ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 338/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 23 octombrie 2008, T.L.M. a solicitat instanței, în contradictoriu

cu P.M. Iași, obligarea pârâtului de a emite o dispoziție prin care să răspundă

notificării nr. 188/2001, ce viza restituirea în natură a terenului intravilan

în suprafață de 775,87 m.p., precum și a 2 construcții edificate pe acest

teren, imobile situate în Municipiul Huși – str. Maior Popovici.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Vaslui, secția civilă, prin sentința nr. 2662 din 24

noiembrie 2009, a respins acțiunea reținând, în esență, că în faza

administrativă a soluționării notificării s-a stabilit corect că preluarea

fostei proprietăți a soților S.G. și M., a fost abuzivă.

S-a constatat însă că

reclamantul, împreună cu fratele său T.O.C.F. sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii, numai pentru cota de 1/8 din imobil, ce a făcut obiectul

înstrăinării, întrucât fosta proprietară, S.M., a vândut ginerelui său T.N. (tatăl

reclamantului) numai locuința în cotă de 5/3, terenul aferent fiind preluat de

stat, conform art. 30 al Legii nr. 58/1971.

Pentru suprafața

aferentă construcției, mai reține prima instanță, sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii, numai moștenitorii M.S.

Mai arată tribunalul

că, întrucât prin notificare s-a solicitat restituirea doar pentru suprafața de

594 m.p., cei în cauză nu pot solicita mai mult decât s-a cerut.

Apelul declarat de

reclamant, ale cărui efecte au fost extinse și în privința fratelui acestuia, T.O.C.F.,

a fost admis de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, care, prin decizia nr. 13 din 28 ianuarie 2011, a schimbat în tot

sentința și admițând acțiunea, a anulat în parte dispoziția nr. 6544 din 2

decembrie 2008 (emisă de P.M. Huși pe parcursul soluționării litigiului) și a

constatat că T.N.L.M. și T.O.C.F., sunt persoane, îndreptățite la măsuri reparatorii

pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în Municipiul Huși, str. Maior

Popovici, compus din două construcții în suprafață de 113 m.p. și terenul

aferent de 490,50 m.p., total suprafață construită și neconstruită de 603,50

m.p.

A obligat P.M. Huși

să propună acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate și suprafața

de 529,20 m.p. teren, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

A menținut celelalte

măsuri din dispoziția nr. 6544/2008 emisă de P.M. Huși.

A obligat reclamantul

apelant T.L.M. să plătească Biroului local de expertize de pe lângă Tribunalul

Iași, suma de 1000 lei, diferență onorariu de expertiză.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, autorii

reclamantului apelant au cumpărat ¾ din suprafața de teren liberă, 654

m.p., ceea ce reprezintă 490,50 m.p. și două construcții în suprafață de 66

m.p. și 47 m.p., în total teren construit de 113 m.p.

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (3) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 mai

arată instanța de apel, dat fiind cele două modalități de preluare, urmează a

se restitui în natură, partea de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de

construcții noi, autorizate și cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite

prin echivalent.

Or, conchide instanța

de control judiciar, în cauză s-a făcut dovada că lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea au fost executate în totalitate, pe amplasamentul fostei

proprietăți fiind edificate construcții noi și alte utilități publice.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal reclamantul T.L. care, fără a indica temeiul pe care-și

fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea din apel pe

considerentul că în mod greșit s-a apreciat asupra suprafeței în legătură cu

care li se cuvin măsuri reparatorii, care este de 603,50 m.p., iar nu de 529,20

m.p., cum greșit s-a reținut.

Tot astfel, se arată,

imobilul solicitat pe calea notificării, trebuia restituit în natură iar nu

prin echivalent.

Ultimul motiv de

recurs vizează greșita obligare la plata sumei de 1000 lei, reprezentând

diferență onorariu de expertiză, în condițiile în care, din actele depuse,

rezultă că a achitat suma de 503,4 lei din totalul sumei reprezentând onorariul

expertului.

Tot astfel, se arată,

intimata C.L.A. a Legii nr. 10/2001, trebuia obligată la plata cheltuielilor de

judecată și a celor de transport, suportate de recurent.

Se constată că,

criticile formulate pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., urmând a fi analizate în consecință.

Recursul însă se

privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce

succed.

Probele administrate

în cauză atestă fără echivoc că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1215 din 28 noiembrie 1958, S.G. și M., autorii

reclamantului, au cumpărat doar ¾ din suprafața liberă de 654 m.p.,

aferentă celor două construcții, cealaltă cotă de ¼ fiind cumpărată de

numitul C.D.

Interpretând

contractul, potrivit dispozițiilor art. 969 și 977 C. civ., instanța de apel a

reținut corect că intenția de înstrăinare a vizat terenul liber de construcții

la care se adaugă și amprenta la sol (terenul construit) de sub edificatele ce

au făcut de asemenea obiectul înstrăinării, dreptul reclamantului și al

fratelui său (ca succesori ai foștilor proprietari) purtând asupra unei

suprafețe totale de 603,50 m.p.

Din această suprafață

totală însă, au fost scăzuți cei 74,20 m.p. restituiți în natură pe alt

amplasament, succesorilor persoanelor îndreptățite, prin dispoziția nr. 6544

din 2 decembrie 2008 dată de P.M. Huși care, prin hotărârea atacată, a fost

anulată doar, în parte.

În consecință,

obligarea pârâtului de a propune acordarea despăgubirilor, în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, doar pentru suprafața de 529,20 m.p. și

construcțiile demolate, este corectă.

Cât privește critica

vizând nerestituirea în natură a întregii suprafețe de teren ce a aparținut

antecesorilor reclamantului, se constată că instanța de control judiciar a

făcut corect aplicațiunea dispozițiilor art. 10.2 și respectiv art. 11 alin. (3)

din lege, precum și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

potrivit cărora acordarea măsurii reparatorii a restituirii în natură nu

trebuie să afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau

amenajări de utilitate publică.

În această sintagmă,

sunt cuprinse toate acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității, în

cazul când se constată astfel de situații restituirea în natură trebuind

limitată doar la terenurile libere sau acele suprafețe care nu sunt cuprinse

într-un plan urbanistic general sau zonal.

Or, în cauză s-a

făcut dovada că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate

în totalitate, pe amplasamentul fostei proprietăți fiind edificate construcții

noi, autorizate și utilități publice.

Faptul că pe o

porțiune din terenul notificat se găsesc și garaje, construcții care prin

natura lor sunt demontabile, nu impune în mod necesar restituirea în natură, în

condițiile în care și această suprafață de teren este inclusă în planul

urbanistic și este afectată funcționalității normale a celorlalte construcții

existente în zonă.

Nu poate fi primit

nici motivul de recurs vizând plata sumei de 1000 lei, reprezentând diferență

onorariu de expertiză, în condițiile în care, din probele cauzei rezultă că

reclamantul a achitat doar onorariul provizoriu, iar nu pe cel definitiv, al cărui

cuantum a fost stabilit de instanță potrivit art. 23 și art. 25 din O.G. nr. 2/2000,

raportat la complexitatea lucrării și volumul de muncă depus de expert.

Tot astfel, critica

referitoare la omisiunea instanței de a obliga C.L.A. a Legii nr. 10/2001 la

plata cheltuielilor de judecată și a celor de transport, este străină

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia obligația este

în sarcina părții care cade în pretenții.

Or, C.L.A. a Legii nr.

10/2001, nu a figurat ca parte în cauză reclamantul judecându-se în

contradictoriu doar cu P.M. Huși.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamantul T.L.M. împotriva deciziei nr. 13 din 28

ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.