ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6078/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 februarie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. - Sucursala București, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat:

- suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr. x din 25.11.2019 privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sarcina reclamantei, în sumă de 8.316.493 RON;

- suspendarea în parte a executării deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 224/13.01.2020, exclusiv în ceea ce privește accesoriile aferente sumei de 8.316.493 RON, reținute prin Decizia de impunere nr. x/25.11.2019;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 188 din 11 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. - Sucursala București, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a dispus restituirea către reclamant a cauțiunii în cuantum de 23.174 RON, consemnată la dispoziția instanței cu Recipisa nr. x din 18.02.2020, emisă de B..

Împotriva sentinței civile nr. 188 din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. - Sucursala București, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea este pronunțată cu greșita aplicare a art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, pentru a se dispune măsura suspendării actelor de impunere, iar intimata-pârâtă nu a prezentat niciun argument prin care, la nivelul aparenței dreptului, să combată motivele de nelegalitate înfățișate de reclamantă.

Expunând motivele de nelegalitate ale deciziei de impunere a obligațiilor fiscale principale, recurenta a apreciat a fi greșit argumentul instanței de fond conform căruia analiza criticilor de nelegalitate nu poate fi efectuată în cadrul cererii de suspendare, fără antamarea fondului și administrarea de probe. Lipsa unei prezentări clare a modului de calcul a sumelor impuse în sarcina reclamantei a fost considerată o aparență de nelegalitate a actului administrativ în jurisprudența anterioară a Curții de Apel București. Nu era necesară verificarea deductibilității cheltuielilor, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci doar verificarea includerii de către organul fiscal a cheltuielilor efectuate de reclamantă în cheltuielile Asocierii, în condițiile în care organul fiscal nu a evidențiat separat lucrările efectuate de reclamantă, în calitate de subcontractor.

A arătat recurenta-reclamantă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivului de aprentă nelegalitate referitor la cheltuielile efectuate cu serviciile de consultanță, asistență tehnică, deplasare și închirieri auto, care au fost considerate în mod nelegal nedeductibile, motiv pentru care este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât o eventuală executare silită a sumei de peste 10.000.000 RON va produce efecte grave și ireversibile asupra activității societății.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 noiembrie 2020, recurenta-reclamantă a învederat că, urmare a soluționării contestației administrative, a fost emisă de către organul fiscal Decizia nr. 158 din 10 iulie 2020, anexată în copie, prin care a fost desființată Decizia de impunere nr. x/25.11.2019, precum și decizia de calculare a accesoriilor, în ceea ce privește suma ce face obiectul prezentului litigiu. Prin urmare, a invocate excepția lipsei de interes în susținerea recursului propriu.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele scrise depuse la termenul de judecată fixat, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca lipsit de interes, în raport de modul de soluționare a contestației administrative, prin admiterea căreia au fost desființate deciziile de impunere a căror suspendare se solicită în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect cererea de suspendare în parte a executării Deciziei de impunere nr. x/25.11.2019 și, pe cale de consecință, a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se are în vedere și modul de soluționare a contestației fiscale, care afectează existența și efectele produse de actele de impunere cu privire la obligațiile fiscale ale contribuabilului, ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 158 din 10 iulie 2020, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a fost admisă contestația administrativă formulată de reclamantă, fiind desființată Decizia de impunere nr. x/25.11.2019 pentru suma de 8.316.493 RON, precum și Decizia nr. 224/13.01.2020 referitoare la obligațiile fiscale accesorii, pentru suma de 1.180.828 RON, reprezentând dobânzi și penalități aferente TVA și pentru suma de 2.463.189 RON, repezentând penalități de nedeclarare a obligațiilor principale stabilite prin decizia de impunere.

Prin urmare, întrucât obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei au fost invalidate de organul fiscal în procedura contestației administrative, Înalta Curte constată că, la data soluționării prezentului recurs, cele două decizii de impunere emise pentru obligații fiscale principale, respectiv accesorii, sunt desființate și nu mai produc efectele pretins prejudiciabile asupra drepturilor și intereselor reclamantei.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte concluzionează că, în prezent, interesul procesual al reclamantei în susținerea recursului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere desființarea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta A. - Sucursala București în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. - Sucursala București împotriva sentinței civile nr. 188 din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.