ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4520/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.04.2019, sub nr. x/2018, reclamanta A.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea, în tot a Deciziei nr. 357/09.10.2017 prin care M.F.P.-A.N.A.F. D.G.S.C. a decis suspendarea soluționării Contestației nr. A SLP 1063/02.05.2017, formulate de către A.. împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. x/17.10.2016 și obligarea intimatei-pârâte la soluționarea corectă, într-un termen rezonabil, pe fond, a contestației promovate cu emiterea actelor administrative legale și care reflectă în mod corect și legal situația de fapt reală. S-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei,

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2104 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.: - sentința recurată este nelegală având în vedere faptul că prima instanță nu a argumentat de nicio manieră criticile formulate cu privire la emiterea actului contestat cu exces de putere; - raportat la starea de fapt dedusă judecății, prima instanță trebuia să arate și care sunt considerentele pentru care conduita pârâtului de a suspenda soluționarea contestației în contextul existenței unui dosar penal în care în decurs de 3 ani nu s-a reușit nici măcar dispunerea urmăririi penale in personam este una rezonabilă și justificată. Prima instanță nu a oferit o astfel de analiză, ignorând aceste critici formulate în dosar; - decizia primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din codul de procedură fiscală; - soluția din dosarul penal nr. x/2016 nu influențează soluționarea contestației formulată de reclamantă, obiectul dosarului penal nr. x/2016 fiind reprezentat de urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006; - reclamanta nu a contestat veridicitatea faptelor constatate, singurul aspect criticat prin contestație a fost faptul că, raportat la situația reținută atât de organul fiscal - prin raportul nr. x/29.08.2016 - cât și de organul penal, răspunderea fiscală aparține transportatorului, iar că această analiză poate fi făcută independent de soluția dată în dosarul penal. - este importantă soluția D.I.I.C.O.T., comunicată la data 29.08.2019, potrivit căreia s-a dispus clasarea în ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art. 367 din C. pen. și cu privire la faptele prevăzute de art. 260 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. În urma soluției de declinare, urmărirea penală continuă numai cu privire la infracțiunea de înstrăinare a mărfurilor aflate în tranzit vamal. - organul care a efectuat activitatea de control nu a sesizat organele penale cu privire la existența unor indicii privind săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, procesul-verbal întocmit ca urmare a controlului efectuat în data de 29.08.2016 fiind emis ulterior momentului la care s-a început urmărirea penală în dosarul nr. x/2016 Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței civile nr. 2104/26.06.2019 în sensul admiterii cererii de judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 277 din Codul de procedură fiscală, s-a arătat că recurenta-reclamanta, conform declarației vamale MRN x/12.08.2016, a efectuat formalitățile vamale pentru tranzitul mărfurilor pe ruta Turcia — Republica Moldova. Interdependența cercetărilor rezultă din faptul că, în urma verificărilor, organele vamale au constatat că mărfurile aflate sub regim vamal de tranzit extern pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Republica Moldova, conform declarației vamale de tranzit MRN x/12.08.2016, al cărei titular și principal obligat este societatea A. din Turcia, au fost descărcate fraudulos pe teritoriul României, iar faptele care au condus la sustragerea mărfurilor de sub supraveghere vamală fac obiectul cercetării penale în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul D.I.I.C.O.T., Biroul teritorial Botoșani.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. x/17.10.2016, emisă în baza Procesului-verbal de control nr. x/17.10.2016 de Direcția Regională Vamală București, au fost stabilite în sarcina societății reclamante obligații suplimentare de plată în sumă totală de 7.901.235 RON, reprezentând taxe vamale în sumă de 606.018 RON, accize în sumă de 5.495.429 RON, TVA în sumă de 1.430.712 RON, dobânzi de întârziere în sumă de 73.815 RON, penalități de întârziere în sumă de 295.261 RON. Prin Procesul-verbal de control nr. x/17.10.2016 în baza căruia a fost emisă decizia pentru regularizarea situației nr. x/17.10.2016, organele vamale au constatat că, în urma percheziției domiciliare efectuate în baza dosarului penal nr. x/2016, la adresa din Bd. x, hala H2, a fost identificată cantitatea de 1.276 bax-uri cu țigarete care nu aveau banderole de marcaj fiscale și care aveau aplicată inscripția "export-for duty free sale only". Organele vamale au constatat că mărfurile au făcut obiectul declarației vamale de tranzit x/13.08.2016 având ca principal obligat societatea A. din Turcia, fiind sustrase de sub supraveghere vamală și descărcate fraudulos la adresa percheziționată. Prin Decizia nr. 357/09.10.2017 pârâtul M.F.P.-A.N.A.F. D.G.S.C. a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de societate împotriva deciziei pentru regularizarea obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, in temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Înalta Curte constată netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta – reclamantă. Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia. Argumentele invocate de recurentă, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanței de recurs legalitatea soluției instanței de fond prin prisma dreptului substanțial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Însă, Înalta Curte constată întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării, de către instanța de fond, a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condițiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluționare a contestației formulate de recurenta-reclamantă. Conform art. 277 din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligație a organului fiscal de a suspenda soluționarea contestației administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale, prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 și la respectarea principiului proporționalității. Reține Înalta Curte și considerentele Deciziei nr. 483/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 108 și ale art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin care Curtea Constituțională a statuat că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestației poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă. Se constată, din adresa nr. x/2016, că în cauză s-a dispus urmărirea penală in rem cu privire la inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) C. pen., colectarea deținerea producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia prev. de art. 270 alin. (3), rap. La art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006. În urma acestor constatări, organele de cercetare penală au dispus reținerea mărfurilor în vederea confiscării, iar organele penale efectuează cercetări în legătură cu aceleași fapte, dar din perspectiva naturii penale a acestora. Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existența raportului de interdependență dintre mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și caracterul infracțional al faptelor imputate, legătură de care depinde soluționarea contestației administrative. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită analiză a acestei cerințe, fără a observa că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluționa contestația reclamantei. Fără a face aprecieri asupra forței probante a înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte constată că, în condițiile în care organele vamale din cadrul Direcției Regionale Vamale București au calculat prin decizia pentru regularizarea situației nr. x/17.10.2016 prejudiciul constând în taxe vamale, accize, TVA și accesorii aferente în suma totală de 7.901.235 RON stabilit în sarcina societății reclamante printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță, nu se poate susține că organul de soluționare a contestației ar fi în imposibilitate să se pronunțe asupra contestației administrative formulate de reclamantă, cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existența sau nu a unei infracțiuni. Totodată, în soluționarea contestației fiscale, nu se contestă situația de fapt, ci se solicită a se statua asupra calității recurentei- reclamante de debitor fiscal, raportat la aplicabilitatea art. 79 din Codul Vamal European, astfel că nu se poate reține interdependența dintre cercetarea penală desfășurată și "mijloacele de probă" necesare stabilirii bazei de impozitare. Înalta Curte reține că interpretarea prevederilor din legislația națională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative și judiciare. Raportând aceste garanții la susținerile intimatului - pârât privind necesitatea existenței unei soluții pronunțate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reține că suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative a avut drept consecință amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiție al reclamantei. Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile și interesele legitime ale reclamantei, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate și obligarea organului fiscal de a soluționa pe fond contestația administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării soluționării contestației administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea și va dispune anularea deciziei atacate și obligarea pârâtei la soluționarea contestației.