ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4402/2019

Ședința publică din data de 02 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 aprilie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/12.10.2017, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond în cauza ce are ca obiect acțiunea în anulare a acestui act administrativ fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3398 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Împotriva sentinței civile nr. 3398 din 20 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Referitor la cazul bine justificat, reclamanta a arătat că instanța de fond nu a analizat criticile de nelegalitate ale actului administrativ fiscal, apreciind în mod eronat că acestea necesită o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic dedus judecății, incompatibil cu specificul cererii de suspendare. Or, recurenta-reclamantă apreciază că este posibilă analizarea acelor circumstanțe care, privite în ansamblul lor, relevă neregularități majore, de ordin procedural și substanțial, în adoptarea actului administrativ fiscal, de natură a înlătura aparența de legalitate.

În acest sens, recurenta-reclamantă a indicat următoarele vicii de legalitate a deciziei de impunere, pe care le apreciază a îndeplini condiția cazului bine justificat:

- încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 126 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală pentru efectuarea inspecției fiscale;

- stabilirea creanței fiscale reprezentate de impozitul pe profit, în baza prevederilor art. 137 alin. (1) lit. e) și art. 137 alin. (1

1

) pct. 2 din Codul fiscal, care privesc exclusiv sfera de aplicare a TVA;

- nerecunoașterea, de către organul fiscal, a dreptului de deducere a TVA aferentă serviciilor de proiectare pentru construcții existente și verificabile;

- greșita impunere a unui impozit suplimentar pe venituri din dividende.

În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta a susținut că iminenta începere a formelor de executare a deciziei de impunere va determina încetarea activității societății.

Recurenta-reclamantă a invocat și argumente doctrinare, prin care s-a reținut că paguba poate consta în afectarea capacității contribuabilului de a se aproviziona cu marfă, imposibilitatea dispunerii de sumele de bani din conturi, pentru plata taxelor, impozitelor și a furnizorilor, întârzierea la plata ratelor, pierderea accesului la creditare ori proceduri de achiziție publică. Toate aceste împrejurări trebuie raportate de instanța de judecată la cifra de afaceri a contribuabilului, la marja de profit realizată și la comportamentul său fiscal.

Totodată, a susținut reclamanta, executarea debitului în sumă de 14.262.751 RON, reprezintă un prejudiciu greu de recuperat și se înscrie în noțiunea de pagubă iminentă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 octombrie 2018, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/12.10.2017, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În raport de aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare.

Astfel, aspectele referitoare la stabilirea unor obligații suplimentare de plată cu titlu de impozit pe profit, TVA și accesorii, aferente tranzacțiilor derulate de reclamantă cu partenerii săi comerciali, inclusiv din perspectiva caracterului real al operațiunilor și a temeiului de drept aplicabil, necesită administrarea unor probatorii și examinarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare, astfel încât nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Aceeași concluzie se impune și în cazul motivului de nelegalitate a deciziei de impunere referitor la stabilirea unui impozit suplimentar pe venituri din dividende, analiza acestei critici impunând examinarea conținutului juridic al promisiunilor de vânzare-cumpărare și a motivelor care au condus la neîncheierea contractul translativ de proprietate, pentru a se stabili corectitudinea reîncadrării operațiunilor de către organul fiscal.

Nici pretinsa depășire a termenului de finalizare a inspecției fiscale nu poate fi considerată ca reprezentând un caz bine justificat, motivele care au condus la o durată mai mare a operațiunilor de control urmând a fi examinate de instanța de fond, prin raportare la prevederile codului de procedură fiscală și la eventualele explicații oferite de organul fiscal în justificarea conduitei sale.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noțiune are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că cerința pagubei iminente este îndeplinită prin punerea în executare a deciziei de impunere, ceea ce ar determina îngreunarea situației financiare a societății.

Înalta Curte reține că, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, nu pot fi invocate pur și simplu efectele actului, constând în stabilirea unei creanțe fiscale și îndeplinirea de către organul fiscal a formelor de recuperare a sumelor impuse, reclamanta având obligația de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a actului.

Din această perspectivă, se constată că reclamanta nu a depus nicio dovadă la dosarul cauzei, privitoare la stadiul procedurilor de executare a creanței fiscale reținută în decizia de impunere și nu a depus nici înscrisuri în dovedirea situației sale economico-financiare. Prin urmare, deși reclamanta a înfățișat o serie de consecințe ale actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea au caracter teoretic și pur ipotetic, fiind raportate la un risc financiar eventual, iar nu la unul actual și iminent.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3398 din 20 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2019.