ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.02.2017, reclamanta Societatea A. și Compania (B.) SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 09.01.2017 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 09.01.2017, pentru suma de 2.855.887 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea actelor contestate.

Prin Sentința civilă nr. 1059 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. și Compania (B.) SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 09.01.2017 emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGRFP București, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva Sentinței civile nr. 1059 din 24 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată, în esență, că aspectele reținute de prima instanță, respectiv neregularitățile de ordin formal cu privire la avizul de inspecție fiscală și durata desfășurării acestei inspecții, nu pot conduce la o prezumție de nelegalitate a actului administrativ atacat, care să se circumscrie cazului bine justificat, câtă vreme aceasta presupune existența unei puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare a executării se solicită.

Pe de altă parte, susține că aspectele reținute de prima instanță, deși nu sunt semnificative, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, ce se poate face doar în cadrul acțiunii în anulare, întrucât sunt aspecte ce țin de legalitatea în sine a actului administrativ.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, consideră că nici această condiție nu este îndeplinită, deoarece aceasta presupune existența unui prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea, susține că această condiție trebuie dovedită, în condițiile în care simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă.

Intimata-reclamantă Societatea A. și Compania (B.) SA a formulat întâmpinare prin care invocă în principal excepția nulității recursului, iar în subsidiar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, arată că prin cererea de recurs au fost reiterate textele de lege aplicabile și au fost invocate, cu titlu general, aspecte doctrinare și jurisprudențiale, fără a fi aduse critici concrete cu privire la nelegalitatea sentinței recurate, respectiv la neîndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și prevenirii pagubei iminente.

Intimata-reclamantă susține că prin hotărârea recurată prima instanță a apreciat în mod corect că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, conform considerentelor reținute, precum și faptul că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, raportat la cuantumul sumei în discuție și specificul activității intimatei-reclamante, întrucât o executare silită ar genera dificultăți reale în executarea obligațiilor asumate și ar putea conduce la desființarea societății

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

În speță se constată că argumentele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi reținută susținerea că au fost doar reiterate textele de lege aplicabile și au fost invocate aspecte de doctrină și jurisprudență, fără a fi aduse critici concrete cu privire la nelegalitatea sentinței recurate.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Pe fondul cererii de recurs, analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta Societatea A. și Compania (B.) SA a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 09.01.2017 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 09.01.2017, pentru suma de 2.855.887 RON stabilită suplimentar cu titlu de TVA, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea actelor contestate.

Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica formulată pe această cale vizând aspectele reținute de către prima instanță în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurentei, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății și nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condiției cazului bine justificat, fiind aspecte ce țin de legalitatea în sine a actului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității actului administrativ, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speță, se constată că în argumentarea condiției cazului bine justificat prima instanță a reținut o serie de neregularități de ordin formal, respectiv: comunicarea avizului de inspecție fiscală către intimata-reclamantă cu nerespectarea termenului de 15 zile anterior desfășurării inspecției fiscale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 122 alin. (1) și (2) din C. proc. fisc. ; depășirea termenului de 90 de zile pentru finalizarea inspecției fiscale și întocmirea Raportului de inspecție fiscală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) lit. b) din C. proc. fisc. ; neacceptarea ca fiind deductibilă a TVA în sumă de 1.037.832 RON aferentă facturii fiscale x/30.04.2012 emisă de societatea C. SRL, pe motiv că reclamanta nu a prezentat documente justificative privind realizarea efectivă a acestui transfer, deși Legea nr. 84/1998 la art. 41 alin. (1), fost art. 40 alin. (1) nu prevede, pentru încheierea valabilă a contractului de cesiune, condiția publicării în Registrul Național al Mărcilor; neacceptarea la deducere a contravalorii TVA în cuantum de 264.492 RON aferente facturilor emise de către D. pentru serviciile juridice prestate, deși potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene C-463/14, articolul 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 trebuie interpretat în sensul că noțiunea "prestare de servicii" cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială și financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziția beneficiarului pe durata contractului.

Or, Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurenta-pârâtă, că aspectele procedurale reținute de către prima instanță se circumscriu cerinței de verificare doar la nivel aparent a legalității actelor administrative atacate, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actelor administrative fiscale.

Cât privește criticile recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că și această condiție este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actelor administrative contestate, precum și la cuantumul sumelor stabilite prin acestea.

De asemenea, se impune a se lua în considerare și specificul activității societății intimate, blocarea activității acesteia putându-i cauza pierderi imposibil de recuperat ulterior.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod.

În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că în prezenta cauză, paguba iminentă constă tocmai în pericolul substanțial de lezare gravă a capacității reclamantei de a continua activitatea și că prin executarea actelor administrative a căror suspendare se solicită, s-ar crea un dezechilibru major în activitatea B..

Astfel fiind, criticile invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală.

Prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actelor administrative ce fac obiectul cauzei este de natură a crea pagube serioase intimatei-reclamante, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinței civile nr. 1059 din 24 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinței civile nr. 1059 din 24 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

GGC - GV