ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4706/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea deciziei nr. 51845/10.10.2017 privind soluționarea contestației administrative înregistrate la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/24.07.2017;

- anularea deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plata a obligațiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017, nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017, nr. s/19.07.2017;

- obligarea pârâtei la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3322 din 11.07.2018:

- a admis în parte acțiunea reclamantei;

- a anulat decizia nr. 51845/10.10.2017 și deciziile de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017,nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017, nr. u/19.07.2017;

- a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței au declarat ambele părți.

3.1. Reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce privește soluția dispusă asupra celui de al doilea capăt din cererea introductivă de instanță și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în integralitate, dispunând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii.

3.1.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că prima instanță a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii judecătorești.

Astfel, deși capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii a fost respins ca neîntemeiat, acesta nu a fost analizat pe fond, ci ca urmare a unui fine de neprimire, dat de necontestarea actului care a fost emis și care ar trebui să soluționeze același raport fiscal ca cel care ar trebui să fie soluționat prin actul administrativ la emiterea căruia a solicitat să fie obligată pârâta.

În atare situație, soluția de respingere a acestui capăt de cerere echivalează practic cu admiterea unei excepții vizând inadmisibilitatea sa, imposibilitatea emiterii unui nou act în condițiile în care actul precedent nu a fost anulat, fără a fi analizat dacă societatea, în calitate de contribuabil, era îndreptățită să i se emită decizia de anulare a obligațiilor de plată accesorii. Or, acest aspect, având în vedere că nu a făcut obiectul apărărilor pârâtului, indicate în cuprinsul întâmpinării formulate în fata primei instanțe, ar fi trebuit pus în discuția contradictorie a părților cu ocazia dezbaterilor pentru ca fiecare parte să-și poată exprima poziția și să poată împiedica pronunțarea unei hotărâri nelegale. Neprocedând în acest fel, prima instanța a încălcat principiile contradictorialității și oralității, pronunțând o hotărâre lovită de nulitate.

3.1.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta menționează că prima instanță a încălcat prevederile art. 47-48 din Codul de procedură fiscală, care stabilesc modalitatea de comunicare a actelor administrativ-fiscale și efectele necomunicării acestora.

În concret, motivul de casare este fundamentat pe faptul că deciziile de anulare a obligațiilor de plată accesorii, decizii în raport de care ultimul capăt al cererii de chemare judecată a fost respins, nu au fost comunicate societății, după cum impun dispozițiile art. 47 din Codul de Procedură Fiscală. Or, în raport de prevederile art. 48 din același alt normativ, deciziile în discuție nu produc niciun efect juridic față de contribuabilul căruia îi sunt adresate. Prin urmare, se impune a fi admis capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii.

3.2. Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii în integralitate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 44/2015, precum și ale art. 165 din Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a prezentat detaliat istoricul litigiului dintre părți și a precizat faptul că prima instanță s-a limitat doar la a constata, din analiza dispozițiilor art. 4 alin. (9) - (10) din O.M.F.P. nr. 3831/2015 și din documentele existente la dosar, că obligația de utilizare a numărului de evidență revine doar contribuabililor care nu au notificat organul fiscal, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Procedură. Însă, în opinia instanței, reclamanta nu se afla în această situație, întrucât a notificat organul fiscal. Recurenta a precizat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, la data de 05.05.2016, nu fusese achitată cota de 45,8 % din obligațiile de plată accesorii aferente debitelor de plată restante la data de 30.09.2015.

Or, pentru ca reclamanta să beneficieze de amânarea la plata a obligațiilor accesorii era necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și lit. f) și art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale.

În altă ordine de idei, recurenta arată că nu se află în culpă procesuală față de partea adversă în condițiile în care și-a îndeplinit obligațiile legale. În atare situație, nu poate fi sancționată procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

4.1. Recurenta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precizând, în esență, faptul că obligația de utilizare a numărului de evidență a plății revine, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (10) din O.M.F.P. nr. 3831/2015, doar acelor contribuabili care nu au notificat organul fiscal, conform art. 3 alin. (1) din Procedură, dar care doresc să beneficieze de facilitățile conferite de acest act normativ. Însă, societatea a notificat organului fiscal intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 44/2015, astfel încât nu avea obligația de a utiliza numărul de evidență a plății.

4.2. Recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului depus de societate, pentru argumentele prezentate la dosar.

Așa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de față, recurenta S.C. A. S.A. a solicitat instanței specializate:

- anularea deciziei nr. 51845/10.10.2017, privind soluționarea contestației administrative înregistrate la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/24.07.2017, a deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plata a obligațiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017, nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017, nr. s/19.07.2017;

- obligarea recurentei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat deciziile anterior nominalizate și a respins petitul având ca obiect obligarea organului fiscal la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, pentru a răspunde la criticile de nelegalitate prezentate în cele două memorii de recurs, Înalta Curte reține:

5.1. Referitor la recursul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili

Recurenta susține, în esență, faptul că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 44/2015, privind acordarea unor facilități fiscale, precum și pe cele ale art. 165 din Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 44/2015:

"(1) Penalitățile de întârziere, precum și o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, și administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare organ fiscal central, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) toate obligațiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv;

b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor de plată prevăzute la lit. a) stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale se stinge prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 30 iunie 2016, inclusiv;

c) este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege o cotă de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligațiilor de plată principale prevăzute la lit. a) și stabilite prin decizii comunicate după această dată, până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală;

d) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile de plată principale administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a penalităților de întârziere și a cotei de 54,2% din dobânzi, denumită în continuare cerere de anulare a accesoriilor;

e) contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;

f) contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 30 iunie 2016, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

(2) în scopul acordării anulării, pentru cota de 45,8% din dobânda datorată potrivit alin. (1) lit. b) și c), sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 115 alin. (3

2

) din Codul de procedură fiscală. (…)

(3) Penalitățile de întârziere, precum și o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și stinse până la această dată, administrate de organul fiscal central, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) penalitățile de întârziere și dobânzile ce pot forma obiectul anulării sunt datorate și nestinse la 30 septembrie 2015, inclusiv;

b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30 septembrie 2015 și stinse până la această dată se stinge prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv. Prevederile art. 1 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător;

c) este îndeplinită condiția prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. f)."

În baza prevederilor art. 165 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală (forma în vigoare în perioada de referință):

"(1) Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, atunci se stinge obligația fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii;

b) obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea debitorului."

Prin decizia nr. 33936/16.11.2015, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a stabilit în sarcina recurentei obligații fiscale accesorii în cuantum de 698.715 RON . Acestea au fost calculate pentru obligațiile fiscale restante la data de 30.09.2015 și neachitate la data de 16.11.2015, precum și pentru obligațiile fiscale restante la data de 30.09.2015 și stinse la data generării obligațiilor accesorii.

În temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2015, societatea recurentă a depus la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili notificările nr. x/24.03.2016 și nr. y/20.02.2016, pentru a beneficia de anularea obligațiilor de plată.

Recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis deciziile de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii:

- nr. 38163/28.03.2016, pentru suma de 1397121 RON;

- nr. 38282/30.03.2016, pentru suma de 2932 RON;

- nr. 38283/30.03.2016, pentru suma de 6156 RON;

- nr. 38280/30.03.2016, pentru suma de 1256 RON;

- nr. 38279/30.03.2016, pentru suma de 191469 RON;

- nr. 38281/30.03.2016 pentru suma de 5882 RON.

La data de 31.03.2016, societatea recurentă a achitat toate obligațiile de plată principale restante la data de 30.09.2015, inclusiv:

- cota de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor de plată restante la data de 30.09.2015, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor de plată principale;

- toate obligațiile de plată principale cu termene de plată cuprinse între data de 01.10.2015 - 31.03.2016.

La data de 06.04.2016, în urma operațiunii de stingere a obligațiilor de plată principale, au fost emise următoarele decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii:

- nr. 38438/6.04.2016, pentru suma de 5933 RON;

- nr. 38441/6.04.2016, pentru suma de 28 RON;

- nr. 38440/6.04.2016, pentru suma de 6 RON;

- nr. 38439/6.04.2016, pentru suma de 311 RON;

- nr. 38443/6.04.2016 pentru suma de 11 RON.

La data de 14.04.2016, reclamanta a efectuat noi plăți atât în impozite cât și în contul unic .

În urma operațiunii de distribuire și de stingere sumele achitate de societatea recurentă la data mai sus arătată au stins obligații de plată aferente lunii martie 2016, cu termen de plată 25.04.2016, și, parțial, din dobânzile comunicate prin decizia de calcul accesorii din data de 06.04.2016.

În perioada 14.04.2016 - 05.05.2016, recurenta nu a efectuat alte plăți pentru a stinge sumele neachitate.

Recurenta a depus cererea de anulare a obligațiilor fiscale accesorii amânate la plată nr. x/15.06.2016.

La data de 19.07.2017, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis deciziile:

- nr. 49728/19.07.2017; nr. 49729/19.07.2017, 49730/19.07.2017, w/19.07.2017, t/19.07.2017 de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii aprobate prin deciziile nr. 38163/28.03.2016, 38282/30.03.2016, 38283/30.03.2016, 38280/30.03.2016, 38279/30.03.2016, 38281/30.03.2016.

În motivarea deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plată s-a reținut, făcându-se aplicarea art. 1 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 44/2015, că societatea nu a achitat cota de 45,8% din accesoriile datorate până la 05.05.2016.

Prin decizia nr. 51845/10.10.2017, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a respins contestația administrativă ca neîntemeiată, reținându-se în motivare faptul că până la data de 05.05.2016 recurenta-reclamantă nu a achitat cota de 45,8% din obligațiile de plată accesorii aferente debitelor de plată restante la 30.09.2015, comunicate prin deciziile nr. 38438/6.04.2016, nr. 38441/6.04.2016, nr. 38440/6.04.2016, nr. 38439/6.04.2016, nr. 38443/6.04.2016.

Prin decizia nr. 51708/04.10.2017, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a respins cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii formulată de recurentă. În motivarea acestui act administrativ-fiscal, întemeiat în drept pe prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) și f) și art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 44/2015, emitentul a menționat faptul că societatea nu a achitat, până la data de 05.05.2016, 45,8% din obligațiile de plată accesorii aferente debitelor restante la 30.09.2015, comunicate prin deciziile nr. 38438/6.04.2016, nr. 38441/6.04.2016, nr. 38440/6.04.2016, nr. 38439/6.04.2016 și nr. 38443/6.04.2016, ceea ce conduce la neîndeplinirea condițiilor cumulative impuse de O.U.G. nr. 44/2015.

Din situația anterior prezentată, Înalta Curte constată că, în speță, nu se contestă efectuarea plăților de către societate la data de 14.04.2016. Cu toate acestea, recurenta-pârâtă susține faptul că pentru a stinge debitul aflat în litigiu societatea trebuia să înscrie numărul de evidență a plății indicat în deciziile de impunere, întrucât, în lipsa acestei mențiuni, plățile au stins alte debite.

Recurenta-reclamantă precizează faptul că intenția sa a fost aceea de stingere a obligațiilor fiscale menționate în deciziile de accesorii nr. 38438 - 38441 și nr. 38443 și că, în raport de prevederile art. 4 alin. (9) și (10) din Procedura de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2015, aprobată prin OMFP nr. 3831/2015, contribuabilul are doar dreptul, nu și obligația de a folosi numărul de evidență a plății prevăzut de OMFP nr. 1870/2004.

Instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentei-reclamante.

Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din OMFP nr. 3832/2015 privind modificarea și completarea OMFP nr. 1870/2004 pentru aprobarea Instrucțiunilor de completare a numărului de evidență a plății (forma aplicabilă în perioada de referință):

"De la data intrării în vigoare a prezentului ordin, prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligație fiscală stabilită de organele de inspecție fiscală, precum și amenzi de orice fel stabilite potrivit legii, pentru contribuabilii care plătesc timbru de mediu pentru autovehicule, pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligație fiscală cuprinsă într-o decizie de amânare la plată a obligațiilor fiscale, emisă în temeiul prevederilor art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, aprobată prin Legea nr. 267/2013, pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligație fiscală accesorie cuprinsă într-o decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii comunicată potrivit legii, dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.870/2004, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (9) din Procedura de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2015, aprobată prin OMFP nr. 3831/2015:

"(9) În scopul acordării anulării, pentru diferențele de cote de obligații de plată accesorii ce nu fac obiectul anulării la plată, contribuabilul poate opta pentru stingerea acestora utilizând în acest sens numărul de evidență a plății prevăzut de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1870/2004 pentru aprobarea Instrucțiunilor de completare a numărului de evidență a plății, cu modificările și completările ulterioare.

(10) Contribuabilii care nu au notificat organul fiscal conform art. 3 alin. (1) pot beneficia de anularea la plată a obligațiilor de plată accesorii prevăzute la art. 2 alin. (2), dacă sunt stinse obligațiile de plată principale prevăzute la art. 2 alin. (3), iar diferențele de cote de obligații de plată accesorii ce nu fac obiectul anulării la plată se achită utilizând numărul de evidență a plății conform alin. (9)."

Din interpretarea dispozițiilor normative anterior citate rezultă faptul că stingerea obligațiilor fiscale de plată se face în raport de voința contribuabilului, însă este obligatorie înscrierea numărului de evidență a plății care conține elementele necesare identificării obligației fiscale ce trebuie stinsă.

În consecință, instanța de control judiciar reține că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.2. Referitor la recursul S.C. A. S.A.

5.2.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității")

Recurenta susține faptul că instanța de fond a încălcat principiile contradictorialității și oralității, întrucât a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea părții adverse la emiterea deciziei de anulare a obligațiilor de plată accesorii ca neîntemeiat, însă în motivarea soluției a arătat că societatea nu a contestat deciziile de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii, împrejurare în raport cu care nu poate obliga instituția fiscală să emită o nouă decizie. În opinia recurentei, instanța trebuia să pună în discuția părților admisibilitatea acestui capăt de cerere înainte de a proceda la soluționarea acestuia în modalitatea anterior arătată.

Critica recurentei este nefondată.

În cadrul întâmpinării formulate la instanța de fond, recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a menționat faptul că au fost emise deciziile de respingere a cererii de anulare a obligațiilor de plata accesorii nr. 51708 - 51713 din 04.10.2017, iar acestea au fost atașate întâmpinării . Întâmpinarea și actele administrativ-fiscale aflate în discuție au fost comunicate societății recurente, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosar fond.

Mai mult decât atât, dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecată din data de 26.06.2018 când societatea a fost reprezentată de apărătorul angajat care nu a formulat cerere completatoare având ca obiect anularea deciziilor nr. 51708 - 51713 din 04.10.2017. În atare situație, partea nu poate susține cu temei faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

5.2.2 Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Recurenta susține faptul că prima instanță a încălcat prevederile art. 47-48 din Codul de procedură fiscală, care stabilesc modalitatea de comunicare a actelor administrativ-fiscale și efectele necomunicării acestora.

Critica recurentei este nefondată.

Așa cum s-a precizat la pct. 5.2.1 din decizia de față, actele în discuție au fost comunicate părții împreună cu întâmpinarea formulată de recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, iar societatea avea posibilitatea să formuleze cerere completatoare în care să invoce, eventual, faptul că emitentul lor nu a procedat la comunicarea acestora cu respectarea prevederilor art. 47-48 din Codul de procedură fiscală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de S.C. A. S.A., ca nefondat, va admite recursul declarat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge în tot acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3322 din 11 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:

Respinge în tot acțiunea.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2021.