ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 30.04.2015, emis de această autoritate.

SC B. SRL a depus la dosar cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului A., prin care s-a solicitat admiterea intervenției în interes alăturat și admiterea cererii reclamantului de anulare a raportului de evaluare întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată în interesul reclamantului, prin încheierea din data de, Curtea a respins cererea de intervenție accesorie formulată de SC B. SRL, ca inadmisibilă, constatând că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune admiterea acesteia.

Astfel, s-a reținut că intervenienta nu a justificat interesul de a interveni în proces; intervenienta nu a arătat care ar putea fi consecințele negative ce se pot ivi în ceea ce o privește prin neparticiparea sa la procesul declanșat de reclamant.

Împotriva încheierii din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs SC B. SRL susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia.

În esență, în motivarea căii de atac, se susține că în mod netemeinic s-a reținut de instanța de fond că actul atacat ar fi un act de control personal, dimpotrivă actul atacat este al unei autorități publice.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

Combătând criticile recurentei, în esență, s-a susținut că în ceea ce privește cererea de intervenție formulată, aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 63 din Noul C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă, obiectul cauzei îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A. pentru anularea Raportului de evaluare nr. x din 30.04.2015, raport prin care ANI a constatat încălcarea legislației în materia conflictului de interese prevăzut de art. 75 lit. a) și c) din Legea nr. 393/2004.

Se reține că, reclamantul A., în calitate de viceprimar a participat cu bună știință la ședința extraordinară a Consiliului Local din data de 24.06.2011 în urma căreia s-a aprobat încheierea actului adițional din 29.04.2011 aferent contractului de locațiune nr. x din 21.04.2006, act prin care se suspenda contractul de locațiune pe perioada implementării și monitorizării unor lucrări de investiții la Căminul Cultural Odoreu, urmând ca perioada suspendării să se adauge duratei inițiale a contractului.

SC B. SRL a formulat o cerere de intervenție accesorie în temeiul art. 61 alin. (1) și (3) din Noul C. proc. civ., care a fost respinsă de Curtea de apel prin încheierea din 22.05.2014, ca inadmisibilă, reținându-se în esență că aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi admisă în principiu.

Deci, în cauza de față, este vorba de o cerere de intervenție accesorie formulată de o persoană juridică străină de raportul juridic dedus judecății, astfel încât, în privința cererii de intervenție rămân aplicabile exclusiv dispozițiile art. 61 și urm. din Noul C. proc. civ.

De altfel, intervenienta nu are niciun interes în prezenta cauză, întrucât actul contestat nu îl privește; raportul juridic de drept administrativ dedus judecății îl privește strict pe reclamant, intervenienta neavând nicio legătură cu actul administrativ contestat de reclamant. Faptul că este parte în contractul de locațiune ce a generat starea de conflict nu prezintă relevanță, legătura cu actul administrativ fiind una pur contextuală nu strâns legată, cum prevede art. 62 alin. (2) din C. proc. civ.

Celelalte critici se subsumează afirmației că instanța de fond a ignorat interesul pe care SC B. SRL îl are în susținerea apărării reclamantului care a formulat cerere de anulare a Raportului ANI menționat prin care s-a constatat încălcarea legislației în materia conflictului de interese prevăzut de art. 75 lit. a) și c) din Legea nr. 393/2004, critici care sunt, de asemenea, nefondate.

În raport cu obiectul litigiului și cu calitatea reclamantului, societatea comercială nu poate justifica un interes legal în anularea unui act administrativ, respectiv Raportul de evaluare al ANI, care, ca orice act administrativ se bucură, până la proba contrarie, de o puternică prezumție de legalitate și veridicitate, fiind presupus a fi adoptat/emis/întocmit pe baza legii și pentru aplicarea în concret a legii.

De altfel, în mod corect instanța de fond a reținut că intervenienta nu a menționat sau dovedit în ce constau consecințele negative care ar putea părea în ceea ce o privește, prin neparticiparea sa la procesul declanșat de reclamantul A. în contradictoriu cu ANI, fapt nedovedit nici în recurs.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte reține ca fiind legală și temeinică hotărârea recurată, recursul fiind nefondat, urmând să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B. SRL împotriva încheierii din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2016.

Procesat de ED