ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2452/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 09 iulie 2009, reclamanții N.C. și N.Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.M. Cluj-Napoca, anularea Dispoziției nr. 3250 din 04 iunie 2009, emisă de acesta, pentru modificarea dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007 și păstrarea dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007, în forma inițială în care a fost emisă. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin dispoziția atacată se reține în mod eronat starea de fapt, în realitate, din suprafața totală de 2894 m.p., doar 523 m.p. (357 m.p. construcții și 166 m.p. grădină) fiind, în prezent, în posesia familiei N., restul de 2371 m.p.

fiind expropriat în diverse modalități de către stat, fără niciun fel de despăgubire echitabilă. Prin urmare, nu există niciun fel de temei ca suprafața pentru care se acordă despăgubirile să fie doar cea de 719 m.p., atâta timp cât drepturile reclamanților se întind asupra unei suprafețe mult mai mari, ei fiind îndreptățiți la acordarea unor despăgubiri pentru suprafața de 2371 m.p., menționată în prima dispoziție emisă de către primar. Prin sentința civilă nr. 851 din 14 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N.C. și N.Z. și s-a dispus modificarea dispoziției nr. 3250 din 04 iunie 2009 a Primarului municipiului Cluj Napoca, în sensul acordării de despăgubiri în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață de 1446 m.p.

situat în Cluj-Napoca str. Bistriței, înscris în CF nr. 15977 Cluj, cu nr. top 14120. S-a respins cererea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca s-a propus acordarea unor despăgubiri pentru terenul afectat de sistematizare, situat în Cluj-Napoca str. Bistriței, în favoarea reclamanților N.C. și N.Z., reținându-se că terenul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 763/1969, a Legii nr. 58/1974, iar pentru restul terenului nu există acte din care să rezulte modul de preluare în proprietatea statului, dar zona este sistematizată și ocupată de unități școlare.

Prin dispoziția nr. 3250 din 04 iunie 2009 a Primarului municipiului Cluj Napoca, s-a dispus modificarea dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007, în sensul că s-a propus acordarea unor despăgubiri pentru terenul în suprafață de 719 m.p., înscris în C.F. 15977, cu nr. top 14120, situat în Cluj-Napoca str. Bistriței, în favoarea reclamanților. S-a reținut că din totalul suprafeței de 2894 m.p., suprafața de 727 m.p. a fost preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 de la H.I., suprafața de 925 m.p. a fost inclusă în anexa nr. 39 privind acordarea de despăgubiri în baza legilor fondului funciar, suprafața de 523 m.p. este deținută de revendicatori, iar suprafața de 399 m.p. a fost expropriată prin Decretul de expropriere nr. 753/1969; pentru diferența de 320 m.p., nu au fost identificate documente de preluare în proprietatea statului, dar zona este ocupată de unități școlare.

Pârâtul a depus la dosar Hotărârea nr. 52/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, prin care s-a validat anexa nr. 39, cu 64 de poziții, privind persoanele îndreptățite să primească despăgubiri pentru terenurile neretrocedate, potrivit art. 17 din Legea nr. 1/2000, precum și adresa nr. 31.734/304 din 31 mai 2001 a Consiliului local Cluj-Napoca, prin care s-a comunicat reclamanților Hotărârea nr. 52/2001, prin care s-a validat cererea acestora, la poziția 12, pentru suprafața de 925 m.p. Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert V.V. a relevat faptul că, din terenul înscris în C.F. nr. 15977 Cluj cu nr. top. 14120, în suprafață totală de 2.894 m.p., suprafața de 523 m.p.

se află efectiv în posesia reclamanților. Expertul a precizat că între gardul din spatele gospodăriei reclamanților și construcția liceului industrial se află un teren liber de construcții în suprafață de 84 m.p., din care, menținându-se un culoar de 2 m. pe lățimea de 12 a gospodăriei reclamanților, se poate alipi suprafața de 60 m.p. terenului aflat în posesia reclamanților, iar restul terenului, în suprafață de 2311 m.p., este ocupat în întregime de construcții, căi publice de comunicație, spații verzi aferente zonei și blocurilor de locuințe. Referitor la prima suprafață de teren, de 925 m.p., instanța a reținut ca pentru aceasta reclamanților li s-a stabilit dreptul la despăgubiri în temeiul legilor fondului funciar, prin Hotărârea nr. 52/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj.

Astfel, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care reclamanților li s-a aprobat cererea de acordare de despăgubiri pentru terenul in litigiu, în temeiul dispozițiilor legilor fondului funciar, aceștia nu mai sunt îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii pentru același teren în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, urmând să primească efectiv despăgubirile bănești conform procedurii stabilite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Referitor la suprafața de 727 m.p., s-a reținut că acest teren a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a cumpărării de către reclamanți a cotei părți de ¼ din imobilul înscris în C.F.

nr. 15977 Cluj cu nr. top 14120 care a aparținut numitei H.I., astfel încât reclamanții sunt în situația dobânditorilor construcțiilor, cu vocație de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției. Chiar dacă edificiul de pe teren nu a fost demolat, reclamanții nu mai pot solicita eliberarea acestui titlu, întrucât terenul în suprafață de 727 m.p. nu este liber, astfel încât reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite să solicite despăgubiri și pentru aceste teren, în accepțiunea dispozițiilor pct. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 fiind considerați ca proprietari ai terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

S-a mai reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 3250 din 04 iunie 2009, emisă de pârât, pentru modificarea dispoziției nr. 7999 din 13 septembrie 2007 și păstrarea acestei din urmă dispoziții în forma inițială în care a fost emisă, iar în ședința publică din 07 octombrie 2010 au solicitat, prin reprezentant, și restituirea în natură a suprafeței de 60 m.p. din terenul în litigiu, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară. Instanța a respins această cerere cu motivarea că problema naturii măsurilor reparatorii acordate reclamanților pentru imobilul în litigiu a fost soluționată irevocabil prin dispoziția nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, care nu a fost atacată de reclamanți, iar în prezenta cauză, se analizează doar suprafața terenului pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri, dispoziția atacată vizând doar acest aspect.

Instanța a respins cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată, întrucât nu au depus la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial, iar raportul de expertiză tehnică nu le-a profitat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții N.C. și N.Z. și pârâții P.M. Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca, iar prin decizia nr. 162/ A din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost admis în parte apelul reclamanților și obligat pârâtul P.M. Cluj-Napoca să plătească acestora cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță, în cuantum de 800 lei. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile pârâților, aceștia urmând să fie obligați să plătească reclamanților apelanți 700 lei cheltuieli de judecată în apel, reduse proporțional cu pretențiile admise.

Curtea de apel a apreciat că sunt nefondate apelurile pârâților și este în parte fondat apelul reclamanților, pentru următoarele considerente: Referitor la pretinsa tardivitate a contestației formulată de reclamanții N.C. și N.Z. împotriva dispoziției nr. 3250 din 04 iunie 2009, invocată de pârât, curtea a constatat, asemeni primei instanțe, că această contestație a fost introdusă în termenul legal. Astfel, Dispoziția nr. 3250/2009 a fost comunicată reclamanților în data de 17 iunie 2009, împrejurare recunoscută de ambele părți în proces, iar contestația împotriva acestei dispoziții a fost înregistrată de reclamanți în data de 09 iulie 2009, pe rolul Tribunalului Cluj, această dată fiind menționată atât pe contestație, cât și pe coperta dosarului nr. 3931/117/2009 al Tribunalului Cluj.

Prin urmare, apare evident că s-a formulat și înregistrat contestația înăuntrul termenului de 30 de zile reglementat prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, îndeplinită fiind această condiție de admisibilitate. Referitor la terenul cu privire la care s-a recunoscut în favoarea reclamanților un drept la despăgubiri, în condițiile în care preluarea a operat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, urmare a cumpărării de către reclamanți a cotei de ¼ părți din imobilul înscris în C.F. nr. 15777 Cluj, cu nr. top 14120, care a aparținut numitei H.I., instanța a apreciat că susținerile pârâților apelanți sub acest aspect sunt întemeiate. Legea nr. 10/2001 consideră a fi îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice care aveau calitatea de proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora [(art. 3 alin. (1) lit. a)]. Conform prevederilor art. 1.3 lit. c) din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, situațiile supuse reglementării prin Legea nr. 58/1974 nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, având în vedere că după anul 1989 a fost soluționată această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor recunoscându-se acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.

Prin urmare, cumpărătorii construcțiilor au vocația de a obține un titlu de proprietate cu privire la terenul aferent acestora, atribuit în folosință la momentul cumpărării în baza Legii fondului funciar, fiind exclusă posibilitatea acordării unor măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în mod esențial pentru că nu erau proprietari ai terenului la momentul preluării abuzive. Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcției sau a unor alte situații, nu conferă proprietarului construcției dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a avut în proprietate înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare și nici nu l-a dobândit prin acest contract.

Prin urmare, față de prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 250/2007, greșit prima instanță a considerat că reclamanții, dobânditorii construcției, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru terenul aferent acesteia, preluat de stat de la vânzătorul H.I., în temeiul Legii nr. 10/2001. Aceste considerente ale primei instanțe nu schimbă în mod fundamental soluția pronunțată în cauză, curtea constatând că terenul cu privire la care s-a considerat astfel a fost eronat identificat. În esență, relevantă este împrejurarea că prin notificarea nr. 41488/3/2001 reclamații au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul construcție și teren în suprafață de 2894 m.p., identificat cu nr. top 14120 în C.F.

nr. 15277 Cluj-Napoca. Din actele dosarului, rezultă, totodată, faptul că suprafața de 925 m.p. teren, aferentă parcelei în suprafață totală de 2894 m.p., identificată mai sus, a fost menționată în anexa 3A întocmită în baza Legii nr. 18/1991, reclamanții beneficiind de o reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile acestui act normativ. Rezultă o diferență de 1969 m.p. din care trebuie dedusă și suprafața de 523 m.p., aflată în folosința reclamanților, aferentă construcției casă de locuit, care nu a fost demolată după expropriere. Această parcelă, în suprafață reală de 523 m.p. este practic parcela preluată de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, atribuită în folosință reclamanților și exclusă de la beneficiul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la care reclamanții nici nu au pretins astfel de măsuri.

Diferența de suprafață este de 1446 m.p. și a fost preluată de stat prin expropriere fiind afectată în întregime unor construcții, căi de comunicație, spații verzi. Cu privire la această suprafață reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Reclamanții au pretins restituirea în natură a suprafeței de 60 m.p., identificată ca atare prin raportul de expertiză tehnică-judiciară efectuat de inginer expert V.V., precizându-se că este o parcelă situată între gardul din spatele gospodăriei reclamanților și construcția L.A.I. din Cluj-Napoca.

Referitor la această solicitare, corect prima instanță a reținut împrejurarea că cererea de restituire în natură formulată de reclamanți a fost soluționată irevocabil prin dispoziția nr. 7999 din 13 septembrie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, neatacată, obiect al prezentei contestații fiind dispoziția nr. 3250 din 04 iulie 2009, care modifică dispoziția precedentă în privința limitelor dreptului pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri. Mai mult decât atât, observând amplasamentul acestui teren, în suprafață de 60 m.p., curtea a apreciat că o restituire în natură nu este oportună, fiind necesar a se asigura o suprafață liberă de trecere între gospodăria reclamanților și L.A.I.

din Cluj-Napoca. Rămâne ca reclamanții să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent inclusiv pentru suprafața de 60 m.p. în litigiu. Reclamanții au criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul cheltuielilor de judecată, critici pe care Curtea le apreciază a fi justificate. Conform chitanțelor de plată depuse în primă instanță și în apel, reclamanții au avansat cheltuieli legate de plata onorariului avocațial (500 lei) și a raportului de expertiză tehnică-judiciară (720 lei), probă necesară și utilă cauzei pentru o corectă identificare a imobilului cu privire la care se pretind măsuri reparatorii. Astfel fiind, urmărind limitele în care acțiunea reclamanților a fost admisă în primă instanță, în baza dispozițiilor art. 274 și art. 276 C. proc.

civ., se cuvin reclamanților cheltuieli parțiale de judecată, în cuantum de 800 lei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții P.M. Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca prin primar, criticând hotărârea pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului pârâților și respingerii acțiunii ca neîntemeiată, precum și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu. Prima critică invocată de pârâți vizează faptul că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 727 m.p. din imobilul înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, această calitate aparținând persoanei de la care s-a preluat imobilul în favoarea statului, numita H.I.

Astfel, recurenții apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, conform cărora dreptul de a obține măsuri reparatorii îl are proprietarul terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. A doua critică formulată de pârâți vizează greșita obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți la fond și în apel, având în vedere faptul că pârâții nu au căzut în pretenții. Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate de pârâți, ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: Ținând seama de situația de fapt reținută, care nu mai poate fi reanalizată în recurs raportat la actualele dispoziții ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., instanța de apel a pronunțat o soluție legală, făcând o corectă aplicare a dispozițiile legale în materie. Prima critică invocată de pârâți ce vizează faptul că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 727 m.p. din imobilul înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, această calitate aparținând persoanei de la care s-a preluat imobilul în favoarea statului, numita H.I., este neîntemeiată. Astfel, se reține faptul că instanța de apel a constatat întemeiate susținerile apelanților pârâți sub acest aspect și le-a analizat pe larg, concluzionând însă că nu s-ar schimba fundamental soluția pronunțată în cauză, având în vedere că terenul cu privire la care s-a reținut, de către prima instanță, calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților de a solicita despăgubiri, a fost eronat identificat.

Suprafața de 727 m.p., din imobilul înscris în C.F. nr. 15977, nr. top 14120, despre care fac vorbire pârâții-recurenți în criticile formulate, a intrat în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a cumpărării de către reclamanți a cotei părți de ¼ din imobilul înscris în C.F. menționată care a aparținut numitei H.I., astfel încât reclamanții sunt în situația dobânditorilor construcțiilor, cu vocație de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției. Dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.

Condiția esențială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este ca titularul cererii să facă dovada că el sau autorul său deținea imobilul în proprietate la momentul preluării lui de către stat. Or, reclamanții nu erau proprietari ai terenului în litigiu la data preluării de către stat. În speță, s-a reținut ca situație de fapt că, potrivit copiei C.F. nr. 15977 Cluj, imobilul cu nr. top 14120, casă și teren în suprafață de 804 stj. p. (2894 m.p.) a constituit proprietatea tabulară a numitului B.F. Prin încheierea C.F. nr. 1651/1970, s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei părți de ½ din imobil, cu titlul de moștenire, iar prin încheierea C.F.

nr. 3790/1982 s-a înscris dreptul de proprietate asupra cotei părți de ½ din imobil în favoarea numitei B.I., soția proprietarului tabular inițial, cu titlul de sistare a comunității de bunuri. Prin încheierea C.F. nr. 5202-3/1982, s-a înscris dreptul de proprietate al reclamantei N.Z. și al numitei H.I. asupra cotei părți de ½, care a aparținut numitei B.I., cu titlul de moștenire. Prin încheierea C.F. nr. 10993/1984, s-a înscris dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei părți de 1/4 din construcție, care a aparținut numitei H.I., cu titlul de cumpărare, precum și dreptul de proprietate al S.R. asupra cotei părți de 727/2894 din teren, in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Prin încheierea C.F.

nr. 4162/1985, s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea S.R., în baza Decretului de expropriere nr. 763/1969, asupra cotei părți de 399/2894 din teren. Potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Potrivit textului citat, în baza contractului de vânzare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcției. Preluarea de către stat a terenului aferent construcției se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca dobânditorul construcției să-și poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcției, primea din partea statului, în folosință, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenței construcției.

De aceea, cumpărătorii construcției, cum este cazul contestatorilor, au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcție, nu și pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul acestora. Legea nr. 10/2001 privește restituirea către foștii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără să cuprindă dispoziții privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, cum este cazul reclamanților.

Constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii construcțiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”. Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcției, nu conferă fostului proprietar al construcției dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deținut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pe care nu l-a dobândit prin contract.

Legiuitorul a condiționat constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosință de existența construcțiilor, întrucât dreptul de folosință a fost atribuit doar pe durata existenței acestora. Așadar, în absența construcției, dreptul de folosință asupra terenului a încetat, cumpărătorul neavând vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului. Prin urmare, față de prevederile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și de înscrisurile depuse la dosar, corect s-a reținut prin decizia atacată că intimații-contestatori nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 727 m.p. Așa cum a reținut instanța de apel, relevantă pentru cauza de față este împrejurarea că prin notificarea nr. 41488/3/2001 reclamații au solicitat măsuri reparatorii cu privire la imobilul construcție și teren în suprafață de 2894 m.p., identificat cu nr. top 14120 în C.F.

nr. 15277 Cluj-Napoca. Din actele dosarului, rezultă, totodată, faptul că suprafața de 925 m.p. teren, aferentă parcelei în suprafață totală de 2894 m.p., identificată mai sus, a fost menționată în anexa 3A întocmită în baza Legii nr. 18/1991, reclamanții beneficiind de o reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile acestui act normativ. Rezultă o diferență de 1969 m.p. din care trebuie dedusă și suprafața de 523 m.p., aflată în folosința reclamanților, aferentă construcției casă de locuit, care nu a fost demolată după expropriere. Această parcelă, în suprafață reală de 523 m.p. este practic parcela preluată de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, atribuită în folosință reclamanților și exclusă de la beneficiul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la care reclamanții nici nu au pretins astfel de măsuri.

Nefondată este și critica vizând greșita obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți la fond și în apel. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Dispoziția legală menționată prevede o singură condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul. Altfel spus, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însăși cuprinsul hotărârii judecătorești prin care acesta s-a finalizat.

Prin urmare, ținând seama de limitele în care acțiunea reclamanților a fost admisă în primă instanță, concluzie care se impune în raport de faptul că tribunalul a admis în parte pretențiile acestora , pe cale de consecință, se impunea și acordarea parțială a cheltuielilor de judecată. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții P.M. Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca prin primar împotriva deciziei nr. 162/ A din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 aprilie 2012.