Decizia nr. 2636/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 68/2023 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantele A., B. și C., având calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au contestat răspunsul nr. x/2022 întocmit în 22.11.2022 emis de Ministerul Justiției și au solicitat obligarea acestuia la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare și sporurile cuvenite să fie stabilite, începând cu data de 12.03.2017 și în continuare, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 68 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine pentru reclamante, prin care să dispună stabilirea indemnizației de încadrare și a sporurilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 12.03.2017 și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, însă cu aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 în privința sporurilor, de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi. 1.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 68 din 19 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri ambii pârâți - Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1.3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate având în vedere greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor Legii nr. 153/2017 și, în rejudecare, respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respectiv ca neîntemeiată. În ceea ce privește participarea Ministerului Justiției în proces, după redarea prevederilor art. 142 și art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, recurentul-pârât a arătat că prin aceste dispoziții a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe. Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. Așadar, văzând atât prevederile generale din C. proc. civ. (art. 38), cât și dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, reiese că la momentul transmiterii drepturilor și obligațiilor prevăzute în textele mai sus menționate, a avut loc transmiterea calității procesuale a Ministerului Justiției către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a ministrului justiției către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată după momentul la care au intrat în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, astfel că Ministerul Justiției nu mai justifică la acest moment calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. Însă, a precizat că Ministerul Justiției justifică, în continuare, interesul în formularea căii de atac. Chiar dacă subrogarea a avut loc prin efectul legii, ea trebuie constatată de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului în curs de desfășurare, față de necesitatea continuării procesului în contradictoriu cu entitatea care a dobândit, în temeiul legii, calitatea de debitor al obligațiilor a căror aducere la îndeplinire se urmărește pe calea executării silite. Astfel, Ministerul Justiției justifică în continuare participarea în proces, cel puțin până la momentul introducerii în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție și scoaterii din cauză a acestui minister. Pentru aceste motive, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerea în totalitate a acțiunii formulate în contradictoriu cu acest minister, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Ploiești a admis cererile reclamantelor motivat de faptul că acestea dețin hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin valorificarea unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de Legea nr. 153/2027, care a intrat în vigoare ulterior stabilirii acestor drepturi de către instanțele de judecată. Recurentul-pârât a arătat că prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin, iar diferențele salariale urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective. Întrucât solicitările reclamantelor au fost deja soluționate prin acest ordin, recurentul-reclamant a considerat că se impune admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, invocând Decizia nr. 2749/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Așadar, ținând cont de împrejurarea că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis ordinul mai sus menționat începând cu datele solicitate de reclamantele-intimate, precum și împrejurarea că prevederile acestuia se vor aduce la îndeplinire de departamentul de specialitate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv al fiecărei curți de apel, prin plata eșalonată a drepturilor, astfel cum prevăd dispozițiile legale în vigoare, recurentul-pârât a solicitat instanței să constate pretențiile intimatelor-reclamante satisfăcute, ceea ce impune respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Justiției și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect. 1.3.2. Recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că recursul vizează soluția pronunțată cu privire la fondul cauzei în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea sa la emiterea de noi ordine prin care să se dispună stabilirea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect cu privire la acest capăt de cerere. Prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor; tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin. A precizat că emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească. Prin urmare, acest ordin nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătorești, ori, după caz, prin act administrativ. Limitându-se exclusiv la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii pentru fiecare judecător în parte a drepturilor ce li se cuvin. Ordinul nr. 959/I/04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinde dispoziții generale privind modul de salarizare a judecătorilor, respectiv prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Prin acest ordin, toți judecătorii dobândesc o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma menționată, însă în perioada anterioară datei de 12.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea prescripției dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestor drepturi salariale în perioada de referință 01.01.2018-12.04.2023. Data de la care se acordă drepturile salariale va fi stabilită individual pentru fiecare judecător în urma analizei situațiilor concrete ale acestora. Ordinul în discuție a urmărit punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive (Sentința civilă nr. 1508 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 930 din 15 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, lămurită prin încheierea din 28 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2023), prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, obiectul acestuia neputând fi extins la alte aspecte privitoare la salarizarea personalului din familia ocupațională Justiție (sporuri, coeficient de multiplicare, etc) decât cele soluționate definitiv prin respectiva hotărâre judecătorească. Or, întrucât solicitările intimatelor au fost deja soluționate prin acest ordin, recurenta-pârâtă a considerat că se impune admiterea în parte a recursului și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect în ceea ce privește capătul de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare prin raportare la VRS 605,225 RON. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei de interes în formularea recursului de către Ministerul Justiției, motivat de faptul că, prin dispozitivul sentinței, nu s-a luat nicio dispoziție în contradictoriu cu această parte. Ca răspuns la excepția rămânerii fără obiect a cererii, invocată în recurs de Ministerul Justiției, recurentele-reclamante au solicitat respingerea acestei excepții ca nefondată, dat fiind faptul că pretențiile lor vizează perioada 12.03.2017 și în continuare, iar Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Președintelui ÎCCJ nu cuprinde o dată anterioară de la care produce efecte, fiind evident că produce efecte doar pentru viitor, de la data emiterii acestuia, respectiv 12.04.2023. Cu privire la recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentele-reclamante au prezentat aceleași argumente pentru respingerea excepției privind rămânerea cauzei fără obiect. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 25 ianuarie 2024, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Litigiul s-a născut în legătură cu Ordinul ministrului justiției nr. 401/C/07.02.2022, prin care, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamantelor, având calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel București, s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Reclamantele au pretins că sunt îndreptățite la stabilirea drepturilor lor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, însă cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere că li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizate cu valoarea sectorială de referință de 605,225 RON începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv cu data de 12.03.2017, astfel cum reiese din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1899/10.12.2020 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 151 din 20.01.2022 a Curții de Apel Ploiești. În acest context, au solicitat instanței de contencios administrativ obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare și sporurile cuvenite să fie stabilite, începând cu data de 12.03.2017 și în continuare, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON. Prin sentința sentința recurată s-au respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021. Totodată, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, și a fost obligată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine pentru reclamante, prin care să dispună stabilirea indemnizației de încadrare și a sporurilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 12.03.2017 și în continuare, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, însă cu aplicarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 în privința sporurilor, de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția lipsei de interes în formularea căii de atac, invocată de intimatele-reclamante prin întâmpinare. Astfel, instanța de control judiciar reține că pe parcursul procesului, s-a decis prin lege (art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară) ca bugetul curților de apel să nu mai fie cuprins în bugetul Ministerului Justiției, ci în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta din urmă subrogându-se de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii. Prima instanță a stabilit că aceste dispoziții legale nu atrag lipsa calității procesuale pasive a emitentului actului contestat (act administrativ asimilat) - Ministerul Justiției, din punct de vedere procesual fiind aplicabile dispozițiile art. 38 și 39 C. proc. civ., care reglementează transmiterea calității procesuale și situația procesuală a înstrăinătorului și succesorilor săi. Ținând cont și de principiul disponibilității, cu ocazia soluționării fondului cererii de chemare în judecată, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine pentru reclamante. Prin interesul de a acționa, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ. se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia. În speță, în acord cu susținerile intimatelor-reclamante, Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinței recurate nu s-a luat nicio dispoziție în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, fiind obligată doar pârâta Înalta Curte la emiterea noilor ordine de încadrare, având în vedere subrogarea de drept a acesteia în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, astfel că excepția lipsei de interes în formularea recursului Ministerului Justiției este întemeiată și va fi admisă, cu consecința, respingerii recursului formulat de acest pârât, ca lipsit de interes. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, instanța de control judiciar constată că recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată cu privire la fondul cauzei în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea sa la emiterea de noi ordine prin care să se dispună stabilirea indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. În esență, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect cu privire la acest capăt de cerere, deoarece prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acțiunea reclamantelor nu a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1/12.04.2023. Prin acest ordin s-a dispus la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin." . Câtă vreme în cuprinsul ordinului nu s-a făcut referire la vreo dată anterioară de la care ar produce efecte, este evident că efectele acestui ordin se produc de la data emiterii, respectiv 12.04.2023. Însă, în cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, intimatelor-reclamante li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizate cu valoarea sectorială de referință de 605,225 RON începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv cu data de 12.03.2017, astfel cum reiese din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1899/10.12.2020 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 151 din 20.01.2022 a Curții de Apel Ploiești. Prin sentința nr. 1899/2020 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, printre care și cele trei reclamante din prezenta cauză, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Iași, Tribunalul București, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ilfov, Consiliul Superior al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Institutul Național al Magistraturii, fiind obligați pârâții să plătească reclamanților, conform perioadei lucrate, diferența dintre drepturile salariale încasate și cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, luând în considerare și majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 12.03.2017 și în continuare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Prin urmare, solicitările intimatelor-reclamante nu au fost soluționate prin Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu a determinat dispariția vătămării produse reclamantelor și pentru perioada anterioară emiterii acestui ordin, astfel că nu se poate constatata rămânerea fără obiect a cererii reclamantelor. Mai mult, chiar dacă recurenta-pârâtă a arătat că prin acest ordin, toți judecătorii dobândesc o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma menționată, însă pentru perioada anterioară datei de 12.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, printre care și existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele pentru care acestea sunt recunoscute, instanța de control judiciar constată că nici prin ordinele individuale emise ulterior (Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023) și depuse la dosarul de recurs, nu s-a avut în vedere situația intimatelor-reclamate care beneficiau de recunoașterea unei valori sectoriale de referință de 605,225 RON începând cu data de 12.03.2017. Dispoziția Ordinul nr. 1003/I/02.05.2023 este clară și vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 1 aprilie 2023, astfel cum reiese din art. 1: "Începând cu data de 1 aprilie 2023, judecătorii din circumscripția Curții de Apel București beneficiază de salariale stabilite în Anexa parte integrantă la prezentul ordin". În concluzie, întrucât intimatelor-reclamante li s-a recunoscut dreptul de a fi salarizate cu valoarea sectorială de referință sectorială de 605,225 RON începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv cu data de 12.03.2017, în mod corect a reținut prima instanță că limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (3) -(5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, cum este cazul dedus judecății. De asemenea, simpla invocare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate constitui un temei pentru inopozabilitatea hotărârii judecătorești de care se prevalează intimatele-reclamantele. Prin urmare, soluția primei instanțe, analizată în raport cu aspectele incidente la momentul pronunțării sale, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 (1), va admite excepția lipsei de interes în formularea recursului Ministerului Justiției, invocată de intimatele-reclamante și va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes. Totodată, va respinge recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,