ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5375/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 219/ CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași a fost respinsă acțiunea reclamantei L.F. în contradictoriu cu Statul

Român – C.C.S.D., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că reclamanta a solicitat prin acțiunea

introductivă anularea Deciziei nr. 2692/ FF din 9 mai 2008 emisă de pârâtă și

trimiterea cauzei la aceeași comisie în vederea recalculării valorii reale a

terenului ce face obiectul acțiunii, arătând că acesta se află amplasat în

intravilanul orașului și are o valoare mult mai mare decât cea de 8307 RON

stabilită prin decizia contestată.

Instanța a constatat că prin

Hotărârea nr. 1382 din 5 decembrie 2006 Comisia Județeană Vaslui de stabilire a

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, având în vedere lipsa unor

terenuri agricole disponibile a decis ca unui număr de 382 persoane să li se

acorde despăgubiri, printre care se numără și reclamanta.

A fost stabilită de

evaluator suma pentru despăgubirea reclamantei iar ca urmare a cererii acesteia

de reevaluare a terenului, autoritatea pârâtă a solicitat evaluatorului să

reexamineze raportul de evaluare, ținând seama de amplasamentul real al terenului

a cărui evaluare s-a solicitat.

Cu privire la această cerere

de reexaminare a raportului de evaluare, Primăria Vaslui a precizat că terenul

agricol a fost corect evaluat întrucât din registrul agricol pe anii 1959 –

1963 rezultă că acesta a fost înregistrat pe raza altor localități, respectiv

comuna Cursești, nefiind deci amplasat în intravilanul municipiului Vaslui.

Instanța de fond, a reținut

că susținerea reclamantei privind încadrarea suprafeței de teren în litigiu în

intravilanul Municipiului Vaslui nu are suport real întrucât din înscrierile

oficiale existente la dosar nu rezultă că terenul de 1,64 ha s-ar fi aflat în intravilanul municipiului Vaslui, astfel că în mod corect s-a stabilit suma

ce urmează a fi plătită ca despăgubire către reclamantă.

De asemenea, s-a reținut că

nu există temei legal pentru a schimba în prezent regimul juridic al terenului

din extravilan în intravilanul municipiului Vaslui.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs L.F.

Prin motivele de recurs se

susține, în esență, că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece

aspectele reținute cu privire la amplasamentul terenului pentru care s-au

solicitat despăgubiri în procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 sunt

contrazise de adresele din 23 aprilie 2008 și din 22 mai 2008, emise de

Primăria Municipiului Vaslui, din care rezultă că măcar 300 mp se aflau în

intravilanul Municipiului Vaslui.

În opinia recurentei terenul

de 1,64 ha trebuie apreciat ca fiind amplasat în intravilanul orașului Vaslui

chiar dacă în registrul agricol din perioada 1959 – 1963 se specifica că

înscrierea s-a făcut având în vedere domiciliul proprietarului, însă terenul se

găsea pe raza comunei Cursești.

Recurenta conchide în sensul

că, indiferent că terenul s-ar afla în intravilanul sau extravilanul

municipiului Vaslui, acesta a fost subevaluat, iar suma stabilită prin decizia

contestată este mult prea mică față de valoarea de piață a terenului, motiv pentru

care solicită admiterea recursului și pe fondul cauzei obligarea pârâtei să

emită o nouă decizie reprezentând titlu de despăgubiri pentru diferența ce i

s-ar cuveni în urma unei noi evaluări, în raport de cele susținute și de

dispozițiile art. 19 alin. (3) Titlu VII din Legea nr. 247/2005.

Intimata-pârâtă C.C.S.D. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

susținând că trenul de 1,64 ha se află în extravilan, iar valoarea acestuia a

fost corect stabilită prin Decizia nr. 2692/FF din 09 mai 2008, aceasta fiind

valoarea reală de piață a imobilului.

De asemenea, se precizează

că prin Hotărârea nr. 1382 din 05 decembrie 2006 a Comisiei Județene de fond

funciar Vaslui, s-a statuat că terenul supus evaluării se află în extravilan.

Recurenta-reclamantă a

formulat precizări scrise și concluzii scrise prin care, în esență, reiterează

susținerile din cererea de recurs.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Critica referitoare la

greșita apreciere a instanței de fond cu privire la amplasamentul terenului de 1,64 ha este nefondată.

Hotărârea nr. 1382 din 5

decembrie 2006 - Anexa 23 a Comisie Județene Vaslui de stabilire a dreptului de

proprietate privată asupra terenului, care a stat la baza declanșării

procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu a fost contestată

de reclamantă, știut fiind faptul că prin aceasta s-a respins cererea de

restituire în natură și s-a validat propunerea de acordare de despăgubiri

pentru terenul de 1,64 ha situat în extravilan.

Recurenta-reclamantă

cunoștea la momentul emiterii hotărârii menționate că acest teren pentru care

s-a propus acordarea despăgubirilor era situat în extravilan, fapt ce rezultă

chiar din cererea acesteia din 26 februarie 2008 (fila 36 dosar fond).

Prin urmare, în cadrul

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se

poate schimba amplasamentul terenului pentru care s-au acordat despăgubiri,

respectiv din extravilan în intravilanul orașului Vaslui.

Critica referitoare la

greșita evaluare a terenului de 1,64 ha în raport de valoare de piață este

nefondată.

Valoarea acestui teren,

menționată în cuprinsul Deciziei nr. 2692/2008 emisă de intimata-pârâtă a fost

stabilită de un evaluator, conform art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

potrivit cu Standardele Internaționale de Evaluare și reflectă nivelul realist

al pieței.

Simplele afirmații ale

recurentei-reclamante că valoarea terenului nu este cea de piață nu pot fi

reținute în lipsa unor dovezi pertinente și concludente în acest sens, astfel

că nu pot fi reținute ca incidente în cauză dispozițiile art. 19 alin. (3) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312

alin. (1), teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.F. împotriva sentinței

civile nr. 219/ CA din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2009.