către reclamantă, a acestei sume;

- obligarea pârâtelor la calcularea și la plata dobânzilor fiscale aferente sumei de 2.271.667 RON, calculate de la data stingerii obligațiilor fiscale de plată stabilite prin decizia de impunere și până la data restituirii efective a sumei către reclamantă.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23.01.2018, a fost înregistrată cererea formulată de reclamanta A. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 444 din C. proc. civ., privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3420 din 02 octombrie 2017.

Prin sentința nr. 3420 din 02 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 530/30.12.2015.

A anulat în parte Decizia de impunere nr. x/04.09.2015, respectiv pentru suma de 2.271.667 RON, reprezentând TVA, dobânzi și penalități aferente.

A obligat pârâtele la rambursarea către reclamantă a sumei de 2.271.667 RON, cu dobânda fiscală aferentă, calculată de la data stingerii prin compensare, respectiv 28.09.2015, și până la restituirea efectivă către reclamantă.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată a următoarelor sume: 450 RON taxă judiciară de timbru, 10.000 RON onorariu de expert, 100.000 RON onorariu de avocat, această din urmă sumă cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata onorariului expertului parte, ca nefondată.

Prin sentința nr. 704 din 19 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A completat sentința civilă nr. 3420 din 02 octombrie 2017, în sensul că a anulat în parte Raportul de inspecție fiscală nr. x/04.09.2015, pentru suma de 2.271.667 RON, reprezentând TVA, dobânzi și penalități aferente.

Împotriva sentinței civile nr. 704 din 19 februarie 2018 au declarat recurs pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererilor de recurs, au arătat în esență că au fost aplicate greșit prevederile art. 109 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data întocmirii raportului de inspecție fiscală) și ale pct. 5.4 din OPANAF nr. 2906/2014.

Astfel, raportul de inspecție fiscală este un act premergător, o operațiune administrativă prealabilă, care nu produce efecte juridice față de reclamantă, nefăcând în sine obiectul acțiunii în anularea actelor fiscale.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

Totodată, a depus concluzii scrise, prin care a reiterat principalele susțineri din întâmpinări.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Înalta Curte reține că, prin sentința nr. 3420 din 02 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, și în consecință a anulat Decizia nr. 530/30.12.2015 de soluționare a contestației, a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/04.09.2015, obligând pârâtele la rambursarea către reclamantă a sumei de 2.271.667 RON, cu dobânda fiscală aferentă, calculată de la data stingerii prin compensare, respectiv 28.09.2015, și până la restituirea efectivă.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Din evidențele publicate pe portalul www.x.ro și din datele sistemului ECRIS, reiese că, prin decizia nr. 5116 din 13.10.2020, același complet de recurs din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile pârâtelor și a casat integral sentința nr. 3420 din 02 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare fiind respinsă în întregime acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.

Or, având în vedere că, prin sentința nr. 704 din 19 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei A. S.A. de completare a sentinței nr. 3420 din 02 octombrie 2017, care ulterior a fost însă desființată, văzând și prevederile exprese ale art. 500 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea casată nu are nicio putere", Înalta Curte urmează să admită recursurile exclusiv pentru motivul rămânerii fără obiect a cererii de completare.

În consecință, în baza art. 446 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală, va casa sentința nr. 704 din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 și, rejudecând, va respinge cererea de completare a sentinței nr. 3420 din 02 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2016, ca rămasă fără obiect.

Admite recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 704 din 19 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Casează sentința recurată.

Respinge cererea de completare a sentinței nr. 3420 din 02 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2016, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5116/2020
Ședința publică din data de 13 octombrie 2020 Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2021-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2096/2021
Ședința publică din data de 31 martie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2022-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2022
Ședința publică din data de 11 mai 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2021-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2021
Ședința publică din data de 3 februarie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-04-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2377/2022
Ședința publică din data de 28 aprilie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contenc
Sursă