ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2019

Ședința publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 9 martie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând instanței să dispună anularea raportului de evaluare întocmit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 132/CA/2016 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 132/CA/2016 din 21 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că a contestat raportul de evaluare și sub aspect procedural, iar instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la aceste aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, recurenta a arătat că a atacat raportul de evaluare cu privire la faptul că pârâta a procedat la evaluarea unor fapte din 2008-2011, pe baza unui act normativ intrat în vigoare la 5 septembrie 2010 și a realizat o interpretare a dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

În opinia recurentei, actul atacat a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale prin eludarea principiului constituțional al neretroactivității legii și extinderea sferei de aplicare a unor acte normative la categorii cărora nu le sunt adresate. Raportat chiar la prevederile art. 34 din Legea nr. 176/2010, rezultă cu claritate că legiuitorul se raportează la momentul intrării în vigoare a acestei legi ca la un moment de referință, în care regimul juridic modificându-se prin abrogarea parțială și amendarea Legii nr. 144/2007, este necesar a se preciza ce anume rămâne în vigoare din toată procedura derulată anterior în activitatea de evaluare. Cum în cazul său nu s-a derulat nici o verificare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, iar evaluarea efectuată în anul 2016 s-a întemeiat pe prevederile art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, vizând un raport juridic născut anterior intrării sale în vigoare, rezultă că nu sunt opozabile prevederile legale invocate stării de fapt controlate.

Totodată, raportul de evaluare a fost atacat și raportat la prevederile art. 17 alin. (4) din Lg. 176/2010 solicitând instanței să constate nulitatea raportului atacat raportat la faptul că nu este menționată data întocmirii acestuia. Iar sub un ultim aspect, raportul de evaluare a fost contestat și sub aspectul lipsei de motivare pentru care se impune de asemenea anularea acestuia.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzeu, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că soluția pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității este legală, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 176/2010 și la jurisprudența constantă a Înaltei Curți, în materia dedusă judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Analizând sentința atacată în raport de criticile aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., față de prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea hotărârii recurate.

Instanța de fond a fost învestită cu acțiunea în anulare a Raportului de evaluare nr. x/10.02.2016 emis de către Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010.

Prin acest raport de evaluare s-a dispus comunicarea raportului in cauza persoanei evaluate, precum si sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către A. a infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității prevăzute de art. 12 lit. b).) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și a infracțiunilor de conflict de interese, conform art. 301 alin. (1) din C. pen. al României.

Contrar celor susținute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocate de aceasta.

Potrivit art. 22 - (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Susținerile recurentei nu pot fi primite pentru că așa cum a arătat și instanța de fond, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existența unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate - ci pârâta a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității prevăzute de art. 12 lit. b).) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și a infracțiunilor de conflict de interese, conform art. 301 alin. (1) din C. pen. al României.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 "Dacă în urma comparării datelor din declarații, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferență vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă, acesta procedează după cum urmează:

c) suspendă verificarea și sesizează organele de urmărire penală, în situația în care se constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte penale.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 144/2007 "Agenția exercită următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității, imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală"

De asemenea, potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 "Agenția sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluționarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripție a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenție. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligațiilor fiscale, potrivit legii.."

Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de natură administrativă și nu la cel de natură penală, chiar dacă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

În condițiile în care raportul de evaluare conține dispoziția de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor săvârșirii unor infracțiunii, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, competență pe care instanța de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese și a altor infracțiuni conexe este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv de C. proc. pen.

Inadmisibilitatea se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 - întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 132/CA/2016 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.