ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1498/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08 noiembrie 2017, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18.08.2017, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Totodată, prima instanță a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în valoare de 17048,50 RON, consemnate cu recipisa TA nr. x/24.11.2017.

Împotriva Sentinței civile nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

Prezentând succint situația de fapt care a dus la promovarea litigiului, precum și obiectul deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită și parcursul contestației administrative formulate împotriva acestui act, reclamanta a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit a nu fi întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care a fost achitată cauțiunea impusă de art. 278 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că argumentele privind cazul bine justificat fac obiectul analizei pe fondul cauzei, deși recurenta-reclamantă nu a solicitat curții de apel să se pronunțe asupra legalității deciziei a cărei suspendare se solicită.

Totodată, hotărârea instanței de fond este criticată și sub aspectul analizei cu privire la condiția pagubei iminente, întrucât, din înscrisurile depuse în probațiune, rezultă că punerea în executare a deciziei de impunere ar putea conduce la neachitarea creditelor contractate și blocarea conturilor societății, ceea ce ar determina închiderea activității curente a societății și disponibilizarea angajaților. Titlul de creanță stabilește obligații de plată suplimentare și accesorii în sarcina recurentei-reclamante, însă, având în vedere că societatea nu înregistrează alte datorii la bugetul consolidat al statului, suspendarea executării deciziei de impunere nu este de natură a prejudicia bugetul de stat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 martie 2018, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18.08.2017, emisă de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare, și anume stabilirea unor obligații suplimentare de plată cu titlu de TVA și accesorii, aferente relației comerciale cu Societatea B. S.R.L., care fac și obiectul cererii de constituire ca parte civilă, formulată de intimata-pârâtă în dosarul penal nr. x/2017, înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția penală. Or, stabilirea identității dintre obligațiile fiscale reținute prin Decizia de impunere nr. x din 18 august 2017 și prejudiciul ce rezultă din rechizitoriul întocmit de organele de urmărire penală necesită administrarea unor probatorii și examinarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare și nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Pe de altă parte, în principiu, constituirea ca parte civilă a autorității fiscale în procesul penal și luarea măsurilor asigurătorii corespunzătoare nu este de natură a justifica concluzia unei duble urmăriri a aceleiași creanțe fiscale.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată și critica privitoare la achitarea cauțiunii impuse de art. 278 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală, reținând că obligația de consemnare a cauțiunii reprezintă doar una dintre condițiile de admitere a cererii de suspendare, fără relevanță asupra cerințelor cazului bine justificat și a pagubei iminente, a căror îndeplinire trebuie demonstrată distinct de consemnarea cauțiunii.

Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare și la definiția dată de art. 2 lit. ș) din același act normativ, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă caracterul iminent al prejudiciului. Din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual. În acest sens, Înalta Curte constată că la dosarul instanței de recurs a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, dovada eșalonării obligațiilor fiscale ce face obiectul Deciziei de impunere nr. x/18.08.2017, conform Acordului de principiu nr. x din 22 ianuarie 2019 și Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. x din 29 ianuarie 2019, împrejurare ce confirmă că reclamanta a uzat de înlesnirile la plată reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, remedii menite să preîntâmpine destabilizarea activității debitorului, ca urmare a punerii în executare a actului administrativ-fiscal.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat (și a unei pagube iminente), hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L.

împotriva sentinței civile nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - MM