ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată 20.06.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție revocarea parțială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, în loc de 30.12.2021; obligarea la emitere ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 6055,225 RON începând cu data de 01.08.2016, în loc de 30.12.2021 și până la data de 03.02.2021, respectiv data eliberării din funcție prin pensionare a reclamantei; înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului și determinarea sporurilor ținând cont de noua valoare de referință sectorială de 605,225 RON și pentru stabilirea nivelului indemnizației; începând cu data eliberării din funcție prin pensionare pentru reclamanta să fie obligat la emiterea ordinului/dispoziției, prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași, adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, în sensul pct. I, II și III.

Prin sentința civilă nr. 1276/2023 pronunțată la 20 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de Ministerul Justiției în limita situației reclamantei în ce privește: dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și cuantumul indemnizației de încadrare și al sporurilor, a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantei, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 28.02.2017 și până la data de 03.02.2021, iar sporurile urmează a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017 și a obligat pârâta la emiterea ordinului/dispoziției prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casa Județeană de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON și a respins în rest cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1276/2023 pronunțate la 20 septembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție solicită în principal casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 și următoarele din C. proc. civ.

Recurenta invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta este pensionară din data de 09.02.2021 și nu mai are calitatea de salariat, condiție esențială pentru formularea unei cereri de anulare a unui ordin de salarizare și obligarea la emiterea unui nou ordin individual.

Arată că drepturile de pensie sunt achitate de casele teritoriale de pensii, din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar actualizarea pensiei de serviciu se realizează exclusiv în baza unei adeverințe care reflectă veniturile brute aflate în plată, nu în temeiul unei jurisprudențe privind drepturi salariale individuale.

În consecință, reclamanta poate solicita cel mult eliberarea unei adeverințe de actualizare a pensiei, nu anularea unui ordin emis ulterior pensionării.

Pe fondul recursului, în ipoteza respingerii excepției, se solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că drepturile salariale ale judecătorilor se calculează în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform grilelor anexate. Acest ordin nu recunoaște dreptul la salarizare în raport cu valoarea menționată, ci doar înlătură aplicarea plafonării, în considerarea hotărârilor judecătorești anterioare. Ordinul are caracter general și creează vocația de calcul al indemnizației de încadrare în forma stabilită, însă aplicarea efectivă depinde de situația individuală a fiecărui judecător, inclusiv de existența unor hotărâri judecătorești, prescripția dreptului de a solicita sau executa silit drepturile salariale, precum și alte circumstanțe particulare.

Subliniază că Ordinul nr. 959/2023 a fost emis pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 1508/28.10.2020, definitivă prin Decizia nr. 930/15.04.2021, lămurită prin încheierea din 28.12.2022 și Decizia nr. 600/23.03.2023, pronunțate în dosarul nr. x/2020, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016. Ulterior, au fost emise Ordinul nr. 977/26.04.2023 și Ordinul nr. 2734/27.09.2023, care stabilesc că drepturile salariale ale judecătorilor și asistenților judiciari se calculează începând cu 30.12.2021, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Aceste ordine prevăd termene clare pentru emiterea ordinelor individuale și transmiterea documentației de către curțile de apel.

În susținerea recursului, invocă Decizia nr. 2749/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care consacră soluția respingerii cererii ca rămasă fără obiect, atunci când pretențiile deduse judecății au fost deja executate de bună voie. Se arată că ordinele menționate modifică modalitatea de stabilire a indemnizațiilor judecătorilor în funcție și constituie temei pentru eliberarea unei noi adeverințe pentru reclamantă, iar mecanismul de actualizare a pensiilor de serviciu este reglementat prin raportare la majorările indemnizației brute lunare a magistraților în funcție.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurată, admiterea excepției lipsei calității procesuale active și respingerea acțiunii ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, în temeiul art. 483 și următoarele din C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează revocarea parțială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, în loc de 30.12.2021.

Prin sentința recurată s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, instanța de fond anulând în parte ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de Ministerul Justiției în limita situației reclamantei, iar pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a cărei incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actelor atacate, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat de pârâtă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 153/2017.

Criticile formulate de recurenta Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1276/2023 pronunțate de Curtea de Apel București sunt nefondate, atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cât și în privința susținerii că acțiunea ar fi rămas fără obiect.

Analiza detaliată a fiecărei critici principale, în raport cu reținerile instanței de fond și cu dispozițiile legale incidente, conduce la concluzia menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În privința excepției lipsei calității procesuale active, recurenta-pârâtă susține că reclamanta, fiind pensionară din data de 09.02.2021, nu mai are calitatea de salariat, condiție esențială pentru formularea unei cereri de anulare a unui ordin de salarizare și obligarea la emiterea unui nou ordin individual.

Această susținere este infirmată de instanța de fond, care a reținut în mod corect că reclamanta a avut calitatea de judecător în activitate în perioada pentru care solicită recalcularea indemnizației de încadrare, respectiv între 01.08.2016 și 03.02.2021. În această perioadă, reclamanta a fost subiect activ al raportului juridic de muncă, iar drepturile salariale aferente acestei perioade au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sentința civilă nr. 1432/2021 pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă prin Decizia nr. 48/2023 a Curții de Apel Galați.

Așadar, acțiunea intimatei-reclamante vizează drepturi salariale aferente perioadei în care avea calitatea de judecător în activitate, iar nu drepturi de pensie, ceea ce conferă reclamantei calitate procesuală activă în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În mod corect instanța de fond a reținut că ordinul contestat produce efecte directe asupra modalității de stabilire a indemnizației de încadrare, care constituie baza de calcul pentru pensia de serviciu, astfel că partea reclamantă are un interes legitim în anularea parțială a ordinului și în emiterea unui nou ordin care să reflecte corect situația juridică recunoscută prin hotărâri judecătorești.

Referitor la critica privind pretinsa lipsă de obiect a acțiunii, instituția recurentă susține că prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că drepturile salariale ale judecătorilor se calculează în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ceea ce ar înlătura necesitatea pronunțării asupra acțiunii.

Această susținere este contrazisă de instanța de fond, care a constatat că ordinul menționat are caracter general și nu produce efecte individuale în privința reclamantei, fiind emis ulterior perioadei în care aceasta a fost în activitate.

Mai mult, ordinul contestat - Ordinul nr. 6245/C/2021 - stabilește în mod eronat data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, respectiv 30.12.2021, ignorând hotărârile judecătorești definitive care recunosc dreptul reclamantei la această valoare începând cu 28.02.2017.

Instanța de fond a reținut în mod legal, că menținerea ordinului în forma sa actuală ar conduce la o situație de conflict normativ, întrucât ar valida plafonarea drepturilor salariale în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în contradicție cu ordinul emis de ÎCCJ și cu hotărârile judecătorești definitive.

În aceste condiții, acțiunea reclamantei nu este lipsită de obiect, ci vizează corectarea unei situații juridice discriminatorii și nelegale, prin anularea parțială a ordinului și emiterea unui nou ordin care să reflecte drepturile recunoscute prin titluri executorii.

Recurenta-pârâtă interpretează eronat jurisprudența relevantă, având în vedere că Decizia nr. 2749/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție consacră soluția respingerii cererii ca rămasă fără obiect doar în ipoteza în care pretențiile deduse judecății au fost executate integral și voluntar de către pârât, anterior pronunțării hotărârii.

Or, în prezenta cauză, ordinul contestat nu reflectă executarea integrală a obligațiilor stabilite prin hotărârile judecătorești, ci doar o recunoaștere parțială și tardivă a valorii de referință sectorială, fără corelarea cu perioada de activitate a reclamantei și fără înlăturarea plafonării nelegale.

În mod corect prima instanță a constatat că sporurile aferente indemnizației de încadrare au fost menținute la un nivel inferior celui legal, acest aspect impunând reindividualizarea acestora în raport cu noua indemnizație stabilită prin ordinul ce urmează a fi emis.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1276/2023 pronunțate la 20 septembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.