ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2020

Ședința publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 19 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 31.08.2016, întocmit de pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 89 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 89 din 26 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că sentința atacată este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, precum și a dispozițiilor art. 57 și art. 65 din Legea nr. 215/2001.

Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, interpretarea acestui text de lege fiind făcută în sens strict literal, iar nu prin raportare la scopul legii, și anume acela de asigurare a transparenței în exercitarea demnității publice, de prevenire și sancționare a corupției.

În raport de textele de lege anterior menționate, a susținut recurentul că, având în vedere funcția de viceprimar pe care o deținea, prima instanță trebuia să determine ce atribuții i-au fost delegate de către primar, dacă aceste atribuții, prin specificul lor, puteau să conducă sau au condus la emiterea unor acte administrative, la întocmirea de acte juridice sau îndeplinirea unor operațiuni cu caracter administrativ sau civil care să creeze sau să genereze un interes personal de natură patrimonială în beneficiul B. S.R.L. A arătat reclamantul că, exercitând dreptul de vot în consiliul local, nu a participat la deliberarea și adoptarea vreunui act administrativ care să asigure un beneficiu societății la care era administrator.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 octombrie 2017, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate sub nr. x/31.08.2016, s-a constatat că, în perioada 29.06.2012 - 03.12.2015, recurentul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de viceprimar al comunei Berveni, județul Satu Mare, cât și pe aceea de administrator al B. S.R.L., fiind astfel încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 (în forma în vigoare în perioada supusă evaluării, precum și la data întocmirii raportului de evaluare), potrivit cărora:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;"

Situația de fapt privitoare la deținerea concomitentă a celor două calități nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în fața instanței de fond și nici în cuprinsul cererii de recurs, criticile formulate în fața instanței de control judiciar fiind circumscrise interpretării eronate, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 57 și art. 65 din Legea nr. 215/2001, precum și a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, întrucât aceste texte de lege reglementează conflictul de interese și nu starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare contestat în cauză, a cărei analiză face obiectul instanței de contencios administrativ. Deși legiferate prin același act normativ, conflictele de interese și incompatibilitățile reprezintă instituții cu regim juridic și reglementare distincte, a căror incidență este atrasă în cazuri și situații diferite. Astfel, conflictul de interese este definit ca situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative, pe când incompatibilitatea reprezintă deținerea simultană a două sau mai multe calități ori funcții, din cele pe care legiuitorul le-a apreciat a nu fi reciproc compatibile, în scopul protejării funcției sau demnității publice.

Așadar, dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, invocate prin cererea de recurs, pretins a fi greșit aplicate de instanța de fond, sunt străine de actul administrativ ce face obiectul cererii, legalitatea raportului de evaluare fiind examinată prin raportare la dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, text de lege avut în vedere de inspectorii de integritate în stabilirea încălcării de către reclamant a regimului interdicțiilor și incompatibilităților prevăzut de Legea nr. 161/2003.

Pe cale de consecință, rezultă că susținerile recurentului-reclamant privitoare la delegarea atribuțiilor de către primar, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 215/2001, precum și la inexistența unui beneficiu creat societății comerciale la care acesta a deținut funcția de administrator nu prezintă relevanță în ceea ce privește regimul incompatibilităților. Existența stării de incompatibilitate intervine prin deținerea concomitentă a calităților de viceprimar și administrator al unei societăți comerciale, fără a fi condiționată de inițierea/deliberarea/adoptarea de către reclamant, în calitate de ales local, a vreunui act administrativ care să asigure un beneficiu societății la care este administrator și independent de orice atribuții pe care le-a primit, prin delegare, din partea primarului unității administrativ teritoriale.

În consecință, simpla deținere simultană a celor două calități este o condiție atât esențială, cât și suficientă, pentru constatarea existenței stării de incompatibilitate, iar eventualele acțiuni sau activități ale reclamantului, care au produs sau ar fi putut produce urmările invocate de acesta, nu privesc starea de incompatibilitate, ci, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, s-ar circumscrie unui eventual conflict de interese, care, însă, nu face obiectul prezentului litigiu.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată și critica privind interpretarea, într-o manieră excesiv formalistă, a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, constatând că instanța de fond a aplicat în mod corespunzător aceste prevederi legale la situația relevată în speță, iar interpretarea textului normativ corespunde atât sensului său literal, cât și scopului urmărit de legiuitor la edictarea normei.

Este reală susținerea reclamantului din cererea de recurs, în sensul că scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea stărilor de incompatibilitate, este acelea de a asigura transparența în exercitarea funcției și de a preveni corupția, însă acest scop este urmărit și respectat întocmai prin sancționarea deținerii concomitente a funcției de viceprimar și a celei de administrator al unei societăți comerciale, fără stipularea vreunei condiții suplimentare legate de producerea unor consecințe patrimoniale în beneficiul reclamantului sau al B. S.R.L.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 89 din 26 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.