ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5113/2024

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., Cenușă Maria, B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- revocarea parțială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin aplicarea valorii de referință de 605,225 RON începând cu data de 01.06.2016 în loc de 30.12.2021,

- obligarea acestuia de a emite ordin/dispoziție, prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare cu aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada 01.06.2016 - 30.12.2021, data emiterii Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, la data de 09.12.2022, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că, potrivit art. 7 alin. (1), Cap. VIII din Anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutul Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. De asemenea, împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în cererea de anulare parțială a ordinului contestat din perspectiva datei de stabilire a unei alte valori de referință sectorială. S-a arătat că reclamanții au fost eliberați din funcție prin pensionare, moment din care ordinele ministrului justiției prin care se dispune cu privire la element ale indemnizațiilor personalului în activitate nu îi mai vizează.

Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2023, instanța, în baza art. 38 din C. proc. civ. coroborat cu art. 142 din Legea nr. 304/2022, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmare a dispozițiilor instanței, date prin încheierea de ședință din data de 29.05.2023, reclamanții au depus la dosarul instanței punct de vedere cu privire la emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023, prin care au învederat că își mențin acțiunea, astfel cum a fost formulată, arătând că emiterea acestui ordin confirmă justețea și temeinicia solicitării acestora de a fi calculate drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016.

Prin sentința civilă nr. 1936 din 4 decembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă cererea formulată de către reclamanții A., Cenușă Maria, B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1936 din 4 decembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., Cenușă Maria, B., C., D. și E. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentții-reclamanți au criticat modul în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 și art. 37 din Legea nr. 153/2017.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, au susținut că aceasta nu este întemeiată, întrucât, contrar susținerilor pârâtului, au parcurs procedura administrativă prealabilă, prin formularea contestației împotriva Ordinului nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, înregistrată la Ministerul Justiției, care a răspuns prin adresa nr. x/21.10.2022.

Urmare a primirii acestui răspuns, s-au adresat ulterior instanței de judecată, iar tocmai acest demers judiciar atestă continuarea parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 157/2017.

Chiar dacă nu a precizat expres că supun controlului jurisdicțional adresa de răspuns nr. x/21.10.2022, a se considera că lipsa unei astfel de solicitări ar conduce la inadmisibilitatea acțiunii, reprezintă o măsură excesiv de formală, formalism impus doar reclamantului, nu și pârâtului în ansamblul aceleiași proceduri.

Astfel, Ministerul Justiției avea obligația să emită o hotărâre, conform art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 157/2017, care prevede că "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.".

Or, cu toate că adresa de răspuns nr. x/21.10.2022, emisă de Ministerul Justiției nu prezintă caracteristicile formale ale unei hotărâri, ea a fost atacată jurisdicțional în cadrul procedurii prevăzute de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 157/2017, iar motivele de nelegalitate expuse în cererea introductivă vizează atât ordinul atacat, cât și adresa de răspuns.

Au mai susținut că exceptia inadmisibilitatii actiunii, motivat de faptul că nu au atacat hotărârea prin care a fost solutionată contestația împotriva Ordinului nr. 6245/C/2021/30.12.2021 emis de Ministerul Justiției, ci au atacat chiar acest ordin este neîntemeiată și pentru considerentele pe care le-au invocat reclamanții și pe parcursul primei judecăți în răspunsul la întâmpinarea formulată de Ministerul Justiției, care vizează următoarele aspecte:

Reclamanților nu li se aplică prevederile din Legea nr. 153/2017 privind contestarea drepturilor salariale. Din tot cuprinsul Ordinului nr. 6245/C/2021/30.12.2021 emis de Ministerul Justiției rezultă în mod clar că este un ordin de salarizare a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari.

Din interpretarea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 153/2017, rezultă ca aceasta se aplica salariatilor sau celor care sunt sub incidenta unor raporturi de muncă, însă reclamantii sunt judecători pensionari și sunt excluși din sfera de incidență a art. 37 din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, un alt considerent de respingere a exceptiei invocate de pârât se refera la faptul ca ordinul contestat nu le-a fost comunicat.

Recurenții-reclamanți au invocat incidența aceluiași caz de casare, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și din perspectiva soluției dispuse în mod greșit de către prima instanță, prin care a respins ca inadmisibilă solicitarea de a se dispune obligarea pârâtului intimat să emită un ordin/dispoziție, prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice – Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada 01.06.2016 - 30.12.2021.

Au criticat modul în care instanța de fond a interpretat prevederile art. 18 și art. 19 din H.G. nr. 1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Au enunțat dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, susținând că în acelasi sens este și art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, care stipuleaza "Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate și pensia de urmaș, se actualizează procentual ori de câte ori se majorează indemnizația de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional."

Cu privire la acest aspect, au învederat că, prin Decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că VRS de 605,225 RON îi vizează pe toți ordonatorii principali de credite din sistemul judiciar, prin emiterea ordinului contestat prin care se recunoaște pentru judecătorii din raza Curtii de Apel Iasi o astfel de valoare de referință sectorială de 605,225 RON doar de la data de 30.12.2021, astfel că recurenții sunt prejudiciați deoarece Curtea de Apel Iasi le-a eliberat adeverinte pentru actualizarea pensiilor de serviciu cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON doar de la data de 30.12.2021, făcând referire expresă la Ordinul nr. 6245/C/2021/30.12.2021 emis de Ministerul Justiției.

Făcând trimitere la Decizia nr. 9/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, au arătat că nu poate fi primită susținerea Ministerului Justitiei referitoare la inadmisibilitatea acțiunii motivat de faptul ca nu ar fi invocat motive de nelegalitate.

Ori, recunoasterea valorii de referință sectorială de 605,225 RON de la data de 30.12.2021 și nu de la 01.08.2016, reprezintă o încălcare a actului normativ care reglementează o astfel de valoare de referință sectorială, făcând ca ordinul contestat sa fie profund nelegal.

Astfel, atât timp cât există ordine administrative de salarizare în raport de VRS de 605,225 RON de la data de 01.08.2016 (Ordinele nr. 221/2020, nr. 224/2020 și nr. 229/2020 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dispoziția Secretarului general 102/2.04.2021, Ordinul nr. 143/28.12.2020 al Inspectorului șef al Inspecției judiciare, Ordinul 2295 din 7.12.2021 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deciziile 29/C/19.05.2021, respectiv 29/C/19.06.2017 emise de Presedintele Curții de Apel Alba Iulia, respectiv de Vicepresedintele Curții de Apel Alba Iulia), dar și hotărâri judecătorești prin care se dispune obligarea ordonatorilor de credite din cadrul familiei ocupationale "Justiție" la plata indemnizațiilor prin raportare la VRS de 605.225 RON de la date mult anterioare celor din ordinul contestat (Sentința civilă nr. 952/18.11.2020 pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă prin decizia civilă nr. 8/06.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 02.02.2017 și în continuare, pentru viitor, până la data plății efective, pentru colegii judecători din cadrul Curții de Apel Iași).

În raport de Decizia nr. 9/2017 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, de Decizia nr. 36/2018 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, discriminarea din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" poate fi înlaturată numai prin salarizarea tuturor membrilor acestei familii prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Astfel, a solicitat respingerea criticilor privind soluția inadmisibilității privind atât primul capăt de cerere, cât privind cel de-al doilea capăt de cerere.

În opinia sa, reclamanții aveau obligația de a supune controlului de legalitate adresa Ministerului Justiției nr. x/2022, având în vedere art. 7 alin. (2), cap. VIII din Anexa V din Legea 153/2017, iar necomunicarea ordinului nu este motiv de respingere a excepției inadmisibilității, în condițiile în care chiar reclamanții care au contestat ordinul au precizat că au luat cunoștință de cuprinsul acestuia din cuprinsul adeverinței tip de actualizare a pensiilor de serviciu, astfel că reclamații nu pot susține cu temei că nu sunt ținuti de respectarea prevederilor legale în discuție.

Intimatul a mai susținut că în motivarea cererii de înlocuire a datei de la care se modifică valoarea de referință sectorială nu se afirmă motive de nelegalitate, reclamanții învederând o stare de fapt, ordinul contestat reținând aplicabilitatea unor acte normative a căror forță juridică nu poate fi ignorată ori eliminată decât prin constatarea neconstituționalității lor.

4.2 Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a precizat că înțelege să se subroge în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, cu asumarea tuturor consecințelor legale, și că înțelege să își însușească cererea de recurs formulată de Minister.

A susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat corect art. 7 alin. (2), cap. VIII din Anexa V din Legea 153/2017.

În ceea ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere vizând obligarea Ministerului Justiției/Înaltei Curți de Casație și Justiție de a emite un ordin/dispoziție prin care să oblige Curtea de Apeș Iasi să înainteze Casei de Pensii adeverința cu privire la actualizarea pensiei de serviciu, a susținut că s-a reținut în mod temeinic și legal că nu există niciun temei în baza căruia instanța de contencios administrativ și fiscal să poată dispune obligarea unei autorități să emită un act prin care să oblige altă autoritate să emită o adeverință privind actualizarea pensiei, făcându-se o corectă aplicare a prevederilor H.G. nr. 1275/2005.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentii au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimati, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 24 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanții au avut calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel Iași, fiind eliberați din funcție prin pensionare după cum urmează: A. la data de 01.12.2016, Cenușă Maria la data de 30.01.2014, B. la data de 01.02.2015, C. la data de 14.12.2017, D. la data de 30.01.2014, E. la data de 23.09.2015.

La data de 22.08.2022, reclamanții au adresat, în comun, Ministerului Justiției o plângere prealabilă, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017 - Lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispozițiile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar Ministerul Justiției a răspuns prin adresa nr. x/2022 din data de 21.10.2022.

In acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții A., Cenușă Maria, B., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: revocarea parțială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare prin valorificarea valorii de referință de 605,225 RON începând cu data de 01.06.2016 în loc de 30.12.2021; obligarea pârâtului de a emite ordin/dispoziție, prin care să transmită Curții de Apel Iași obligația de a înainta Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii Iași adeverința cu privire la actualizarea/stabilirea pensiei de serviciu, cu stabilirea indemnizației de încadrare cu valorificarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON pentru perioada 01.06.2016 - 30.12.2021, data emiterii Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021.

Prin încheierea de ședință din data de 06.03.2023, instanța, în baza art. 38 din C. proc. civ. coroborat cu art. 142 din Legea nr. 304/2022, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința recurată, s-a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamanți, să caseze în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea primului capăt de cerere și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea acestuia; va menține în rest sentința recurată.

Prima instanță, raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți, Înalta Curte apreciind că în cauză s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale, fiind incident motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, în speța dedusă judecății, prima instanță a reținut că obiect al controlului de legalitate exercitat de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este adresa nr. x/2022 a Ministerului Justiției prin care se soluționează contestația formulată împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, la a cărui analiză se ajunge subsecvent, în condițiile legalei investiri a instanței.

Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală sub acest aspect, fiind dată cu un formalism care se îndepărtează vădit de sensul legii și scopul instituit de legiuitor prin dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

Deși recurentii-reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat în mod expres doar revocarea parțială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021, nu și anularea adresei nr. x/2022 a Ministerului Justiției, prin care s-a soluționat contestația administrativă împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte reține că motivele care au stat la baza stabilirii drepturilor salariale ale recurenților-reclamanți sunt comune celor două acte administrative.

În condițiile în care actul administrativ care produce efecte juridice, de sine stătător, este Ordinul de salarizare nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, și nu adresa nr. x/2022 prin care s-a soluționat contestația administrativă, Înalta Curte apreciază că prima instanță trebuia să facă calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată în funcție de motivele invocate de recurenții-reclamanți în susținerea cererii.

Față de aceste motive, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel cum s-a reținut în considerentele expuse, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea primului capăt de cerere.

Cu ocazia rejudecării instanța urmează să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, iar, în cazul în care această excepție este respinsă, să procedeze la soluționarea fondului cauzei, prin examinarea tuturor susținerilor părților litigante, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei și de probele invocate de acestea.

Înalta Curte urmează să mențină în rest sentința recurată, constatând că este corectă analizarea celui de al doilea capăt de cerere, susținerile recurenților cu privire la acest aspect fiind nefondate.

Astfel, prin al doilea capăt de cerere, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un ordin/dispoziție prin care să oblige Curtea de Apel Iași să înainteze Casei Naționale de Pensii Publice - Casei Județene de Pensii adeverința cu privire la actualizarea pensiei de serviciu, prima instanță în mod judicios concluzionând că nu există vreun temei legal în baza căruia instanța de contencios administrativ să poată dispune obligarea unei autorități (Ministerul Justiției sau Înalta Curte de Casație și Justiție) să emită un act (ordin sau dispoziție) prin care să oblige altă autoritate (Curtea de Apel Iași) să emită o adeverință privind actualizarea pensiei, solicitarea reclamanților ce face obiectul capătului al doilea de cerere, fiind inadmisibilă, nefiind fondate suținerile recurenților, prin care de altfel fac referire la aceleași dispoziții legale reținute de instanță, fără să arate modul în care au fost aplicate greșit.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanți, va casa în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea primului capăt de cerere și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea acestuia; va menține în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A., Cenușă Maria, B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1936 din 4 decembrie 2023 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată în ceea ce privește soluționarea primului capăt de cerere și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea acestuia.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.