Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
31 mai 2017

Decizia nr. 2036/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Decizia nr. 2036/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta Obștea A. împotriva sentinței civile nr. 35 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.