ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2696/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vaslui la 9 decembrie 2005 reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta

Primăria municipiului Vaslui pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța

să dispună obligarea pârâtei să emită decizie asupra notificării prin care

reclamantul a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a unui teren;

în cazul în care se va considera că adresa nr. 30514 din 1 noiembrie 2005 a

Primăriei Vaslui este o decizie în sensul Legii nr. 10/2001, pârâta să fie

obligată să restituie terenul în natură sau prin echivalent.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că terenul în suprafață de 1491, 87 mp a aparținut în proprietate

bunicului patern al reclamantului. După decesul acestuia, moștenitorii săi

și-au partajat voluntar masa succesorală. Suprafața de 408 mp a fost expropriat

cu titlu iar terenul curte, grădină de 1008 mp a fost expropriat fără titlu.

Prin sentința civilă nr. 461 din 18 aprilie 2006

Tribunalul Vaslui a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

întinderea suprafeței de teren pentru care reclamantul este îndreptățit să

primească măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001 a fost

tranșată în mod irevocabile prin dispoziția nr. 489 din 12 noiembrie 2001

menținută prin sentința civilă nr. 1522 din 20 decembrie 2002 pronunțată de

Tribunalul Vaslui.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 136 din 18

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

reținut că în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 5381/2001 reclamantul a

solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii conform

art. 1 din Legea nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 408 mp și

construcției demolate fostă proprietate a părinților săi. Hotărârea pronunțată

în acel dosar are în prezenta cauză forța probantă a înscrisului autentic și a

intrat în puterea lucrului judecat.

În cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001

atât urmare notificării formulate în anul 2001 cât și în prezenta cauză,

reclamantul a susținut și dovedit că M.I. a fost înscris în evidențele fiscale

cu suprafața de 408 mp teren curți construcții la matricola 245, expropriat.

Apelantul este îndreptățit, în sensul art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii numai pentru terenul și

construcțiile pe care autorul său M.D.I. le-a avut în proprietate și au fost expropriate.

Apelantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru alte suprafețe de

teren foste proprietatea bunicului său întrucât a avut loc un partaj voluntar

între moștenitorii acestuia.

Apelantul nu poate beneficia de măsuri reparatorii

prin reprezentarea tatălui său, M.I., la succesiunea lui M.D. Fiind în viață,

M.I. a cules cota de ⅓ din succesiunea lui D.M., alături de ceilalți

descendenți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul care, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a formulat

următoarele critici:

În mod greșit instanța de apel a considerat că

reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii numai pentru suprafața de 408 mp

pentru că terenul grădină de aproximativ 1000 mp a fost preluat fără titlu,

nefiind acordată nici o despăgubire.

Autorul reclamantului și frații săi au partajat prin

bună învoială masa succesorală rămasă de pe urma lui M.D., fiecare având câte o

cotă de ⅓ din casă și dependințe, plus o parte din terenul grădină de

1008 mp.

Instanțele ierarhic inferioare au refuzat constant să

judece cererea reclamantului, astfel încât nu au soluționat fondul cererii

sale.

Exproprierea a avut ca obiect masa succesorală

trecută în certificatul de moștenitor, adică numai casa, dependințele și 408 mp

teren din care fiecare dintre cei trei frați deținea o cotă de ⅓.

Diferența de teren până la 1491,87 mp reprezintă cele trei grădini pentru care

s-a plătit individual impozit și a fost preluată fără nici un act și fără nici

o despăgubire.

Faptul că instanțele au refuzat să se pronunțe și cu

privire la restul de teren, expropriat în fapt, înseamnă că reclamantului i s-a

încălcat dreptul la un tribunal în sensul art. 6 din CEDO.

De asemenea, din faptul că instanțele de fond au

refuzat să-i acorde reclamantului cuvântul pe probe, înseamnă că i-a fost

încălcat dreptul la un proces echitabil.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de

recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta

Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 1522 din 20 decembrie 2002,

rămasă irevocabilă prin respingerea apelului exercitat de M.I., Tribunalul

Vaslui a respins acțiunea prin care acesta solicita restituirea în natură a

imobilului situat în Vaslui, contestând decizia prin care Primăria Vaslui i-a

propus acordarea de despăgubiri întrucât lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întreaga suprafață. Apelul exercitat împotriva

acestei sentințe a fost respins. S-a motivat, printre altele, că moștenitorii

de pe urma defunctului M.D. și-au partajat voluntar casa și dependințele în

cote egale de ⅓, fiecare dispunând individual de loturile ce le-au

revenit. Autorului reclamantului i-a revenit suprafața de 408 mp.

Dat fiind efectul negativ al puterii de lucru judecat

al unei hotărâri judecătorești, în mod corect instanțele de fond au apreciat,

în prezentul litigiu, că reclamantul nu poate pretinde măsuri reparatorii

pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pe care a avut-o, în urma

partajului voluntar, autorul său.

Astfel, în evidentele fiscale ale Primăriei Vaslui

M.I. a figurat cu un teren în suprafață de 408 mp iar în certificatul de

moștenitor nr. 260/1988 emis de pe urma defunctului M.I. s-a reținut că în masa

succesorală se află și cota de ⅓ din despăgubirile cuvenite în urma

exproprierii conform Decretului nr. 142/1987 a terenului din Vaslui.

De asemenea, instanța de apel a reținut corect faptul

că reclamantul nu ar putea pretinde de pe urma bunicului patern o suprafață de

teren mai mare, întrucât nu vine la moștenirea acestuia prin reprezentarea

tatălui său, care era în viață la data deschiderii succesiunii lui M.D.

Față de puterea de lucru judecat a hotărârilor

pronunțate în litigiul anterior, în mod corect nu s-a încuviințat administrarea

probei cu martori și expertiză tehnică, solicitate odată prin cererea de

motivare a apelului, aceste probe nefiind concludente și neputând duce la

soluționarea cauzei, câtă vreme puterea de lucru judecat este consacrată de

art. 1202 alin. (2) C. civ. ca o prezumție legală irefragabilă, care nu poate

fi răsturnată prin nici o dovadă contrară.

Întrucât hotărârea instanței de apel este amplu și

temeinic motivată, răspunzându-se tuturor problemelor ridicate de reclamant

atât în primă instanță cât și prin motivele de apel, nu a fost reținută nici o

încălcare a dispozițiilor art. 6 din CEDO, reclamantul beneficiind de un proces

echitabil.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că

aspectele invocate prin motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

M.I. împotriva deciziei civile nr. 136 din 18 octombrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.