ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 338/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 23 octombrie 2008, T.L.M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu P.M. Iași, obligarea pârâtului de a emite o dispoziție prin care să răspundă notificării nr. 188/2001, ce viza restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 775,87 m.p., precum și a 2 construcții edificate pe acest teren, imobile situate în Municipiul Huși – str. Maior Popovici. Investit în primă instanță, Tribunalul Vaslui, secția civilă, prin sentința nr. 2662 din 24 noiembrie 2009, a respins acțiunea reținând, în esență, că în faza administrativă a soluționării notificării s-a stabilit corect că preluarea fostei proprietăți a soților S.G.

și M., a fost abuzivă. S-a constatat însă că reclamantul, împreună cu fratele său T.O.C.F. sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, numai pentru cota de 1/8 din imobil, ce a făcut obiectul înstrăinării, întrucât fosta proprietară, S.M., a vândut ginerelui său T.N. (tatăl reclamantului) numai locuința în cotă de 5/3, terenul aferent fiind preluat de stat, conform art. 30 al Legii nr. 58/1971. Pentru suprafața aferentă construcției, mai reține prima instanță, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, numai moștenitorii M.S. Mai arată tribunalul că, întrucât prin notificare s-a solicitat restituirea doar pentru suprafața de 594 m.p., cei în cauză nu pot solicita mai mult decât s-a cerut.

Apelul declarat de reclamant, ale cărui efecte au fost extinse și în privința fratelui acestuia, T.O.C.F., a fost admis de Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 13 din 28 ianuarie 2011, a schimbat în tot sentința și admițând acțiunea, a anulat în parte dispoziția nr. 6544 din 2 decembrie 2008 (emisă de P.M. Huși pe parcursul soluționării litigiului) și a constatat că T.N.L.M. și T.O.C.F., sunt persoane, îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în Municipiul Huși, str. Maior Popovici, compus din două construcții în suprafață de 113 m.p. și terenul aferent de 490,50 m.p., total suprafață construită și neconstruită de 603,50 m.p.

A obligat P.M. Huși să propună acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate și suprafața de 529,20 m.p. teren, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A menținut celelalte măsuri din dispoziția nr. 6544/2008 emisă de P.M. Huși. A obligat reclamantul apelant T.L.M. să plătească Biroului local de expertize de pe lângă Tribunalul Iași, suma de 1000 lei, diferență onorariu de expertiză. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, autorii reclamantului apelant au cumpărat ¾ din suprafața de teren liberă, 654 m.p., ceea ce reprezintă 490,50 m.p. și două construcții în suprafață de 66 m.p. și 47 m.p., în total teren construit de 113 m.p.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 mai arată instanța de apel, dat fiind cele două modalități de preluare, urmează a se restitui în natură, partea de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate și cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii urmează a fi stabilite prin echivalent. Or, conchide instanța de control judiciar, în cauză s-a făcut dovada că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate în totalitate, pe amplasamentul fostei proprietăți fiind edificate construcții noi și alte utilități publice. În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamantul T.L.

care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea din apel pe considerentul că în mod greșit s-a apreciat asupra suprafeței în legătură cu care li se cuvin măsuri reparatorii, care este de 603,50 m.p., iar nu de 529,20 m.p., cum greșit s-a reținut. Tot astfel, se arată, imobilul solicitat pe calea notificării, trebuia restituit în natură iar nu prin echivalent. Ultimul motiv de recurs vizează greșita obligare la plata sumei de 1000 lei, reprezentând diferență onorariu de expertiză, în condițiile în care, din actele depuse, rezultă că a achitat suma de 503,4 lei din totalul sumei reprezentând onorariul expertului. Tot astfel, se arată, intimata C.L.A.

a Legii nr. 10/2001, trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată și a celor de transport, suportate de recurent. Se constată că, criticile formulate pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate în consecință. Recursul însă se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Probele administrate în cauză atestă fără echivoc că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1215 din 28 noiembrie 1958, S.G. și M., autorii reclamantului, au cumpărat doar ¾ din suprafața liberă de 654 m.p., aferentă celor două construcții, cealaltă cotă de ¼ fiind cumpărată de numitul C.D.

Interpretând contractul, potrivit dispozițiilor art. 969 și 977 C. civ., instanța de apel a reținut corect că intenția de înstrăinare a vizat terenul liber de construcții la care se adaugă și amprenta la sol (terenul construit) de sub edificatele ce au făcut de asemenea obiectul înstrăinării, dreptul reclamantului și al fratelui său (ca succesori ai foștilor proprietari) purtând asupra unei suprafețe totale de 603,50 m.p. Din această suprafață totală însă, au fost scăzuți cei 74,20 m.p. restituiți în natură pe alt amplasament, succesorilor persoanelor îndreptățite, prin dispoziția nr. 6544 din 2 decembrie 2008 dată de P.M. Huși care, prin hotărârea atacată, a fost anulată doar, în parte. În consecință, obligarea pârâtului de a propune acordarea despăgubirilor, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, doar pentru suprafața de 529,20 m.p.

și construcțiile demolate, este corectă. Cât privește critica vizând nerestituirea în natură a întregii suprafețe de teren ce a aparținut antecesorilor reclamantului, se constată că instanța de control judiciar a făcut corect aplicațiunea dispozițiilor art. 10.2 și respectiv art. 11 alin. (3) din lege, precum și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora acordarea măsurii reparatorii a restituirii în natură nu trebuie să afecteze existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate publică. În această sintagmă, sunt cuprinse toate acele amenajări destinate a servi nevoilor comunității, în cazul când se constată astfel de situații restituirea în natură trebuind limitată doar la terenurile libere sau acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan urbanistic general sau zonal.

Or, în cauză s-a făcut dovada că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate în totalitate, pe amplasamentul fostei proprietăți fiind edificate construcții noi, autorizate și utilități publice. Faptul că pe o porțiune din terenul notificat se găsesc și garaje, construcții care prin natura lor sunt demontabile, nu impune în mod necesar restituirea în natură, în condițiile în care și această suprafață de teren este inclusă în planul urbanistic și este afectată funcționalității normale a celorlalte construcții existente în zonă. Nu poate fi primit nici motivul de recurs vizând plata sumei de 1000 lei, reprezentând diferență onorariu de expertiză, în condițiile în care, din probele cauzei rezultă că reclamantul a achitat doar onorariul provizoriu, iar nu pe cel definitiv, al cărui cuantum a fost stabilit de instanță potrivit art. 23 și art. 25 din O.G.

nr. 2/2000, raportat la complexitatea lucrării și volumul de muncă depus de expert. Tot astfel, critica referitoare la omisiunea instanței de a obliga C.L.A. a Legii nr. 10/2001 la plata cheltuielilor de judecată și a celor de transport, este străină dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia obligația este în sarcina părții care cade în pretenții. Or, C.L.A. a Legii nr. 10/2001, nu a figurat ca parte în cauză reclamantul judecându-se în contradictoriu doar cu P.M. Huși. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul T.L.M. împotriva deciziei nr. 13 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.