ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5076/2019

Ședința publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.11.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării și anularea deciziei nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii, precum și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 31/05.09.2016.

Prin sentința nr. 703 din 2 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat decizia privind soluționarea contestației nr. 31/05.09.2016 și decizia nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii, a suspendat executarea deciziei nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

În ceea ce privește suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2016, această cerere a fost formulată de recurentă prin Nota de ședință și motivată de faptul că judecarea pricinii prezente depinde de soluționarea definitiva a acțiunii in anulare ce se afla in recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție având termen de judecata în data de 13.10.2020, întrucât accesoriile care fac obiectul Deciziei nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii anulata in fond in prezentul litigiu, reprezintă accesorii calculate pentru debitul principal, stabilit prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2015.

Reiteram faptul ca Decizia de impunere nr. x/31.08.2015 a fost parțial anulata de către instanța de fond prin sentința civila nr. 2567/23.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016.

În realitate deși actul primar analizat în ambele cauze este raportul de inspecție fiscală nr. xc242/31.08.2015, obiectul prezentei îl reprezintă acordarea de facilități conform O.U.G. nr. 44/2015, celălalt dosar invocat vizează însăși fondul cauzei, respectiv anularea sa însă în privința deciziilor de impunere deci și solicitările sunt diferite.

Cât privește fondul cererii de recurs, recurenta a arătat că critică hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București prin care a dispus anularea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 31/05.09.2016 și Decizia nr. 44135/31.03.2016 de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii.

În data de 17.11.2015 reclamanta a depus notificarea nr. 2222, înregistrată la DGAMC sub nr. x/17.11.2015, privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plata accesorii conform O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitați fiscale, urmare căreia a fost emisa în data de 15.12.2015 Decizia de amânare la plata a obligațiilor de plata accesorii nr. 6283, în suma totala de 601 RON.

Întrucât reclamanta a renunțat la efectele suspendării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2015 și a Raportului de inspecție fiscala nr. x/31.08.2015, cu privire la dobânzile și penalitățile de intarziere in suma de 5.795.135 RON, prin adresa x/16.02.2016, înregistrată la DGAMC sub nr. x/01.03.2016, au fost cuprinse in Decizia de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plata accesorii nr. x/04.03.2016, în suma totala de 4.206.259 RON, accesoriile aferente debitelor principale din decizia de impunere stinse pana la 30.09.2015.

Urmare a cererii depuse de către reclamantă organul fiscal a constatat ca aceasta nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitați fiscale în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central aprobata prin Legea nr. 4/2016, întrucât suspendarea deciziei de impunere a fost acordata in baza sentinței nr. 2629/20.10.2015 a Curții de Apel București, ulterior datei de 30.09.2015.

În acest sens, s-a procedat la corectarea Deciziei de modificare a deciziei de amânare la plată a obligațiilor de plata accesorii nr. x/04.03.2016, în suma totala de 4.206.259 RON, prin Decizia de modificare a deciziei de amânare la plata a obligațiilor de plata accesorii nr. x/31.03.2016, în suma totala de 601 RON, conform alin. (7) art. 3 din OMFP 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitați fiscale în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central.

Având în vedere ca obligațiile fiscale suplimentare au fost stabilite prin Decizia de impunere din data de 31.08.2015, confirmată în data de 01.09.2015, rezultă cu claritate că termenul de plată este până la data de 05.10.2015.

Obligațiile fiscale principale au fost achitate de către societate în data de 03.09.2015. Având in vedere acestea, nefiind restante la data de 30 septembrie 2015, nu pot fi aplicabile prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015, cu modificările și completările ulterioare.

S-a susținut că instanța de fond se află în eroare cu privire la aplicabilitatea art. 7 din O.U.G. nr. 44/2015. Astfel, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat anterior, "diferentele de obligații de plata principale si accesorii stabilite prin decizie de impunere comunicate pana la data de 30 septembrie 2015, inclusiv. chiar daca pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plata prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de Procedura fiscala". Prin urmare, obligațiile fiscale restante se constituie în funcție de comunicarea deciziei de impunere si nu în funcție de scadenta obligațiilor cuprinse în decizia de impunere, cum de altfel instanța de fond a reținut.

Având în vedere că termenul de plată al obligațiilor fiscale principale stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2015 este data de 05.10.2015, rezultă cu claritate că prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central nu se aplică în prezenta speță.

Instanța de fond, în mod eronat, a considerat că împrejurarea că reclamanta a achitat obligațiile principale până la data de 30.09.2015 nu conduce la înaplicabilitatea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015. Instanța de fond nu a avut în vedere, deși au fost invocate prin întâmpinarea formulată, prevederile OMFP nr. 378/2016 pentru modificarea și completarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale aprobată prin OMFP 3831/2015, conform cărora, doar contribuabilii care au obligații fiscale de plată stabilite prin acte administrative a căror executare este suspendată, în condițiile legii, la data de 30.09.2015. Reclamanta avea obligații de plată suspendate conform sentinței civile nr. 2629/20.10.2015 pronunțate de Curtea de Apel București, obligații care nu erau suspendate la data de 30.09.2015.

Având în vedere faptul că, obligațiile fiscale principale, stabilite prin Decizia de impunere din data de 31.08.2015, confirmată în data de 01.09.2015, termenul de plată fiind până la data de 05.10.2015, au fost achitate la data de 03.09.2015, acestea nu mai puteau fi restante la data de 30.09.2015, motiv pentru care nu mai pot fi aplicate prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale.

O ultimă critică prin recurs vizează acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON în fond apreciindu-se că partea în pretenții nu "a dat dovadă de rea credință și nici de un comportament neglijent".

Criticile vizând suspendarea executării Deciziei nr. 44135/31.03.2016 emisă de recurentă nu au mai fi analizate, la acest termen tranșându-se definitiv acțiunea și astfel solicitarea nemaiavând obiect.

Analizând recursul în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată că în fond se critică pe de o parte existența obligațiilor fiscale restante la data de 30.05.2015, precum și interpretarea de către instanță a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2015.

Astfel, cum prevăd dispozițiile amintite, obligațiile restante includ atât obligațiile de plată principale cât și accesorii, faptul plății în data de 3.09.2016 neavând relevanță, situația existentei lor derivând chiar din existența litigiilor pe fond invocate de către recurentă ca argument pentru suspendarea prezentei.

Plata, pentru a nu mai curge dobânzile și penalitățile, nu reprezintă o achiesare la existența și cuantumul debitelor fiscale.

Mai mult cum reține și instanța de fond doar recurenta dă un înțeles diferit actelor, încheiate în data de 20.10.2015, instanța Curții de apel București prin sentința nr. 2650 pronunțată în dosarul nr. x/2015 suspendă executarea deciziei de impunere.

Faptul că ulterior partea a renunțat la efectele suspendării nu contrazice concluzia principală precum că în data de 30.09.2015 existau obligații de plată.

Cât privește cheltuielile de judecată, suma reprezentând exclusiv taxă de timbru pe care partea a achitat-o, pârâta nefiind de acord cu susținerile reclamantei căderea recurentei în pretenții în fond apare ca justificată.

În raport de argumentele expuse hotărârea primei instanței în fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate, acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 703 din 02 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2019.