ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5960/2024

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând:

I.a) revocarea parțială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință (denumită pe scurt V.R.S.) 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021;

b) obligarea la emiterea ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizația brută lunară, cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021 și până la data eliberării din funcție prin pensionare (01.12.2019).

II. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;

III. înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului și determinarea sporurilor ținând cont de noua valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru stabilirea nivelului indemnizației.

IV. începând cu data eliberării din funcție prin pensionare - 01.08.2019 – obligarea pârâților la emiterea ordinului/dispoziției, prin care să transmită Tribunalului Iași obligația de a emite si înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare prin valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, în sensul pct. I, II și III.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1362 din 4 octombrie 2023, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți, ca neîntemeiate, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, invocate de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate, a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii, pentru perioada 01.01.2018-01.08.2019. De asemenea, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație si Justiție, a anulat în parte Ordinul 6245/C/30.12.2021 emis de Ministerul Justiției, în sensul că acesta trebuie să recunoască reclamantei o încadrare salarială având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 28.02.2017, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu sporuri calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, a obligat pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin pentru încadrarea salarială a reclamantei, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada 28.02.2017-01.01.2018, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu sporuri calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, a respins cererea pentru perioada 01.01.2018-01.08.2019, ca rămasă fără obiect și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond atât pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției cât și reclamanta A. au declarat recurs.

3.1. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a susținut că, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond, în mod eronat, a reținut că prin anexele 1-3 la ordinul nr. 959/12.04.2023 s-au stabilit indemnizațiile lunare neplafonate ale judecătorilor și sporurile aplicabile, începând cu data de 01.01.2018.

Prin Ordinul nr. 959/2023 toți judecătorii au dobândit o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare prin raportare la VRS de 605,22 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Pentru viitor, au fost emise imediat ordine de salarizare, care au particularizat Ordinul nr. 959/1/2023 situației individuale a fiecărui judecător, pentru fiecare Curte de Apel fiind emise ordine diferite. Acest ordin subsecvent a produs efecte doar pentru viitor, urmând ca pentru trecut, să fie emise alte ordine.

Astfel, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2023, vocația efectivă trebuia determinată în raport cu mai mulți factori, respectiv:

(1) factori de ordin general - și anume limitele impuse de vechiul ordonator principal de credite, prin Ordinul nr. 6245/C/2021; și

(2) factori de ordin individual - precum: perioada de activitate; existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 (în mod neplafonat), perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției, traseul profesional individual; orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestor drepturi salariale.

Prin urmare, data de la care sunt acordate drepturile salariale pentru trecut a fost stabilită:

(1) în mod general prin Ordinul nr. 2734/1/2023;

(2) iar, mai apoi, în mod individual pentru fiecare judecător, prin ordine de salarizare emise subsecvent, în raport cu datele comunicate de instanțele angajatoare.

De aceea, caracterul general al Ordinului nr. 959/1/2023 - care a trasat doar cadrul juridic în care prin ordine ulterioare urma să se stabilească, în mod concret, pentru fiecare judecător în parte, atât pentru viitor, cât și pentru trecut, salariile în forma menționată - era incompatibil cu stabilirea, în cuprinsul lui a datelor de la care urma să se facă pentru fiecare judecător în parte salarizarea prin raportare la VRS 605,22 RON fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

De aceea, pentru stabilirea pentru trecut a drepturilor salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS 605,22 RON neafectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, au fost emise Ordinul nr. 2734/1/2023 și, ulterior, subsecvent acestuia, ordine pentru fiecare curte de apel, care au individualizat, pentru fiecare judecător în parte, drepturile salariale datorate pentru trecut.

Față de aceste aspecte, cele reținute de către instanța de fond sunt eronate, prin Ordinul nr. 959/2023 nefiind stabilite drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătorilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 le, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018.

În continuare, a pretins că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 31 și art. 36 C. proc. civ. precum și ale art. 7 din Capitolul VIII, intitulat Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017. Dat fiind faptul că intimata-reclamantă beneficiază de dreptul de pensie începând cu data de 01.08.2019, acțiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, intimata-reclamantă neprimind indemnizație de serviciu.

În ceea ce privește soluția pronunțată de către instanța de fond cu privire la anularea în parte a ordinului atacate și stabilirea drepturilor salariate cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON pentru o perioadă anterioară datei de 30.12.2021, recurenta-pârâtă a pretins următoarele:

i. Incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În litigiul invocat de instanța de fond cu privire la situația intimatei - reclamante (Sentința civilă nr. 1432/11.10.2021 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2020, modificată prin decizia civilă nr. 48/25.01.2023 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. x/2020), pretențiile acesteia privind stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 nu au fost admise în contradictoriu cu Ministerul Justiției (ordonatorul principal de credite în drepturile și obligațiile căruia s-a subrogat Î.C.C.J. conform dispozițiilor art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022).

Din această perspectivă, apreciază că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare autorității de lucru judecat precum și a efectului pozitiv al hotărârii judecătorești definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiției nu a fost obligat la stabilirea drepturilor salariale conform celor dispuse prin hotărârea pe care o recurează, iar față de Î.C.C.J. s-ar fi putut invoca, cel mult, opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pronunțând o hotărâre doar raportându-se la cele reținute prin hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2020 instanța de fond nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecății, care implică cercetarea aspectelor învederate în apărare de către Ministerul Justiției și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în ceea ce privește faptul că Ordinul atacat nu au vizat punerea în executare a hotărârii obținute de către intimata- reclamantă.

Pe cale de consecință, având în vedere că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a prevederilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ., și ținând cont de faptul că încălcarea acestor prevederi atrage sancțiunea nulității absolute, apreciem că este incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicităm instanței admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

ii. Incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că: "plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. în cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeași problemă de drept, nu se reținuse existența acestei stări de fapt.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 emis de către Ministerul Justiției s-a hotărât ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari să se stabilească având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Art. 4 al ordinului a prevăzut că pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.

Astfel, în actele administrative s-a menționat, la art. 4, respectiv la art. 2, faptul că, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinelor, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente.

În atare situație, în măsura în care intimata-reclamantă beneficiază deja de o hotărâre judecătorească prin care i-a fost recunoscut dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON, aceasta nu se pot adresa instanței cu o altă cerere ce vizează același drept, respectiv dreptul de a fi salarizat prin raportare la VRS 605,225 RON.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) pentru perioada 01.01.2018 - 01.08.2019 data pensionării intimatei-reclamante apreciază că cererea intimatei-reclamante este neîntemeiată.

Pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021, data emiterii Ordinului nr. 6245/C/2021, în cauza dedusă judecății, nu prezintă relevanță faptul că intimata- reclamantă a câștigat, prin hotărâri judecătorești, dreptul de a fi salarizați prin raportare la o VRS de 605,22 RON, în condițiile în care aceasta nu deține o hotărâre de recunoaștere a dreptului de a fi salarizate prin raportare la VRS 605,225 RON cu înlăturarea plafonării reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În sensul celor arătate, relevantă este și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că: "plecând de la premisa că un nivel al valorii de referință sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistrați aflați în situații identice, instanțele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive și de statuat asupra necesității egalizării indemnizației de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. în cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeași problemă de drept, nu se reținuse existența acestei stări de fapt.

În concluzie, doar în situația în care intimata-reclamantă ar fi invocat hotărâri prin care VRS 605,22 RON era câștigată fără aplicarea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, am fi putut, eventual, vorbi despre temeinicia cererii acesteia de modificare a Ordinului contestat, în sensul stabilirii dreptului lor de a fi salarizați prin raportare la VRS 605,22 RON neafectată de aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data stabilită pe cale judecătorească.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a susținut că aceasta a fost greșit soluționată de prima instanță, în condițiile în care intimata- reclamantă a fost salarizată anterior prin ordine care nu au fost contestate de aceasta în privința datei de la care ar fi trebuit să beneficieze de VRS 605,225 RON. Prin urmare, aceasta a stat în nelucrare în privința pretenției de a fi salarizată potrivit VRS 605,22 RON neplafonat cu începere din 1 august 2016, până la emiterea Ordinului nr. 6245/C/2021. În plus, potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".

3.2. Pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În primul rând, a pretins că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, raportat la prevederile art. 142, 148 si 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara. Legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiției în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât si în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În continuare, a învederat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în condițiile în care aceasta este beneficiară a dreptului de pensie.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a pretins că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Coroborând dispozițiile art. 2500, 2517 și 2524 C. civ. cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, a considerat că acțiunea prin care se solicită stabilirea și plata unor drepturi salariale pentru perioada anterioară celor 3 ani calculați de la data introducerii acțiunii este prescrisă.

În continuare, a învederat că hotărârea este netemeinică și nelegală, în contextul în care prin titlurile executorii pe baza cărora instanța de fond a argumentat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, s-a dispus admiterea lipsei calității procesuale pasive a ordonatorului principal de credite, respectiv a Ministerului Justiției. De asemenea, prin decizia civilă nr. 48/2023, Curtea de Apel Galați a menționat expres în cuprinsul dispozitivul hotărârii că drepturile se vor calcula cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, a susținut că generalizarea aplicării VRS 605,225 RON a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim.

Astfel, ordonatorii de credite din sistemul justiției au acordat, potrivit competențelor, valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, ținând cont de necesitatea egalizării indemnizațiilor care s-a impus prin evoluția jurisprudenței, urmând ca hotărârile deja pronunțate să fie executate potrivit prevederilor legale.

3.2. Reclamanta A., în motivarea recursului a expus următoarele împrejurări relevante:

În ce privește încheierea din 12.04.2024 pronunțate de instanța de fond, apreciază ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Ulterior pronunțării sentinței recurate, instanța de fond, prin încheierea din 12.04.2024, a dispus din oficiu, invocând aplicabilitatea art. 442 alin. (1) C. proc. civ., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1363/04.10.2022 a Curții de Apel București -în sensul că, din paragrafele 6 si 7, se înlătură sintagma "fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017".

A considerat că încheierea atacată este nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât, procedând în sensul arătat, instanța de fond a realizat, în fapt, o reluare/reconsiderare a deliberării pe fondul cauzei, cu consecința modificării soluției din dispozitivul sentinței pronunțate - ceea ce, în niciun caz, nu poate fi apreciat în sensul că îndreptarea hotărârii în sensul arătat prezintă caracterul unei erori materiale.

În continuare, a dezvoltat motive de recurs fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, a susținut că, în mod greșit a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea privind recunoașterea unui V.R.S. de 605,225 RON pentru perioada 01.0.2018 - 01.08.2019, fiind încălcate prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) si alin. (6) din Legea -cadru nr. 153/2017.

A precizat că a contestat Ordinul nr. 959/2023, iar unul dintre motive vizează chiar data solicitată de la care urmează să se aplice acest ordin, respectiv 01.01.2018.

Prin acest ordin, toți judecătorii dobândesc o vocație generală/eventuală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma prevăzută de art. 1, însă, în perioada anterioara datei de 12.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau nu a unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariate prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestor drepturi salariale.

Cum aplicarea Ordinului 959/2023 de la data de 01.01.2018 nu este una certă sub aspectul înlăturării plafonării, iar reclamanta a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a unui VRS de 605,225 RON cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pentru o perioadă anterioară emiterii Ordinului 959/12.04.2023, instanța de fond trebuia să pronunțe o soluție cu privire la cererea acesteia pentru întreaga perioadă cât a fost în activitate limita superioară în timp de valorificare a acestui drept prin emiterea ordinului de încadrare fiind 31.07.2019, ultima zi de activitate ca magistrat.

În continuare, a susținut că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 limitează/plafonează indemnizațiile de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, exclusiv în situația în care devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, deci nu și în cazul în care prin hotărâri judecătorești definitive, respectiv acte administrative emise ca urmare a punerii în executare a acestor hotărâri judecătorești definitive (de exemplu, Ordinul 2295 din 07.12.2021 emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, a intrat în circuitul civil la data emiterii Ordinului nr. 6245/C/202l din 30.12.2021), prin care sunt recunoscute și stabilite anumite majorări salariale, cum este VRS 605,225 RON. Or, în ceea ce o privește pe reclamantă, prin sentința civilă nr. 1432 din 11.10.2021 pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 48/25.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, a fost obligat pârâtul Tribunalul Iași să recalculeze indemnizația de încadrare și celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 28.02.2017 și până la data încetării raporturilor de serviciu, aceasta fiind, în ceea ce o privește, data pensionarii - 01.08.2019. Prin urmare, emiterea ordinului trebuia să vizeze integral perioada 28.02.2017-01.08.2019, întrucât dreptul la plata sumelor aferente indemnizației majorate i-a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească, iar potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2017, se menține în plată, la nivelul acordat în luna iunie 2017, cuantumul brutal drepturilor salariale care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, etc, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupa aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Rezultă că, în speță, nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atât timp cât in materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salariat, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ceea ce ar duce la încălcarea principiului drepturilor câștigate, în contextul în care judecătorii au un raport de muncă sui generis, conform practicii ÎCCJ.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și reclamanta A. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Un prim motiv de casare invocat de recurentul-pârât, Ministerul Justiției, și care corespunde cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 5 C. proc. civ. a vizat critica adusă soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive de către prima instanță.

Motivul este nefondat.

După cum just a remarcat prima instanță, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este emitentul ordinului contestat, față de dispozițiile Legii nr. 304/2004 în raport de care a fost analizată legalitatea acestuia, pentru capătul de cerere având ca obiect revocarea, respectiv anularea în parte a ordinului, prin înlăturarea plafonărilor instituite în baza art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, chiar dacă pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 304/2022, care, prin art. 142 a instituit o subrogare de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațiile procesuale ale Ministerului Justiției, se constată că, în mod just, a fost reținută și legitimarea procesuală a recurentului-pârât, care îi conferă acestuia dreptul procesual de apărare în raport de actul al cărui emitent este.

În acest context, Înalta Curte reține că pârâtul Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este emitentul ordinului contestat, față de dispozițiile Legii nr. 304/2004 în raport de care va fi analizată legalitatea acestuia, pentru capătul de cerere având ca obiect revocarea, respectiv anularea în parte a ordinului, prin înlăturarea plafonărilor instituite în baza art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția dată excepției lipsei calității procesuale active, deduse judecății de ambii recurenții-pârâți în cadrul aceluiași motiv de casare, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.

După cum just a reținut prima instanță, în cauză, calitatea procesuală activă trebuie determinată în funcție de dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII, intitulat Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, în baza cărora a fost formulată cererea, care instituie dreptul "personalului salarizat potrivit prezentului capitol" de a contesta actele administrative de stabilire a drepturilor salariale. Or, câtă vreme acțiunea a avut ca obiect recunoașterea unor drepturi salariale care i s-ar fi cuvenit în perioada în care a exercitat profesia de judecător, cererea este formulată de aceasta, din poziția de personal salarizat conform normei juridice indicate.

Nefondate sunt și criticile aduse soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În acest sens, se constată că acțiunea a vizat legalitatea unui act administrativ de salarizare, emis în condițiile Anexei V din Legea nr. 153/2017. Astfel, în acest cadru, după cum just a observat prima instanță, acțiunea dedusă judecății este supusă unui termen special de decădere, conform art. 7 alin. (2) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, termen cu privire la care recurenții-pârâți nu au pretins că ar fi fost nerespectat în cauză. Cât privește dispozițiile privind prescripția extinctivă cuprinse la art. 2500 și următoarele C. civ., coroborate cu art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în mod just prima instanță a apreciat că acestea ar putea fi avute în vedere la analizarea pe fond a pretențiilor recurentei-reclamante, în măsura în care se solicită acordarea drepturilor salariale pentru o perioadă cu mai mult de trei ani înainte de data emiterii ordinului, reprezentând o chestiune de drept substanțial și nu o veritabilă excepție cu privire la exercițiul dreptului la acțiune.

În continuare, se observă că recurenții au contestat soluția dată excepției rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, susținere ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ.

Analizând sentința recurată, se constată că judecătorul fondului a făcut aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată pentru intervalul 01.01.2018-01.08.2019, pornind de la ipoteza emiterii ulterior formulării cererii de chemare în judecată a Ordinului nr. 959/I/12.04.2023, apreciind că, prin intermediul acestui act administrativ, judecătorilor le-ar fi fost recunoscute drepturile salariale indicate începând cu data de 01.01.2018, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Interpretarea conținutului acestui act administrativ a fost eronată ceea ce a condus la o greșită aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul celor urmează:

Contrar celor reținute de prima instanță, prin Ordinul nr. 959/2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-au stabilit indemnizațiile lunare neplafonate ale judecătorilor și sporurile aplicabile, începând cu data de 01.01.2018. Din contră, prin respectivul act administrativ, cu caracter general, judecătorii au dobândit doar vocația generală de a li se calcula indemnizația de încadrare prin raportare la VRS de 605,22 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Astfel, prin acest ordin, toți judecătorii dobândesc o vocație generală/eventuală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma prevăzută de art. 1, însă, în perioada anterioara datei de 12.04.2023, vocația efectivă este determinată de mai mulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau nu a unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariate prin raportare la VRS 605,225 RON sau intervenirea dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situații particulare ce pot influența acordarea acestor drepturi salariale.

În acest sens, în privința judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare,,.

Se observă astfel că, în privința judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, Ordinul nr. 959/2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit ca indemnizațiile lunare să fie calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018.

Prin urmare, făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prima instanță a reținut că pretențiile aferente perioadei 01.01.2018-01.08.2019, având ca obiect înlăturarea plafonării prevăzute de aceste dispoziții legale, se impune a fi respinse ca rămase fără obiect. Pentru aceste considerente se constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ., ceea ce va determina potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ. casarea hotărârii în ceea ce privește fondul acțiunii. În egală măsură, față de caracterul unitar al ordinului supus contestației judiciare, reține că greșita soluționare a excepției rămânerii fără obiect se răsfrânge asupra fondului raportului juridic dedus judecății, în integralitatea sa, astfel încât, pentru a asigura o judecată unitară în ansamblul cauzei, constată că se impune casarea sentinței în aceste limite, iar nu doar pentru intervalul 01.01.2018-01.08.2019.

Corelativ, prin greșita admitere a excepției anterior menționate, se reține că prima instanță nu a procedat la analizarea fondului raportului juridic dedus judecății și nu a analizat susținerile părților ce priveau înlăturarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu privire la stabilirea veniturilor salariale ale reclamantei, în perioada în care și-a exercitat profesia de judecător. Astfel, prin raportare la prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., casarea hotărârii va fi urmată de trimiterea cauzei spre rejudecare asupra fondului raportului juridic dedus judecății.

De asemenea, se observă că această soluție lasă de prisos analiza restului motivelor de casare invocate de recurenți cu privire la soluția dată fondului acțiunii pentru perioada 01.08.2016-31.12.2017, a capătului 4 de cerere, față de natura accesorie a acestuia, cât și a recursului reclamantei îndreptat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale câtă vreme aceasta viza fondul unuia dintre capetele de cerere care au învestit prima instanță.

În rejudecare, prima instanța va analiza pe fond raportul juridic dedus judecății, din perspectiva argumentelor de nelegalitate invocate de reclamantă și a apărărilor corelative expuse de pârâți.

Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa în parte sentința atacată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru o nouă judecată asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1362 din 4 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.