ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8997/2006

Asupra

recursului civil de față, constată:

Prin dispoziția nr. 312 din 23 iulie 2004

Primarul Municipiului Vaslui a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului

teren, imposibil de restituit în natură petentei N.G., este în sumă

1.174.793.760 lei, reprezentând echivalentul sumei de 35.616 dolari SUA la data

de 25 martie 2004, sumă în limita căreia urmează a fi acordate măsuri

reparatorii (art. 1).

Prin aceeași dispoziție (art. 2) emitentul a

stabilit că petenta este îndreptățită să opteze pentru a i se acorda fie

acțiuni tranzactionate pe piața de capital fie titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare și a solicitat acesteia să îi

comunice opțiunea sa (art. 3) cu precizarea că în cazul în care oferta nu este

acceptată are posibilitatea să conteste dispoziția în justiție, conform art. 24

alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată la 19

octombrie 2001, reclamanta N.G. a cerut anularea parțială a dispoziției și

acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat,

suprafața de 1.187,20 mp teren aferent casei de locuit situat în strada D. și

nu de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 1654 din 7

decembrie 2004, Tribunalul Vaslui a respins cererea și a menținut dispoziția

contestată.

În motivarea sentinței instanța a reținut că situația

juridică a

bunurilor expropriate, cum este

și cel în litigiu, a fost reglementată prin

dispozițiile

art. 11

din Legea nr. 10/2001, iar potrivit alin. (8) al articolului

menționat, în caz de imposibilitate de restituire în natură, măsurile

reparatorii care se pot acorda persoanelor îndreptățite pot fi doar sub formă

de titluri de valoare nominală sau acțiuni nu și despăgubiri bănești, astfel

cum solicită reclamanta.

A reținut instanța că imobilul în litigiu,

teren, nu cade în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din lege

prin care s-a reglementat doar situația imobilelor cu destinația de locuințe,

pentru

care, în caz de imposibilitate de

restituire, persoanele îndreptățite pot

primi despăgubiri bănești.

Prin decizia civilă nr. 186 din 6 aprilie 2005

Curtea de Apel lași a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința

tribunalului și a admis cererea dedusă judecății în sensul că a anulat parțial

dispoziția nr. 312/2004 a Primarului Municipiului Vaslui, anume a înlăturat din

cuprinsul acesteia, dispozițiile art. 2 și art. 3 prin care s-a dispus cu

privire la felul măsurilor reparatorii oferite reclamantei.

În motivarea deciziei s-a reținut că atâta timp

cât reclamanta a contestat dispoziția emisă de pârâtul Primarul Municipiului

Vaslui, în

mod neechivoc acesta a refuzat

oferta pârâtului în sensul acordării de

măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care, din cuprinsul

dispoziției

urmează a fi înlăturate mențiunile de la art. 2 și art. 3

prin care s-a reglementat acest aspect.

Instanța de apel a reținut și faptul că prin

modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin

art.

6 alin. (1)

din Legea nr. 48/2004 legiuitorul a înțeles să extindă sfera

de aplicare a dispozițiilor legale care permit

acordarea de despăgubiri bănești definind în acest sens categoria de

imobile

cu destinația de locuințe care cad în această sferă de reglementare ca fiind

vorba de „terenuri cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile

avute la data preluării".

Așa fiind, instanța de apel a conchis că dată

fiind destinația terenului în litigiu, anume aceea de teren aferent unei case

de locuit reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri bănești.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâții Primăria

Municipiului Vaslui și

Primarul Municipiului Vaslui invocând incidența

art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

În motivarea recursului pârâții dezvoltă

o singură critică prin care susțin că instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a dispozițiilor legale incidente cu consecința statuării în mod

greșit cu

privire la dreptul

reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu.

Susțin

reclamanții că atâta timp cât deposedarea reclamantei de

imobil s-a realizat prin expropriere în cauză

sunt incidente dispozițiile

art. 11

alin.

(8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, aceasta este îndreptățită doar la

măsuri reparatorii prin echivalent, sub acest aspect fiind irelevantă

destinația avută de imobil la data exproprierii, interpretare confirmată și

prin adresa nr. 226292 din 6 aprilie 2004 a Autorității pentru urmărirea

aplicării unitare a Legii nr. 10/2001.

Analizând critica formulată de pârâți, care se

circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

În speță, dreptul subiectiv invocat de

reclamantă își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către

stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri.

Efectele viitoare ale acestui raport juridic,

în privința felului măsurilor reparatorii prin echivalent (acțiuni, titluri de

valoare,

despăgubiri bănești) care pot fi

acordate persoanelor îndreptățite sunt

determinate de conținutul actelor

normative adoptate de legiuitor.

Or, sub acest aspect, legiuitorul a intervenit

la data de 22 iulie 2005 modificând parțial dispozițiile Legii nr. 10/2001 prin

Legea nr. 247/2005, lege prin care, titlul VII, a înțeles să reglementeze

„regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în

mod abuziv".

Ca atare, legea nouă este cea care

determină regimul stabilirii despăgubirilor, lege care este de imediată

aplicare, caz în care eventualele critici formulate de părțile litigante sub

acest aspect,

respectiv cererile prin care

acestea solicită aplicarea prevederile legii

vechi nu mai pot fi

primite.

În acest context al analizei este de

menționat și faptul că recursul este o cale de atac care trebuie să se grefeze

pe conținutul hotărârii atacate, înțelegând prin hotărâre, în principal,

dispozitivul acesteia.

Or, în speța dedusă judecății, prin

dispozitivul hotărârii

pronunțată, instanța

de apel a constatat doar dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul în litigiu, aspect

care nu este contestat de

către recurenți, sens în care a menținut doar pct. 1 din dispoziția contestată,

fără însă a dispune în vreun fel, prin dispozitivul hotărârii, cu privire la

felul ori cuantumul măsurilor reparatorii pe care aceasta urmează să le

primească.

În consecință, reclamanta urmează să își

valorifice, în concret, dreptul său la măsuri reparatorii în procedura

reglementată prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv, urmează să

solicite Comisiei

Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, comisie aflată în subordinea

Cancelariei

Primului-ministru, emiterea titlului de despăgubire, titlu prin care se vor

stabili felul și cuantumul despăgubirii pe care statul urmează să o acorde

acesteia.

Așa fiind, critica formulată de

recurenți, care nu este justificată în raport de mențiunile dispozitivului

deciziei recurate ci doar de o

parte din

considerentele deciziei, considerente cărora însă urmează a

le fi

substituite cele reținute prin prezenta decizie, nu poate fi primită.

Ca atare, pentru motivele de fapt și

drept reținute care, în parte se substituie celor greșite reținute de instanța

de apel, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat judecății se

dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primăria municipiului

Vaslui și Primarul municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 186 din 6 iunie

2005 a Curții de Apel lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie

2006.