Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă

Decizia nr. 7176/2007 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 80/2006 a Tribunalului Vaslui

Asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 80 din 31 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost admisă contestația formulată de contestatorul N.C. împotriva dispoziției nr. 148 din 2 martie 2005, emisă de primarul municipiului Vaslui, care a fost modificată, în tot, în sensul că a fost stabilită valoarea echivalentă a imobilului expropriat, care a fost proprietatea contestatorului, situat în Vaslui, la suma de 405.817.000 lei (40.581,7 RON), că acestuia i se cuvin despăgubiri, în limita sumei menționate, ce vor fi acordate conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 650 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs primarul și Primăria municipiului Vaslui, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că, în mod nejustificat a fost obligat să-i plătească reclamantului cheltuielile de judecată suportate de acesta la instanța de fond. Recursul este nefondat. Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Or, pârâtul a căzut în pretenții, întrucât a fost admisă contestația formulată împotriva dispoziției pe care a emis-o, chiar dacă instanța de apel a modificat parțial sentința tribunalului, numai în ceea ce privește modalitatea acordării despăgubirilor.

În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Irevocabilă.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.