ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4778/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4778/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 30/A din 27 februarie

2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de

reclamanții B.M.S., S.T., S.D.M. și C.L.I. împotriva Sentinței civile nr. 129

din 2 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Vaslui.

A schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a admis contestația formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâții SC C. SA Vaslui, Unitatea Administrativ-Teritorială a

Municipiului Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, prin Primar și Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului.

A anulat în parte

Dispoziția nr. 490 din 12 noiembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Vaslui,

în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în

suprafață de 4332,88 mp, identificat prin raportul de expertiză nr. 40 din 09

decembrie 2009, varianta a II-a, efectuat de expertul C.C., și delimitat în

anexa nr. 9 la raport de punctele de contur 20, 11, 12, 13, 16, 15, 17, 18, 19,

20, raport ce face parte integrantă din hotărâre.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței, cu privire la respingerea excepțiilor.

A respins apelul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe pârâți

să plătească reclamanților suma de 34.997 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, prin Decizia de casare nr. 7539 din 26

octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a îndrumat instanța de

rejudecare să lămurească întinderea dreptului de proprietate, precum și dacă

imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, în vederea

aplicării corecte a art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară

modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.

Curtea a constatat că

art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, la data intrării în vigoare a

legii, prevede că "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate

în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile

comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii

imobilelor solicitate".

Ulterior, art. 27

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit în urma republicării acestei legi art.

29 alin. (1), a fost modificat prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr.

247/2005, având următorul conținut: "Pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate".

Acest din urmă text

al articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma adoptată prin Legea

nr. 247/2005, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 803 din 8 iulie

2008 a Curții Constituționale, care a statuat că, prin abrogarea sintagmei

"imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art.

16 alin. (1) din Constituție.

Astfel, din

interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în reglementarea anterioară modificării survenite prin Legea nr.

247/2005, rezultă că obligația de a restitui în natură imobilele preluate

abuziv intră și în sarcina societăților comerciale integral privatizate, cu

condiția ca bunul imobil solicitat să fi fost preluat de stat fără titlu

valabil.

Or, în speță, este

evident că terenul în litigiu, revendicat de reclamanți, a fost preluat fără

titlu valabil, avându-se în vedere că prin Sentințele irevocabile nr. 833 din

29 februarie 2008 și nr. 255 din 26 ianuarie 2009, pronunțate de Tribunalul

Vaslui, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de donație, pentru lipsa

cauzei datorate lipsei intenției de a gratifica în aceste acte cu titlu

gratuit.

În ceea ce privește

întinderea dreptului de proprietate, Curtea a apreciat că reclamanții sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a suprafeței totale de 4332,88 mp.

Ca să ajungă la

această concluzie, Curtea a avut în vedere că, potrivit procesului-verbal de

impunere din anul 1952, autorii reclamanților aveau în proprietate suprafața de

4838 mp, situată pe str. V., din care, potrivit cărții de judecată civilă nr.

69 din 11 iunie 1952 a Judecătoriei Vaslui, s-a admis sesizarea secției

financiar și s-a autorizat vânzarea terenului în suprafață de 630,97 mp pentru

neplata impozitului, suprafață de teren care a fost restituită prin Sentința

civilă nr. 1427 din 09 decembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Vaslui în

Dosarul nr. 1510/2002, reținându-se preluarea abuzivă a acestui teren.

Pe lângă suprafața de

4838 mp din str. V., așa cum rezultă din procesul-verbal de impunere nr. 52 din

29 iulie 1945, autorii reclamanților au deținut în proprietate și suprafața de

703 mp situată pe str. V.

Din însumarea

suprafeței de teren aflate la nr. 19 (4838 mp) cu cea de la nr. administrativ

12 (703 mp) rezultă că autorii reclamanților aveau o suprafață totală de teren

de 5541 mp.

Raționând altfel,

dacă în anul 1952, prin cartea civilă nr. 69 din 11 iunie 1952, a fost preluată

abuziv suprafața de 630,97 mp, restituită în anul 2002, nu ar fi fost posibil

ca, în anii 1963 și 1973, prin contractele de donație nr. 87/1963 și nr.

1558/1973, autorii reclamanților să fi donat statului suprafața totală de

4332,88 mp, a cărei restituire se solicită în această cauză.

Având în vedere

limitele cererii de apel, consacrate de regula tantum devolutum quantum

apellatum, în sensul că prin cererea de apel reclamanții nu au criticat

amplasamentul terenului în litigiu stabilit de expertiza topografică efectuată

în primă instanță, ci doar întinderea suprafeței lui, dar ținând cont și de

limitele deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea a înlăturat

expertizele în construcții și topografică, efectuate în apel, pe de o parte, că

acestea sunt inutile cauzei, iar pe de altă parte, pentru că expertiza

topografică este eronată în privința amplasamentului terenului și în privința

calculului suprafeței de restituit (4335,88 mp în loc de 4332,88 mp cât a fost

donată), în care este inclusă și suprafața de 56,88 mp retrocedată unei alte

persoane.

Prin urmare, Curtea a

omologat varianta a II-a din raportul de expertiză nr. 40 din 09 decembrie

2009, efectuat de expertul C.C. în primă instanță.

2.1. Motive

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții B.M.S., S.T. și C.I.L. precum și

pârâții SC C. Vaslui SA, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și

Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui.

Critica formulată de

reclamanți este limitată la faptul că instanța a procedat în mod eronat la

compensarea cheltuielilor de judecată plătite pentru expertizele înlăturate.

Instanța nu putea

dispune compensarea onorariilor de expert, obligația suportării acestora

revenind în mod integral părții care a căzut în pretenții, potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

Aceste probe nu au

fost realizate în susținerea apelului reclamanților, astfel încât pârâta SC C.

Vaslui SA trebuia să suporte integral plata onorariilor de expertiză pentru că

a căzut în pretenții.

Recursul declarat de

către pârâta SC C. Vaslui SA vizează următoarele aspecte:

Instanța de apel a

încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. pentru că nu putea să înlăture

expertizele efectuate în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare, cu

motivarea că sunt inutile cauzei, și a omologat greșit varianta II din raportul

de expertiză efectuat la 9 decembrie 2009, în primă instanță.

Hotărârea cuprinde

motive străine de natura pricinii în raport cu probatoriul administrat în

cauză, precum și motive contradictorii pentru că, pe de o parte se admite

restituirea în natură a terenului în contradictoriu cu SC C. Vaslui SA, iar pe

de altă parte se admit și despăgubiri prin echivalent în contradictoriu cu

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Or, prin respingerea

apelului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a rămas valabilă

și obligarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata de

despăgubiri pentru teren.

Instanța a pronunțat

o hotărâre cu încălcarea art. 10 din Legea nr. 10/2001, construcțiile edificate

pe terenul din speță fiind edificate legal, în baza unei autorizații de

construire. Aceste construcții nu se încadrează în categoria unor construcții

ușoare sau demontabile, fapt atestat de către expert.

Unitatea

Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui a motivat nelegalitatea

deciziei din apel prin aceea că, în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

numai în cazul necunoașterii persoanei juridice deținătoare a imobilului

notificarea trebuia adresată primarului. Or, în cauză, reclamanții cunoșteau

deținătoarea imobilului, astfel încât notificarea trebuia adresată instituției

publice care a efectuat privatizarea SC C. Vaslui SA. Reclamanții au în lucru

la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului o notificare care

privește acordarea de despăgubiri pentru terenul ce face obiectul judecății.

Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului a criticat decizia dată de instanța de apel

arătând că nu a emis decizie motivată pentru că reclamanții nu au depus

suficiente documente pentru completarea dosarului administrativ format în baza

notificării.

Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului și-a respectat toate obligațiile legale și a

depus diligențele în limitele legii în vederea informării, clarificării și

soluționării notificării reclamanților. Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului poate soluționa numai notificările care sunt însoțite de

documentația completă.

2.2. Analiza

recursurilor

de către reclamanți nu este întemeiat, și va fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin Decizia nr. 7539

din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare pentru

administrarea de dovezi în vederea stabilirii pe deplin a situației de fapt cu

privire la modul de preluare a terenului în litigiu și la întinderea dreptului

de proprietate.

Deși la termenul din

15 februarie 2012, după casarea cu trimitere spre rejudecare, reprezentanții

reclamanților și ai SC C. Vaslui SA au arătat că nu mai au alte probe de

administrat, instanța, în respectarea cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., a pus în vedere părților necesitatea suplimentării probei cu înscrisuri

referitoare la modul de preluare de către stat și la întinderea dreptului de

proprietate asupra terenului, urmând ca, în raport de aceste înscrisuri să se

stabilească necesitatea administrării probei cu expertiză.

Expertiza a fost

dispusă la termenul din 7 martie 2012, reprezentantul reclamanților învederând

doar faptul că nu se mai impune măsurarea terenului. A fost de acord, însă, ca

expertul să determine felul construcțiilor, respectiv dacă acestea sunt

construcții ușoare sau demontabile, dacă sunt sau nu autorizate.

Instanța, în raport

de considerentele deciziei de casare, de probatoriile administrate până la

termenul din 7 martie 2012, precum și în raport de atitudinea procesuală a părților

a dispus efectuarea unei expertize care profita soluționării procesului. Drept

urmare, în mod corect, în condițiile art. 171

1

C. proc. civ., a

obligat la plata onorariului de expertiză atât pe reclamanți, cât și intimata

SC C. Vaslui SA.

Împrejurarea că,

ulterior, instanța la care s-a strămutat judecata cauzei a statuat că

probatoriul dispus a fost inutil - apreciere pe care nu o putea face la

momentul aprecierii probelor -, și a înlăturat expertiza în construcții și

expertiza topografică, nu înseamnă că nu putea fi făcută aplicarea art. 276 C.

proc. civ. în privința onorariilor de expertiză plătite în condițiile

sus-menționate.

Ca atare, criticile

formulate de către reclamanți nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., instanța de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 276 C.

proc. civ.

recursul declarat de către pârâta SC C. Vaslui SA sunt de reținut următoarele

aspecte:

Prin decizia de

casare cu trimitere spre rejudecare s-a impus ca instanța de trimitere să determine

în ce măsură terenul a fost preluat cu sau fără titlu, iar dacă va constata că

imobilul a fost preluat fără titlu valabil, pentru aplicarea corectă a legii să

aibă în vedere faptul că art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma sa inițială a

fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 830/2008 a Curții

Constituționale.

Față de art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr.

247/2005, declarată neconstituțională, obligația de restituire în natură a

imobilelor preluate abuziv, și evidențiate în patrimoniul unei societăți

comerciale integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, revine acestora.

În cauză, prin

hotărâri definitive s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de donație

către stat a terenului în litigiu. Prin urmare, preluarea terenului s-a făcut

fără titlu.

Totuși, în speță,

pentru a determina felul restituirii, în natură sau prin măsuri reparatorii

prin echivalent, trebuia să se țină cont nu numai de dispozițiile art. 29, ci

și de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Or, conform art. 10

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Prin raportul de

expertiză depus la 21 mai 2012 s-a concluzionat în sensul că, pe terenul în

litigiu nu sunt amplasate construcții ușoare sau demontabile; construcțiile

amplasate pe terenul în litigiu sunt construcții autorizate înainte de 1

ianuarie 1990; toate construcțiile sunt finalizate și sunt construcții cu

caracter necesar obiectului de activitate al societății.

Drept urmare,

considerând că terenul poate fi restituit în natură, și înlăturând raportul de

expertiză cu motivarea că administrarea probei este inutilă cauzei, în

condițiile în care această cerință de admisibilitate a probei putea fi

apreciată numai la momentul încuviințării probei, instanța de apel a nesocotit

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate sub

acest aspect întrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În egală măsură,

considerentul din decizia dată în apel prin care au fost înlăturate probele, cu

motivarea că au fost inutile cauzei, are valoarea actului îndeplinit cu neobservarea

formelor legale, respectiv al condiției de admisibilitate a probei care se

verifică la momentul încuviințării probei. Prin înlăturarea, în aceste

condiții, a dovezilor administrate, în raport de utilitatea demonstrată a

dovezilor, s-a produs SC C. Vaslui SA o vătămare procesuală ce a fost apreciată

de către instanța de recurs în contextul în care a fost nesocotită și legea

materială incidentă în cauză. Așadar, acest aspect al considerentelor atrage

nelegalitatea hotărârii în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În schimb, critica

privitoare la faptul că, prin respingerea apelului Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, hotărârea instanței de apel conține

considerente contradictorii pentru că s-ar fi dispus și restituirea în natură a

terenului și obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la

măsuri reparatorii prin echivalent nu poate fi primită, SC C. Vaslui SA

nejustificând un interes procesual pentru a critica aspecte legate de

respingerea căii de atac formulate de o altă parte.

Față de cele ce

preced, fiind corectă soluția de respingere a contestației împotriva

dispoziției prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru întregul imobil situat în Vaslui, str. V. (actual A.), în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC C.

Vaslui SA va fi admis în sensul reținut prin dispozitiv, astfel încât va fi

menținută soluția pronunțată prin sentință;

de către Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui, prin care a

invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, în

forma inițială, nu este întemeiat.

Conform acestui text,

în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil

solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află

imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București. În termen de 30 de zile

primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să

comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

În cauză, însă, nu

s-a pus problema incidenței art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială,

dovadă fiind faptul că primarul a emis o dispoziție asupra notificării. Prin

urmare, primarul nu ar putea, în contestația celor care au depus notificarea,

să invoce faptul că nu era îndreptățit să acorde măsuri reparatorii.

Pe de altă parte, cei

care pot cere Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să se

pronunțe asupra notificării depuse sunt reclamanții, iar nu primarul.

de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este întemeiat.

Conform art. 23 din

Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot

fi depuse până la data soluționării notificării.

Împrejurarea că, așa

cum susține recurenta, reclamanții nu ar fi depus toate actele solicitate nu

justifică nesoluționarea notificării. Unitatea notificată trebuie să se

pronunțe în raport de dovezile prezentate.

Ca atare, criticile

formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de

fond apreciind în mod corect faptul că Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului este în culpă pentru nesoluționarea notificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC C. Vaslui SA împotriva Deciziei civile nr. 30/A din 27

februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței civile nr. 129 din 02 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția

civilă.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții B.M.S., S.T. și C.I.L. și de pârâții

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Unitatea

Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Obligă

recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6764,95

lei către recurenta-pârâtă SC C. Vaslui SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - NN