ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 326/2015

Decizia nr. 326/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 6359 din 26 septembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. Municipiul Vaslui, Consiliul Local al Municipiului Vaslui și primarul Municipiului Vaslui împotriva sentinței nr. 181/2012 din 30 mai 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de control judiciar a reținut că esențial în soluția pronunțată a fost argumentul legat de Decizia nr. 743 din 10

octombrie 2011 prin care Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul împotriva sentinței nr. 252 din 6 iunie 2011 a Tribunalului Vaslui, pe care a modificat-o în sensul admiterii excepției de nelegalitate a Hotărârea Consiliului Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 5 februarie 2009 în ceea ce privește includerea în domeniul privat al municipiului Vaslui a terenului în suprafață de 79.390,93 mp aferent Bazei de Recepție Zona Delea, identificat în Anexa X, poziția 4, respectiv poziția 3.

Prin Decizia nr. 71 din 16 ianuarie 2012 a aceleiași Curți de Apel s-a respins cererea de revizuire a Deciziei nr. 743/2011 formulată de Municipiul Vaslui, Consiliul Local al Municipiului Vaslui și primarul Municipiului Vaslui.

Alături de constatarea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a nelegalității hotărârilor consiliului local în privința imobilului-teren menționat, instanța fondului a reținut în mod just că reclamanții nu au produs alte dovezi în privința dreptului de proprietate de care s-au prevalat: atunci când au formulat acțiunea în constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2009.

În baza încheierii din 6 aprilie 2009 date în Dosarul nr. x/103/2002 al Tribunalului Neamț, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus ca „lichidatorul judiciar al debitoarei SC B. SA Vaslui să facă toate demersurile necesare în vederea obținerii, în temeiul H.G. nr. 834/1991 a certificatului de atestare a dreptului de proprietatea asupra terenului în suprafață de 56.702,25 mp amplasat în satul Gara Roșiești, com. Roșiești, județul Vaslui (...), precum și asupra terenului în suprafață de 79.390,03 mp amplasat în Vaslui, Zona Delea, județul Vaslui", lichidatorul judiciar a procedat în consecință, solicitând și Primăriei Municipiului Vaslui relații, astfel că printre actele depuse în vederea emiterii certificatului se regăsește și adresa din 27 martie 2007 prin care se atestă că suprafața de teren de 78,487 mp, rezultată în urma măsurătorilor, aferentă Bazei Delea nu face obiectul legilor fondului funciar sau a Legii nr. 10/2001.

Încheierea judecătorului sindic, definitivă și executorie, nu poate face obiectul cenzurii instanței nici sub aspectul legalității și nici sub aspectul oportunității în cadrul acestui litigiu, pârghiile aflate la dispoziția A. Municipiul Vaslui, a Consiliului Local Vaslui și a primarului municipiului Vaslui erau cele prevăzute de Legea nr. 85/2006 (în vigoare la data formulării acțiunii în contencios administrativ de față).

Mai mult, A. Vaslui nu a răspuns solicitării instanței de a depune actele doveditoare care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate în C.F. prin încheierea din 24 mai 2000.

Probele administrate în cauză au demonstrat fără echivoc că Municipiul Vaslui nu este titular al dreptului de proprietate asupra terenului situat în Vaslui, ce face obiectul certificatului de atestare din 2009.

În acest context nu se poate vorbi de o vătămare a unui drept sau interes legitim, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În privința faptului că la data emiterii certificatului contestat, SC B. SA era în faliment, s-a arătat de către instanța fondului că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 129/2010 pentru completarea art. 322 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale. Potriviții acestor derogări de la dispozițiile Legii nr. 31/1990, societățile nu au obligația majorării capitalului dacă se optează pentru plata către instituțiile publice a despăgubirilor egale cu valoarea cotei deținute.

În speță, la dosarul cauzei a fost depusă cererea de admitere a creanței formulată de C. în Dosarul nr. x/103/2002 al Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru suma de 3.403.390 lei, reprezentând contravaloarea terenurilor cuprinse în certificatul din 26 iunie 2009 emis de D., fiind făcute deci toate demersurile necesare și legale în vederea îndestulării proprietarului inițial al terenului (statul-prin C.) în prezent situația fiind aceea că C. este înscris în tabelul creditorilor debitoarei SC B. SA.

Împotriva Deciziei nr. 6359 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte a formulat contestație în anulare A. Municipiul Vaslui, contestația fiind înregistrată la data de 23 ianuarie 2015.

În motivarea contestației în anulare s-a făcut o amplă prezentare a situației de fapt, s-a prezentat o sinteză a considerentelor Deciziei nr. 6359/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a susținut că decizia este nelegală, întrucât instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze toate motivele de recurs invocate.

Contestatoarea a susținut că motivele de recurs asupra cărora instanța de control judiciar nu s-a pronunțat vizează: inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 834/1991; calitatea A. Municipiul Vaslui de proprietar tabular al imobilului, fapt care face dreptul său de proprietate opozabil erga omnes; instanța nu a constatat nulitatea absolută care sancționează nerespectarea la încheierea actului juridic a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc, de ordine-publică.

A solicitat în consecință anularea Deciziei nr. 6359 din  26 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu disp. art. 318 teza a II-a C. proc. civ., iar în rejudecare, admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 181/2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, admiterea acțiunii și anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 26 iunie 2009.

Examinând decizia instanței de recurs prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Se impune a se preciza că deși contestatoarea critică decizia atacată din perspectiva neanalizării tuturor motivelor de recurs invocate, în realitate din expunerea criticilor reiese că acestea vizează aspecte de judecată.

Ori, aspectele legate de inaplicabilitatea H.G. nr. 834/1991, de calitatea Municipiului Vaslui de proprietar tabular și de nulitatea actului atacat, au fost analizate și dezlegate în baza înscrisurilor existențe la dosar, atât de prima instanță cât și de către instanța de recurs.

În realitate, ceea ce se urmărește prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Mitrea c. România R/2008; cauza Stanca Popescu c. România 2009).

Conchizând, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat criticile și argumentele invocate de contestatoare prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței nr. 181 din 30 mai 2012 a Curții de Apel Iași, nemulțumirea acesteia vizând în realitate soluția pronunțată în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. Municipiul Vaslui, Consiliul Local al Municipiului Vaslui și primarul Municipiului Vaslui împotriva Deciziei nr. 6359 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.