ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1073/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

26 iunie 2001 reclamanta B.L., în nume propriu și pentru L.I., M.V. și L.V. a

formulat acțiune împotriva Primarului municipiului Vaslui contestând oferta de

măsuri reparatorii prevăzută în deciziile 311, 312 și 313 din 18 iunie 2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

susținut că în mod greșit s-a respins solicitarea de restituire în natură a

suprafeței de 3000 mp, deși aceasta este liberă în sensul legii și este

deținută de A.N.L. din anul 1999.

Prin sentința civilă nr. 360 din 14

martie 2003 a Tribunalului Vaslui a fost admisă în parte acțiunea reclamantei

și desființate în parte deciziile nr. 311, 312 și 313 din 18 iunie 2001 emise

de Primarul municipiului Vaslui în sensul că la punctul 2 este necesar să fie

prevăzută valoarea și modalitatea concretă de reparare prin echivalent, conform

art. 24 din Legea nr. 10/2001, ținându-se cont de posibilitățile legale și

opțiunile persoanei îndreptățite.

Prima instanță a reținut, în esență,

că prin deciziile atacate, unitatea administrativă reținând imposibilitatea

restituirii în natură a bunurilor solicitate prin notificare, a hotărât, la

punctul 2 al deciziilor emise în procedura Legii nr. 10/2001, în sensul

stabilirii dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, fără însă a stabili

valoarea și modalitățile concrete de reparare.

În acest sens s-a constatat

încălcarea cerințelor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 privind

criteriile impuse de lege de evaluare a bunurilor, obiect al procedurilor

reglementate de aceasta, ca și a celor prevăzute de art. 24 alin. (4), (5) și (6)

din aceeași lege, constând în determinarea unei modalități concrete de reparare

prin echivalent, cerințe de asemenea neîndeplinite în cauză.

Apelul declarat de L.I. împotriva

susmenționatei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 46 din 17 iunie

2003 a Curții de Apel Iași, hotărârea primei instanțe fiind schimbată în parte.

A fost admisă cererea petentei L.I. și s-a dispus restituirea în natură a

suprafeței de 3490 mp teren situat în localitatea Vaslui. A fost menținută

dispoziția nr. 311 din 18 iunie 2001 emisă de Primarul municipiului Vaslui în

ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii în echivalent valoric pentru

construcția demolată și diferența de teren nerestituit în natură din Vaslui.

A fost înlăturată din sentință

dispoziția privind menționarea modalității concrete de reparare prin echivalent

ținându-se cont de posibilitățile locale și opțiunile persoanei îndreptățite.

A fost menținută dispoziția

sentinței privind precizarea valorii imobilelor în ofertele de restituire prin

echivalent bănesc.

Totodată au fost respinse apelurile

declarate de B.L., M.V. și L.V. împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a reținut, față de

dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 că este persoană

îndreptățită în sensul legii de reparație doar reclamanta L.I., soția

antecesorului părților, L.V., singura care a acceptat moștenirea acestuia și a

formulat notificare în baza legii speciale.

Cât privește fondul cauzei, instanța

de apel a reținut că față de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, care prevăd că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990,

precum și construcții ușoare sau demontabile, dar și de situația terenului

solicitat în suprafață de 3490 mp, ocupat de construcții provizorii (garaje),

este întemeiată cererea apelantei privind restituirea în natură a acestui

teren.

S-a reținut, de asemenea, legalitatea

dispoziției hotărârii atacate privind desființarea deciziilor contestate cât

privește neindicarea echivalentului valoric al măsurilor reparatorii ce s-ar

cuveni reclamanților, întrucât acestea sunt contrare prevederilor art. 24 din

Legea nr. 10/2001, corect aplicate de prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Primarul municipiului Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate

sens în care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. civ.

În dezvoltarea acestor critici

pârâta a susținut că instanța de apel face o greșită aplicare a prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, considerând garajele ca fiind

construcții ușoare sau demontabile executate fără autorizații, deși s-a dovedit

că acestea sunt construcții solide, din beton, care nu pot fi demontate fără a

se distruge structurile din care au fost ridicate.

Greșit s-a reținut că suprafața de

3000 mp atribuită A.N.L. nu ar figura în anexa la Hotărârea Consiliului Local

Vaslui nr. 67/1997, deși în suprafața totală atribuită agenției se află și

suprafața solicitată, aspect menționat și în raportul de expertiză efectuat în

cauză și dovedit de corespondența purtată de instituțiile abilitate în perioada

1999 – 2002.

În conformitate cu prevederile art.

10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a normelor metodologice de aplicare a

acestei legi aprobate prin H.G. nr. 498/2003, au susținut că în situația dată,

terenul solicitat și atribuit agenției cu respectarea documentațiilor de

intravilan legal aprobate, nu este liber în sensul legii de reparații, astfel

încât măsurile reparatorii cuvenite reclamantei nu pot fi stabilite decât în

echivalent.

Au solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei pronunțate în apel și, în urma rejudecării cauzei, respingerea

apelului reclamanților cu consecința menținerii hotărârii tribunalului.

Suplimentar, prin cererea

înregistrată la data de 31 ianuarie 2007, pârâta a învederat și împrejurarea că

față de înscrisurile invocate și depuse în probațiune în recurs, terenul

solicitat este traversat de rețele subterane și supraterane care îl fac

impropriu restituirii în natură.

În raport de împrejurarea învederată

și cunoscută doar la data formulării cererii sus menționate, consideră ca

insuficient probatoriul administrat până în această etapă procesuală și, în

vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice, în temeiul art. 304 pct.

8 și 9 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului,

casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

Examinând hotărârea atacată față de

motivele de recurs invocate și înscrisurile depuse în recurs, se constată ca

fondat recursul pentru considerentele:

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții

neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și

construcții ușoare sau demontabile”.

În aplicarea și interpretarea

acestei dispoziții legale, prin pct. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 s-a stipulat că „în

toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația,

înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat

și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe

terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.), existența

și utilizarea unor amenajări subterane, conducte de alimentare cu apă, gaz,

petrol, electricitate de mare calibru etc.). În cazul în care se constată

astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe

de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu

afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane”.

Dispoziția legală menționată

consacră în acord cu principiile și spiritul legii de reparație, prevalența

restituirii în natură, instituind totodată regula subsidiarității acordării

măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură

nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare.

Însă, în acest scop, entitatea

învestită cu soluționarea notificării, în etapa administrativă a procedurii și,

respectiv instanța de judecată în faza judiciară a acesteia, au îndatorirea să

administreze toate probele necesare în scopul identificării cu exactitate a

terenului și dacă acesta prezintă lucrări sau amenajări care îl fac impropriu

restituirii în natură.

În speță, expertiza tehnică

efectuată în cauză și reținută de instanța de apel la pronunțarea hotărârii

sale, a identificat terenul solicitat și a reliefat împrejurarea că acesta este

ocupat de construcții provizorii, fără ca, în acord cu prevederile legale

evocate să concluzioneze în sensul existenței sau nu a amenajărilor descrise la

pct. 10.3 din norme.

Or, din înscrisurile depuse în

recurs cu referire la acest aspect, rezultă că terenul în litigiu este ocupat

de utilități subterane și supraterane, împrejurare ce nu a fost cunoscută și

avută în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii atacate și care nu poate

fi verificată direct în această fază procesuală, dat fiind limitele probațiunii

impuse de art. 305 C. proc. civ.

Întrucât, potrivit art. 314 C. proc.

civ. „Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărăște asupra fondului pricinii …

în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite” și cum, în speță, nu este lămurit dacă terenul, obiect al litigiului

poate fi sau nu restituit în natură în acord cu prevederile legale evocate și

omise a fi avute în vedere de instanțe, urmează ca, în temeiul prevederilor

legale menționate să fie admis recursul pârâtei, casată decizia curții de apel

iar cauza trimisă acestei instanțe pentru rejudecare.

Cu prilejul rejudecării cauzei, va

fi analizată prioritar situația terenului solicitat, în sensul verificării

existenței sau nu a amenajărilor invocate în recurs, scop în care vor fi

administrate toate probele considerate de instanță a întruni cerințele art. 167

C. proc. civ., inclusiv suplimentarea sau refacerea expertizei tehnice

judiciare și, de asemenea, vor fi analizate și celelalte critici invocate în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Vaslui prin Primar împotriva deciziei nr. 46 din 17 iunie

2003 a Curții de Apel Iași pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 februarie 2007

.