Decizia nr. 463/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 86/2019 a Curții de Apel București

Circumstanlele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 la data de 13.03.2019, reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere privind obligații fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/13.02.2019, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 8.570.488 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și contribuții sociale aferente, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare împotriva acestui act administrativ fiscal. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze conform dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 86 din data de 01.04.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea acesteia. În temeiul art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în cazul în care reclamanta nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 5050 RON, reprezentând onorariu avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., și taxă judiciară de timbru.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 86 din data de 01.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.) pentru următoarele considerente: In ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, consideră că, în mod eronat, instanța de fond a constatat ca acestea ar fi îndeplinite în prezenta cauză. I. Intimata-reclamantă nu a făcut dovada că prima condiție prevăzută de lege, este îndeplinită. Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ. Astfel, instanța de fond a reținut ca decizia organului fiscal de a asimila indemnizația de detașare veniturilor salariale, deși Codul fiscal le diferențiază expres în ceea ce privește stabilirea bazei lunare de calcul a contribuțiilor și a impozitului pe venit, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere nr. x/13.02.2019. Or, din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli, întrucât motivele invocate de reclamantă prin cererea de suspendare și reținute de către instanța de fond reprezintă susțineri care necesită o analiză pe fond a însăși raportului juridic dedus judecații. Însă, aceste împrejurări invocate de către instanța de fond nu au cum să reprezinte "o îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat", întrucât, acestea sunt simple "aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat". Or, potrivit Înaltei Curți de Casație si Justiție: "În privința cazului bine justificat, ca și condiție prevăzută în mod expres de legiuitor pentru suspendarea executării unui act administrativ, nu s-a făcut dovada existentei acestuia, recurenta-reclamanta aducând în discuție doar aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actelor administrative" (Extras din Decizia nr. 4411/2006 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2006). Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ. Or, din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reține existența unei asemenea îndoieli, întrucât "împrejurările" reținute de instanța de fond, necesită o analiză pe fond a însăși raportului juridic dedus judecații. II. În ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurentul-pârât arată că: "Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză." (Extras din Decizia nr. 2419/10.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2006). Or, instanța de fond, în motivarea cererii sale de suspendare a avut în vedere faptul că executarea silită a sumei stabilită în sarcina reclamantei al cărei cuantum este foarte mare, va prejudicia efectiv societatea însă, învederează faptul că "actul administrativ emis se bucură de prezumția de legalitate, astfel ca executarea acestuia nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, iar în final, faptul că a început executarea silită, nu înseamnă că a fost dovedită vătămarea și, prin aceasta, cazul bine justificat, întrucât nu rezultă din probele administrate, că această vătămare este ireparabilă în activitatea societății" (Extras din Decizia nr. 3539/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2004). Totodată în ceea ce privește condiția pagubei iminente prin Decizia nr. 3534/16.10.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a constatat că "nu există nici o dovadă din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale examinate ar fi determinat un prejudiciu material viitor și previzibil (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004). Jurisprudența relevantă în această materie [...] a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată; simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă", întrucât actele administrative emise se bucură de prezumția de legalitate, astfel cum a arătat mai înainte, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta simplele afirmații făcute în acțiunea formulată de intimata-reclamantă și reținute de către instanța de fond. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3486/21.09.2007, în Jurisprudența 2007 II, p.134). De asemenea, în ceea ce privește paguba iminentă, prin decizia civilă nr. 588/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut că "simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă", în cauză nefiind făcută dovada pagubei iminente. III. Prin ultima critică formulată, recurenta-pârâtă arată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii să plătească intimatei-reclamante suma de 5050 RON cheltuieli de judecată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. Consideră că este greșită soluția instanței privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu se află în cuplă procesuală față de reclamantă, întrucât nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale în materie la speța în cauză, motiv pentru care nu poate fi sancționată procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru acordarea cheltuielilor de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, condiție care, de asemenea, nu este îndeplinită.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, deoarece criticile aduse sentinței nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 august 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor din întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va constata că recursul este lipsit de interes. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc." Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare invocate. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea dedusă judecății, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere privind obligații fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/13.02.2019, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 8.570.488 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și contribuții sociale aferente, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare împotriva acestui act administrativ fiscal. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea acesteia. Învestită cu soluționarea cererilor de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu soluționarea unei cereri - acțiune sau cale de atac. Potrivit dispozițiilor art. 458 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei. În contextul arătat se constată că, prin sentința civilă nr. 86 pronunțată la data de 01.04.2019, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii privind anularea acesteia. Prin sentința civilă nr. 37 pronunțată la data de 15.01.2020, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 Având în vedere că sentința civilă nr. 37 din data de 15.01.2020 produce efecte juridice în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019, chiar și în situația în care ar fi schimbată hotărârea primei instanțe nr. 86 din data de 01.04.2019, atacată în prezenta cauză, efectul pozitiv al suspendării executării nu ar putea fi înlăturat deoarece, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei. Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes actual în susținerea recursului, în vederea obținerii unei soluții de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, aspect față de care, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recursului.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..