ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4667/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții Unitatea Administrativ

Teritorială – Municipiul Vaslui, Consiliul Local Vaslui și Primarul Municipiului

Vaslui, au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC C.V.S. SA Vaslui, prin lichidator

judiciar G.C. SPRL și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să se constate

nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2009,

emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în beneficiul SC C.V.S.

SA.

La termenul de judecată

de la data de 09 august 2010, pârâta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C.

SPRL a invocat excepția de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Local nr. 134

din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul Local al

Municipiului Vaslui, cu precizarea că instanța competentă teritorial să soluționeze

excepția de nelegalitate este Tribunalul Neamț.

Prin încheierea de la

data de 09 august 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal a dispus sesizarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanță în materia contenciosului

administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a hotărârilor Consiliului

Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul

Local al Municipiului Vaslui și a suspendat cauza pâna la soluționarea irevocabilă

a excepției ridicate.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a considerat că raportat la cererea formulată de pârâta SC

C.V.S. SA, prin lichidatorul judiciar G.C. SPRL se impune verificarea legalității

actelor administrative cu caracter individual, prin care reclamanții au inclus în

domeniul privat al Municipiului Vaslui terenul în suprafață de 79.390,93 m.p. aferent

bazei de recepție, bun aflat în patrimoniul SC C.V.S. SA.

Împotriva sus-menționatei

încheieri a declarat recurs reclamanta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C.

SPRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9) și art. 304

1

C. proc. civ.

Reclamanta a susținut,

în esență, că instanța de fond a interpretat eronat prevederile legale privind competența

instanței din punct de vedere teritorial în soluționarea excepției de nelegalitate

reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

În acest sens, a arătat

că partea care invocă excepția de nelegalitate capătă calitatea de reclamant, iar,

potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său (…)”, solicitare pe care a adresat-o în mod expres atât în

scris, cât și oral în fața primei instanțe, dar în mod nejustificat nu a fost luată

în considerare.

La termenul de judecată

al recursului, Înalta Curte a invocat, din oficiu, și a pus în dezbaterea părților

excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată, susținerile părților fiind consemnate în practicaua

prezentei decizii.

Examinând cu prioritate,

în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta

Curte constată că este întemeiată.

Prin încheierea de la

data de 09 august 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a dispus sesizarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanță în materia contenciosului

administrativ, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a hotărârilor Consiliului

Local nr. 134 din 28 noiembrie 2007 și nr. 32 din 25 februarie 2009 emise de Consiliul

Local al Municipiului Vaslui și a suspendat cauza pâna la soluționarea irevocabilă

a excepției ridicate.

În dispozitivul încheierii

a fost făcută mențiunea „Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”,

iar reclamanta SC C.V.S. SA, prin lichidator judiciar G.C. SPRL a promovat recurs

împotriva acestei încheieri.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, „(...) Încheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată

odată cu fondul.”

Prin dispozițiile legale

menționate, legiuitorul a recunoscut posibilitatea exercitării căii de atac, odată

cu fondul, numai împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare.

Inadmisibilitatea exercitării

vreunei căi de atac împotriva încheierii de sesizare a instanței competente cu soluționarea

excepției de nelegalitate este expres reglementată de textul de lege anterior individualizat,

de la care nu se poate deroga.

Chiar dacă în dispozitivul

încheierii recurate, judecătorul fondului a menționat că încheierea se poate ataca

cu recurs, această cale de atac este inadmisibilă.

Recunoașterea unor căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a

principiului legalității în fața legii și autorităților.

Apreciind ca fiind întemeiată

excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte va respinge recursul declarat

ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 137

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC C.V.S. SA prin lichidator judiciar G.C. SPRL împotriva încheierii din 09

august 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2010.