ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3474/2019

Ședința publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2018 la data de 29.01.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală - Administrația Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

Prin sentința nr. 1429 din 26 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal de a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și a dispus suspendarea executării în parte a deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta nu a făcut dovada că, în speță, este îndeplinită condiția cazului bine justificat .

Din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reține existența unei îndoieli, întrucât motivele invocate de reclamanta prin cererea de suspendare și reținute de către instanța de fond reprezintă susțineri care necesita o analiza pe fond a însăși raportului juridic dedus judecații.

În opinia recurentei, împrejurările invocate de către instanța de fond nu au cum să reprezinte "o îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat întrucât, acestea sunt simple aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat".

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că până la anularea de către o instanța judecătoreasca, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. In caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi data pe fondul ei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni prezumțiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta a susținut că neconstându-se existența unor motive vădite de nelegalitate a Deciziei de impunere xnr. 144/29.11.2017, instanța nu avea cum să retină că în cauză este îndeplinită condiția existentei cazului bine justificat, prevăzuta de art. 14 din Legea 554/2004, întrucât actele fiscale se bucura de prezumția de legalitate.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, a arătat recurenta a arătat că întrucât actele administrative emise se bucura de prezumția de legalitate, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente.

Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminenta presupune administrarea dovezi care sa probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute în acțiunea formulată de reclamantă și reținute de către instanța de fond.

În fine, solicită să se constate că argumentele reclamantei, aduse în susținerea cererii de suspendare, nu sunt de natură sa facă dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiții prevăzute de lege, acestea neputând fi reținute in soluționarea favorabila cauzei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13.03.2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, din actele aflate la dosar, se constată că reclamanta A. S.R.L. a solicitat suspendarea în parte a efectelor Deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON RON până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare pe care o va promova împotriva acestui act administrativ fiscal.

Curtea de apel a admis cererea reclamantei și a suspendat executarea în parte a deciziei de impunere nr. x/29.11.2017, pentru suma de 44.044.756 RON, până la pronunțarea instanței de fond, opinie împărtășită și de instanța de control judiciar.

Înalta Curte constată că susținerile formulate prin cererea de recurs, sunt critici de ordin general, prin care nu se arată în concret modalitatea în care instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, deși îndeplinirea condiției cazului bine justificat a fost amplu motivat .

Astfel, din analiza considerentelor sentinței atacate, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că în speță există împrejurări ce pot fi subsumate cazului bine justificat reprezentate de stabilirea unor obligații în baza unor hotărâri de guvern aplicabile personalului autorităților și instituțiilor publice - H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar și H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului - fără a indica temeiurile factuale și legale pentru care s-au considerat aplicabile aceste norme și societății reclamante, care este un agent economic privat.

Se constată că sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora aspecte reținute în susținerea cazului bine justificat de către prima instanță vizează fondul actului a cărui suspendare se solicită. Astfel, în mod corect s-a reținut că în speță, era necesar a se desprinde, din decizia contestată și din documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, motivul pentru care s-a apreciat că dispozițiile legale invocate se aplică și agenților economici privați, respectiv motivul pentru care a fost luată în considerare o singură valoare din cele două stabilite de lege, respectiv valoarea mai mică.

Prin urmare, contrar celor susținute de recurentă, în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, atâta vreme cât, actele contestate nu cuprind și o analiză separată a sumelor pentru a se cunoaște modul de calcul abordat și pentru a verifica în concret incidența ori nu a Legii nr. 209/2015 și faptul respectării acesteia.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aspectele reținute de către instanța de fond cu privire la condiția pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării actului administrativ.

Se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. x a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei,

În acest context, este corectă aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere atacate are un impact decisiv asupra modalității de îndeplinire a obligațiilor patrimoniale ale reclamantei, față de bugetul de stat, de angajați, de colaboratori ori în virtutea altor angajamente asumate.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,va respinge va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 1429 din 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.