ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2452/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2452/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj, la data de 09 iulie 2009, reclamanții N.C. și N.Z. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul P.M. Cluj-Napoca, anularea Dispoziției nr. 3250

din 04 iunie 2009, emisă de acesta, pentru modificarea dispoziției nr. 7999 din

13 septembrie 2007 și păstrarea dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007, în

forma inițială în care a fost emisă.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că prin dispoziția atacată se reține în mod eronat starea de fapt, în

realitate, din suprafața totală de 2894 m.p., doar 523 m.p. (357 m.p.

construcții și 166 m.p. grădină) fiind, în prezent, în posesia familiei N.,

restul de 2371 m.p. fiind expropriat în diverse modalități de către stat, fără

niciun fel de despăgubire echitabilă. Prin urmare, nu există niciun fel de

temei ca suprafața pentru care se acordă despăgubirile să fie doar cea de 719 m.p.,

atâta timp cât drepturile reclamanților se întind asupra unei suprafețe mult

mai mari, ei fiind îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri pentru suprafața

de 2371 m.p., menționată în prima dispoziție emisă de către primar.

Prin sentința civilă nr. 851 din 14

octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții N.C. și N.Z. și s-a dispus modificarea dispoziției nr.

3250 din 04 iunie 2009 a Primarului municipiului Cluj Napoca, în sensul

acordării de despăgubiri în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață

de 1446 m.p. situat în Cluj-Napoca str. Bistriței, înscris în CF nr. 15977

Cluj, cu nr. top 14120.

S-a respins cererea reclamanților privind

plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinței, prima

instanță a reținut că prin dispoziția nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a

Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea unor despăgubiri

pentru terenul afectat de sistematizare, situat în Cluj-Napoca str. Bistriței,

în favoarea reclamanților N.C. și N.Z., reținându-se că terenul a trecut în

proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 763/1969, a Legii nr.

58/1974, iar pentru restul terenului nu există acte din care să rezulte modul

de preluare în proprietatea statului, dar zona este sistematizată și ocupată de

unități școlare.

Prin dispoziția nr. 3250 din 04

iunie 2009 a Primarului municipiului Cluj Napoca, s-a dispus modificarea

dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007, în sensul că s-a propus acordarea

unor despăgubiri pentru terenul în suprafață de 719 m.p., înscris în C.F.

15977, cu nr. top 14120, situat în Cluj-Napoca str. Bistriței, în favoarea

reclamanților. S-a reținut că din totalul suprafeței de 2894 m.p., suprafața de

727 m.p. a fost preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la H.I.,

suprafața de 925 m.p. a fost inclusă în anexa nr. 39 privind acordarea de

despăgubiri în baza legilor fondului funciar, suprafața de 523 m.p. este

deținută de revendicatori, iar suprafața de 399 m.p. a fost expropriată prin

Decretul de expropriere nr. 753/1969; pentru diferența de 320 m.p., nu au fost

identificate documente de preluare în proprietatea statului, dar zona este

ocupată de unități școlare.

Pârâtul a depus la dosar Hotărârea nr.

52/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor Cluj, prin care s-a validat anexa nr. 39, cu 64 de poziții,

privind persoanele îndreptățite să primească despăgubiri pentru terenurile

neretrocedate, potrivit art. 17 din Legea nr. 1/2000, precum și adresa nr. 31.734/304

din 31 mai 2001 a Consiliului local Cluj-Napoca, prin care s-a comunicat

reclamanților Hotărârea nr. 52/2001, prin care s-a validat cererea acestora, la

poziția 12, pentru suprafața de 925 m.p.

Raportul de expertiză tehnică

judiciară efectuat de expert V.V. a relevat faptul că, din terenul înscris în C.F.

nr. 15977 Cluj cu nr. top. 14120, în suprafață totală de 2.894 m.p., suprafața

de 523 m.p. se află efectiv în posesia reclamanților. Expertul a precizat că

între gardul din spatele gospodăriei reclamanților și construcția liceului

industrial se află un teren liber de construcții în suprafață de 84 m.p., din

care, menținându-se un culoar de 2 m. pe lățimea de 12 a gospodăriei

reclamanților, se poate alipi suprafața de 60 m.p. terenului aflat în posesia

reclamanților, iar restul terenului, în suprafață de 2311 m.p., este ocupat în

întregime de construcții, căi publice de comunicație, spații verzi aferente

zonei și blocurilor de locuințe.

Referitor la prima suprafață de

teren, de 925 m.p., instanța a reținut ca pentru aceasta reclamanților li s-a

stabilit dreptul la despăgubiri în temeiul legilor fondului funciar, prin

Hotărârea nr. 52/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Cluj.

Astfel, instanța a constatat că, în

conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

în condițiile în care reclamanților li s-a aprobat cererea de acordare de

despăgubiri pentru terenul in litigiu, în temeiul dispozițiilor legilor

fondului funciar, aceștia nu mai sunt îndreptățiți să solicite măsuri

reparatorii pentru același teren în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

urmând să primească efectiv despăgubirile bănești conform procedurii stabilite

prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la suprafața de 727 m.p.,

s-a reținut că acest teren a intrat în proprietatea statului în baza art. 30

din Legea nr. 58/1974, ca urmare a cumpărării de către reclamanți a cotei părți

de ¼ din imobilul înscris în C.F. nr. 15977 Cluj cu nr. top 14120 care a

aparținut numitei H.I., astfel încât reclamanții sunt în situația

dobânditorilor construcțiilor, cu vocație de a obține titluri de proprietate

pentru terenul aferent construcției. Chiar dacă edificiul de pe teren nu a fost

demolat, reclamanții nu mai pot solicita eliberarea acestui titlu, întrucât

terenul în suprafață de 727 m.p. nu este liber, astfel încât reclamanții au

calitatea de persoane îndreptățite să solicite despăgubiri și pentru aceste

teren, în accepțiunea dispozițiilor pct. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007

fiind considerați ca proprietari ai terenului la data trecerii acestuia în

proprietatea statului.

S-a mai reținut că, prin acțiunea

formulată, reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 3250 din 04 iunie 2009,

emisă de pârât, pentru modificarea dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007

și păstrarea acestei din urmă dispoziții în forma inițială în care a fost

emisă, iar în ședința publică din 07 octombrie 2010 au solicitat, prin

reprezentant, și restituirea în natură a suprafeței de 60 m.p. din terenul în

litigiu, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară.

Instanța a respins această cerere cu

motivarea că problema naturii măsurilor reparatorii acordate reclamanților

pentru imobilul în litigiu a fost soluționată irevocabil prin dispoziția nr. 7999

din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, care nu a fost

atacată de reclamanți, iar în prezenta cauză, se analizează doar suprafața

terenului pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, dispoziția

atacată vizând doar acest aspect.

Instanța a respins cererea

reclamanților privind cheltuielile de judecată, întrucât nu au depus la dosar

chitanța privind plata onorariului avocațial, iar raportul de expertiză tehnică

nu le-a profitat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții N.C. și N.Z. și pârâții P.M. Cluj-Napoca și M.

Cluj-Napoca, iar prin decizia nr. 162/ A din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a

fost admis în parte apelul reclamanților și obligat pârâtul P.M. Cluj-Napoca să

plătească acestora cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță, în

cuantum de 800 lei.

Au fost respinse, ca nefondate,

apelurile pârâților, aceștia urmând să fie obligați să plătească reclamanților

apelanți 700 lei cheltuieli de judecată în apel, reduse proporțional cu

pretențiile admise.

Curtea de apel a apreciat că sunt

nefondate apelurile pârâților și este în parte fondat apelul reclamanților,

pentru următoarele considerente:

Referitor la pretinsa tardivitate a

contestației formulată de reclamanții N.C. și N.Z. împotriva dispoziției nr. 3250

din 04 iunie 2009, invocată de pârât, curtea a constatat, asemeni primei

instanțe, că această contestație a fost introdusă în termenul legal.

Astfel, Dispoziția nr. 3250/2009 a

fost comunicată reclamanților în data de 17 iunie 2009, împrejurare recunoscută

de ambele părți în proces, iar contestația împotriva acestei dispoziții a fost

înregistrată de reclamanți în data de 09 iulie 2009, pe rolul Tribunalului

Cluj, această dată fiind menționată atât pe contestație, cât și pe coperta

dosarului nr. 3931/117/2009 al Tribunalului Cluj.

Prin urmare, apare evident că s-a

formulat și înregistrat contestația înăuntrul termenului de 30 de zile

reglementat prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

îndeplinită fiind această condiție de admisibilitate.

Referitor la terenul cu privire la

care s-a recunoscut în favoarea reclamanților un drept la despăgubiri, în

condițiile în care preluarea a operat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974,

urmare a cumpărării de către reclamanți a cotei de ¼ părți din imobilul

înscris în C.F. nr. 15777 Cluj, cu nr. top 14120, care a aparținut numitei H.I.,

instanța a apreciat că susținerile pârâților apelanți sub acest aspect sunt

întemeiate.

Legea nr. 10/2001 consideră a fi

îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice care aveau calitatea de

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora [(art. 3 alin.

(1) lit. a)].

Conform prevederilor art. 1.3 lit. c)

din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, situațiile supuse reglementării prin Legea nr. 58/1974

nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, având în vedere că după anul 1989 a

fost soluționată această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor

recunoscându-se acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate

pentru terenul aferent construcției cumpărate.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.

36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata

existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării

terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974,

trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai locuințelor.

Prin urmare, cumpărătorii

construcțiilor au vocația de a obține un titlu de proprietate cu privire la

terenul aferent acestora, atribuit în folosință la momentul cumpărării în baza

Legii fondului funciar, fiind exclusă posibilitatea acordării unor măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în mod esențial pentru că nu erau

proprietari ai terenului la momentul preluării abuzive.

Imposibilitatea constituirii

dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcției sau a unor alte situații,

nu conferă proprietarului construcției dreptul la restituirea terenului pe care

nu l-a avut în proprietate înainte de încheierea contractului de

vânzare-cumpărare și nici nu l-a dobândit prin acest contract.

Prin urmare, față de prevederile art.

3 din Legea nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 250/2007, greșit prima instanță a

considerat că reclamanții, dobânditorii construcției, sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii pentru terenul aferent acesteia, preluat de stat de la

vânzătorul H.I., în temeiul Legii nr. 10/2001.

Aceste considerente ale primei

instanțe nu schimbă în mod fundamental soluția pronunțată în cauză, curtea

constatând că terenul cu privire la care s-a considerat astfel a fost eronat

identificat.

În esență, relevantă este

împrejurarea că prin notificarea nr. 41488/3/2001 reclamații au solicitat

măsuri reparatorii cu privire la imobilul construcție și teren în suprafață de

2894 m.p., identificat cu nr. top 14120 în C.F. nr. 15277 Cluj-Napoca.

Din actele dosarului, rezultă,

totodată, faptul că suprafața de 925 m.p. teren, aferentă parcelei în suprafață

totală de 2894 m.p., identificată mai sus, a fost menționată în anexa 3A

întocmită în baza Legii nr. 18/1991, reclamanții beneficiind de o reconstituire

a dreptului de proprietate în condițiile acestui act normativ.

Rezultă o diferență de 1969 m.p. din

care trebuie dedusă și suprafața de 523 m.p., aflată în folosința

reclamanților, aferentă construcției casă de locuit, care nu a fost demolată

după expropriere. Această parcelă, în suprafață reală de 523 m.p. este practic

parcela preluată de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, atribuită în

folosință reclamanților și exclusă de la beneficiul măsurilor reparatorii

acordate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la care reclamanții nici nu au

pretins astfel de măsuri.

Diferența de suprafață este de 1446

m.p. și a fost preluată de stat prin expropriere fiind afectată în întregime

unor construcții, căi de comunicație, spații verzi. Cu privire la această

suprafață reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Reclamanții au pretins restituirea

în natură a suprafeței de 60 m.p., identificată ca atare prin raportul de

expertiză tehnică-judiciară efectuat de inginer expert V.V., precizându-se că

este o parcelă situată între gardul din spatele gospodăriei reclamanților și

construcția L.A.I. din Cluj-Napoca.

Referitor la această solicitare,

corect prima instanță a reținut împrejurarea că cererea de restituire în natură

formulată de reclamanți a fost soluționată irevocabil prin dispoziția nr. 7999

din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, neatacată, obiect

al prezentei contestații fiind dispoziția nr. 3250 din 04 iulie 2009, care

modifică dispoziția precedentă în privința limitelor dreptului pentru care

reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri.

Mai mult decât atât, observând

amplasamentul acestui teren, în suprafață de 60 m.p., curtea a apreciat că o

restituire în natură nu este oportună, fiind necesar a se asigura o suprafață

liberă de trecere între gospodăria reclamanților și L.A.I. din Cluj-Napoca.

Rămâne ca reclamanții să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent

inclusiv pentru suprafața de 60 m.p. în litigiu.

Reclamanții au criticat hotărârea

primei instanțe și sub aspectul cheltuielilor de judecată, critici pe care

Curtea le apreciază a fi justificate.

Conform chitanțelor de plată depuse

în primă instanță și în apel, reclamanții au avansat cheltuieli legate de plata

onorariului avocațial (500 lei) și a raportului de expertiză tehnică-judiciară (720

lei), probă necesară și utilă cauzei pentru o corectă identificare a imobilului

cu privire la care se pretind măsuri reparatorii.

Astfel fiind, urmărind limitele în

care acțiunea reclamanților a fost admisă în primă instanță, în baza

dispozițiilor art. 274 și art. 276 C. proc. civ., se cuvin reclamanților

cheltuieli parțiale de judecată, în cuantum de 800 lei.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții P.M. Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca prin primar, criticând

hotărârea pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului și modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului pârâților și respingerii acțiunii

ca neîntemeiată, precum și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate cu prezentul litigiu.

Prima critică invocată de pârâți

vizează faptul că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la

acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 727 m.p. din imobilul

înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, această calitate aparținând persoanei

de la care s-a preluat imobilul în favoarea statului, numita H.I.

Astfel, recurenții apreciază că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007,

conform cărora dreptul de a obține măsuri reparatorii îl are proprietarul

terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

A doua critică formulată de pârâți

vizează greșita obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată

efectuate de reclamanți la fond și în apel, având în vedere faptul că pârâții

nu au căzut în pretenții.

Analizând recursurile prin prisma

criticilor formulate de pârâți, ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse

pentru următoarele considerente:

Ținând seama de situația de fapt

reținută, care nu mai poate fi reanalizată în recurs raportat la actualele dispoziții

ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., instanța de apel a pronunțat o soluție

legală, făcând o corectă aplicare a dispozițiile legale în materie.

Prima critică invocată de pârâți ce

vizează faptul că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la

acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 727 m.p. din imobilul

înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, această calitate aparținând persoanei

de la care s-a preluat imobilul în favoarea statului, numita H.I., este

neîntemeiată.

Astfel, se reține faptul că instanța

de apel a constatat întemeiate susținerile apelanților pârâți sub acest aspect și

le-a analizat pe larg, concluzionând însă că nu s-ar schimba fundamental soluția

pronunțată în cauză, având în vedere că terenul cu privire la care s-a reținut,

de către prima instanță, calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților de

a solicita despăgubiri, a fost eronat identificat.

Suprafața de 727 m.p., din imobilul

înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, despre care fac vorbire pârâții-recurenți

în criticile formulate, a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din

Legea nr. 58/1974, ca urmare a cumpărării de către reclamanți a cotei părți de

¼ din imobilul înscris în C.F. menționată care a aparținut numitei H.I.,

astfel încât reclamanții sunt în situația dobânditorilor construcțiilor, cu

vocație de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției.

Dispozițiile art. 3 alin. (1) și art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în

mod abuziv, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.

Condiția esențială pentru a avea

dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul

cererii să facă dovada că el sau autorul său deținea imobilul în proprietate la

momentul preluării lui de către stat. Or, reclamanții nu erau proprietari ai

terenului în litigiu la data preluării de către stat.

În speță, s-a reținut ca situație de

fapt că, potrivit copiei C.F. nr. 15977 Cluj, imobilul cu nr. top 14120, casă

și teren în suprafață de 804 stj. p. (2894 m.p.) a constituit proprietatea

tabulară a numitului B.F.

Prin încheierea C.F. nr. 1651/1970,

s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei părți de

½ din imobil, cu titlul de moștenire, iar prin încheierea C.F. nr. 3790/1982

s-a înscris dreptul de proprietate asupra cotei părți de ½ din imobil în

favoarea numitei B.I., soția proprietarului tabular inițial, cu titlul de

sistare a comunității de bunuri.

Prin încheierea C.F. nr. 5202-3/1982,

s-a înscris dreptul de proprietate al reclamantei N.Z. și al numitei H.I. asupra

cotei părți de ½, care a aparținut numitei B.I., cu titlul de moștenire.

Prin încheierea C.F. nr. 10993/1984,

s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei părți de 1/4

din construcție, care a aparținut numitei H.I., cu titlul de cumpărare, precum

și dreptul de proprietate al S.R. asupra cotei părți de 727/2894 din teren, in

baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Prin încheierea C.F. nr. 4162/1985,

s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea S.R., în baza Decretului de

expropriere nr. 763/1969, asupra cotei părți de 399/2894 din teren.

Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora

trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea

conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.

Potrivit textului citat, în baza

contractului de vânzare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate

asupra construcției. Preluarea de către stat a terenului aferent construcției

se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri

calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca

dobânditorul construcției să-și poată exercita atributele ce decurg din dreptul

de proprietate asupra construcției, primea din partea statului, în folosință,

terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenței construcției.

De aceea, cumpărătorii construcției, cum este cazul contestatorilor, au

calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001,

numai pentru construcție, nu și pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a

fost preluat din patrimoniul acestora.

Legea nr. 10/2001 privește

restituirea către foștii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către

stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără

să cuprindă dispoziții privind constituirea dreptului de proprietate în

beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de

proprietari ai imobilului, cum este cazul reclamanților.

Constituirea dreptului de

proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii

construcțiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „Terenurile

atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor

acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în

condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea

teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor

titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.

Imposibilitatea constituirii

dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din

Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcției, nu conferă fostului

proprietar al construcției dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a

deținut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și

pe care nu l-a dobândit prin contract.

Legiuitorul a condiționat

constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosință

de existența construcțiilor, întrucât dreptul de folosință a fost atribuit doar

pe durata existenței acestora.

Așadar, în absența construcției,

dreptul de folosință asupra terenului a încetat, cumpărătorul neavând vocație

la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin urmare, față de prevederile art.

3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și de înscrisurile depuse la dosar, corect s-a

reținut prin decizia atacată că intimații-contestatori nu au calitatea de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 727

m.p.

Așa cum a reținut instanța de apel,

relevantă pentru cauza de față este împrejurarea că prin notificarea nr. 41488/3/2001

reclamații au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul construcție

și teren în suprafață de 2894 m.p., identificat cu nr. top 14120 în C.F. nr. 15277

Cluj-Napoca.

Din actele dosarului, rezultă,

totodată, faptul că suprafața de 925 m.p. teren, aferentă parcelei în suprafață

totală de 2894 m.p., identificată mai sus, a fost menționată în anexa 3A

întocmită în baza Legii nr. 18/1991, reclamanții beneficiind de o reconstituire

a dreptului de proprietate în condițiile acestui act normativ.

Rezultă o diferență de 1969 m.p. din

care trebuie dedusă și suprafața de 523 m.p., aflată în folosința

reclamanților, aferentă construcției casă de locuit, care nu a fost demolată

după expropriere. Această parcelă, în suprafață reală de 523 m.p. este practic

parcela preluată de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, atribuită în

folosință reclamanților și exclusă de la beneficiul măsurilor reparatorii

acordate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la care reclamanții nici nu au

pretins astfel de măsuri.

Nefondată este și critica vizând

greșita obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de

reclamanți la fond și în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Dispoziția

legală menționată prevede o singură condiție pentru

obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate

de

cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca

aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi

pierdut procesul.

Altfel

spus, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod

exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparține acelei părți care a

ocazionat, în mod nelegal, declanșarea

unei

proceduri judiciare iar faptul pierderii procesului se dovedește cu

însăși

cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a finalizat.

Prin

urmare, ținând seama de limitele în care acțiunea reclamanților a fost admisă

în primă instanță, concluzie care se

impune

în raport de faptul că tribunalul a admis în parte pretențiile acestora

,

pe cale de consecință, se impunea și acordarea parțială a cheltuielilor de

judecată.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții P.M. Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca prin primar împotriva

deciziei nr. 162/ A din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 03 aprilie 2012.