ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2662/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/29.10.2013, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (actual Ministerul Mediului) și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata către reclamanta a unei despăgubiri în suma de 160.554.322 RON, echivalentul la data introducerii acțiunii a sumei de 36.178.809,96 Euro, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ anulat și prin neexecutarea întocmai a obligațiilor stabilite conform sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011 pronunțate în Dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Constanta, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 76/2019 pronunțată la 19 martie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, ca nefondată. A admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă și constată nelegalitatea art. II din Hotărârea Guvernului nr. 611/2015 pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/2008. A respins excepția inadmisibilității acțiunii. A admis acțiunea principală formulată de reclamanta A. S.A. - cu sediul în localitatea Năvodari, Bd. x, județ Constanța, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL MEDIULUI - cu sediul în București, B-dul x, nr. 12, sector 5 și GUVERNUL ROMÂNIEI - SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI - cu sediul în București. A obligat pârâții debitori Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Mediului la plata despăgubirilor în cuantum de 31.806.598,74 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR la data plății, pentru neexecutarea în natură a obligației stabilită prin sentința civilă nr. 69/28.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A respins cererea privind stabilirea sumelor definitive datorate statului cu titlu de amenzi și datorate reclamantei cu titlu de penalități, cerere reprezentând petitul I din acțiunea conexă. A obligat pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expertiză în cuantum total de 78.476 RON (25.000 RON expertiza B. + 53.476 RON expertiza C.) și cheltuieli de deplasare expert în cuantum de 207,20 RON. Prin încheierea din 01 iulie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de îndreptare eroare materială prin înlăturarea omisiunii vădite, formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată.

Recursurile exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile 76 pronunțată la 19 martie 2019 de către Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul majorării despăgubirii stabilite de prima instanță, precum și obligarea debitoarelor la plata dobânzilor legale penalizatoare cuvenite pentru despăgubirea ce va fi acordată, calculate cu începere de la data pronunțării sentinței, până la data plății efective a acestei sume către creditoare. In ceea ce privește valoarea despăgubirii stabilite de prima instanța: Pentru stabilirea despăgubirii, instanța urmează sa ia in considerare si sa pornească de la următoarele valori indicate de către parti, rezultate din inscrisurile depuse si rezultate din cele doua expertize tehnice judiciare, valori pe care le prezintă in ordinea lor descrescătoare: - 40.086.936 Euro, suma conform Notei Ministerul Mediului din anul 2013; - 38.746.408,1 Euro, suma calculata pe baza mediei generale de 15,03 Euro per certificat rezultate automat din interogarea www.x.com, înmulțite cu numărul de 2.577.938 certificate; - 38.511.816 Euro, suma recomandata prin concluziile Raportului de expertiza efectuat de Domnul B., reprezentând o medie intre suma de 40.086.936 Euro calculata de Ministerul Mediului si suma de 36.936.696 Euro calculata de expert pornind de la informațiile furnizate de www.x.com; - 36.936.696 Euro, suma calculata in Raportul de expertiza efectuat de Domnul B. pornind de la informațiile furnizate de www.x.com; - 36.178.809,96 Euro, suma calculata de către reclamanta creditoare, pornind de la informațiile furnizate de www.x.com, suma menționata in acțiunea inițiala inca din anul 2013 - 35.214.633,1 Euro, suma calculata pe baza mediei generale de 13,66 Euro per certificat rezultate automat din informațiile originare furnizate de către www.x.com, inmultite cu numărul de 2.577.938 certificate - 32.853.238,27 Euro, suma calculata in Raportul de expertiza efectuat de Domnul C. - 31.806.598,74 Euro, suma recomandata prin concluziile Raportului de expertiza efectuat de Domnul C.; Instanța a reținut, prin sentința pronunțata, valoarea de 31.806.597,74 Euro, recomandata prin cea de a doua expertiza, efectuata de dl. specialist C.. Trebuie menționat faptul ca aceasta a doua expertiza a fost dispusa la cererea debitoarei Ministerul Mediului si insusi specialistul a fost unul dintre cele doua persoane indicate in mod expres de către aceasta. Creditoarea nu s-a opus administrării tuturor probatoriilor in aceasta forma, tocmai pentru ca instanța sa aibă la dispoziție cat mai multe elemente pe baza cărora sa determine o justa valoare a despăgubirilor. Creditoarea reclamanta a considerat judicios sa procedeze astfel, in condițiile in care, din actele emanând chiar de la debitoare, rezulta o valoare inițiala mult superioara, de 40.086.936 Euro. În acord cu dispozițiile art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o va face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună. Având in vedere toate principiile privind probatoriile din C. proc. civ., recunoașterea de către debitoare a celei mai mari valori, precum si faptul ca, in conformitate cu legea, instanța, si nu un expert, este cea care stabilește despăgubirea, apreciază ca valoarea justa ce trebuia a fi reținuta de către instanța nu poate fi mai mica decât media celor doua valori recomandate prin cele doua rapoarte de expertiza, si anume: 38.511.816 Euro (B.) + 31.806.598,74 Euro (C.)/2 = 35.159.207,4 Euro. Aceasta medie este cea mai apropiata valoare de valoarea din fișierele D., la care făcuse referire si conducerea E., recomandata de Ministerul Mediului in răspunsul la interogatoriu, D. fiind platforma de tranzacționare unde se tranzactioneaza si in prezent certificatele de emisii (35.214.633,1 Euro, suma calculata pe baza mediei generale de 13,66 Euro per certificat rezultate automat din informațiile originare furnizate de către www.x.com, înmulțite cu numărul de 2.577.938 certificate). In ceea ce privește solicitarea de obligare a debitoarelor la plata dobânzilor legale penalizatoare cuvenite pentru suma reținută de către prima instanță sau pentru suma majorată ce va fi reținută de către instanța de recurs, calculată cu începere de la data pronunțării sentinței, 19.03.2019, până la data plății efective a acestei sume către creditoare, nu este vorba despre dobânzi datorate pentru perioada in care primul titlu executoriu nu a fost executat in niciun mod, respectiv pentru perioada anterioară pronunțării sentinței din prezentul dosar. Astfel cum in mod corect a reținut prima instanța, acestea au o natura diferita iar reclamanta isi rezerva dreptul de a acționa in mod separat. Prezenta cerere din recurs vizează strict dobânzile datorate de către debitoare, pentru suma acordata de prima instanța, calculate de la datapronunțării sentinței de fond, 19.03.2019 si pana la data plații efective. Conform Art. 478 alin. (5) C. proc. civ.: "Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală". Invocând Ordonanța 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, recurenta arată că va cuantifica nivelul acestor dobânzi, conform textelor de lege anterior menționate, pana la data judecării prezentului recurs. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică. Privind plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expertiză în cuantum de 25.000 RON, acordate de instanță expertului B., consideră că acestea sunt nejustificate, întrucât expertiza întocmită de domnul B. a fost o simplă expertiză financiar-contabilă, neraportată și neaplicabilă obiectului dedus judecății. Tocmai această expertiză simplă, lipsită de factorii relevanți litigiului a condus la schimbarea expertului inițial, desemnat de instanță, cu un alt expert în domeniul despăgubirilor solicitate de reclamantul/intimat, respectiv domnul C.. In acest context nu sunt justificate cheltuielile de expertiză, stabilite de instanța de rejudecare fond, în favoarea domnului B., în condițiile în care nu avea pregătirea necesară de a întocmi un raport de expertiză raportat la valoarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în acord cu prevederile legale aplicabile. Hotărârea atacată este contradictorie, motiv de recurs prevăzut de art. 488 punctul 6 C. proc. civ. Soluționând excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii cât și fondul cauzei, prima instanță a pronunțat o hotărâre contradictorie, prin aceea că, pe de o parte, admite că H.G. nr. 60/2008 a avut o aplicabilitate limitată, până la sfârșitul anului 2012, iar, pe de altă parte, pare a considera că sentința civilă nr. 69/CA/2011 ar putea fi pusă in executare în prezent. Or, expirarea perioadei pentru care H.G nr. 60/2008 și-a produs efectele echivalează cu imposibilitatea modificării acesteia printr-un act administrativ subsecvent, întrucât un astfel de act modificator nu poate produce efecte retroactive, aceste efecte fiind interzise prin norme de ordine publică și de rang constituțional. Din aceeași rațiune, cererea de chemare în judecată este lipsită de interes, iar excepția trebuia admisă întrucât reclamanta nu mai poate obține executarea hotărârii civile, producerea efectelor retroactive ale actului administrativ preconizat fiind interzisă de lege. Există, așadar, o contradicție între efectele limitate în timp ale H.C nr. 60/2008 și punerea în executare a sentinței civile nr. 69/CA/2011, contradicție pe care instanța nu a sesizat-o și care a condus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelesale. Se observă, de altfel, că instanța de rejudecare fond nu s-a pronunțat deloc cu privire la apărările pârâților referitoare la imposibilitatea de punere în aplicare a sentinței civile nr. 69/CA/2011, deși a reținut faptul că actul administrativ vizat H.G. nr. 60/2008 - nu își mai produce efectele în prezent. Hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. După rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011, la data de 30.10.2012, inițierea unui act administrativ de modificare a H.G. nr. 60/2008 sau adoptarea sa de către Guvernul României nu a fost și nu mai este posibilă pentru următoarele motive: Sentința Civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a rămas irevocabilă la data de 30.10.2012, prin decizia civilă nr. 4399; în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii prin care autoritatea publică a fost obligată să încheie, modifice un act administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; astfel, termenul de 30 de zile stipulat de lege se împlinea la data de 30.11.2012; or, cea de a doua etapă a Planului Național de Alocare a certificatelor, aferentă perioadei 2008-2012, se încheia la finalul anului 2012; intervalul de 1 lună de zile era unul obiectiv insuficient pentru inițierea si adoptarea unui act normativ; După expirarea perioadei referite și, evident, la această dată, H.G. nr. 60/2008, care a aprobat Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012, și-a produs efectele juridice pentru care a fost elaborată, iar o modificare a acestei Hotărâri de Guvern, din punct de vedere juridic, nu mai este posibilă; A. a solicitat executarea sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011, pentru prima dată, prin cererea nr. x/06.03.2013, deci ulterior încheierii perioadei de aplicare a Planului Național de Alocare (cea de a doua etapă a acestui Plan - vizată de sentința civilă în discuție - fiind finalizată la sfârșitul anului 2012). În niciun moment ministerul și/sau Guvernul României nu au refuzat punerea în executare a sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011, dar atât ministerul, cât și Guvernul s-au aflat în permanență și sunt într-o imposibilitate obiectivă de a pune în executare sentința mai sus menționată - obiectul pricinii nemaiaflându-se practic în ființă. În acest sens, are în vedere faptul că, după expirarea perioadei pentru care trebuiau eliberate certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (2008-2012), nu mai pot fi alocate certificate. În ceea ce privește plata amenzii și a penalităților ce fac obiectul prezentului litigiu, arată că acestea trebuie raportate la prevederile art. 891 C. proc. civ., respectiv hotărârea a devenit imposibil de executat. În aceste condiții stabilirea unei amenzi și a unor penalități pentru imposibilitatea de executare a hotărârii judecătorești, începând cu data comunicării încheierii nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite condițiile art. 905 C. proc. civ. Cât privește prejudiciul, acesta nu este dovedit, în condițiile în care nu există o hotărâre judecătorească prin care Ministerul și/sau Guvernul să fie obligați să aloce certificatele către A., ci există numai o hotărâre care să oblige la modificarea H.G. nr. 60/2008. Mai mult decât atât, solicitarea reclamantei este neîntemeiată, având în vedere că: 1. nu a fost dovedită existența reală, efectivă și certă a pretinsului prejudiciu generat de neexecutarea hotărârii judecătorești; 2. nu a fost dovedit nici faptul că A. a comercializat sau ar fi reușit să comercializeze certificatele deja alocate; 3. nu este dovedită o legătură de cauzalitate între pretinsul refuz de a pune în executare sentința civilă nr. 69/CA/28.02.2011 pronunțată în dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Constanța și pretinsul prejudiciu; nu este dovedită o culpă a ministerului sau a Guvernului României în neexecutarea sentinței în cauză. Ministerul a arătat și a comunicat A. în mod expres și permanent faptul că nu a fost și nu este vorba despre refuzul de a executa o hotărâre judecătorească, ci este vorba despre o imposibilitate obiectivă și justificată (de natură normativă și juridică) de modificare a hotărârii Guvernului în cauză. Mai mult decât atât, ministerul, prin alocarea unui număr suplimentar de certificate de emisii de C02 în favoarea A., ar încălca deciziile prin care Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Alocare a Certificatelor. Prin Deciziile Comisiei Europene nr. C(2007)5240 și C(2007)5253 din data de 26.10.2007, Planul Național de Alocare a fost oricum ajustat în sensul reducerii cantităților alocate inițial României și instalațiilor din România cu 10,8% pentru anul 2007 și cu 20,64% pentru întreaga perioadă 2008 - 2012, aceste decizii fiind obligatorii pentru Guvernul României. Totodată, nu trebuie omis faptul că există documente care că ministerul a încercat în mod constant să găsească o soluție pentru satisfacerea doleanțelor reclamantei. În acest context, la data de 29 iulie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 611/28.07.2015 pentru modificarea pct. 8.2 poziția nr. 149 din Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 60/2008, prin care planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008-2012 a fost modificat parțial, în sensul alocării către A. a certificatelor ce au făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 69/CA/2011 a Curții de Apel Constanța. Art. II din H.G. nr. 611/2015 prevede că "măsurile necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se realizează în termen de 120 de zile de la primirea avizelor favorabile de la Comisia Europeană, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul ajutorului de stat". Aceste prevederi ale H.G. nr. 611/2015 au în vedere faptul ca în acord cu prevederile aquis-ului comunitar precum și cu legislația internă de transpunere, Planul Național de Alocare a certificatelor verzi este supus aprobării Comisiei Europene. Așadar, modificarea numărului de certificate alocate A. este supusă aprobării comunitare, conform angajamentelor pe care Statul Român și le-a asumat față de ceilalți membri ai Comunității Europene. Ori, legislația mediului precum și măsurile de limitare a poluării rezultate din activitățile industriale, cum este și activitatea desfășurată de A., reprezintă domenii de interes comunitar. Astfel, în măsura în care sentința civilă nr. 69/CA/2011 a Curții de Apel Constanța ar putea fi pusă în executare în prezent, această executare nu depinde de voința Guvernului României, a Ministerului Mediului sau a persoanelor fizice care le conduc, ci de voința Comisiei Europene. 3.3. Împotriva sentinței civile 76 pronunțată la 19 martie 2019 de către Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și să se constate că cererea formulată de către reclamantă, în contradictoriu cu Guvernul României, este inadmisibilă și, pe fond, neîntemeiată. Critică, totodată, și soluția de admitere a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 611/2015 pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008, aprecind că aceasta s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile de admisibilitate, prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1), (2), (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări și completări. In mod nelegal a constatat instanța de fond că actul supus controlului legalității este un act cu caracter individual, desconsiderând prevederile art. 60 și 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificări și completări. În mod unitar, în practica speței s-a admis faptul că H.G. nr. 60/2008 este un act administrativ de autoritate cu caracter normativ, ceea ce semnifică, aplicând principiul simetriei, nu doar sub aspectul forței juridice, ci și al trăsăturilor juridice, că operațiune de modificare/completare a actului se realizează printr-un act echivalent, normativ. În concluzie, scopul emiterii actului este acela de conformare la o hotărâre judecătorească al cărei dispozitiv impune modificarea art. 8.2 nr. 149 din Planul național de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 și 2008 - 2012, aprobat prin H.G. nr. 60/2008. H.G. nr. 611/2015 formează corp comun, ca sens juridic, cu H.G. nr. 60/2008, interdependență ce îi conferă caracter de act normativ, nesupus procedurii reglementate de art. 4 alin. (1), (3) din Legea nr. 554/2004, fiind circumscris aplicării prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări. Prin modificarea adusă H.G. nr. 60/2008, s-au respectat dispozițiile titlului executoriu -Sentința Civilă nr. 69/CA/28.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 a Î C. civ..J., secția contencios administrativ și fiscal. În interpretarea logică a dispozițiilor art. 58 alin. (1) și (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificări și completări, reiese că H.G. nr. 60/2008 este un act administrativ cu caracter normativ, iar H.G. nr. 611/2015, de modificare a H.G. nr. 60/2008, nu poate fi, la rândul său, decât tot un act administrativ cu caracter normativ. Prin decizia civilă nr. 552/14.02.2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 (acțiune întemeiată de A. pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat în mod definitiv îndeplinirea de către Guvernul României și Ministerul Mediului, prin reprezentanții legali, a obligației dispuse prin titlul executoriu sentința civilă nr. 69/CA/28.02.2011, ca urmare a emiterii H.G. nr. 611/2015 - act cu caracter normativ. De altfel, și din expunerea situației în actul de motivare a H.G. nr. 611/2015, rezultă că ne aflăm în ipoteza unui act cu caracter normativ. Actul a fost adoptat cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizionaiă în administrația publică, obligatorie la adoptarea actelor normative. Revenind la H.G. nr. 60/2008, arătăm faptul că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ, pentru următoarele considerente: In primul rând, caracterul de act normativ al H.G. nr. 60/2008 este reținut în mod definitiv prin Decizia de casare nr. 2749/21.10.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ si Fiscal în Dosarul nr. x/2013 (primul ciclu procesual). În acord cu dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul". De altfel, inclusiv în primul ciclu procesual, instanța de fond a reținut prin sentința civilă nr. 92/24.04.2014 că H.G. nr. 60/2008 este un act normativ. Decizia de casare a Înaltei Curți a reținut nelegalitatea soluționării cauzei de către prima instanță, exclusiv din perspectiva faptului că nu se putea vorbi despre lipsa unui obiect al cererii de chemare în judecată din punct de vedere procedural, argumentele invocate de pârâți fiind chestiuni de fond. In al doilea rând, H.G. nr. 60/2008 reprezintă transpunerea în legislația națională a directivelor și deciziilor Uniunii Europene în domeniul mediului, rezultând astfel, fără dubiu, caracterul de act normativ al acesteia. Nu în ultimul rând, H.G. nr. 60/2008 și implicit H.G. nr. 611/2015 reprezintă acte cu caracter normativ prin raportare la efectele juridice pe care le produce ca întreg. Analizând conținutul H.G. nr. 60/2008 care aprobă Planul Național de Alocare, precum și anexa la aceasta - Planul Național de Alocare, reiese că se prevede în mod expres ce conține acest Plan: 0.3 - Documentul de față - Planul național de alocare al României pentru anul 2007 și perioada 2008-2012 descrie metodologia și principiile pe baza cărora se face alocarea certificatelor, prezintă numărul total de certificate ce urmează a fi alocate, precum și numărul de certificate ce se alocă fiecărui sector, precum și fiecărei instalații. Prin urmare, este evident că actul unilateral de voință al Guvernului (H.G. nr. 60/2008), care stabilește în principal metodologia și principiile de alocare, este unul cu caracter normativ - având trăsăturile specifice unui astfel de act, atât metodologia, cât și principiile fiind chestiuni menite să se aplice la nivel general. Critică soluția de admitere a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 611/2015 și sub aspectul adminisibilității prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări. Astfel, în speță, raportat la obiectul acțiunii, cerere în despăgubiri, întemeiate pe dispozițiile art. 24 al in.(4) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări, cererea incidentală nu este admisibilă. Din cuprinsul excepției de nelegalitate nu rezultă care este legătura, cum depinde soluționarea fondului litigiului dedus judecății, de dispozițiile art. II ale H.G. nr. 611/2015. Cu privire la criticile formulate de către intimata - reclamantă, și admise de către instanța de fond, privind termenul de 120 de zile prevăzut în cuprinsul H.G. nr. 611/2015, acesta a fost stipulat în mod legal în cuprinsul actului conetstat, având în vedere procedura amplă ce urma a fi îndeplinită și respectată de către autorități. Este de notorietate faptul că toate operațiunile de emitere și alocare a certificatelor se înscriu într-o procedură reglementată la nivel european, ce implică consultarea autorităților europene de specialitate, orice încălcare a Directivelor comunitare în domeniu urmând a fi transpusă într-o sancțiune aplicată statului membru responsabil. Contrar celor susținute de către intimata - reclamantă, intervenția Consiliului Concurenței se impunea, nefiind nici pe departe vreo măsură inutilă/de tergiversare. Dovadă a acestui fapt este faptul că, în martie 2017, F. a transmis Ministerului Mediului, prin intermediul Consilului Concurenței, un set de întrebări de clarificare, iar în data de 04.05.2017, la solicitarea aceleiași F., a avut loc la sediul Consiliului Concurenței o videoconferință la care au participat reprezentanții ministerului, Consiliului Concurenței și echipa de caz de la F.. Condiția obținerii tuturor avizelor necesare din partea Comisiei Europene (e.g. G., F.) pentru punerea în aplicare a H.G. nr. 611/2015, a fost confirmată inclusiv de către Consiliul Legislativ, la solicitarea obținerii avizului pentru proiectul de H.G. de modificare a H.G. nr. 60/2008. Proiectul de H.G. nu ar fi putut fi avizat în ședința de Guvern, fără avizul Consiliului Legislativ (a se vedea în acest sens art. 24 alin. (2) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, în forma de la acea dată, în prezent cu modificări și completări). Pe fondul recursului, recurentul reiterează criticile formulate de către pârâtul Ministerul mediului, arătând, în esență, că soluția pronunțată de către instanța de fond este nelegală întrucât acțiunea intimatei - reclamante este întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificări și completări, instanța omițând aspectul de condiționalitate impus de dispozițiile ar. 24 alin. (3) din Lege, cererea intimatei - reclamante de amendare a Guvernului României și Ministerului Mediului, care a constituit obiectul Dosarului nr. x/2014, fiind soluționată, irevocabil, în sensul respingerii cererii, de către Î.C.C.J., prin decizia civilă nr. 1552/14.02.2018, apreciind că cele două autorități și reprezentanții legali au îndeplinit obligația din titlu, care impunea modificarea art. 8.2 din pct. 149 din Planul național de alocare aprobat prin H.G. nr. 60/2008. 3.

Împotriva încheierii pronunțată la 01 iulie 2019 de către Curtea de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul constatării caracterului executoriu al sentinței civile nr. 76/19.03.2019, pronunțate în acest dosar. În motivare, a arătat, în esență, că textul art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004 nu distinge și nu limitează trimiterea făcută la întregul art. 892 C. proc. civ., articol de lege care nu este incompatibil cu raporturile juridice de natură administrativă. 4. Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de către pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, solicitând respingerea acestora ca nefondate. Recurentul-pârât Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului a formulat concluzii prin care a solicitat admiterea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din 1.07.2019.

Răspuns la întâmpinare Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către recurenta-reclamantă A. S.A. prin care a solicitat respingerea apărărilor susținute de către partea adversă. Recurenta reclamantă S.C. A. S.A. a depus, la rândul ei, răspuns la întâmpinarea Guvernului României iar acesta din urmă a formulat concluzii de susținere a apărărilor recurentului-pârât Ministerul Mediului, expuse în răspunsul la întâmpinarea reclamantei-intimate.

Aspecte relevante Dosarul nr. x/2013 a fost înregistrat în urma cererii promovate de reclamanta A. S.A. la data de 29.10.2013, prin care societatea a formulat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (actual Ministerul Mediului) și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, acțiunea în despăgubiri în temeiul art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 1516, art. 1530 - 1548 Noul C. civ., invocând neexecutarea, nici în natură și nici prin echivalent, a sentinței civile nr. 69/CA/28.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ce constituie titlu executoriu. S-a solicitat, în concret, obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în sumă de 160.554.322 RON, echivalentul la data introducerii acțiunii a sumei de 36.178.809,96 Euro, despăgubire calculată în raport cu prevederile legale speciale (H.G. nr. 780/2006, art. 10-16, forma în vigoare pentru perioada relevantă 2008 - 2012) și cu evoluția valorii certificatelor de emisii de CO2 pe piața specifică. Dosarul nr. x/2013 s-a format în vederea rejudecării dispuse de Înalta Curte prin decizia civilă nr. 2749/2016, iar prin încheierea nr. 221/CA/11.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în urma admiterii excepției de conexitate și a excepției de litispendență, la dosarul nr. x/2013 a fost conexată cauza care formează obiectul dosarului nr. x/2015 Dosarul nr. x/2015, conexat la prezentul dosar, a fost înregistrat în urma cererii formulate la data de 27.10.2015, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (actual Ministerul Mediului) și Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, stabilirea sumelor definitive ce s-ar datora statului cu titlu de amenzi, respectiv creditoarei cu titlu de penalități de către conducătorii celor două autorități publice debitoare, în conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 31/CA/06.07.2015, în raport de data comunicării acesteia și în raport de modul în care au fost executate sau nu obligațiile conducătorilor debitorilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a Curții de Apel Constanța (art. 24 alin. (4) teza I din Legea nr. 554/2004), precum și stabilirea despăgubirii integrale totale datorate de către debitorii autorități publice către creditoarea A. S.A. sau a sumei datorate de către aceștia către creditoare pentru o justă despăgubire integrală, în raport de modul în care au fost executate sau nu obligațiile debitorilor din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a Curții de Apel Constanța și obligarea pârâților la plata sumei de 40.086.935,90 euro, în echivalent în RON la data plății (art. 24 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004). Prin acțiunile formulate, Curtea de apel a fost învestită cu cererea principală - petit unic și petitul II din acțiunea conexă (față de acestea s-a admis excepția litispendenței), având ca obiect stabilirea despăgubirii integrale totale datorate de către debitorii autorități publice către creditoarea A. S.A., pentru neexecutarea în natură a obligației din titlul executoriu și cu petitul I din cererea conexă, respectiv stabilirea sumelor definitive ce s-ar datora statului cu titlu de amenzi, respectiv creditoarei cu titlu de penalități, de către conducătorii celor două autorități publice debitoare. De asemenea, în ceea ce privește cadrul legal, s-a avut în vedere faptul că acțiunea principală se află în rejudecarea dispusă de Înalta Curte, care nu a sesizat și nu a stabilit niciun aspect de inadmisibilitate, că acțiunea conexă este întemeiată pe prevederile legale speciale intervenite în legislație prin Legea nr. 138/2014, cu luarea în considerare a Deciziei nr. 3/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aplicabilă și în cazul incidenței art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. A fost reținută inclusiv jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 24 martie 2005 în cauza Șandor c. României; hotărârea din 17 iunie 2003 în cauza Ruianu c. României; hotărârea din 12 iulie 2007 în cauza S.C. H. S.R.L. c. României) care a statuat că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art. 6 (1) din Convenție, iar într-un stat care respectă preeminența dreptului, o hotărâre definitivă și obligatorie nu poate rămâne fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Esențial astfel pentru trasarea cadrului procesual este statuarea făcută de către instanța de fond în sensul că, astfel cum aceasta este învestită, analiza cererilor se impune a fi efectuată în baza prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și art. 892 C. proc. civ., intervenirea modificărilor legislative de la momentul primei învestiri a instanței cu cererea de despăgubiri pentru neexecutare, modificare favorabilă reclamantei, neputând să înlăture analiza pe fond a temeiniciei pretențiilor deduse judecății, respectiv obținerea executării chiar prin echivalent. Trebuie avut de asemenea în vedere răspunsul Comisiei Europene - F. - din 7.07.2017, în cazul S.A. 47005 (2016/PN) -România-Modificarea Planului Național de Alocare a Certificatelor de emisii de gaze cu effect de seră pentru S.C. A. S.A. pe perioadele 2007 și 2008-2012, potrivit căruia:, ..Directiva ETS 2008/87/CE a stabilit o metodă armonizată la nivelul Uniunii prin care se determină modalitatea de acordare de către Statele Membre a certificatelor gratuite pentru emisiile directe pe perioadele de comercializare a certificatelor de emisii 2007 și 2008-2012 (Faza 2,,). În cazul în care o anumită Directivă nu lasă nicio alegere Statelor Membre cu privire la modalitatea de proiectare a propriilor măsuri de sprijin, măsurile de sprijin naționale ulterioare nu sunt imputabile Statelor Membre și prin urmare nu constituie ajutor de stat. Prin urmare, alocarea în mod gratuity a certificatelor de emisii în cadrul acestei perioade de comercializare nu a implicat ajutorul de stat. Hotărârea Înaltei Curți din România în urma căreia societatea A. are dreptul la alocarea unui număr suplimentar de 2.557.938 certificate de emisii pe aceste perioade rectifică pur și simplu alocarea certificatelor de emisii în baza unui calcul eronat și care prin urmare nu a fost în deplină concordanță cu criteriile de alocare stabilite în cadrul Directivei ETS 2003/87/CE, în defavoarea societății A. S.A.. Având în vedere că nu mai pot fi emise în mod retroactiv certificate suplimentare de emisii pentru Faza 2 a Sistemului de Comercializare a Certificatelor de Emisii, serviciile Comisiei înțeleg faptul că autoritățile românești pot respecta doar hotârărea Înaltei Curți prin achiziționarea numărului necesar de certificate de emisii pe piața carbonului și prin alocarea acestora în mod gratuit societății A. S.A.. În acest context, nu considerăm că planurile propuse de autoritățile dumneavoastră au implicațiile unor ajutoare de stat,,. De asemenea, trebuie avută în vedere adresa nr. x/8.02.2019 a Ministerului Mediului, depusă la dosar fond, prin care pârâtul arată:, Având în vedere răspunsul G. și F. …singura modalitate de punere în aplicare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și, implicit a prevederilor H.G. nr. 611/2015 este stabilirea, de către instanță, în litigiul dedus judecății, a valorii medii totale a celor 2.577.937 de certificate..,,

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Cu privire la recursurile declarate de Ministerul Mediului și Guvernul României, criticile formulate de către cei doi pârâți vizează în mare parte aceleași aspecte de presupusă nelegalitate, motiv pentru care vor fi analizate împreună. Se critică astfel acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.000 RON în favoarea expertului contabil B., considerându-se că lucrarea efectuată de către acesta nu era aplicabilă obiectului dedus judecății. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenții să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 - 453 din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de expert plătit de partea care a câștigat procesul, onorariu încuviințat de către instanța de fond urmare a admiterii unei cereri în probațiune considerate utilă, concludentă și pertinentă, presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la natura cauzei și la munca efectivă a specialistului, o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În aceste condiții, acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul expertului în raport cu natura și obiectul pricinii și cu activitatea desfășurată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. Pe de altă parte, sustinerea potrivit careia expertul B. a fost înlocuit de către prima instanță cu expertul C. nu corespunde realității, prima instanta dispunand doar efectuarea unei a doua expertize, de catre specialistul C., conform solicitarii si nominalizarii facute chiar de catre pârâtul Ministerul Mediului. Astfel, prin încheierea din 2.07.2018, prima instanță a hotărât: "Respinge nulitatea raportului de expertiza întocmit de expertul judiciar B., invocata de cele doua pârâte, ca nefondata. Încuviinteaza efectuarea unei expertize judiciare în conditiile art. 330 alin. (3) noul C. proc. civ., de catre un specialist în domeniul tranzactionarii pe piata de capital a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera ... Dispune ca în raspunsul la obiectivele stabilite sa fie avute în vedere atât completarea solicitata de reclamantă la termenul de judecata din 12.03.2018, cât si obiectiunile formulate de pârâtul Ministerul Mediului la acelasi termen de judecată." Se invocă de asemenea o motivare contradictorie a instanței de fond în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, cu referire la imposibilitatea de punere în executare a SC 69/CA/2011. Asupra pretinsei durate limitate a H.G. nr. 60/2008 și a unei pretinse imposibilități de executare directă a obligației s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei civile nr. 2749/21.10.2016, reținând, cu putere de lucru judecat, că aceste aspecte sunt chestiuni de fond și tocmai în raport de astfel de eventuale evenimente trebuia analizată cererea reclamantei creditoare de aplicare a consecinței civile cuvenite pentru neexecutarea în natură, respectiv aceea a obligării la executarea prin echivalent. Nu pot fi așadar primite susținerile potrivit cărora H.G. nr. 60/2008 a avut o aplicabilitate limitată, până la sfarșitul anului 2012, în condițiile adoptării H.G. nr. 611/29.07.2015 și pronunțării deciziei civile nr. 2749/21.10.2016 a Înaltei Curti. Prin art. II al H.G. nr. 611/2015, recurentele debitoare au conditionat însă executarea efectivă atât a titlului executoriu, cât și a art. I al aceleiasi Hotărâri, de pretinsa necesitate a obținerii unor avize din partea Comisiei Europene și de termenul de 120 de zile introdus in acest sens. Criticile referitare la plata amenzilor și penalităților nu își găsesesc rostul raportat la împrejurarea potrivit căreia cererea conexă, de fixare a unei sume definitive cu titlu de amenzi și penalități pentru persoanele fizice, nu a fost susținută de catre reclamantă și nici nu a fost incuviințată de către prima instanță. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia prejudiciul nu a fost dovedit, o imposibilitate obiectivă de a pune în executare a unui titlu executoriu nu conduce la rămânerea acestuia fără obiect și nici la stingerea vreunui drept al creditoarei ci conduce în mod direct și absolut tocmai la nașterea obligatiei debitoarelor de a îndeplini prin echivalent obligatia pretins imposibil de executat sau rămasă neexecutată în natură din orice cauze. Corect reține instanța de fond că neexecutarea unei hotarari judecatorești reprezintă în sine și în mod absolut un prejudiciu produs nu doar impotriva drepturilor si intereselor legitime ale partii din procesul civil ci chiar impotriva ordinii generale de drept si impotriva tututor principiilor care o guverneaza, inclusiv împotriva principiilor esentiale ale procesului civil. Prejudiciul cauzat prin neexecutarea în natură și integrală a obligatiilor din cuprinsul unui titlu executoriu este prezumat de lege, iar repararea acestuia este obligatorie. În condițiile în care reclamanta era îndreptățită să primească și să comercializeze certificatele suplimentare dispuse prin titlul executoriu, atât exisțenta unui prejudiciu cât și compunerea acestuia sunt dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză, expertize, note interne ale Ministerului Mediului, Nota de fundamentare a H.G. nr. 611/2015, scrisorile G. din 6.08.2015 si F. din 7.07.2017, recunoasterile si achiesarile subsecvente ale recurentelor din cuprinsul Comunicarii nr. x/8.02.2019. Cu privire la criticile formulate de către recurentul Guvernul României în ceea ce privește soluția dată exceptiei de nelegalitate a prevederilor art. II al H.G. nr. 611/2015, corect a stabilit prima instanță, prin Incheierea interlocutorie din 11.06.2018, caracterul de act administrativ individual al H.G. nr. 611/2015, prin care se modifică doar pct. 8.2. pozitia 149 din Anexa, exclusiv pentru reclamantă, act distinct de H.G. nr. 60/2008. Prin urmare, independent si indiferent de caracterul H.G. nr. 60/2008, H.G. nr. 611/2015, singurul act cu privire la care s-a invocat exceptia de nelegalitate, este un act administrativ individual. Astfel, corect a statuat instanța de fond că noua hotărâre, dată în considerarea exclusivă a destinatarului stabilit prin titlul executoriu, este un act administrativ cu caracter individual, producând efectele juridice numai în privința societății A. S.A.. H.G. nr. 611/2015 modifică H.G. nr. 60/2008 în mod determinat, exclusiv cu privire la numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocat A. S.A. în perioada menționată, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, și nu reprezintă o modificare/schimbare a unor reglementări generale și impersonale, care să se aplice tuturor subiectelor de drept. În urma constatării că H.G. nr. 611/2015 este un act administrativ individual, a fost respinsă inclusiv excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru lipsa cerinței prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv a existenței unei legături între actul administrativ individual și soluționarea litigiului pe fond, judecătorul cauzei reținând judicios că, în jurisprudență s-a statuat că excepția de nelegalitate trebuie să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru soluționarea litigiului iar în speță problema de drept ce se impune a fi analizată este reprezentată de chestiunea executării hotărârii judecătorești irevocabile, a posibilității sau imposibilității obiective de executare din partea pârâților și, în acest context, a temeiniciei cererii de stabilire a sumei ce reprezintă despăgubirile datorate pentru neexecutare. În consecință, correct s-a stabilit că art. II din H.G. nr. 611/2015 este în strânsă legătură cu analizarea executării titlului și cu stabilirea incidenței prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Potrivit Art. II din H.G. nr. 611/201: "măsurile necesare pentru aplicarea prezentei hotărâri se realizează în termen de 120 de zile de la primirea avizelor favorabile necesare de la Comisia Europeană, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul ajutorului de stat". Sentința civilă nr. 69/28.02.2011 irevocabilă prin decizia civilă nr. 4399/30.10.2012 obligă pârâții la modificarea H.G. nr. 60/2008 - Anexa planul Național de Alocare pentru perioada 2007 și 2008 - 2012, care fusese supus cerinței de avizare din partea Comisiei Europene, conform H.G. nr. 780/2006, în urma constatării nelegalității pct. 8.2 poziția 149 - alocarea către reclamanta A. S.A. a certificatelor de emisii CO2. Se apreciază just de către instanța de fond că dispoziția instanței nu reprezintă o modificarea a Planului Național de Alocare în sensul invocat de pârâți și nici o majorare a numărului total de certificate alocate prin Plan la nivel național, ci o redistribuire a acestora, în sensul stabilit prin titlu executoriu iar în lipsa oricăror prevederi legale interne sau comunitare care să impună avizarea de către Comisia Europeană a modificării Planului Național de Alocare, cum s-a dovedit în cauză, prevederea art. II din H.G. nr. 611/2015, care înlătură executarea efectivă a hotărârii, este nelegală. Cu privire la recursul reclamantei, aceasta critică hotărârea instanței de fond pentru modul în care a înțeles să aprecieze probele sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate. Instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de specialistul C. pentru amploarea analizei și pentru justificarea concluziilor finale, care au pus la dispoziția judecătorului cauzei suficiente elemente pe baza cărora să poată determina valoarea justă a despăgubirilor. Astfel, pentru stabilirea valorii medii totale a celor 2.577.938 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră nealocate efectiv reclamantei, specialistul a prezentat trei variante diferite (filele x raport expertiză) și a concluzionat că varianta C este cea mai justă valoare, stabilită în funcție de data alocării, fiind singura valoare explicată prin criterii detaliate și provenind din surse concrete. Faptul că instanța a înteles să se raporteze motivat la concluziile uneia dintre expertize judiciare nu poate constitui o critică viabilă a sentinței astfel pronunțate, valoarea probatorie a acestea fiind la aprecierea judecătorului, instanței de judecată revenindu-i rolul de a pune în discuția contradictorie a părților pertinența și concludența probei. În raport cu principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. proc. civ.), important este ca dreptul la apărare al părților să fie garantat iar instanța de judecată să poată, dacă este cazul, supune dezbaterii toate elementele, inclusiv cele privind forța probantă a uneia dintre expertizele judiciare administrate în cauză. Or, niciuna dintre părțile din litigiu nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de specialistul C.. Recurenta reclamantă solicită, de asemenea, obligarea debitoarelor la plata dobânzii legale penalizatoare cuvenite pentru suma reținută de prima instanță sau pentru suma majorată, calculată cu începere de la data pronunțării sentinței, 19.03.2019 și până la data plății efective, cu trimitere la art. 478 alin. (5) C. proc. civ. În doctrină s-a arătat că pot fi cerute direct în calea de atac dobânzile care curg după pronunțarea senținței, cu condiția ca și în primă instanță aceste venituri accesorii sa fi constituit obiect al cererii de chemare în judecată. Nu pot fi cerute direct în calea de atac dobânzile care curg după momentul pronunțării sentinței, dacă prima instanță nu a fost sesizată cu o cerere privitoare la dobânzi, pentru că altfel cererea ar putea fi considerată nouă. (Mihaela Tăbârcă -Drept procesual civil. Ediția a II-a, vol. III. Căi