ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2991/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 212 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Iași

a respins acțiunea formulata de reclamanții L.M., L.D., L.M.M., L.V., V.C.,

moștenitori ai defunctului L.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat anularea titlului de

despăgubire în valoare de 1.333' lei, emis pe baza raportului de evaluare nr. 12517/R/2009

întocmit în dosarul intern nr. 14998//FFCC/2008, în conformitate cu decizia nr.

8755/FF din 05 august 2009.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că defunctul

L.M.A., prin cererea nr. 1064 din 15 ianuarie 2008, a atestat faptul că este

titularul „suprafeței de 1,5 ha”, tarlaua Dealul Morii, din care a primit în

fizic 1,2 ha, pentru diferența de 0,3 ha urmând să fie despăgubit conform Legii

nr. 247/2005, întrucât nu a fost de acord cu ofertele în fizic propuse în

compensare de comisia locală de fond funciar.

A mai reținut judecătorul fondului

că suprafața de 1,2 ha a făcut obiectul unei dezmembrări în vederea partajării,

în dosarul nr. 2791/333/2008 al Judecătoriei Vaslui, în care a fost efectuată

expertiza tehnică prin care s-a reținut că „Terenul este inclus integral în

limitele intravilanului mun. Vaslui, fiind situat chiar la limita de nord a

intravilanului mun. Vaslui”, astfel că „valoarea de 4.400 lei/ha stabilită este

riguros și științific fundamentată . la prețul maximal având în vedere

tranzacțiile cu terenuri agricole din zonă”.

Curtea de apel a apreciat că nu

poate fi reținută valoarea de 40 EURO/mp aferentă terenurilor ce dispun de

utilități de pe raza municipiului Vaslui, stabilită prin raportul de expertiză

aflat la filele 202 - 203 din dosar, întrucât reclamanții nu au dovedit nici în

fata organului administrativ pârât, și nici în cadrul prezentului litigiu,

localizarea efectivă a suprafeței pentru care i-a fost recunoscut dreptul de

despăgubiri defunctului L.M.A., și implicit apartenența acestuia la

intravilanul municipiului Vaslui, conform H.C.L. Vaslui nr. 106/2007.

Conchizând, prima instanță a

constatat că în cauză nu au fost produse dovezi privind apartenența suprafeței

la intravilanul municipiului Vaslui, astfel că în mod corect, expertul Chitariu

Constantin a stabilit că și dacă acest amplasament ar fi adiacent limitei

intravilanului și chiar vecin cu celălalt teren evaluat în dosarul 2791/2008,

tot după metodele de calcul ale terenului extravilan va fi evaluat",

metode corect aplicate în cadrul procedurii Legii nr. 247/2005, ce au condus la

valoarea de 1.333 lei pentru suprafața în litigiu.

Împotriva sentinței nr. 212 din data

de 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal au declarat recurs în termen legal reclamanții L.M., L.M.A.

și V.C., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și

modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios

administrativ, cu consecința anulării Deciziei nr. 8755/ FF din data de 5

august 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a obligării pârâtei la emiterea unui nou titlu de despăgubire în favoarea

reclamanților recurenți în cuantum de 768.000 lei.

Recurenții au învederat, prin

motivele cererii de recurs, că cele reținute de prima instanță în sensul că

reclamanții nu au dovedit „localizarea efectivă a suprafeței pentru care i-a

fost recunoscut dreptul de despăgubire defunctului L.M.A., și implicit

apartenența acestuia la intravilanul municipiului Vaslui” contravin tuturor

probelor administrate în cauză. Au arătat recurenții că defunctul L.M.A. avea

dreptul la o suprafață compactă (comasată) de 1,5 hectare, că defunctului i s-a

retrocedat o suprafață de 1,2 hectare din suprafața totală de 1,5 hectare, iar

pentru diferența de 0,3 hectare s-a cerut despăgubiri și că dacă s-ar fi

retrocedat toată suprafața aceasta ar fi avut un același statut juridic și un

același preț pentru metrul pătrat.

Or, tocmai pentru că nu s-a putut

reconstitui integral dreptul în natură s-au cerut despăgubiri pentru suprafața

neretrocedată de 0,3 hectare, iar statutul juridic și prețul acesteia trebuie

să rămână indisolubil legată de suprafața retrocedată de 1,2 hectare. Astfel,

se poate concluziona că dacă regimul juridic al suprafeței de 1,2 hectare este

de intravilan, pe baza unei deducții logice întrucât suprafața neretrocedată nu

mai există faptic datorită unor aspecte ce transced problematica cauzei.

Astfel, este firesc ca pentru ceva ce nu mai există să se facă referința la

acel ceva (suprafața retrocedată de 1,2 hectare) ce există faptic și din care

ar fi făcut parte în mod normal.

Au mai precizat recurenții că la

instanța de fond s-a probat tocmai faptul că suprafața de 1,2 hectare este

situată în intravilanul municipiului Vaslui din anul 2008, deci înainte de

efectuarea raportului de evaluare nr. 12517/R/2009 și întocmit în dosarul

intern nr. 14998/FFCC/2008 efectuat de intimată. Categoria de intravilan al

terenului supus evaluării din cauză este dovedită pe deplin și de actele depuse

la dosarul de fond, respectiv la filele 159 – 165 acte ale Primăriei Vaslui din

care rezultă că proprietatea Liteanu, sunt situate în intravilanul municipiului

Vaslui conform Hotărârii Consiliului Local nr. 106/2007.

Recurenții au solicitat acordarea de

cheltuieli de judecată în sumă de 3.250 lei reprezentând cheltuieli de

transport de 1.050 lei, onorariu expert de 1000 lei și onorariu de avocat de 1.200

lei.

Intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu a depus întâmpinare.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, cu consecința casării sentinței nr. 212 din data de 27 iunie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal

și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Titlul de proprietate nr. 862/48302

din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a județului Vaslui, s-a

reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctei L.M.

asupra unei suprafețe totale de 1, 2 hectare teren extravilan situată pe raza

municipiului Vaslui , iar cât privește diferenta de 0,30 hectare (pentru care nu

mai existau suprafețe de teren agricol pentru restituirea integrală a

proprietății, solicitate prin cererea de reconstituire, și s-a stabilit dreptul

la acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată)

moștenitorul lui L.M. anume L.M.A. a fost trecut în anexa 23 poziția 157

Municipiul Vaslui astfel cum aceasta a fost rectificată prin Hotărârea Comisiei

Județene Vaslui de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra

Terenurilor nr. 343 din data de 19 iulie 2007.

Ulterior, prin Decizia nr. 8755/ FF

din data de 5 august 2009 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

având în vedere Hotărârea Comisiei Județene pentru Aplicarea Legilor Fondului

Funciar Vaslui cu nr. 343/2007 prin care a fost soluționat dosarul întocmit în

baza cererii cu nr. 1064/1998 formulată de către L.M.A. și actele depuse la

dosarul intern cu nr. 14998/FFCC/2008, precum și raportul de evaluare întocmit

în dosarul intern cu nr. 14998/FFCC/2008, a decis emiterea titlului de

despăgubire în favoarea lui L.M.A. în cuantum de 1.333 RON, conform raportului

de evaluare nr. 12517/R/2009 întocmit de evaluatorul O.S. P.F.A. în dosarul

înregistrat cu nr. 14998/FFCC/2008.

S-a avut în vedere, la stabilirea,

de către evaluator, a valorii de piață a terenului în suprafață de 0,30 hectare

la suma de 1.333 lei (RON), că acest teren era situat în extravilanul

municipiului Vaslui, pe baza precizării că nu a fost furnizată nicio descriere

juridică sau cadastrală. În aceste condiții, evaluatorul a folosit alte surse

specificate pentru a stabili dimensiunile fizice și mărimea proprietății și a

utilizat pentru stabilirea valorii de piață a terenului metoda de evaluare

”abordarea prin capitalizarea venitului”.

În cauză a fost întocmit, de către

expertul tehnic judiciar specialitatea topografie cadastru Sava Dumitru, o

expertiză tehnică judiciară și un supliment la expertiză, prin care s-a

procedat la reevaluarea terenului în suprafață de 0,30 hectare, funcție de

încadrarea lui cadastrală actuală, respectiv în ”intravilan”, cu respectarea

Standardelor Internaționale de Evaluare, la suma de 494.208 lei. Expertul a

precizat că terenul supus evaluării nu poate fi localizat cu exactitate și nici

nu poate fi individualizat.

Judecătorul fondului a motivat

soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților și, implicit, de

menținere ca legală și temeinică a Deciziei nr. 8755/FF din data de 5 august

2009 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin

aceea că valoarea stabilită prin expertiza întocmită de expertul S.D. nu poate

fi însușită, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit nici în fața

organului administrativ pârât și nici în cadrul judecății localizarea efectivă

a suprafeței pentru care i-a fost recunoscut dreptul de despăgubiri defunctului

L.M.A. și implicit apartenența acestuia la la intravilanul municipiului Vaslui,

conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, „Judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în

întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele.

De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților

necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă

părțile se împotrivesc”.

Este probat, în litigiu, că

solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile Legii

fondului funciar nr. 18/1991, a vizat o suprafață de 1,5 hectare, din care

pentru 1,2 hectare, inclusă în intravilanul localității Vaslui în anul 2008,

s-a emis titlul de proprietate nr. 862/48302 din data de 10 martie 2000 emis de

Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor

a județului Vaslui, iar pentru 0,30 hectare, imposibil de restituit în natură,

s-a recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII

din Legea nr. 2476/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Se constată, în litigiu, că prima

instanță nu a lămurit împrejurarea esențială în litigiu, anume cea referitoare

la includerea în extravilan sau intravilan a suprafeței de 0,30 hectare pentru

care s-a recunoscut reclamanților dreptul la despăgubiri, și nu a pus în

discuție și nu a ordonat, din oficiu, administrarea probei cu înscrisuri, anume

cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007, act prin

care au susținut reclamanții că terenurile din titlul de proprietate nr. 862/48302

din data de 10 martie 2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului

de Proprietate asupra Terenurilor a județului Vaslui au fost trecute din

extravilanul în intravilanul localității Vaslui.

Prin urmare, în vederea soluționării

judicioase a litigiului și a pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, se

impune suplimentarea probatoriului, în sensul depunerii la dosar a Hotărârii

Consiliului Local al Municipiului Vaslui nr. 106/2007 și a documentației care a

stat la baza acesteia, precum și a efectuării unui supliment de expertiză

topografică prin care să se procedeze, în raport de cele conținute de actul

administrativ menționat și de linia de demarcație dintre extravilanul și

intravilanul localității Vaslui, la identificarea și evaluarea suprafeței de

teren de 0,30 hectare pentru care s-a recunoscut dreptul reclamanților la

despăgubiri, făcută prin raportare la împrejurarea că în situația în care

reclamanților li s-ar fi reconstituit în întregime dreptul de proprietate

asupra terenului la care erau îndreptățiți, anume de 1,5 hectare, și nu numai

asupra a 1,2 hectare, punerea în posesie cu suprafața de teren pentru care s-a

stabilit dreptul la despăgubiri, de 0,30 hectare, ar fi fost realizată prin

mărirea corespunzătoare a suprafețelor.

În raport de cele mai sus arătate,

reținând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar

modificarea hotărârii primei instanțe nu este posibilă, fiind necesară

administrarea de probe noi, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, cu modificările și

completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., admiterea recursului declarat de L.M., L.M.M. și V.C. împotriva

sentinței nr. 212 din data de 27 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.M., L.M.M.,

V.C.împotriva Sentinței nr. 212 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2012.