ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea Încheierii nr. 22 din 3 aprilie 2017 și a Deciziei nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emise de pârâtă;

- suspendarea executărilor măsurilor dispuse prin Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, menținute prin Încheierea nr. 22 din 3 aprilie 2017, până la data rămânerii definitive a soluției pronunțate în acțiunea în anulare și, în subsidiar, prelungirea termenelor acordate pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 1 - 13, până la data de 27 ianuarie 2018;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea de ședință din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 2 din 20 ianuarie 2017, menținută prin Încheierea nr. 22 din 3 aprilie 2017, formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Împotriva Încheierii de ședință din 26 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. SA, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că încheierea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Pentru înlăturarea abaterilor consemnate, intimata-pârâtă a dispus trei categorii de măsuri, ce urmau a fi îndeplinite până la data de 31 august 2017 și anume: extinderea verificărilor asupra situațiilor similare constatate pentru perioada 2013 - 2015, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite ca fiind prejudiciu și recuperarea prejudiciului, în condițiile legii. Or, aceste măsuri sunt de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, întrucât măsura extinderii verificărilor are un caracter vag și incert, iar aspectele consemnate de organul de control nu îmbracă forma unor veritabile abateri de la prevederile legale invocate, astfel încât nu se poate reține existența unui prejudiciu.

De asemenea, măsurile consemnate pentru înlăturarea abaterilor de la pct. 2.1 și 2.2 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017 sunt nelegale, întrucât, cel puțin pentru anul 2014, există autoritate de lucru judecat, în raport de decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, în care societatea recurentă a avut calitatea de intervenient.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta-reclamantă apreciază că această condiție este îndeplinită prin faptul că, în cazul nerespectării măsurilor dispuse de intimata-pârâtă, pot fi sesizate organele de urmărire penală, ceea ce ar deteriora imaginea publică a societății, iar punerea în executare a măsurilor implică un volum de activitate considerabil.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că înregistrarea în contabilitate a unei sume ca reprezentând prejudiciu estimat obligă societatea la recuperarea acestui prejudiciu și, totodată, necesită rectificarea unor situații financiare, iar în cazul admiterii acțiunii în anularea actului administrativ, societatea reclamantă ar trebui să recurgă la o nouă rectificare a documentelor contabile, operațiuni care presupun timp și personal dedicat.

Pentru a susține caracterul nelegal al măsurilor consemnate la pct. 2.1 și 2.2 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, recurenta-reclamantă a arătat că fondul lunar prevăzut de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2002 se acordă societății, în calitate de operator din industria de apărare, pentru acoperirea fondului de salarii, în perioada în care salariații încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată nu desfășoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte legate de producția ori comerțul cu armament, muniție și material de război, numai dacă se desfășoară activitățile indisolubil legate de producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război, stabilite prin hotărâre de guvern.

În acest context, returnarea sumelor la bugetul de stat ar perturba activitatea economico-financiară a societății, iar recuperarea presupusului prejudiciu este imposibilă, întrucât sumele au fost utilizate pentru acoperirea unor drepturi salariale și nu se pot opera rețineri asupra salariilor angajaților reclamantei, fără un temei legal.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2018, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susținut că în cauză nu au fost probate condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat beneficiind de prezumția de legalitate, pe care susținerile recurentei-pârâte nu sunt apte să o înlăture.

Criticile formulate de reclamantă prin cererea de recurs vizează doar constatările de la pct. 1.2 - 2.2. și măsurile de la pct. I.2 din Decizia nr. 2/2017, dispuse în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, sens în care reclamanta a invocat, ca motiv de nelegalitate a acestor măsuri, hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Or, apreciază intimata-pârâtă, sentința civilă nr. 1386 din 13 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, nu produce efecte în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât a fost atacată cu recurs, neavând caracter definitiv.

Neregulile constatate, valorificate prin măsurile dispuse la pct. I.2 din Decizia nr. 2/2017 privesc modul de întocmire a deconturilor justificative depuse la ministerul de resort în vederea efectuării plăților din creditele bugetare aprobate operatorilor economici din industria de apărare, conform art. 10 din O.G. nr. 95/2002, art. 15 din H.G. nr. 1597/2002 și Anexa 4 la această hotărâre de guvern, precum și conform Anexelor 1 și 2 la H.G. nr. 703/2012, în raportul de control reținându-se că în deconturile justificative a fost menționat un număr de ore lucrătoare mai mic decât cel stabilit de Codul muncii pentru salariații cu normă întreagă.

Intimata-pârâtă a mai susținut că misiunea de audit s-a desfășurat cu respectarea prevederilor RODAS și ale art. 140 din Constituție, precum și ale art. 11, art. 21 - 22, art. 33, art. 62 - 65 din Legea nr. 94/1992.

În ceea ce privește paguba iminentă, intimata-pârâtă apreciază că executarea măsurilor stabilite prin decizie nu poate produce prejudicii materiale reclamantei și nici perturbarea nejustificată a funcționării societății. Termenul până la care măsurile trebuie îndeplinite poate fi prelungit la solicitarea societății reclamante, conform pct. 235 din RODAS, iar afirmația privitoare la afectarea activității societății este una echivocă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Reclamanta Societatea A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării măsurilor de la pct. I.2, I.3, II.6, II.7, II.8, II.9, II.10 și II.13, dispuse prin Decizia nr. 2/2017, emisă de pârâta Curtea de Conturi.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.", iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeași lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. I.2 prima liniuță și pct. I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017.

Argumentele reclamantei privitoare la greșita interpretare, de către organul de control, a dispozițiilor O.G. nr. 95/2002, H.G. nr. 1597/2002 și H.G. nr. 703/2012, referitoare la indicatorul "Număr de ore lucrătoare în luna de raportare", în raport de prevederile contractului colectiv de muncă și ale Codului Muncii (măsura dispusă la pct. I.2. prima liniuță din Decizie), precum și argumentele privind greșita aplicare a prevederilor O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, din perspectiva realizării demersurilor necesare pentru recuperarea creanțelor contractuale ce rezultă din Contractul nr. x/2014, prin promovarea și susținerea pe rolul instanțelor de judecată a unor litigii împotriva debitorului, anterior efectuării misiunii de audit de către pârâtă (măsura dispusă la pct. I.3 din decizie), reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului.

În acest sens, va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate", iar în cauza de față au fost invocate motive de nelegalitate a actului administrativ care, la o cercetare sumară, conduc spre ideea unei interpretări și aplicări eronate de către organul fiscal a prevederilor legale în materie, atât în privința modalității de întocmire a deconturilor justificative a numărului de ore lucrate de angajații reclamantei, cât și în privința demersurilor judiciare inițiate de reclamantă pentru recuperarea creanțelor datorate de chiriașul B. S.R.L.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 506 din 9 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, fiind anulată în parte Încheierea nr. 22 din 3 aprilie 2017, precum și Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emisă de Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. I.2 prima liniuță și pct. I.3 pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 2.1 și pct. 4 din decizie. Chiar dacă această sentință nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârâtă), soluția pronunțată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase și rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecății, făcând de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale recurentei-reclamante cu privire la dovedirea cerinței cazului bine justificat în cazul acestor două măsuri.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază a fi corectă soluția instanței de fond cu privire la cererea de suspendare a măsurilor de la pct. I.2 a doua liniuță, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 și pct. II.13 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, în contextul în care reclamanta nu a formulat critici concrete, raportate la considerentele hotărârii de fond, decât cu privire la abaterile de la pct. 2.1 și 2.2 din decizie, care corespund pct. I.2 din dispozitivul actului administrativ. Pentru restul măsurilor, criticile recurentei-reclamante au îmbrăcat o formă generală, cu trimitere la cerințele prevăzute de lege cu privire la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

În ceea ce privește abaterile de la pct. 2.1 și 2.2 din decizie, Înalta Curte constată că principala critică de nelegalitate formulată de reclamantă s-a raportat la existența autorității de lucru judecat, în raport de Sentința civilă nr. 1386 din 13 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, litigiu în care reclamanta a avut calitatea de intervenient accesoriu.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, reținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 - 431 C. proc. civ., privitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, deși litigiul înregistrat sub nr. x/2015 privește contestarea unor măsuri dispuse de Curtea de Conturi a României, autoritate care figurează ca pârâtă în ambele pricini, fiind emitenta actelor administrative contestate, obiectul Dosarului nr. x/2015 privește o altă decizie decât cea examinată în prezenta cauză și un alt reclamant în sarcina căruia s-au dispus măsurile contestate. Mai exact, în prezenta cauză se solicită suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 2/2017, privind reclamanta Societatea A. SA, iar în Dosarul nr. x/2015 se solicită anularea măsurilor dispuse în sarcina reclamantului Ministerului Economiei prin Decizia nr. 31/2015.

Singurele puncte comune ale celor două pricini, respectiv prezența Societății A. SA în calitate de reclamantă în prezenta cauză, respectiv de intervenientă accesorie în Dosarul nr. x/2015 și similaritatea uneia dintre măsurile dispuse de pârâtă atât prin Decizia nr. 31/2015, cât și prin Decizia nr. 2/2017, nu sunt suficiente pentru a reține incidența în cauză a autorității de lucru judecat, ceea ce conduce la respingerea, ca nefondat, a acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește restul criticilor dezvoltate prin cererea de recurs, luând în considerare și caracterul general al acestora, Înalta Curte va avea în vedere argumentele și susținerile formulate de reclamantă în fața primei instanțe, referitoare la cazul bine justificat și la aparența de nelegalitate a actului administrativ, în raport de care constată că reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a deciziei contestate cu privire la măsurile regăsite la pct. I.2 a doua liniuță, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 și pct. II.13.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că examinarea elementelor de nelegalitate invocate de reclamantă necesită o analiză profundă și un probatoriu complex, care exced cadrului cererii de suspendare, fiind specifice acțiunii în anulare a actului administrativ. Astfel:

- măsura dispusă la pct. I.2 a doua liniuță din decizie a privit înlăturarea abaterii consemnate la pct. 2.2, constând în neutilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat (prin MECT) în scopul în care au fost aprobate, respectiv pentru plata impozitului pe salarii, ceea ce a condus la consemnarea unui impozit evidențiat în sold ca fiind neplătit. Or, stabilirea existenței abaterii și, pe cale de consecință, a legalității măsurii dispuse pentru înlăturarea acesteia, necesită administrarea unui probatoriu mai amplu, de natură a determina scopul aprobării sumelor alocate reclamantei și modalitatea de utilizare a acestor fonduri, neputând face obiectul unei cercetări sumare în cadrul cererii de suspendare.

- măsura dispusă la pct. II.6 din decizie obligă reclamanta la extinderea verificărilor asupra contractelor de agent derulate în perioada 2013 - 2015, ca urmare a constatării abaterii evidențiate la pct. 5 din decizie, cu privire la efectuarea de plăți pentru servicii de "agent", în condițiile existenței unor contracte de lucrări încheiate de reclamantă cu alți operatori economici, care cuprindeau și astfel de servicii. Pentru verificarea legalității acestei măsuri, se impune analizarea obiectului contractelor semnate de reclamantă, a drepturilor și obligațiilor asumate de părți, precum și a eventualelor diferențe dintre serviciile prestate conform acestor contracte și serviciile prestate de "agent", ceea ce depășește obiectul cererii de suspendare.

- măsura dispusă la pct. II.7 din decizie obligă reclamanta la extinderea verificărilor asupra contractelor de comodat și a celor de mandat derulate în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării și a altor cazuri de cheltuieli efectuate în mod nelegal pentru directorii A. SA, ca urmare a constatării abaterii evidențiate la pct. 6 din decizie. Această abatere privește efectuarea unor cheltuieli cu funcționarea a două autoturisme pentru deplasări în țară și străinătate, de care a beneficiat directorul general al societății, astfel încât, pentru stabilirea existenței neregulii și a legalității măsurii dispuse pentru înlăturarea acesteia este necesară administrarea de probatorii și verificarea documentelor justificative, pe baza cărora s-au decontat cheltuielile de combustibil, reparații, etc., verificări care nu pot fi efectuate printr-o cercetare sumară, în cadrul cererii de suspendare.

- argumentele expuse cu privire la măsura dispusă la pct. II.7 sunt aplicabile și în cazul măsurii dispusă la pct. II.8 din decizie, prin care se impune reclamantei extinderea verificărilor asupra deconturilor întocmite pentru deplasări externe și aprobate la plată în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării și a altor cazuri de cheltuieli nelegale, având în vedere probatoriul necesar a fi administrat pentru stabilirea caracterului legal sau nelegal al deconturilor de cheltuieli pentru deplasări externe și de protocol.

- măsura dispusă la pct. II.9 din decizie privește extinderea verificărilor asupra comenzilor emise furnizorilor interni/externi în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării și a altor cazuri de produse pentru care în decontare au fost acceptate prețuri mai mari decât cele din comenzile emise, ca urmare a constatării abaterii evidențiate la pct. 8 din decizie. Or, este evident că, pentru stabilirea existenței neregulii și, pe cale de consecință, a legalității măsurii dispuse, este necesară verificarea documentelor privitoare la raporturile comerciale derulate de reclamantă, a condițiilor contractuale convenite cu furnizorii și a comenzilor primite, analiză ce nu poate fi realizată în cadrul restrâns al cererii de suspendare.

- măsura dispusă la pct. II.10 din decizie obligă reclamanta la acceptarea la plată a facturilor de servicii însoțite de documente încheiate în condițiile legii, precum și extinderea verificărilor asupra contractelor de prestări servicii derulate în perioada 2013 - 2015, în vederea identificării și a altor cazuri de servicii acceptate în decontare la prețuri mai mari decât cele din ofertele declarate câștigătoare, ca urmare a constatării abaterii evidențiate la pct. 9 din decizie. Examinarea legalității acestei măsuri impune analizarea contractelor de prestări servicii indicate în decizie, a actelor adiționale, a lucrărilor efectuate, prin urmare a întregului context juridic în care au fost efectuate plățile reclamantei către prestatori, ceea ce excede cadrului suspendării executării măsurii.

- măsura dispusă la pct. II.13 din decizie privește extinderea verificărilor asupra contractelor de servicii angajate pentru echipamente IT, aflate în derulare, pe perioada 2013-2015, ca urmare a constatării abaterii evidențiate la pct. 12 din decizie, caz în care, pentru determinarea legalității măsurii dispuse, sunt necesare verificări privitoare la condițiile contractuale și legale de achiziție a licențelor și echipamentelor specifice, operațiune ce nu poate face obiectul unei cercetări sumare în cadrul cererii de suspendare.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat în privința măsurilor regăsite la pct. I.2 a doua liniuță, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 și pct. II.13 din decizie.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Raportat la obligația stabilită în sarcina reclamantei prin măsurile a căror suspendare se solicită, Înalta Curte apreciază, contrar celor reținute de instanța de fond, că prin caracterul amplu al verificărilor impuse de organul de control, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, obligând la demararea unor proceduri de ordin administrativ și/sau judiciar, cu costuri materiale și de resurse umane considerabile. Totodată, prin nepunerea în executare a măsurilor dispuse de pârâtă, reclamanta se supune riscului aplicării unei sancțiuni penale, conform art. 64 din Legea nr. 94/1992.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, apărările intimatei-pârâte Curtea de Conturi, prin care a învederat că termenul de punere în aplicare a măsurilor poate fi prelungit, conform procedurii prevăzute de pct. 235 din RODAS, astfel încât să nu poată fi atrasă răspunderea penală a reclamantei. Analizând prevederile regulamentului, Înalta Curte reține că, deși posibilă, acordarea unei prelungiri a termenului fixat prin decizie reprezintă o măsură lăsată la stricta apreciere a pârâtei, care o poate respinge, considerând că motivele invocate de reclamantă sunt insuficiente ori neconcludente. Așadar, riscul aplicării unei sancțiuni penale pentru nepunerea în executare a măsurii impuse de intimata-pârâtă nu este înlăturat prin existența unei proceduri de prelungire a termenului de executare a măsurii, cât timp decizia prelungirii termenului aparține tot emitentului actului administrativ.

Totodată, Înalta Curte va respinge argumentele intimatei-pârâte privitoare la argumentarea echivocă și ipotetică a prejudiciului, reținând că prezumarea unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o susținere ipotetică, lipsită de suport probator, raportată la o pagubă viitoare și incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente cu privire la actul administrativ dedus judecății, dar această concluzie produce efecte doar în ceea ce privește cererea de suspendare a măsurilor dispuse la pct. I.2 prima liniuță și pct. I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, întrucât, în acest caz, sunt întrunite, cumulativ, atât condiția cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aspect de natură a conduce la reformarea soluției instanței de fond.

În cazul măsurilor de la pct. I.2 a doua liniuță, pct. II.6, pct. II.7, pct. II.8, pct. II.9, pct. II.10 și pct. II.13 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, deși în cauză este îndeplinită cerința pagubei iminente, reclamanta nu a dovedit existența unui caz bine justificat, cum s-a arătat anterior, astfel încât instanța de control judiciar confirmă soluția instanței de fond de respingere a cererii de suspendare a executării acestor măsuri.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA, va casa încheierea atacată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. S.A., dispunând suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. I.2 prima liniuță și I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2017

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA împotriva Încheierii de ședință din 26 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Dispune suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. I.2 prima liniuță și I.3 din Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2017, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2017

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM