ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7813/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7813/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele Prin acțiunea înregistrată la nr. 3768/89/2007 Ț.Ș. a solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Vaslui anularea dispoziției nr. 901 din 19 octombrie 2007 emisă de primar susținând că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a celor două construcții și a terenului de 5000 mp – situate în Municipiul Vaslui preluate de Statul Român - în mod abuziv. Prin sentința nr. 964 din 22 septembrie 2008 Tribunalul Vaslui a admis contestația formulată de Ț.Ș. împotriva dispoziției nr. 901/19 octombrie 2007 emisă de primarul Municipiului Vaslui pe care a modificat-o dispunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren în suprafață de 3423 mp din Municipiul Vaslui.
Prin aceeași sentință pârâtul, primarul Municipiului Vaslui a fost obligat să plătească reclamantului Ț.Ș. suma de 800 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 8 din 16 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Vaslui sub aspectul cheltuielilor de judecată, reținând că primarul, urmare admiterii acțiunii contestatorului Ț.Ș., s-a aflat în culpa procesuală și că prin urmare Tribunalul Vaslui a procedat la corecta aplicare a dispozițiunilor art. 274 C. proc. civ. În recursul declarat și motivat în drept dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primarul Municipiului Vaslui critică decizia pronunțată în apel – prin aceea că în mod greșit i-a fost respins apelul motivat de faptul ca fiind de bună credință și în acord cu solicitarea reclamantului intimat nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiunilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pentru care cade în pretenții va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speță, prin dispoziția contestată nr. 901 din 9 octombrie 2007 Municipiul Vaslui prin primar, a respins notificarea nr. 13239 din 20 iunie 2001 formulată de Ț.Ș., dispunând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Prin sentința nr. 964 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui – Primarul Municipiului Vaslui a căzut în pretenții de vreme ce – admițându-se contestația lui Ț.Ș. – dispoziția nr. 901 din 19 octombrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Vaslui a fost modificată, dispunându-se acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru diferența de 3423 mp teren.
Recurentul prin poziția adoptată de-a lungul soluționării cauzei la fond, care în permanență a absentat de la proces, și nu a depus întâmpinare – nu a demonstrat bună credință, așa cum afirma în motivarea recursului și nu a probat recunoașterea pretențiilor contestatorului – pentru a beneficia de facilitățile conferite de art. 275 C. proc. civ. în legătură cu cheltuielile de judecată. În consecință, Tribunalul Vaslui a procedat la o corectă aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce îl privește pe recurentul – Primarul Municipiului Vaslui, considerent pentru care în cauză urmează a se face aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Vaslui împotriva Deciziei nr. 8 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.