ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1497/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 iulie 2017, reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii nr. x din 19 iulie 2017, nr. y din 19 iulie 2017, nr. z din 19 iulie 2017, nr. w din 19 iulie 2017, nr. t din 19 iulie 2017 și nr. u din 19 iulie 2017, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acelorași decizii.

Prin Sentința civilă nr. 3160 din 13 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dispunând suspendarea executării Deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii nr. x din 19 iulie 2017, nr. y din 19 iulie 2017, nr. z din 19 iulie 2017, nr. w din 19 iulie 2017, nr. t din 19 iulie 2017 și nr. u din 19 iulie 2017, emise de pârâtă, până la soluționarea acțiunii în anularea acestora, respingând, ca inadmisibilă, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3160 din 13 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, reclamanta nu a indicat, prin cererea de chemare în judecată, care sunt motivele de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative contestate, invocând doar efectuarea, la data de 14.04.2016, a unor plăți în contul de impozite și în contul bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale.

Atât reclamanta, cât și instanța de fond au interpretat eronat prevederile art. 165 din Legea nr. 207/2015, întrucât plățile efectuate de societate la data de 14.04.2016 au stins dobânzile comunicate prin decizia de calcul accesorii din data de 06.04.2016, referitoare la impozitul pe profit, cât și obligațiile de plată aferente lunii martie 2016, cu termen de plată la 25.04.2016. Reclamanta nu a efectuat alte plăți în perioada 14.04.2016 - 05.05.2016, nu a indicat obligația fiscală ce urmează a fi stinsă prin efectuarea plății și nu a utilizat numărul de evidență a plății.

De asemenea, recurenta-pârâtă apreciază că prima instanță a interpretat greșit procedura prevăzută de O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale, neluând în considerare că, potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din acest act normativ, cota de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligațiilor principale restante la data de 30.09.2015 trebuia achitată până la data de 05.05.2016.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că deciziile de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii, a căror suspendare s-a solicitat, au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 192 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, atât în ceea ce privește procedura emiterii acestora, cât și în ceea ce privește conținutul lor.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, simpla mențiune din cuprinsul sentinței, în sensul că executarea sumei ar afecta grav activitatea și lichiditățile reclamantei nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea executării deciziilor contestate. Riscul executării silite sau al intrării în incapacitate de plată a societății nu reprezintă o pagubă iminentă, astfel cum s-a menționat constant în jurisprudența de profil.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 aprilie 2018, intimata-reclamantă Societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017, nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017 și nr. u/19.07.2017, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la îndeplinirea obligațiilor de plată, la inexistența obligației formale de utilizare a numărului de evidență a plății și la greșita imputație a sumelor de către organul fiscal, în raport de prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2015, ale art. 115 alin. (3

2

) din O.U.G. nr. 92/2003 și ale O M.F.P. nr. 3831/2015 și nr. 3832/2015, reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 3322 din 11 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind anulate Decizia nr. 51845 din 10 octombrie 2017 și Deciziile de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii nr. x/19.07.2017, nr. y/19.07.2017, nr. z/19.07.2017, nr. w/19.07.2017, nr. t/19.07.2017 și nr. 49733/19.07.2017. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentei-pârâte cu privire la nedovedirea acestei condiții.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Această concluzie este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond de către intimata-reclamantă, înscrisuri a căror valoare probatorie nu a fost infirmată de recurenta-pârâtă prin depunerea unor dovezi contrarii. Astfel, intimata-reclamantă a dovedit că se află în cursul derulării unui Contract de facilitate credit, încheiat cu B. S.A. sub nr. x/11.10.2016, în sumă totală de 12.200.000 Euro . De asemenea, Societatea A. S.A. a încheiat, în calitate de împrumutat, Contractul de credit nr. x din 16 iulie 2007, prin care a obținut o facilitate de credit din partea C. S.A. în sumă de 18.472.875 Euro, împrumut garantat prin ipoteca mobiliară instituită asupra stocurilor prezente și viitoare și prin ipoteca imobiliară ce grevează bunurile imobile ale societății, precum și prin garanții constituite asupra bunurilor și resurselor financiare aparținând altor patru societății comerciale. Totodată, intimata-reclamantă a dovedit că desfășoară o activitate comercială amplă, conform contractelor încheiate cu partenerii comerciali, furnizori ori beneficiari și deține un număr important de 300 de salariați.

În consecință, punerea în executare a actului administrativ reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situația financiară a societății, existând pericolul imposibilității achitării creditelor în derulare, a neachitării drepturilor salariale și/sau a diminuării patrimoniului mobiliar/imobiliar.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 3160 din 13 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM