ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2016

Decizia nr. 2552/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 aprilie 2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a solicitat: anularea adresei nr. 15.487/E/GE din 01 aprilie 2014 raportat la anul 2010, prin care i-a fost comunicat refuzul/avizul negativ cu privire la avizarea și acordarea despăgubirilor și dobânzilor aferente anului 2010; obligarea la plata sumei de 133.008,42 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată, pentru suprafața de pădure de 188,20 ha, situată în zona de conservare totală a parcului M. în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic D., cu titlu de compensații/despăgubiri, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice, care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2010; obligarea la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, în cuantum de 133.008,42 lei, începând cel puțin cu data de 01 aprilie 2014 - dată la care creanța a fost eligibilă, respectiv dată la care Ministerul Mediului și Schimbărilor climatice, prin Departamentul ape, Păduri, Piscicultură a refuzat nejustificat să dispună plata compensațiilor cuvenite; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizările scrise înaintate la dosar pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2014, confirmate oral și în scris la termenul din 20 octombrie 2014, reclamanta a arătat că renunță la judecata capătului de cerere privind anularea adresei nr. 15487/EGE din 01 ianuarie 2014.

Prin Sentința civilă nr. 20 din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata capătului de cerere vizând anularea adresei nr. 15487/EGE/1 aprilie 2014, a admis cererea privind plata despăgubirilor și a obligat pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură la plata către reclamantă a sumei de 133.008,42 lei, reprezentând despăgubiri pentru anul 2010 și dobânda aferentă acestei sume, începând cu data de 1 aprilie 2014 și până la plata integrală a debitului.

Împotriva Sentinței civile nr. 20 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, conform art. 3 din H.G. nr. 38/2015) și pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, în esență, pentru următoarele considerente:

În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, ignorând prevederile legale incidente în cauză.

Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013, Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, îndeplinind funcția de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură. Acest aspect este întărit și de prevederile art. 6 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din H.G. nr. 428/2013.

Atât timp cât silvicultura este doar o ramură a domeniului pădurilor aflată sub autoritatea Departamentului, este evidentă identitatea între sintagma folosită de C. silvic, de "autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură" și sintagma folosită de H.G. nr. 428/2013, de "autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură", situație de natură a justifica, fără echivoc, atât competența exclusivă a Departamentului în acordarea eventualelor compensații întemeiate pe prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, cât și lipsa calității procesuale pasive a ministerului în prezentul litigiu.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea acesteia.

Dreptul reclamantei de a solicita pretinsele compensații ce consideră că i se cuvin s-a născut la momentul la care s-a terminat anul aferent compensațiilor solicitate (compensațiile fiind acordate anual, potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008), tot de la acest moment începând să curgă inclusiv termenul de prescripție înăuntrul căruia trebuia să își valorifice eventualele pretenții.

De asemenea, reclamanta nu a urmat toate etapele premergătoare obținerii compensațiilor și nu a făcut dovada realizării cerințelor impuse de legiuitor, respectiv a condițiilor cerute de art. 97 și urm. C. silvic și de H.G. nr. 861/2009.

În susținerea recursului, pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, formulând, în principal, următoarele critici:

Sentința civilă recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ., întrucât nu conține argumentele de fapt și de drept care au justificat adoptarea soluției, ci doar prezentarea situației de fapt.

Instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Atâta vreme cât suma totală pretinsă de reclamantă este compusă din sume care, în principiu, sunt datorate anual, iar, pe de altă parte, prescripțiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt, în mod evident, supuse dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, instanța de fond în mod nelegal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că dreptul reclamantei s-ar fi născut odată cu publicarea Deciziei Comisiei Europene.

În prezenta cauză nu există un refuz nejustificat al autorității publice, întrucât nu se poate vorbi de o culpă a instituției publice, atât timp cât nu pot fi avizate și eliberate la plată sume din bugetul instituțiilor publice în lipsa unei metodologii.

De asemenea, reclamanta nu a dovedit în mod concret întinderea prejudiciului invocat, sumele solicitate fiind stabilite fără nicio detaliere concludentă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 25 mai 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, constată că sunt fondate recursurile declarate în cauză, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Motivul de recurs invocat de recurentul-pârât Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Sentința civilă recurată satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei).

Referitor la motivul de recurs invocat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, vizând greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, instanța de control judiciar reține că acesta este nefondat.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel obligat în același raport juridic.

În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, sumele pentru acordarea de compensații reprezintă contravaloarea produselor pe care proprietarul nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amendamentele silvice, se alocă de către stat anual, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, în vigoare la data formulării acțiunii, Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

În aceste condiții, nu se poate reține că numai Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că acesta nu are buget propriu pentru sumele privind compensațiile și implicit, calitatea de ordonator principal de credite, astfel încât, se justifică chemarea în judecată a ambelor autorități.

Totodată, la data de 23 ianuarie 2015, H.G. nr. 428/2013 a fost abrogată prin H.G. nr. 38/2015, care la art. 3, prevede că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (care a fost citat în cauză în calitate de recurent-pârât), se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandurile și acordurile, precum și toate litigiile în care fostul Minister al Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură, sunt părți.

Menținerea în cauză a ministerului se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 38/2015.

Rezultă astfel că ministerul menționat fiind implicat în raportul juridic generat de problema sumelor pentru acordarea compensațiilor, are calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește motivul de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, dată fiind similitudinea criticilor formulate de recurenții-pârâți, instanța de control judiciar le va trata în mod unitar.

Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune este corectă, față de dispozițiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, astfel că, în raport de data solicitării de către reclamantă pe cale administrativă a compensațiilor aferente anului 2010, în cauză nu a fost depășit termenul de prescripție.

În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei, instanța de control judiciar apreciază întemeiate criticile formulate de recurenții-pârâți.

Astfel, prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind C. silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Or, absența normelor metodologice anterior menționate a fost motivul refuzului de plată a compensațiilor, în speță.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționate, hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în condițiile art. 521 C. proc. civ., plata compensațiilor este condiționată de adoptarea normelor metodologice, contrar celor reținute de către prima instanță.

În concordanță cu considerentele Deciziei nr. 36/2015, instanța de control judiciar reține că măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară N.

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).

Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alineatul (3) litera c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților N. (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la articolele 43 - 49 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate."

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referință (2010), prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile N.

În continuare, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control."

Așadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control.

În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară N., și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare Decizia Comisiei Europene), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităților din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona N.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României (...)."

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, nu se poate aprecia că ar exista, în cadrul legislativ național, un act care reglementează domeniul specific al acordării, utilizării și controlului sumelor anulare destinate gestionării durabile a fondului forestier.

Nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensațiilor cuvenite proprietarilor de suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

Procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în M. Of. H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară N.

Ca atare, în prezent, nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

În altă ordine de idei, după cum s-a reținut și în decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept invocată anterior, este real faptul că situația juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiții suspensive, respectiv, adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuție, este aptă să lezeze dreptul la compensații pe care îl au proprietarii suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanță comunitară N., însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul că va respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata compensațiilor solicitate în baza Legii nr. 46/2008, aferente anului 2010, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură împotriva Sentinței civile nr. 20 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată în sensul că respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata compensațiilor solicitate în baza Legii nr. 46/2008, aferente anului 2010.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED