ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4778/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 30/A din 27 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții B.M.S., S.T., S.D.M. și C.L.I. împotriva Sentinței civile nr. 129 din 2 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Vaslui. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis contestația formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Vaslui, Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, prin Primar și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A anulat în parte Dispoziția nr. 490 din 12 noiembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Vaslui, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 4332,88 mp, identificat prin raportul de expertiză nr. 40 din 09 decembrie 2009, varianta a II-a, efectuat de expertul C.C., și delimitat în anexa nr. 9 la raport de punctele de contur 20, 11, 12, 13, 16, 15, 17, 18, 19, 20, raport ce face parte integrantă din hotărâre. A menținut în rest dispozițiile sentinței, cu privire la respingerea excepțiilor. A respins apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași sentințe. A obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 34.997 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin Decizia de casare nr. 7539 din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a îndrumat instanța de rejudecare să lămurească întinderea dreptului de proprietate, precum și dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, în vederea aplicării corecte a art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.

Curtea a constatat că art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, la data intrării în vigoare a legii, prevede că "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate". Ulterior, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit în urma republicării acestei legi art. 29 alin. (1), a fost modificat prin art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, având următorul conținut: "Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate". Acest din urmă text al articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma adoptată prin Legea nr. 247/2005, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 803 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, care a statuat că,

prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în reglementarea anterioară modificării survenite prin Legea nr. 247/2005, rezultă că obligația de a restitui în natură imobilele preluate abuziv intră și în sarcina societăților comerciale integral privatizate, cu condiția ca bunul imobil solicitat să fi fost preluat de stat fără titlu valabil.

Or, în speță, este evident că terenul în litigiu, revendicat de reclamanți, a fost preluat fără titlu valabil, avându-se în vedere că prin Sentințele irevocabile nr. 833 din 29 februarie 2008 și nr. 255 din 26 ianuarie 2009, pronunțate de Tribunalul Vaslui, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de donație, pentru lipsa cauzei datorate lipsei intenției de a gratifica în aceste acte cu titlu gratuit. În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, Curtea a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a suprafeței totale de 4332,88 mp.

Ca să ajungă la această concluzie, Curtea a avut în vedere că, potrivit procesului-verbal de impunere din anul 1952, autorii reclamanților aveau în proprietate suprafața de 4838 mp, situată pe str. V., din care, potrivit cărții de judecată civilă nr. 69 din 11 iunie 1952 a Judecătoriei Vaslui, s-a admis sesizarea secției financiar și s-a autorizat vânzarea terenului în suprafață de 630,97 mp pentru neplata impozitului, suprafață de teren care a fost restituită prin Sentința civilă nr. 1427 din 09 decembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. 1510/2002, reținându-se preluarea abuzivă a acestui teren.

Pe lângă suprafața de 4838 mp din str. V., așa cum rezultă din procesul-verbal de impunere nr. 52 din 29 iulie 1945, autorii reclamanților au deținut în proprietate și suprafața de 703 mp situată pe str. V. Din însumarea suprafeței de teren aflate la nr. 19 (4838 mp) cu cea de la nr. administrativ 12 (703 mp) rezultă că autorii reclamanților aveau o suprafață totală de teren de 5541 mp. Raționând altfel, dacă în anul 1952, prin cartea civilă nr. 69 din 11 iunie 1952, a fost preluată abuziv suprafața de 630,97 mp, restituită în anul 2002, nu ar fi fost posibil ca, în anii 1963 și 1973, prin contractele de donație nr. 87/1963 și nr. 1558/1973, autorii reclamanților să fi donat statului suprafața totală de 4332,88 mp, a cărei restituire se solicită în această cauză.

Având în vedere limitele cererii de apel, consacrate de regula tantum devolutum quantum apellatum, în sensul că prin cererea de apel reclamanții nu au criticat amplasamentul terenului în litigiu stabilit de expertiza topografică efectuată în primă instanță, ci doar întinderea suprafeței lui, dar ținând cont și de limitele deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea a înlăturat expertizele în construcții și topografică, efectuate în apel, pe de o parte, că acestea sunt inutile cauzei, iar pe de altă parte, pentru că expertiza topografică este eronată în privința amplasamentului terenului și în privința calculului suprafeței de restituit (4335,88 mp în loc de 4332,88 mp cât a fost donată), în care este inclusă și suprafața de 56,88 mp retrocedată unei alte persoane.

Prin urmare, Curtea a omologat varianta a II-a din raportul de expertiză nr. 40 din 09 decembrie 2009, efectuat de expertul C.C. în primă instanță. 2. Recursurile 2.1. Motive Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.M.S., S.T. și C.I.L. precum și pârâții SC C. Vaslui SA, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui. Critica formulată de reclamanți este limitată la faptul că instanța a procedat în mod eronat la compensarea cheltuielilor de judecată plătite pentru expertizele înlăturate. Instanța nu putea dispune compensarea onorariilor de expert, obligația suportării acestora revenind în mod integral părții care a căzut în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Aceste probe nu au fost realizate în susținerea apelului reclamanților, astfel încât pârâta SC C. Vaslui SA trebuia să suporte integral plata onorariilor de expertiză pentru că a căzut în pretenții. Recursul declarat de către pârâta SC C. Vaslui SA vizează următoarele aspecte: Instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. pentru că nu putea să înlăture expertizele efectuate în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare, cu motivarea că sunt inutile cauzei, și a omologat greșit varianta II din raportul de expertiză efectuat la 9 decembrie 2009, în primă instanță. Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii în raport cu probatoriul administrat în cauză, precum și motive contradictorii pentru că, pe de o parte se admite restituirea în natură a terenului în contradictoriu cu SC C. Vaslui SA, iar pe de altă parte se admit și despăgubiri prin echivalent în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Or, prin respingerea apelului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a rămas valabilă și obligarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata de despăgubiri pentru teren. Instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 10 din Legea nr. 10/2001, construcțiile edificate pe terenul din speță fiind edificate legal, în baza unei autorizații de construire. Aceste construcții nu se încadrează în categoria unor construcții ușoare sau demontabile, fapt atestat de către expert. Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui a motivat nelegalitatea deciziei din apel prin aceea că, în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, numai în cazul necunoașterii persoanei juridice deținătoare a imobilului notificarea trebuia adresată primarului.

Or, în cauză, reclamanții cunoșteau deținătoarea imobilului, astfel încât notificarea trebuia adresată instituției publice care a efectuat privatizarea SC C. Vaslui SA. Reclamanții au în lucru la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului o notificare care privește acordarea de despăgubiri pentru terenul ce face obiectul judecății. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a criticat decizia dată de instanța de apel arătând că nu a emis decizie motivată pentru că reclamanții nu au depus suficiente documente pentru completarea dosarului administrativ format în baza notificării. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și-a respectat toate obligațiile legale și a depus diligențele în limitele legii în vederea informării, clarificării și soluționării notificării reclamanților.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate soluționa numai notificările care sunt însoțite de documentația completă. 2.2. Analiza recursurilor 1. Recursul declarat de către reclamanți nu este întemeiat, și va fi respins pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 7539 din 26 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea de dovezi în vederea stabilirii pe deplin a situației de fapt cu privire la modul de preluare a terenului în litigiu și la întinderea dreptului de proprietate. Deși la termenul din 15 februarie 2012, după casarea cu trimitere spre rejudecare, reprezentanții reclamanților și ai SC C. Vaslui SA au arătat că nu mai au alte probe de administrat, instanța, în respectarea cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., a pus în vedere părților necesitatea suplimentării probei cu înscrisuri referitoare la modul de preluare de către stat și la întinderea dreptului de proprietate asupra terenului, urmând ca, în raport de aceste înscrisuri să se stabilească necesitatea administrării probei cu expertiză. Expertiza a fost dispusă la termenul din 7 martie 2012, reprezentantul reclamanților învederând doar faptul că nu se mai impune măsurarea terenului. A fost de acord, însă, ca expertul să determine felul construcțiilor, respectiv dacă acestea sunt construcții ușoare sau demontabile, dacă sunt sau nu autorizate. Instanța, în raport de considerentele deciziei de casare, de probatoriile administrate până la termenul din 7 martie 2012, precum și în raport de atitudinea procesuală a părților a dispus efectuarea unei expertize care profita soluționării procesului.

Drept urmare, în mod corect, în condițiile art. 171 1 C. proc. civ., a obligat la plata onorariului de expertiză atât pe reclamanți, cât și intimata SC C. Vaslui SA. Împrejurarea că, ulterior, instanța la care s-a strămutat judecata cauzei a statuat că probatoriul dispus a fost inutil - apreciere pe care nu o putea face la momentul aprecierii probelor -, și a înlăturat expertiza în construcții și expertiza topografică, nu înseamnă că nu putea fi făcută aplicarea art. 276 C. proc. civ. în privința onorariilor de expertiză plătite în condițiile sus-menționate. Ca atare, criticile formulate de către reclamanți nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 276 C. proc.

civ. 2. Cât privește recursul declarat de către pârâta SC C. Vaslui SA sunt de reținut următoarele aspecte: Prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a impus ca instanța de trimitere să determine în ce măsură terenul a fost preluat cu sau fără titlu, iar dacă va constata că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, pentru aplicarea corectă a legii să aibă în vedere faptul că art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma sa inițială a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale. Față de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, declarată neconstituțională, obligația de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, revine acestora.

În cauză, prin hotărâri definitive s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de donație către stat a terenului în litigiu. Prin urmare, preluarea terenului s-a făcut fără titlu. Totuși, în speță, pentru a determina felul restituirii, în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent, trebuia să se țină cont nu numai de dispozițiile art. 29, ci și de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001. Or, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Prin raportul de expertiză depus la 21 mai 2012 s-a concluzionat în sensul că, pe terenul în litigiu nu sunt amplasate construcții ușoare sau demontabile; construcțiile amplasate pe terenul în litigiu sunt construcții autorizate înainte de 1 ianuarie 1990; toate construcțiile sunt finalizate și sunt construcții cu caracter necesar obiectului de activitate al societății. Drept urmare, considerând că terenul poate fi restituit în natură, și înlăturând raportul de expertiză cu motivarea că administrarea probei este inutilă cauzei, în condițiile în care această cerință de admisibilitate a probei putea fi apreciată numai la momentul încuviințării probei, instanța de apel a nesocotit prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate sub acest aspect întrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În egală măsură, considerentul din decizia dată în apel prin care au fost înlăturate probele, cu motivarea că au fost inutile cauzei, are valoarea actului îndeplinit cu neobservarea formelor legale, respectiv al condiției de admisibilitate a probei care se verifică la momentul încuviințării probei. Prin înlăturarea, în aceste condiții, a dovezilor administrate, în raport de utilitatea demonstrată a dovezilor, s-a produs SC C. Vaslui SA o vătămare procesuală ce a fost apreciată de către instanța de recurs în contextul în care a fost nesocotită și legea materială incidentă în cauză. Așadar, acest aspect al considerentelor atrage nelegalitatea hotărârii în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. În schimb, critica privitoare la faptul că, prin respingerea apelului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, hotărârea instanței de apel conține considerente contradictorii pentru că s-ar fi dispus și restituirea în natură a terenului și obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la măsuri reparatorii prin echivalent nu poate fi primită, SC C. Vaslui SA nejustificând un interes procesual pentru a critica aspecte legate de respingerea căii de atac formulate de o altă parte. Față de cele ce preced, fiind corectă soluția de respingere a contestației împotriva dispoziției prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil situat în Vaslui, str. V. (actual A.), în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., recursul declarat de pârâta SC C. Vaslui SA va fi admis în sensul reținut prin dispozitiv, astfel încât va fi menținută soluția pronunțată prin sentință; 3. Recursul declarat de către Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui, prin care a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, nu este întemeiat. Conform acestui text, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București. În termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

În cauză, însă, nu s-a pus problema incidenței art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, dovadă fiind faptul că primarul a emis o dispoziție asupra notificării. Prin urmare, primarul nu ar putea, în contestația celor care au depus notificarea, să invoce faptul că nu era îndreptățit să acorde măsuri reparatorii. Pe de altă parte, cei care pot cere Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să se pronunțe asupra notificării depuse sunt reclamanții, iar nu primarul. 4. Recursul declarat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este întemeiat.

Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Împrejurarea că, așa cum susține recurenta, reclamanții nu ar fi depus toate actele solicitate nu justifică nesoluționarea notificării. Unitatea notificată trebuie să se pronunțe în raport de dovezile prezentate. Ca atare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanțele de fond apreciind în mod corect faptul că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este în culpă pentru nesoluționarea notificării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C. Vaslui SA împotriva Deciziei civile nr. 30/A din 27 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 129 din 02 februarie 2010 a Tribunalului Vaslui, secția civilă. Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B.M.S., S.T. și C.I.L. și de pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Vaslui împotriva aceleiași decizii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Obligă recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6764,95 lei către recurenta-pârâtă SC C. Vaslui SA.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - NN