ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2991/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 212 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulata de reclamanții L.M., L.D., L.M.M., L.V., V.C., moștenitori ai defunctului L.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat anularea titlului de despăgubire în valoare de 1.333' lei, emis pe baza raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 întocmit în dosarul intern nr. 14998//FFCC/2008, în conformitate cu decizia nr. 8755/FF din 05 august 2009. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că defunctul L.M.A., prin cererea nr. 1064 din 15 ianuarie 2008, a atestat faptul că este titularul „suprafeței de 1,5 ha”, tarlaua Dealul Morii, din care a primit în fizic 1,2 ha, pentru diferența de 0,3 ha urmând să fie despăgubit conform Legii nr. 247/2005, întrucât nu a fost de acord cu ofertele în fizic propuse în compensare de comisia locală de fond funciar.

A mai reținut judecătorul fondului că suprafața de 1,2 ha a făcut obiectul unei dezmembrări în vederea partajării, în dosarul nr. 2791/333/2008 al Judecătoriei Vaslui, în care a fost efectuată expertiza tehnică prin care s-a reținut că „Terenul este inclus integral în limitele intravilanului mun. Vaslui, fiind situat chiar la limita de nord a intravilanului mun. Vaslui”, astfel că „valoarea de 4.400 lei/ha stabilită este riguros și științific fundamentată . la prețul maximal având în vedere tranzacțiile cu terenuri agricole din zonă”.

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținută valoarea de 40 EURO/mp aferentă terenurilor ce dispun de utilități de pe raza municipiului Vaslui, stabilită prin raportul de expertiză aflat la filele 202 - 203 din dosar, întrucât reclamanții nu au dovedit nici în fata organului administrativ pârât, și nici în cadrul prezentului litigiu, localizarea efectivă a suprafeței pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubiri defunctului L.M.A., și implicit apartenența acestuia la intravilanul municipiului Vaslui, conform H.C.L. Vaslui nr. 106/2007.

Conchizând, prima instanță a constatat că în cauză nu au fost produse dovezi privind apartenența suprafeței la intravilanul municipiului Vaslui, astfel că în mod corect, expertul Chitariu Constantin a stabilit că și dacă acest amplasament ar fi adiacent limitei intravilanului și chiar vecin cu celălalt teren evaluat în dosarul 2791/2008, tot după metodele de calcul ale terenului extravilan va fi evaluat", metode corect aplicate în cadrul procedurii Legii nr. 247/2005, ce au condus la valoarea de 1.333 lei pentru suprafața în litigiu. Împotriva sentinței nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs în termen legal reclamanții L.M., L.M.A.

și V.C., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu consecința anulării Deciziei nr. 8755/ FF din data de 5 august 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligării pârâtei la emiterea unui nou titlu de despăgubire în favoarea reclamanților recurenți în cuantum de 768.000 lei. Recurenții au învederat, prin motivele cererii de recurs, că cele reținute de prima instanță în sensul că reclamanții nu au dovedit „localizarea efectivă a suprafeței pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubire defunctului L.M.A., și implicit apartenența acestuia la intravilanul municipiului Vaslui” contravin tuturor probelor administrate în cauză.

Au arătat recurenții că defunctul L.M.A. avea dreptul la o suprafață compactă (comasată) de 1,5 hectare, că defunctului i s-a retrocedat o suprafață de 1,2 hectare din suprafața totală de 1,5 hectare, iar pentru diferența de 0,3 hectare s-a cerut despăgubiri și că dacă s-ar fi retrocedat toată suprafața aceasta ar fi avut un același statut juridic și un același preț pentru metrul pătrat. Or, tocmai pentru că nu s-a putut reconstitui integral dreptul în natură s-au cerut despăgubiri pentru suprafața neretrocedată de 0,3 hectare, iar statutul juridic și prețul acesteia trebuie să rămână indisolubil legată de suprafața retrocedată de 1,2 hectare. Astfel, se poate concluziona că dacă regimul juridic al suprafeței de 1,2 hectare este de intravilan, pe baza unei deducții logice întrucât suprafața neretrocedată nu mai există faptic datorită unor aspecte ce transced problematica cauzei.

Astfel, este firesc ca pentru ceva ce nu mai există să se facă referința la acel ceva (suprafața retrocedată de 1,2 hectare) ce există faptic și din care ar fi făcut parte în mod normal. Au mai precizat recurenții că la instanța de fond s-a probat tocmai faptul că suprafața de 1,2 hectare este situată în intravilanul municipiului Vaslui din anul 2008, deci înainte de efectuarea raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 și întocmit în dosarul intern nr. 14998/FFCC/2008 efectuat de intimată. Categoria de intravilan al terenului supus evaluării din cauză este dovedită pe deplin și de actele depuse la dosarul de fond, respectiv la filele 159 – 165 acte ale Primăriei Vaslui din care rezultă că proprietatea Liteanu, sunt situate în intravilanul municipiului Vaslui conform Hotărârii Consiliului Local nr. 106/2007.

Recurenții au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în sumă de 3.250 lei reprezentând cheltuieli de transport de 1.050 lei, onorariu expert de 1000 lei și onorariu de avocat de 1.200 lei. Intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a depus întâmpinare. Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin Titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Vaslui, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctei L.M.

asupra unei suprafețe totale de 1, 2 hectare teren extravilan situată pe raza municipiului Vaslui , iar cât privește diferenta de 0,30 hectare (pentru care nu mai existau suprafețe de teren agricol pentru restituirea integrală a proprietății, solicitate prin cererea de reconstituire, și s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată) moștenitorul lui L.M. anume L.M.A. a fost trecut în anexa 23 poziția 157 Municipiul Vaslui astfel cum aceasta a fost rectificată prin Hotărârea Comisiei Județene Vaslui de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nr. 343 din data de 19 iulie 2007. Ulterior, prin Decizia nr. 8755/ FF din data de 5 august 2009 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere Hotărârea Comisiei Județene pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Vaslui cu nr. 343/2007 prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza cererii cu nr. 1064/1998 formulată de către L.M.A.

și actele depuse la dosarul intern cu nr. 14998/FFCC/2008, precum și raportul de evaluare întocmit în dosarul intern cu nr. 14998/FFCC/2008, a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui L.M.A. în cuantum de 1.333 RON, conform raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 întocmit de evaluatorul O.S. P.F.A. în dosarul înregistrat cu nr. 14998/FFCC/2008. S-a avut în vedere, la stabilirea, de către evaluator, a valorii de piață a terenului în suprafață de 0,30 hectare la suma de 1.333 lei (RON), că acest teren era situat în extravilanul municipiului Vaslui, pe baza precizării că nu a fost furnizată nicio descriere juridică sau cadastrală. În aceste condiții, evaluatorul a folosit alte surse specificate pentru a stabili dimensiunile fizice și mărimea proprietății și a utilizat pentru stabilirea valorii de piață a terenului metoda de evaluare ”abordarea prin capitalizarea venitului”.

În cauză a fost întocmit, de către expertul tehnic judiciar specialitatea topografie cadastru Sava Dumitru, o expertiză tehnică judiciară și un supliment la expertiză, prin care s-a procedat la reevaluarea terenului în suprafață de 0,30 hectare, funcție de încadrarea lui cadastrală actuală, respectiv în ”intravilan”, cu respectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, la suma de 494.208 lei. Expertul a precizat că terenul supus evaluării nu poate fi localizat cu exactitate și nici nu poate fi individualizat. Judecătorul fondului a motivat soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților și, implicit, de menținere ca legală și temeinică a Deciziei nr. 8755/FF din data de 5 august 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin aceea că valoarea stabilită prin expertiza întocmită de expertul S.D.

nu poate fi însușită, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit nici în fața organului administrativ pârât și nici în cadrul judecății localizarea efectivă a suprafeței pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubiri defunctului L.M.A. și implicit apartenența acestuia la la intravilanul municipiului Vaslui, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”. Este probat, în litigiu, că solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, a vizat o suprafață de 1,5 hectare, din care pentru 1,2 hectare, inclusă în intravilanul localității Vaslui în anul 2008, s-a emis titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Vaslui, iar pentru 0,30 hectare, imposibil de restituit în natură, s-a recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 2476/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Se constată, în litigiu, că prima instanță nu a lămurit împrejurarea esențială în litigiu, anume cea referitoare la includerea în extravilan sau intravilan a suprafeței de 0,30 hectare pentru care s-a recunoscut reclamanților dreptul la despăgubiri, și nu a pus în discuție și nu a ordonat, din oficiu, administrarea probei cu înscrisuri, anume cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007, act prin care au susținut reclamanții că terenurile din titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Vaslui au fost trecute din extravilanul în intravilanul localității Vaslui.

Prin urmare, în vederea soluționării judicioase a litigiului și a pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, se impune suplimentarea probatoriului, în sensul depunerii la dosar a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007 și a documentației care a stat la baza acesteia, precum și a efectuării unui supliment de expertiză topografică prin care să se procedeze, în raport de cele conținute de actul administrativ menționat și de linia de demarcație dintre extravilanul și intravilanul localității Vaslui, la identificarea și evaluarea suprafeței de teren de 0,30 hectare pentru care s-a recunoscut dreptul reclamanților la despăgubiri, făcută prin raportare la împrejurarea că în situația în care reclamanților li s-ar fi reconstituit în întregime dreptul de proprietate asupra terenului la care erau îndreptățiți, anume de 1,5 hectare, și nu numai asupra a 1,2 hectare, punerea în posesie cu suprafața de teren pentru care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, de 0,30 hectare, ar fi fost realizată prin mărirea corespunzătoare a suprafețelor.

În raport de cele mai sus arătate, reținând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar modificarea hotărârii primei instanțe nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de L.M., L.M.M. și V.C. împotriva sentinței nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.M., L.M.M., V.C.împotriva Sentinței nr. 212 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.