ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5805/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5805/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

35 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a admis apelul

formulat de reclamanta P.M.H., prin procurator I.V. împotriva sentinței civile nr.

1026 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă pe

care a schimbat-o în tot, după cum urmează:

A admis contestația

formulată de P.M.H. împotriva dispoziției nr. 360 din 28 iulie 2009 emisă de primarul

municipiului Vaslui pe care a modificat-o în parte, în sensul că:

- a obligat primarul municipiului

Vaslui să restituie reclamantei P.M.H. în natură imobilul teren în suprafață de

2985 mp situat în Vaslui, fără număr, identificat prin raportul de expertiză

tehnică topo cadastrală (răspuns la obiecțiuni) efectuat de ing. expert O.A.C. planșa

5/inclusiv numerele cadastrale 73022, nr. 73023, fila 69 vol. II Curtea de Apel

Iași/rejudecare.

- a stabilit

contravaloarea fundației și a menținut obligația de plată către unitatea administrativ

teritorială (UAT) Vaslui pentru suma de 308.700 lei.

- a modificat art. 2,

în sensul că suprafața de teren pentru care se propun despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este de 1110 mp.

S-au păstrat

celelalte dispoziții ale actului contestat ce nu sunt contrare prezentei

hotărâri.

A fost obligat primarul

municipiului Vaslui să plătească reclamantei cheltuieli de judecată (primă

instanță, apel, recurs, rejudecare) în cuantum de 11.000 lei (onorariu avocat).

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Vaslui în data de 6 august 2009, reclamanta P.M.H.,

prin mandatar I.V. a contestat dispoziția nr. 360 din 28 iulie 2009 emisă de primarul

municipiului Vaslui, prin care s-a dispus: restituirea în favoarea sa în natură

a imobilului – teren în suprafață de 1557,00 mp pe care se află edificată

fundația fostului sediu al Primăriei municipiului Vaslui în suprafață de 323,88

mp, situat în Vaslui, cu următoarele vecinătăți: Nord – proprietatea

municipiului Vaslui; Sud – SRI filiala Vaslui; Est – str. Ștefan cel Mare; Vest

– str. Constantin Dobrogeanu Gherea, cu obligația de a plăti Unității

Administrativ Teritoriale Vaslui contravaloarea fundației, în sumă de 654.974

lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert T.M.; pentru

construcția în suprafață de 738 mp și pentru diferența de teren deținută de

către SRI filiala Vaslui, în suprafață de 2538 mp, acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu

modificările și completările ulterioare - în anexa dispoziției atașându-se planul

de amplasament al suprafeței de 1557,00 mp cu vecinătățile, ce cuprinde și

suprafața construită, (SC) fundație - 323,88 mp.

Reclamanta a susținut

că nu s-a stabilit exact suprafața de teren la restituirea căreia este

îndreptățită și care poate fi atribuită în natură, între care și 1321.25 mp

teren situat în aceeași locație și a solicitat modificarea parțială a art.

1, în sensul exonerării de plata sumei de 654.974 lei, contravaloarea clădirii

abandonate „Sediul Primăriei municipiului Vaslui”, menținându-se însă restituirea

în natură a suprafeței de 1557 m.p.

La data de 26 august 2009

s-a încheiat procesul de punere în posesie, reclamanta fiind reprezentată de

mandatar(fila 153 dosar fond).

Cauza a parcurs un

prim ciclu procesual în care, prin sentința civilă nr. 1026 din 14 septembrie 2010,

Tribunalul Vaslui a respins contestația, soluție păstrată de Curtea de Apel

Iași, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

civilă nr. 160 din 24 noiembrie 2010.

Înalta Curte de

Casație și Justiție Secția I civilă, prin decizia nr. 7189 din 17 octombrie

2011, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia civilă nr. 160/2010

a Curții de Apel Iași și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs,

ale cărei indicații sunt obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

a constatat că în cauză nu au fost examinate toate petitele cu care instanța a

fost investită prin acțiunea principală, în condițiile în care a fost

contestată suma de 654.974 lei contravaloarea clădirii sediu al Consiliului

local, iar expertul C.C. a evidențiat existența unei suprafețe de 1.314 mp

teren liber de construcții ce făcea parte din suprafața de teren aferentă

inițial construcției sediu al Consiliului Local – dispunându-se a se

administra noi probe, inclusiv o expertiză, care să clarifice atât situația cât

și valoarea reală a fundației sediu al Consiliului municipal Vaslui.

În rejudecare, Curtea

a dispus administrarea probei cu înscrisuri pentru a se stabili regimul juridic

al terenurilor limitrofe fostei proprietăți, expertize topometrică și evaluare

în construcții, constatând că în faza administrativă a soluționării notificării

și în primul ciclu procesual s-a dovedit și s-a statuat asupra:

- calității de

persoană îndreptățită a reclamantei P.M.H., în sensul art. 3 din Legea nr.

10/2001;

- amplasamentului

terenului în litigiu în municipiul Vaslui;

- întinderii

dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață

de 4095 mp, conform actului de vânzare încheiat de autorul reclamantei la data de

7 mai 1936 (fila 40 dosar fond). Deși în cursul procesului, în notificarea și

cererile adresate autorităților locale și instanței de judecată, reclamanta

a indicat o altă suprafață, majorată, nu a probat susținerile sale, dovada

dreptului de proprietate fiind făcută prin actul de vânzare pentru 4095 mp,

sens în care sunt și concluziile expertizei tehnice;

- construcției sediu

al Consiliului local Vaslui menționată în dispoziție, care a fost autorizată

anterior adoptării Legii nr. 10/2001, prin autorizația nr. 188 din 20

septembrie 1998, conform legislației în vigoare la acea epocă. Valoarea

lucrărilor executate până în anul 2000 când s-a dispus sistarea și conservarea,

evidențiată în contabilitate, este de 471.984,21 lei.

În ce privește

măsurile reparatorii, prin probele administrate s-a dovedit că s-a pus în

executare dispoziția contestată, astfel:

- suprafața de 1557

m.p. pe care se află edificată fundația, sediu al Primăriei municipiului Vaslui

în suprafață de 323,88 m.p., s-a restituit în natură, conform dispoziției

contestate, condiționat de plata contravalorii în sumă de 654.974 lei.

- pentru suprafața de

2538 m.p. deținută de SRI filiala Vaslui, aflată în domeniul public al statului,

și construcția demolată în suprafață de 738 m.p. restituirea în natură nu este

posibilă, fiind propusă acordarea de despăgubiri.

Potrivit deciziei Înaltei

Curți, nu constituie obiect al rejudecării acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile demolate, ci numai identificarea altor suprafețe de teren în

aceeași zonă și implicit reducerea suprafeței de teren pentru care se vor

propune despăgubiri, precum și clarificarea situației și valorii reale a fundației.

I. Suprafețele de

teren libere de construcții, neafectate de detalii de sistematizare, de

servituți legale ce pot fi restituite în natură sunt identificate prin raportul

de expertiză tehnică și răspunsul la obiecțiuni, lucrare efectuată de inginer

expert O.A.C., înscrise în cartea funciară a municipiului Vaslui cu nr. 73022

și 73023 (filele 547-549 vol. II dosar curte rejudecare).

Astfel, prin

hotărârea nr. 58 din 27 iulie 2005, Consiliul local al municipiului Vaslui a

hotărât trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Vaslui a

suprafeței de 3.000 m.p. teren situat în Vaslui, în vederea

tranzacționării prin licitație publică.

S-a dovedit cu

înscrisuri și raportul de expertiză topometrică existența în aceeași zonă a

fostului amplasament al proprietății pentru care s-au propus măsuri reparatorii

în echivalent, ca fiind libere, alăturat suprafeței de 1.557 m.p. restituită în

natură, și a suprafețelor de 1131 m.p. și 297 m.p. (nr. cadastrale 73022 și

73023). Terenurile fac parte din domeniul privat al municipiului și nu există

niciun impediment legal pentru a nu se restitui în natură.

În conformitate cu art.

10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod

abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau

parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul rămas liber și pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc

în echivalent.

Sunt incidente și

dispozițiile art. 10 alin. (10) din lege, ce stabilesc că măsurile reparatorii

prin echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării. În cauză

reclamanta a solicitat compensarea cu suprafețele de teren libere din aceeași

locație ce nu impune diferențe valorice, dându-și acordul în sensul textului

citat.

Față de regimul

juridic al suprafețelor de 297 mp și 1131 m.p., identificate prin expertiză, acestea

pot constitui obiect al compensației în procedura instituită de Legea nr. 10/2001,

pe lângă cea deja restituită.

În consecință, măsura

reparatorie, în modalitatea restituirii în natură poate fi dispusă pentru o

suprafață totală de 2985 m.p. (1557+297+ 1131 m.p.) identificată în planul

anexă la raportul de expertiză tehnică topo – cadastrală /răspuns la obiecțiuni

(fila 69 vol. II dosar Curte rejudecare).

În condițiile în care

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru 4.095 m.p. și i se

restituie în natură 2.985 m.p., pentru diferența de 1.110 m.p. pârâta are

obligația de a face ofertă (art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea

nr. 247/2005).

În stabilirea întinderii

dreptului reclamantei pentru terenul preluat abuziv de stat s-au avut în vedere

art. 23 din Legea nr. 10/2001 și normele metodologice de aplicare ce definesc

actele doveditoare ale dreptului de proprietate, fiind relevant contractul de

vânzare – cumpărare din 7 mai 1936, suprafața înscrisă în actul de preluare (art.

24 alin. (1) din lege) - Decretul nr. 92/1950 fiind de 3584 m.p. (procesul

verbal din 6 iulie 1956 – fila 119-126 dosar 554/89/2008).

Suprafața de 10 m.p.

pe care este amplasat căminul de vizită pentru conductele de apă existente în

subteran face parte din suprafața de 1557 m.p., restituită în natură prin dispoziția

contestată, ce nu constituie obiect al judecății.

II. În ceea ce

privește valoarea construcției reprezentată de sediul Primăriei Vaslui.

În conformitate cu art.

10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură și terenurile pe

care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu

mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită

acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției

respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Pentru stabilirea

valorii reale a fundației, s-a administrat proba cu expertiză tehnică (filele

691-617 vol. II dosar Curte rejudecare), în concluziile căreia se redau ca valori:

la data notificării de 233.134 lei; la data sistării lucrărilor 124.607 lei; la

data punerii în posesie a reclamantei 308.700 lei, iar la zi ( a depunerii

lucrării 12 decembrie 2012) de 320.821 lei.

În cuprinsul

raportului și anexe expertul tehnic a redat elementele pe baza cărora a evaluat

construcția și a optat pentru o anumită metodă: informațiile obținute, scopul

evaluării și caracteristicile proprietății imobiliare, lipsa documentației

tehnice complete privind lucrările de construcții/montaj. Acesta și-a exprimat

opinia personală la data depunerii lucrării, în sensul că „valoarea de piață

tinde spre zero” în condițiile în care vor fi necesare cheltuieli suplimentare

pentru lucrările de demolare și refacere a terenului.

Reclamanta a susținut

că această construcție, în stadiu de fundație, s-a executat fără autorizație și

este abandonată, în sensul art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, iar

în aceste condiții nu datorează despăgubiri.

Apărarea reclamantei

nu poate fi primită, în cauză fiind dovedită emiterea autorizației în anul

1998, anterior adoptării Legii nr. 10/2001. Procedurile declanșate de

reclamantă pentru retrocedare pe un alt temei de drept, anterior formulării

notificării, nu impun concluzia că lucrarea s-a executat fără autorizație după

1 ianuarie 1990 pentru că actul există, nu a fost desființat și a produs

efecte juridice. Eventualele neconcordanțe, între stadiul lucrărilor la data

sistării și trecerii în conservare, anul 2000, și a celor pretinse de

reclamantă ca facturate ce nu au putut fi identificate ca executate, nu impun o

altă încadrare a decât în categoria celor ridicate cu autorizație.

Cele semnalate au

fost avute în vedere de expertul tehnic în construcții la adoptarea metodei de

evaluare și stabilirea valorii.

Sub acest aspect,

Înalta Curte a indicat să se stabilească valoarea, date fiind neconcordanțele din

evidența contabilă și concluziile expertizei administrate ca probă în primul

ciclu procesual. Asupra problemei de drept, dacă modalitatea măsurii

reparatorii este condiționată de despăgubire în sensul art. 10 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 teza finală, instanța de recurs nu a statuat că

reclamanta nu le datorează, ci a dispus expres să fie evaluate, indicând și

mijlocul procedural, o nouă expertiză.

Reclamanta a cunoscut

la data comunicării dispoziției și punerii în executare, respectiv 26 august 2009,

că pe terenul în suprafață de 1557 mp se află construcția și stadiul acesteia;

a acceptat restituirea în natură a terenului, solicitând prin contestație doar

exonerarea de plata sumei de 654.974 lei, indicată ca fiind pretinsă pentru o clădire

abandonată.

Pârâta a probat că la

data sistării lucrărilor s-au dispus măsuri de conservare, construcția nefiind

abandonată. Declanșarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, urmată de

procedura administrativă și în instanța de judecată, finalizate prin

predarea în posesie a reclamantei și a construcției, cât și alți factori, nu au

mai permis unității deținătoare continuarea lucrării.

Valorarea

construcției ce trebuie avută în vedere la stabilirea despăgubirii pentru

pârâtă este aceea de la data când s-a predat reclamantei, când bunul a

ieșit din patrimoniul deținătorului, de 308.700 lei, ceea ce impune

modificarea în mod corespunzător a dispoziției.

Instanța și-a însușit

concluziile expertizei tehnice ce a stabilit valoarea de piață potrivit

standardelor internaționale și volumului de informații puse la dispoziție,

ce au impus și metoda de calcul.

Opinia personală a

expertului privind volumul lucrărilor necesare pentru a readuce terenul în

stare de exploatare nu constituie obiectiv al expertizei și al judecății. De

altfel, nici apărarea reclamantei că nu datorează despăgubiri nu poate fi

primită.

Durata procedurilor

și starea actuală a construcției la data rejudecării nu sunt imputabile

pârâtului. Reclamanta are posesia din anul 2009, a acceptat restituirea în

natură așa cum se afla terenul, a cunoscut amplasamentul și stadiul

construcției, degradarea având loc și în perioada în care a redobândit bunul în

proprietate.

În cauză nu s-a

dovedit lipsa de valoare a construcției la data predării bunului ori existența

unor cauze care să înlăture obligația de despăgubire pentru reclamantă,

indicația Înaltei Curți fiind de a stabili valoarea, limită în care a avut loc

rejudecarea.

III. Reclamanta a

solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și

experți.

Urmare admiterii

apelului, schimbării sentinței și modificării în parte a dispoziției

emise de primar, este întemeiată în parte și cererea de cheltuieli de judecată,

fiind incident art. 276 C. proc. civ.

În rejudecare Curtea

a dispus ca părțile să achite în cotă egală (1/2) onorariul pentru cele două

expertize, ce se impun a fi compensate, iar onorariile achitate pentru

expertizele efectuate în primul ciclu procesual nu se acordă, instanța

reținând ca mijloace de probă în darea soluției concluziile expertizelor

tehnice efectuate în rejudecare.

Pârâtul va fi obligat

la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat pentru care

s-au depus chitanțe (primă instanță, recurs, apel rejudecare).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta P.M.H., formulând mai multe cereri

motivate, prin mandatar și avocat, în care a arătat următoarele:

două din principiile fundamentale care se degajă din Legea nr. 10/2001 și Legea

nr. 247/2005, anume

"reparatio in

integrum” și „

primordialitatea restituirii în natură".

Instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra întregii suprafeței de teren care a fost

preluată fără just titlu, de 5544 mp, lăsând astfel să se înțeleagă că este

îndreptățită numai la 4095 mp teren.

Din

expertize rezultă că la adresa din Vaslui, strada Ștefan cel Mare, actualmente

fără număr, se află o suprafață mai mare decât 4095 mp, despre care se face

vorbire în actul de vânzare-cumpărare semnat de autorul A.G., în act menționându-se

„circa” 4095 mp teren, cu indicarea clară a vecinătăților.

A solicitat să i se

atribuie în natură teren intravilan în compensație pentru suprafața de teren

nerestituită în natură, printre care și suprafața de teren care este ocupată în

mod abuziv de clădirea SRI Vaslui, în suprafață de 2538 mp.

recunoaște nicio indemnizație pentru întârzierea în soluționarea

notificării și lipsirea de dreptul de a dispune de un bun atribuit conform

legii, autoritățile demolează construcțiile notificate și edifică pe terenul

revendicat în baza dreptului comun (acțiunea în revendicare se afla încă pe rol

la Curtea de Apel Bacău) și pentru care acționase și în penal, o nouă

construcție pe care au abandonat-o în stadiul de fundație - a cărei valoare

este stabilită la 654.794 lei, în vreme ce în actele contabile figurează cu o

valoare de 471.984 lei.

Prin decizia

de recurs anterioară s-a impus stabilirea valorii reale a construcției,

prin verificarea actelor în baza cărora s-a făcut plata, a situației

lucrărilor efectiv executate în teren și a manoperei, impunându-se astfel

modalitatea de evaluare - instanța de apel neconformându-se dispozițiilor date,

cu încălcarea art. 315 C. proc. civ.

Prin refuzul pârâtei

de a pune la dispoziția expertului actele necesare, trebuia să se constate

că neefectuarea expertizei, așa cum a fost dispusă de instanța de recurs, se

datorează exclusiv culpei proprietarului construcției, cu toate

consecințele care rezultau de aici.

Totuși,

instanța a

acceptat

expertiza efectuată

în cauză, care folosește la evaluarea imobilului metoda costurilor de înlocuire,

deși instanța de casare a stabilit ca valoarea reală a construcției să fie

stabilită prin verificarea concordanței dintre

volumul de lucrări evidențiat în actele

folosite la decontare și cele

existente în teren.

În acest fel,

nu numai că va plăti o construcție abandonată, inutilă din punct de vedere

economic, dar va plăti și o

sumă mai mare

decât valoarea reală a acesteia, pentru lucrări neexecutate, lucrări

care

țin de însăși structura de rezistență a construcției, cu privire la

care va trebui să-și asume anumite riscuri.

Cu referire

detaliată la probele vizate, printre care și concluzii ale celorlalți experți

decât cei care au efectuat lucrările în rejudecare, se susține că acestea nu

pot fi luate în considerare ca acte doveditoare a realității lucrărilor

executate la obiectivul în litigiu, întrucât sunt anterioare autorizării (în

parte), insuficiente, nu se confirmă la o verificare în teren, nu sunt

întocmite conform metodologiei în materie, fie

au fost efectuate fără acceptul proprietarului. S-a dovedit că r

eprezentanții unității administrativ teritoriale

Vaslui nu au respectat prevederile legale vizând

aprobarea, începerea execuției, urmărirea executării lucrărilor,

recepția parțială a

acestora, primirea și aprobarea la plată a documentelor

de decontare emise de

antreprenor.

În condițiile în care nu se poate stabili

valoarea

reală a construcției prin verificarea la față locului a realității lucrărilor

cuprinse în documentele contabile emise de antreprenor, stabilirea valorii

se putea face prin evaluare în

minus,

adică prin scăderea lucrărilor care sunt evidențiate în acte dar care nu au

fost executate niciodată.

În valoarea clădirii, la plata căreia este

obligată,

este inclusă și suma plătită

pentru groapa

săpată pentru construcția celor 4 tronsoane

/

prevăzute în proiectul

inițial,

deși terenul afectat de aceasta îi este predat ca teren restituit în

natură, ceea ce presupune că este nivelat și apt

pentru darea în folosință, fără

cheltuieli

suplimentare; aceasta va trebui

astupată pentru ca terenul să fie readus

la starea inițială, fiind nevoit să suporte costul.

I

nstanța trebuia să oblige pe

expert să calculeze separat de valoarea reală a

lucrărilor executate și suma

pe care ar trebui să o cheltuiască fostul

proprietar în cazul în care ar prelua

lucrarea

pentru a o putea aduce la stadiul de folosință, care trebuia scăzută din

valoarea reală finală stabilită pentru construcție, deoarece altfel, deși

Legea nr. 10/2001 are un profund

caracter reparator, fostul proprietar este pus în

situația să plătească pentru o construcție pe

care nu și-a dorit-o

niciodată pe terenul său sume uneori mai mari decât valoarea terenului. Același

caracter este încălcat și prin faptul că retrocedarea terenului s-a făcut la

peste 9 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu obligația de

a plăti o sumă importantă de bani pentru o clădire nefuncțională și

nefolositoare.

Este o construcție ridicată fără autorizație de

construire,

aceasta fiind emisă după începerea lucrărilor, cu

încălcarea prevederilor legale, deoarece a fost

edificată pe un teren aflat în litigiu, fără

un studiu de fezabilitate

corect întocmit și fără a avea sursa de finanțare asigurată, fără a

respecta prevederile Legii nr. 112/1995 și 10/2001 care stabileau că terenurile

și clădirile notificate sunt indisponibilizate, fiind interzis a se efectua

acte juridice cu privire la aceste imobile până la soluționarea legală a

notificărilor.

Construcția

în cauză este abandonată, contrar concluziei instanței în sensul că s-au luat

măsuri de conservare, prezentând pe larg dovezi în acest sens, pe care le detaliază

și în cererea de recurs, situație în care, potrivit

art. 10 alin. (4) din Legea nr.

10/2003, se dispune restituirea în natură fără plata contravalorii

construcției

abandonate.

Mai mult, prin modul

de argumentare a confirmării raportului de expertiză, instanța lasă să se

înțeleagă că stabilirea sumelor care i se cuvin fostului proprietar este

la discreția absolută a entității chemată să soluționeze notificarea,

nefiind supusă controlului instanței, situație care contravine

prevederilor legale, lăsând loc arbitrariului.

pronunțat asupra excepțiilor ridicate, tuturor capetelor de cerere

formulate și, în special, cel ce privea acordarea de despăgubiri bănești pentru

demolarea, distrugerea și comercializarea imobilelor ce erau construite pe

teren și au fost demolate.

A solicitat achitarea

imediată a despăgubirilor ce i se cuvin pentru clădirile demolate, ce ocupau o

suprafață de peste 738 mp, însă atât Primăria Vaslui și reprezentanții ei

legali, precum și instanța de apel au nesocotit atât aceste cereri cât și

prevederile legale, și în cele din urmă s-a soluționat dosarul cauzei pe baza

unor acte false, nule de drept și inopozabile, respectiv pe baza unor expertize

judiciare false - motiv pentru care a formulat plângere penală împotriva

experților judiciari.

Decizia

instanței de apel s-a bazat doar pe expertiza judiciară falsă a domnului expert

A.C., cu toate că a învederat pe cale de excepție faptul că mai multe acte de

la dosarul cauzei sunt nule de drept și inopozabile.

Instanța nu

s-a pronunțat asupra cererii prin care a solicitat ca, în situația în care se

va stabili o sumă de plată în sarcina sa să se facă aplicarea prevederilor art.

26 din Legea nr. 10/2001, în sensul dispunerii compensării imediate a acesteia

cu despăgubirile pe care le are de primit pentru terenul nerestituit în natură

și construcțiile demolate, întrucât este imperios necesară respectarea

principiului reparației integrale, consacrat în Legea nr. 10/2001 –

încălcându-se dispozițiile art. 315 C. proc. civ. prin nerespectarea

dispozițiilor instanței anterioare de recurs.

Faptul că

legiuitorul a stabilit competența în calcularea și acordarea

despăgubirilor în favoarea Comisie Centrale pentru stabilirea despăgubirilor nu

poate constitui un impediment pentru instanță să dispună compensarea între

sumele datorate, ce fac obiectul prezentului prezentului litigiu.

4.

I

nstanța

de apel i-a respins cererea pentru plata onorariului de expert achitat în primul

ciclu procesual și a compensat onorariile achitate în rejudecare cu încălcarea

art.

274 C. proc. civ., care stabilește că partea care cade în pretenții, va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, interzicând

totodată ju

decătorului să

micșoreze

cheltuielile făcute cu plata taxei de timbru,

plata

experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care

partea

care a câștigat procesul dovedește ca le-a făcut.

Obligarea pârâtului

care a pierdut procesul de a plătii reclamantului câștigător toate cheltuielile

efectuate de acesta pentru susținerea acțiunii își are fundamentul în

dispozițiile procedurale susmenționate și în culpa pârâtului care, dacă ar fi

recunoscut legitimitatea pretențiilor reclamantului, nu l-ar fi pus pe acesta

în situația de a se adresa instanței și a efectua cheltuieli.

Pe lângă aceste

onorarii și cele ale avocatului, trebuia să se acorde toate cheltuielile de

judecată suportate în cei 23 de ani de zile de când încearcă să recupereze

imobilul.

Și în

privința acestei cereri instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., prin nerespectarea dispozițiilor instanței anterioare de recurs.

Analizând

decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

de recurs referitoare la întinderea suprafeței de teren pentru care

reclamanta-recurentă susține că este îndreptățită la măsuri reparatorii și

modalitatea de reparație, ce se circumscriu motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În motivarea

deciziei se regăsesc argumente prin care se justifică întinderea dreptului

asupra terenului, cu referire la art. 23 din Legea nr. 10/2001, normele

metodologice de aplicare ce definesc actele doveditoare ale dreptului de

proprietate și contractul de vânzare – cumpărare din 7 mai 1936, înlăturându-se

suprafața înscrisă în actul de preluare în (Decretul nr. 92/1950- 3584 m.p.),

din perspectiva art. 24 alin. (1) din lege.

Critica de

recurs aferentă vizează reaprecierea probelor administrate în cauză, care nu îi

este permisă instanței de recurs de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar la

situația de fapt reținută s-au aplicat în mod corect dispozițiile legale

relevante, din perspectiva dispozițiilor pct. 9 al normei menționată.

Solicitarea

de atribuire de teren în compensare, cu indicarea suprafeței de 2538 mp teren

aflată în administrarea Serviciului Român de Informații, nu poate fi primită,

atât timp cât acest teren face parte din cel pentru care s-au solicitat măsuri

reparatorii, instanța dispunând asupra acestuia atât măsura compensării, cât și

despăgubiri în condițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005.

critica referitoare la despăgubirile stabilite în sarcina recurentei-reclamante,

neputând fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Prin decizia de apel s-a

reținut că în ceea ce privește această problemă, respectiv condiționarea de

despăgubire în sensul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 teza finală, prin

decizia anterioară de recurs nu s-a statuat că reclamanta nu le datorează, ci s-a

dispus expres ca acestea să fie evaluate, indicându-se și mijlocul procedural, respectiv

o nouă expertiză.

Instanța de recurs

anterioară a reținut că: instanța de apel nu a examinat și analizat niciunul

din aspectele legate de valoarea și respectiv situația faptică a lucrărilor de

la fundația sediu – o examinare a situației faptice impunându-se cu atât mai

mult cu cât reclamanta a contestat valoarea acesteia de 654.974 lei, la care a

fost obligată prin dispoziția contestată, dar și raportat la faptul că această

construcție se află într-un anumit stadiu – fundație din anul 2000 când au fost

sistate lucrările, iar în evidențele contabile ale pârâtului figurează ca având

valoarea de 471.984,12 lei; cum aspectele legate de valoarea reală a fundației

– sediu al Consiliului și stadiul ei actual constituie unul dintre petitele

acțiunii și cum aceste aspecte nu au fost examinate de instanța de apel, se

impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, ocazie cu care urmează a fi administrate noi probe, inclusiv o nouă

expertiză care să clarifice atât situația cât valoarea reală a lucrării

denumită fundația sediu al Consiliului municipal Vaslui.

Instanța de recurs nu

a mai analizat însă nelegalitatea și netemeinicia deciziei de apel asupra

criticilor soluționate, ceea ce impunea o rejudecare a cauzei, în limitele

învestirii, de către instanța de apel.

Totuși, s-a procedat la

analiza cauzei, în cadrul subliniat prin decizia de recurs dar și în raport de

alte aspecte invocate în dosarul de apel, care vor fi cenzurate în prezentul

dosar, în limitele cererii de recurs.

2.a. În ceea ce

privește criticile legate de neautorizare, instanța de apel a constatat că

fiind dovedită emiterea autorizației în anul 1998, act care nu a fost

desființat și care produce astfel efecte juridice, precum și că edificarea a

început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar declanșarea

procedurii instituită de această lege a determinat oprirea lucrărilor; nu s-au

făcut referiri în sensul existenței unor lucrări efectuate anterior obținerii

autorizației.

2.b. Aceste

considerente infirmă și critica de recurs referitoare la

edificarea fundației pe un teren aflat în litigiu,

în condițiile de indisponibilizare instituite prin Legea nr. 10/2001 ( nu și

raportat la Legile nr. 18/1991 și nr. 112/1995 sau alte proceduri, care exced

obiectul prezentului litigiu), care vizează o ipoteză ulterioară intrării în

vigoare a acestei legi.

2.c. Instanța de apel

a arătat că o examinare a lucrărilor se impunea și pentru faptul această

construcție se află într-un anumit stadiu – fundație din anul 2000 când au fost

sistate lucrările – ceea ce ar pune problema unei eventuale abandonări a

lucrărilor, care înlătură obligația de plată a despăgubirilor, în condițiile art.

10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat, ca

situație de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanța de recurs, din

perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., că la data sistării

lucrărilor s-au dispus măsuri de conservare, construcția nefiind abandonată,

precum și că declanșarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, urmată de

procedura administrativă și în instanța de judecată, finalizate prin

predarea în posesie a reclamantei și a construcției, cât și alți factori, nu au

mai permis unității deținătoare continuarea lucrării.

Reaprecierea

probatoriului, solicitată în cadrul criticii de către recurenta-reclamantă, nu

îi este permisă instanței de recurs de aceleași dispoziții procedurale, urmând

să se constate că în mod corect nu s-au aplicat dispozițiile art. 10 alin. (4)

din lege la situația de fapt reținută – ceea ce nu atrage incidența motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce nu poate fi reținut

nici cu privire la cele anterior analizate sub pct. 2.

2.d. La rejudecarea

cauzei, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice, având ca

obiectiv și stabilirea valorii reale a fundației sediu al Primăriei Vaslui la

mai multe date, respectiv a notificării, a sistării lucrărilor (anul 2000), a

punerii în posesie în baza deciziei contestată și procesului verbal din 26

august 2009, cea actuală, precum și stabilirea stadiului lucrărilor.

S-au respins

obiecțiunile formulate de către reclamanta-recurentă, reținând că în anexa 3 a

raportului este redat modul de calcul ce cuprinde și corecții, procente de

depreciere/deteriorări constând în uzură fizică, funcțională, iar raportul de

expertiză a fost efectuat urmare verificării și stabilirii stadiului lucrărilor

în teren, pe baza documentației tehnice pusă la dispoziție, așa cum a fost

identificată în arhiva primăriei.

În decizie s-a arătat

că în cuprinsul raportului și anexe expertul tehnic a redat elementele pe baza

cărora a evaluat construcția și a optat pentru o anumită metodă, respectiv informațiile

obținute, scopul evaluării și caracteristicile proprietății imobiliare și lipsa

documentației tehnice complete privind lucrările de construcții/montaj,

instanța însușind concluziile expertizei tehnice ce a stabilit valoarea de

piață potrivit standardelor internaționale și volumului de informații puse

la dispoziție, ce au impus și metoda de calcul.

Constatarea instanței

de apel în urma analizării și confirmării concluziilor expertului respectă

dispozițiile instanței de recurs anterioare, modul de apreciere al instanței neputând

fi cenzurat de instanța de recurs, față de limitele de judecată care îi sunt

conferite de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În lumina acelorași dispoziții

procedurale, instanța de recurs nu poate verifica acte existente la dosar, indicate

în recurs, inclusiv opinii ale altor experți în faze procesuale anterioare,

care oricum nu prezintă relevanță atât timp cât instanța de recurs a dispus

efectuarea unui nou raport de expertiză, care a și fost avut în vedere în fundamentarea

soluției.

Instanța nu a

constatat imposibilitatea efectuării expertizei conform indicațiilor date de

instanța de recurs, nereținând un refuz al pârâtei de a pune la dispoziția

expertului actele necesare, ci numai faptul că s-au avut în vedere documentele

identificate în arhiva primăriei, iar lipsa unor documente justificative în

arhiva primăriei nu poate înlătura despăgubirea, atât timp cât lucrările pot fi

constatate ca efectuate, iar fundația se predă odată cu terenul, cu obligația

legală de despăgubire, în lipsa ipotezelor legale care îl exonerează pe fostul

proprietar de aceasta.

Modul de stabilire a

valorii fundației a fost cenzurat de instanța de judecată, care a confirmat

modul de calcul al expertului, nefiind astfel susținută critica din recurs în

sensul că stabilirea sumelor care i se cuvin fostului proprietar este la

discreția absolută a entității chemată să soluționeze

notificarea, nefiind supusă controlului instanței.

Apărarea în

sensul că fundația este o clădire nefuncțională și nefolositoare și că, fără

a cunoaște situația reală a imobilului, recurenta-reclamantă va trebui să-și

asume anumite riscuri în privința acestuia, inclusiv în ceea ce privește structura

de rezistență, reprezintă aspecte ce exced dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001

apreciate ca fiind relevante și statuărilor din decizia de recurs anterioară.

Recurenta-reclamantă

mai susține și că fundația ar fi lipsită de valoare din punct de vedere

economic, iar instanța a consemnat opinia personală a expertului la data

depunerii lucrării, în sensul că „valoarea de piață tinde spre zero” în

condițiile în care vor fi necesare cheltuieli suplimentare pentru lucrările de

demolare și refacere a terenului, concluzionându-se însă de instanță că în

cauză nu s-a dovedit lipsa de valoare a construcției la data predării ori

existența unor cauze care să înlăture obligația de despăgubire pentru

reclamantă, indicația Înaltei Curți fiind de a stabili valoarea, limită în care

a și avut loc rejudecarea.

În contextul în

discuție trebuie subliniat însă că interesează situația de la data retrocedării,

aceasta fiind rațiunea pentru care legiuitorul a impus prin art. 10 alin. (5)

din lege obligația de despăgubire în sarcina persoanei îndreptățită, text de

lege confirmat prin prezenta decizie față de decizia anterioară de recurs, criticile

formulate și excluderea ipotezelor din alin. (3) și (4) ale aceluiași articol.

S-a mai reținut de

instanța de apel, relativ la concluzia expertului privind volumul lucrărilor

necesare pentru a readuce terenul în stare de exploatare, că acesta nu

constituie obiectiv al expertizei și al judecății – fără să se formuleze

critici de nelegalitate, așa cum impune art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea s

tabilirii

valorii

prin evaluare în

minus, se

constată că în analiza raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de

apel reține că raportul de expertiză a fost efectuat și urmare verificării și

stabilirii stadiului lucrărilor în teren.

În ceea ce privește

criticile referitoare la includerea în cuantumul despăgubirilor a sumei plătită

pentru groapa săpată pentru construcția

celor 4 tronsoane

/

prevăzute în proiectul

inițial și la faptul

că

instanța trebuia să-l oblige pe

expert să calculeze separat suma

pe care

ar trebui să o cheltuiască fostul proprietar în cazul în care ar prelua

lucrarea pentru a o putea aduce la stadiul de

folosință, se constată că prima nu are o confirmare în decizia de apel –

prin care se face referire la valoarea fundației/construcție stabilită prin

raportul de expertiză, iar cealaltă nu se reflectă în dispozițiile Legii nr. 10/2001

aplicate și ale instanței anterioare de recurs.

În

considerarea celor mai sus arătate, nu se poate reține incidența motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

2.e.

Apărările referitoare la incorectitudinea studiului

de fezabilitate și

neasigurarea surselor de finanțare exced limitelor de rejudecare impuse prin

decizia de recurs referitor la valoarea fundației și dispozițiilor legale

relevante.

Și criticile referitoare

la nerecunoașterea unei indemnizații pentru întârzierea în soluționarea

notificării și lipsirea de dreptul de a dispune de bun, depășesc cadrul

procesual al cauzei, subliniat și în decizia de recurs anterioară.

rejudecare a cauzei sunt cele stabilite prin decizia de recurs ( care face

trimitere inclusiv la actele din contabilitatea emitentului alături de situația

faptică a lucrărilor și la expertizarea fundației, în acest stadiu) și

celelalte motive invocate prin cererea de apel, precizată, ce au legătură cu

modul de dispunere al primei instanțe în lumina dispozițiilor art. 295 alin. (1)

C. proc. civ., instanța de apel analizând cauza în raport de acestea –

neputându-se reține astfel motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire inclusiv la dispozițiile

art. 315

C. proc. civ.

Unele motive

de apel au primit rezolvare prin decizia de recurs anterior pronunțată în cauză,

în care s-a subliniat obiectul cererii dedusă judecății, în sensul că acesta

vizează modificarea și completarea dispoziției nr. 360/2009, în sensul

stabilirii suprafeței exacte de teren la care este îndreptățită reclamanta pentru

a fi restituită în natură și exonerării de obligația de plată stabilită în

sarcina sa, cu menținerea dispoziției privind restituirea în natură a

suprafeței de 1557 mp, alături de stabilirea valorii de piață a imobilelor

clădiri ce existau pe suprafața de 738 mp și imposibil de restituit în natură

întrucât sunt demolate – obiect ce instituie și limitele de învestire și înlătură

orice alte considerente care nu îl susțin.

privind cheltuielile de judecată excede dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în

sensul reclamat prin recurs.

Modificarea dispoziției

emisă de către pârâtul primarul municipiului Vaslui atât în ceea ce privește

măsura reparatorie pentru suprafața de teren ce trebuia restituită, cât și în

ceea ce privește valoarea despăgubirilor denotă culpa acestuia în declanșarea

litigiului (ce implică administrarea de probe încuviințate de instanță, ce pot

fi infirmate de instanța de control ) și atrage obligația de suportare a

cheltuielilor ocazionate pentru soluționarea cauzei, în conformitate cu art. 274

C. proc. civ. – prezenta cauză, în lumina acestor dispoziții procedurale, și nu

toate cheltuielile făcute pentru recuperarea imobilului, partea solicitând

cheltuielile de judecată suportate în 23 de ani de zile.

Ținând cont de

dovezile privind cheltuielile făcute, respectiv suma de 2030 lei pentru

expertiza topo și de 500 lei pentru cea construcții, valoarea cheltuielilor în

primul ciclu procesual ce urmează a fi în sarcina pârâtului emitent al

dispoziției este de 2530 lei.

Față de cele reținute

mai sus privind culpa în declanșarea prezentului dosar, confirmată de soluția

pronunțată și modul de modificare a deciziei, cu aplicarea art. 274 C. proc.

civ., aceeași parte urmează să suporte și onorariile achitate în instanța de

apel, care, potrivit dovezile existente la dosar, sunt de 250 lei pentru

expertiza topo și 739 pentru expertiza construcții - suma datorată de către

intimat în apel fiind de 989 lei.

În aceste condiții,

cheltuielile de judecată deja acordate vor fi completate cu cele mai sus

arătate, suma totală de plată fiind de 14.519 lei.

În considerarea

acestor argumente care susțin caracterul fondat al ultimei critici de recurs,

Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 și art. 312

alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

Cu aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ., față de activitatea îndeplinită de avocat și soluția

pronunțată, intimatul primarul municipiului Vaslui va fi obligat la plata sumei

de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta – reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta P.M.H. împotriva deciziei nr. 35 din data de 20 martie 2009 a Curții de Apel Iași – Secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 2511/89/2009*.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că obligă pe pârâtul Primarul Municipiului Vaslui

la plata sumei de 14.519 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Obligă pe intimatul

Primarul Municipiului Vaslui la 200 lei cheltuieli de judecată către recurenta

P.M.H., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2013.