ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 687/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin dispoziția nr.

3503 din 4 decembrie 2006, Primarul Municipiului Iași, în soluționarea

notificării formulată de I.M.D. și I.P.D., a respins cererea de restituire în

natură a imobilului din Iași, (teren și construcție) și a propus acordarea

despăgubirilor, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru

suprafața de 733 mp teren și pentru construcția demolată, în cote de 11/32

pentru fiecare din cei doi notificatori.

A declinat competența

de soluționare a notificării vizând suprafața de 1767 mp teren, situat la

aceeași adresă poștală, în favoarea deținătorului, Ministerul Apărării

Naționale.

La 25 ianuarie 2007, persoanele

îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței – în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași și Ministerul Apărării Naționale -

să oblige pârâtul de rang 1 să emită o nouă dispoziție prin care imobilul să le

fie retrocedat în natură și să facă aplicațiunea prevederilor art. 4 din Legea

nr. 10/2001, în sensul de a stabili că îi revine fiecăruia cota de ½ din

imobil.

Totodată, s-a mai

solicitat, ca pârâtul să fie obligat la restituirea în natură a întregii

suprafețe de teren preluată abuziv, respectiv 2500 mp.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 1952 din 26

noiembrie 2008, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de

chematul în garanție, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A respins excepțiile

prematurității acțiunii și necompetenței teritoriale a instanței, invocate de

pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice.

A respins ca

nefondată acțiunea, formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Iași și Ministerul Apărării Naționale și pentru lipsa calității

procesuale pasive, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei

și Finanțelor.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că pentru a se face aplicațiunea

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cei în cauză trebuiau să facă dovada că

autorul lor a deținut în proprietate întregul imobil sau ar fi avut vocație

succesorală pentru cota de 1/1 din imobil.

Or, se arată, la data

preluării abuzive, conform deciziei nr. 470 din 10 iulie 1952, proprietari ai

imobilului erau succesorii lui T.C. (decedat în 1942) respectiv T.A.M., în

calitate de soție, T.S.I. și T.A., în calitate de fii.

Astfel, calitatea de

moștenitor a lui T.A. după T.C. și implicit calitatea acestuia de coproprietar

al imobilului la data preluării, rezultă din actul menționat, respectiv

încheierea Tribunalului Popular Iași, prin care s-a dispus trecerea imobilului

în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951, precum și din

certificatul de calitate de moștenitor nr. 46/2003.

Ca atare, s-a reținut

că în mod corect, prin dispoziția atacată, s-a stabilit că reclamanții sunt

îndreptățiți la cota de 2/3 din imobil.

Cât privește cererea

de restituire în natură, aceasta a fost corect respinsă, chiar expertizele

efectuate în cauză învederând că imobilul clădire a fost în totalitate refăcut

de Ministerul Apărării Naționale, iar suprafața de teren solicitată, este

integral ocupată de detalii de sistematizare.

Apelul formulat de

reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Iași, secția

civilă, pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 52 din 24

martie 2010, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe și admițând

contestația, a anulat în parte dispoziția, în sensul că a constatat că

reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, în modalitatea despăgubirilor și pentru suprafața de 884 mp,

situată în Municipiul Iași, pe lângă suprafața de 733 mp pentru care s-au

propus deja despăgubiri prin dispoziția nr. 3503/2006, în cotă de 1/1.

A păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru se a pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit

greșit întinderea dreptului persoanelor îndreptățite sub aspectul cotei de

proprietate, a suprafeței de teren și construcțiilor preluate de stat, cu titlu

sau fără titlu.

Faptul că în actul de

preluare s-au înscris numai 2500 mp, nu înlătură caracterul preluării abuzive a

imobilului în totalitate, astfel cum este definit în art. 2 lit. e), din Legea

nr. 10/2001, diferența de 884 mp stabilindu-se, ca fiind preluată fără titlu.

Cât privește

întinderea dreptului, sub aspectul cotei, din probele administrate rezultă că

reclamanții sunt, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii, în ramura lui T.S., prin T.M.R., decedată la 16 iulie

1999, în cota de 1/1 din 733 mp, plus 884 mp, teren de utilitate publică,

deținut de Municipiul Iași.

Tot astfel, s-a

reținut că nu se impune examinarea criticilor pe fondul litigiului, privind

partea din imobil deținută de Ministerul Apărării Naționale, care face obiectul

unui alt dosar, aflat pe rolul Curții de Apel București.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal contestatorii I.M.D. și I.P.D. care, invocând temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe

considerentul greșitei rețineri a imposibilității restituirii în natură a

nemișcătorului, în condițiile în care, se arată, s-a probat că suprafața de 884

mp, este liberă, în înțelesul legii speciale, nefiind afectată unor detalii de

sistematizare sau altor lucrări.

Astfel, construcțiile

edificate pe această suprafață sunt ori construcții demontabile, ori ridicate

fără autorizație, caz în care nu se poate reține condiția premisă, consemnată

în art. 10 alin. (2) din lege și care ar face într-adevăr, imposibilă

restituirea în natură.

Tot astfel, se mai

arată, deși a fost parte din proprietatea preluată în anul 1952, și a făcut

obiect al cererii de restituire, magazia din cărămidă aflată în curtea imobilului,

dărâmată ulterior, a fost omisă din dispozitiv, sub aspectul restituirii prin

echivalent.

O a 3-a critică adusă

deciziei atacate, se referă la greșita respingere a cererii vizând acordarea

cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada acestora,

până la data pronunțării.

Or, se arată, dovada

cheltuielilor de judecată a fost depusă la registratura instanței, în cursul

zilei de 24 martie 2010, dată la care instanța s-a și pronunțat.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 10.3 din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, înaintate de a

aprecia asupra posibilității de a restitui în natură terenul solicitat pe calea

notificării, entitatea investită are obligația de a identifica cu exactitate

imobilul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a

acestuia, pentru ca acordarea acestei măsuri reparatorii să nu afecteze

existența și utilizarea normală a unor investiții sau amenajări de utilitate

publică.

În cazul când se

constată astfel de situații, restituirea în natură trebuie limitată numai la

terenurile libere sau la acele suprafețe care nu sunt cuprinse într-un plan

urbanistic general sau zonal, respectiv nu sunt destinate a deservi nevoile

comunității.

În speță, din actele

cauzei rezultă că terenul ce a făcut obiectul dispoziției atacate este afectat

integral unor amenajări de utilitate publică, respectiv unei construcții

realizată integral din fondurile Ministerului Apărării Naționale, aflată în

administrarea acestuia, anexelor și utilităților aferente: alee asfaltată acces

garaje și conductă subterană gaz (a se vedea, în acest sens, expertizele B.C.

și C.G., f. 266 și 279 dosar fond).

Ca atare, în mod

corect au apreciat instanțele asupra acordării măsurilor reparatorii prin

echivalent, sub forma despăgubirilor, terenul fiind afectat în întregime

utilității publice.

Cât privește critica

vizând neacordarea despăgubirilor și pentru magazia de cărămidă, aflată la data

preluării în curtea imobilului, se constată că aceasta a fost formulată

omisso

medio

, direct în recurs, fără a fi reiterată în calea devolutivă de atac, a

apelului.

În mod corect a

soluționat instanța de control judiciar și cererea vizând acordarea

cheltuielilor de judecată - care a fost admisă doar în parte, pentru onorariul

aferent expertizei tehnice - în condițiile în care, până la momentul

deliberării, nu erau depuse la dosar chitanțele ce atestă plata onorariului

avocațial.

Așa fiind, recursul

urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții I.M.D. și I.P.D. împotriva deciziei nr. 52 din 24

martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 01 februarie 2011.