ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1520/2020

Ședința publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 07 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016, întocmit de pârâtă.

1.2. Prin încheierea din 05 mai 2017, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, în ceea ce privește contestarea pct. 3 din raportul de evaluare.

Prin sentința civilă nr. 216 din 12 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 216 din 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurentul arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile situației juridice din speța respectiv art. 79 alin. (1) lit. c) raportat la art. 70 si art. 71 din Legea 161/2003 întrucât, aplicarea acestora trebuia făcută raportat la alte dispoziții legale complementare și care interesează în speță, respectiv O.U.G. nr. 34/2006, Ordinul nr. 1209/2011, Ordinul nr. 522/2003, Hot. 355/2007, Legea contabilității nr. 82/1991, Legea finanțelor publice nr. 500/2002, precum si toate celelalte acte normative de care s-a făcut vorbire în susținerea contestației.

În acest sens, o primă critică vizează faptul că nu s-a analizat ansamblul relațiilor si atribuțiilor sale de serviciu, ci hotărârea s-a pronunțat limitându-se la analiza unor acte juridice terțe, respectiv Contractul de mandat pentru intermedierea asigurărilor nr. 443/06.05.2010 si Contractul de management nr. x/18.05.20111, încheiate între B. S.A. și Societatea C. Agent de Asigurări S.R.L.

Deși faptele ce îi sunt imputate de către ANI se refereau la presupuse nerespectari ale dispozițiilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond nu a analizat raporturile sale legale față de modalitatea și atribuțiile încheierii polițelor de asigurare, ci s-a rezumat să facă vorbire despre raporturile contractuale ale soției D. cu B. S.A.

În opinia recurentului, instanța de fond a schimbat în mod nelegal obiectul judecății, pronunțând soluția strict din perspectiva unor presupuse venituri din muncă și comerciale obținute de sotia sa, în calitate de asociat și administrator al Societății C. Agent de Asigurare S.R.L., de la B. S.A.

Faptul că Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. a obținut venituri din activitatea prestata către B. S.A. nu poate duce la concluzia că se probează existența conflictului de interese în persoana sa.

Scopul oricărui agent economic este să-și deruleze activitatea ce constituie obiectul de activitate și să obțină venituri. Nu poate fi imputată obținerea de venituri de către un agent economic.

În speță, nu s-a probat ca veniturile obținute de Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. din raporturile contractuale cu B. S.A. aveau legătura cu polițele încheiate de DSVSA Sălaj cu Societatea B. S.A.

Faptul ca D. era unul dintre asociații Societății C. Agent de Asigurări S.R.L. nu presupune automat că toate veniturile societății au fost beneficii nete ale asociatului.

Or, concluzia indirectă pe care instanța o trage precum că soția sa, D., ar fi obținut sumele care au fost plătite către Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. de către B. S.A. nu este susținută nici cu probe, nici din punct de vedere al regulilor de funcționare a societăților comerciale.

Față de toate acestea, recurentul consideră că instanța nu a analizat dacă, raportat la faptele ce îi sunt imputate, sunt îndeplinite condițiile legale pentru a exista conflictul de interese.

Astfel, recurentul arată că, prin Raportul de Evaluare a Conflictului de Interese nr. x, Agenția Naționala de Integritate a constatat că ar fi fost identificate elemente în sensul unui conflict de interese constând in aceea că, în calitate de director executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Sălaj:

- ar fi încheiat 51 de polițe de asigurare atât cu B. S.A., la care soția sa, D., are calitatea de director de sucursala, cât si cu reprezentantul Societății B. S.A., Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L., la care soția sa are calitatea de asociat și administrator în perioada 06.05.2010 - 30.07.2013 și ar fi semnat documentele care au stat la baza încheierii acestora, în temeiul cărora Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Sălaj a achitat suma totala de 143.773 iei către B. S.A. și Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L., încălcându-se dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

- ar fi participat la luarea unor decizii (încheierea a 48 de polițe de asigurare atât cu B. S.A., la care soția sa, D., are calitatea de director de sucursală, cât și cu reprezentantul Societății B. S.A., Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L., la care soția sa are calitatea de asociat și administrator, în perioada 06.05.2010 - 30.-7.2013).

- ar fi îndeplinit acte prin care s-au realizat foloase patrimoniale pentru soția sa (încasarea sumei de 124.140 RON), ceea ce a condus la creșterea cifrei de afaceri și a profitului Societății B. S.A. și Societății C. Agent de Asigurare S.R.L., ceea ce ar constitui infracțiunea de conflict de interese, prevăzuta de art. 301 alin. (1) C. pen.

Pornind de la prevederile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/2003, recurentul arată că, în calitate de directorul executiv, nu a luat el decizia de a încheia acele polițe de asigurare, așa cum învederează Agenția Naționala de Integritate, întrucât directorul executiv este ordonator terțiar de credite și gestionează bugetul anual de venituri și cheltuieli al DSVSA, iar decizia acestuia este rezultatul final a unui mecanism de verificare a legalității plăților în baza unor proceduri și numai atunci când există buget, atât din subvenții de la stat, cât și din veniturii proprii și sunt urmarea desfășurării unei proceduri de achiziție publica conform O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce privește achizițiile publice, susține că directorul executiv nu are responsabilitate directă în promovarea și desfășurarea lor, acestea făcându-se de structuri specializate din cadrul DSVSA, în baza unui plan anual al achizițiilor publice și în baza existenței unui buget de angajament sau buget alocat în acest sens. Arată că toate achizițiile au respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006, iar pentru fiecare categorie de asigurare încheiată, s-a emis o Notă justificativă din care reies, atât interesul instituției (DSVSA Sălaj) pentru a încheia asigurarea, cât si oportunitatea financiara a încheierii acestei asigurări și respectarea criteriilor prevăzute de lege (pentru modalitatea respectivă de achiziție) pentru angajarea unei cheltuieli publice.

Polițele de asigurări s-au încheiat în vedere urmăriri unui interes public al instituției, ceea ce scoate actele ordonanțate de recurent din sfera urmăririi unui interes personal. Interesul public, în speța de față, a depășit spectrul pericolului potențial și s-a concretizat în daune pe care bunurile instituției le-a suferit și care, în lipsa polițelor, ar fi generat costuri instituției.

Recurentul mai arată că plata contravalorii polițelor de asigurare a respectat toate etapele de verificare conform prevederilor legale și nu s-a ordonanțat nici o plata fără viza CFP, BUN DE PLATA, semnătura șefului serviciului economic și responsabil contabilitate.

De asemenea, mai susține că B. S.A., dat fiind anvergura și competitivitatea prețurilor, era prezentă în ofertele făcute la toate instituțiile publice din județul Sălaj.

Mai menționează că DSVSA Sălaj a încheiat polițe de asigurare tot cu B. S.A. și în perioada în care nu el se afla la conducerea Direcției, ceea ce denotă că singurul criteriu avut în vedere pentru opțiunea pentru oferta B. era dat de oportunitatea financiară și de risc consacrată la nivelul acestei societăți de asigurări.

O altă critică vizează faptul că polițele de asigurarea nu au fost încheiate de DSVSA Salaj cu Societății C. Agent de Asigurare S.R.L., sens în care arată că DSVSA Salaj nu a efectuat nicio plată în contul acestei societăți, întrucât aceasta nu a intermediat niciun contract de asigurare cu DSVSA Salaj și nu a emis nicio factura către aceasta instituție.

Motivarea instanței de fond nu dovedește legătura de cauzalitate între cele 51 de polițe încheiate de DSVSA Sălaj cu B. S.A. și obținerea de venituri de către soția sa, D., în calitate de asociat al Societății C. Agent de Asigurare S.R.L.precum si director al sucursalei Societății B. S.A. Zalău.

Dacă B. S.A. avea o politică de retribuire a angajaților în funcție de numărul de polițe încheiate, o face pe spezele acesteia și nu pe spezele DSVSA Sălaj.

Mai mult decât atât, sumele pe care ANI le avansează și care au fost reținute și de instanța de fond ca încasate de Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. (suma de 244.719,07 RON în temeiul contractului de mandate pentru intermedierea asigurărilor nr. 443/06.05.2010 și suma de 240.048,29 RON în temeiul Contractului de Management nr. x/18.05.2011) reprezintă în mare parte bani pentru combustibil încasați de la B. S.R.L., care nu se confundă cu B. S.R.L., emitentul polițelor.

În concluzie, în opinia recurentului, nu există relație cauza-efect pentru presupusa relație de semnare polițe de către DSVSA Sălaj si generare venituri de către B. S.A. către D., fiind vorba de 2 tipuri de relații ce fac parte dintr-un alt registru si răspund unor mecanisme și raționamente diferite.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05 ianuarie 2018, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Se arată astfel că, în urma evaluării efectuate în lucrarea nr. 10766/S/II/14.03.2014 privind pe A., director executiv în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălajau fost identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese, întrucât, având un interes personal de natură patrimonială, a încheiat 51 polițe de asigurare atât cu B. S.A. (la care soția sa deține funcția de director sucursală) cât și prin reprezentant B. - S.C. C. Agent de Asigurare S.R.L. (societate la care soția sa deține calitatea de asociat și a deținut funcția de administrator în perioada 06.05.2010 - 30.07.2013) și a semnat documentele care au stat la baza încheierii acestora. în temeiul cărora Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj a plătit suma totală de aproximativ 143.773 RON.

Deși avea obligația să se abțină de la luarea deciziei, A. a încheiat polițele de asigurare și a semnat documentele care au stat la baza încheierii acestora fără a informa șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct în vederea măsurilor care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice.

În temeiul acestor polițe încheiate, B. S.A. și Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. au încasat de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj suma totală de aproximativ 143.773 RON.

Astfel, în opinia intimatei, recurentul a încălcat dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Faptele recurentului reprezintă și elemente de încălcare a legislației penale, în sensul dispozițiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010

Cu privire la motivul de recurs invocat de recurent și prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform căruia instanța nu a analizat ansamblul relațiilor si atribuțiilor de serviciu ale recurentului și nici condițiile legale pentru existența conflictului de interese, intimata arată că, analiza coroborată a dispozițiilor legale enunțate anterior (art. 70, art. 71 și art. 79. alin. (1). lit. c) din Legea nr. 161/2003) existența conflictului de interese este condiționată de existența cumulată a trei elemente, care se regăsesc în speță, fapt care a atras conflictul de interese în sarcina recurentului.

Astfel, interesul patrimonial al recurentului precum și al soției sale, în sensul prevederilor art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 este incident ca urmare a calităților pe care le deținea soția recurentului în cele două societăți cu care s-au încheiat polițele de asigurare, din acestea decurgând și conflictul de interese în care s-a aflat recurentul în exercitarea funcției.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, elementul definitoriu al unui conflict de interese îl reprezintă existența unui interes personal de natură patrimonială pe care un funcționar public îl urmărește prin conduita pe care o manifestă în exercitarea funcției sale, interes care îl poate privi pe respectivul funcționar sau pe soțul său.

În speță, interesul personal patrimonial urmărit de către recurent este evident, întrucât, în urma încheierii polițelor de asigurare, B. S.A. și Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. au încasat de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj suma totală de aproximativ 143.773 RON.

Deși acțiunile recurentului ar putea fi considerate, așa cum acesta susține, ca reprezentând executarea unor atribuții specifice funcției, totuși, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, recurentul A. având obligația de a se abține de la îndeplinirea acestor atribuții și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic.

Semnarea polițelor de asigurări de către recurentul A., chiar dacă acestea a avut la baza note justificative emise de către Compartimentul Achiziții Investiții din cadrul Direcției SanitarVeterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Sălaj nu transformă aceste semnări într-o simplă formalitate sau o obligație a directorului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispozițiile legii.

Concluzionând, intimata pârâtă arată că, în speța de față existența conflictului de interese în care se găsește recurentul A. este evidentă fiind întrunite dispozițiile 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată, sentința fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, prin raportul de evaluare întocmit la data de 14.10.2016, Agenția Națională de Integritate a concluzionat că reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese întrucât, în calitate de director executiv al Direcției Sanitar Veterinare si pentru Siguranța Animalelor Sălaj, a încheiat 51 polițe de asigurare atât cu B. S.A. (la care soția reclamantului deține funcția de director sucursală) cât și prin reprezentantul B. - Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. (societatea la care soția reclamantului deține calitatea de asociat și a deținut funcția de administrator în perioada 06.05.2010-30.07.2013) și a semnat documentele care au stat la baza încheierii acestora, în temeiul cărora Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj a plătit suma totală de aproximativ 143.773 RON.

S-a susținut de către Agenția Națională de Integritate încălcarea prevederilor art. 70, art. 71 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Prin același raport de evaluare, s-a dispus și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu privire la existența unor indicii referitoare la săvârșirea de către reclamant a infracțiunii de conflict de interese.

În acord cu cele reținute de instanța de fond în cadrul analizei conflictului de interese de natură administrativă, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Potrivit art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, funcționarul public este în conflict de interese dacă se afla în una dintre următoarele situații:...interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influenta deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

De asemenea, în temeiul art. 71 din același act normativ, principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, ceea ce presupune că, persoanele care dețin funcții publice sunt obligate să manifeste o atitudine neutră, imparțială și obiectivă față de interesele lor de orice natură, acestor persoane fiindu-le interzis să abuzeze în orice, fel de pozițiile pe care le dețin și să obțină anumite beneficii pentru ei, soți, rude sau alte persoane, în considerarea funcției lor.

Totodată, art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 impune un anumit comportament al funcționarului public pentru respectarea principiilor prevăzute mai sus arătând că, în cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.

În cauză, este de necontestat faptul că, la momentul intervenirii pretinsului conflict de interese, recurentul-reclamant exercita funcția de director executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Sălaj, iar soția sa, deținea funcția de director sucursală la B. S.A., dar și calitatea de asociat și administrator în perioada 06.05.2010 - 30.07.2013 la Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L.

Înalta Curte nu poate reține criticile recurentului referitoare la modalitatea de încheiere și atribuțiile care îi reveneau cu privire la polițele de asigurare.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că textul art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 face trimitere nu doar la interesele personale ale funcționarului public, ci și ale soțului sau rudelor sale de gradul I, așa încât, suținerile potrivit cărora instanța de fond a analizat doar raporturile contractuale ale soției sale, D., cu B. S.A. sau că a schimbat în mod nelegal obiectul judecății, pronunțând soluția strict din perspectiva unor presupuse venituri din muncă și comerciale obținute de sotia sa, în calitate de asociat si administrator al Societății C. Agent de Asigurare S.R.L., de la B. S.A., nu pot fi reținute.

Într-adevăr, faptul că Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. a obținut venituri din activitatea prestata către B. S.A. nu poate duce, în sine, la concluzia că se probează existența conflictului de interese în persoana recurentului, însă în momentul în care aceste venituri (sau o parte din acestea) sunt obținute ca urmare a unor polițe de asigurare semnate de acesta, în calitatea sa de director executiv al DSVSA Sălaj, sunt incidente dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, contrar susținerilor recurentului potrivit cărora această societate nu a intermediat niciun contract de asigurare cu DSVSA Salaj, din cele 51 de polițe de asigurare încheiate de recurent cu B. S.A., un număr de 23 dintre ele au fost încheiate prin intermediul agentului de asigurări Societatea C. Agent de Asigurări S.R.L., aspect care reiese din înscrisurile aflate la filele x vol. II.

Nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora DSVSA Salaj nu a efectuat nicio plată în contul Societății C. Agent de Asigurare S.R.L., câtă vreme această societate a încheiat polițele pentru B. S.A. în baza contractului de mandat pentru intermedierea asigurărilor nr. 443/06.05.2010, plățile fiind făcute direct în contul Societății B. S.A., iar ulterior, în baza contractului de mandat, Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. a obținut venituri în urma intermedierii încheierii acestor polițe de asigurare.

De asemenea, aceeași societate la care soția recurentului era asociat cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 90%, Societatea C. Agent de Asigurări S.R.L., avea încheiat cu B. S.A. și Contractul de management nr. 10942/18.05.201, iar în urma serviciilor prestate în baza acestor contracte, B. S.A. a achitat Societății C. Agent de Asigurări S.R.L. suma de 244.791,07 RON, conform contractului de mandat, respectiv suma de 240.048,29 RON, conform contractului de management.

Critica vizând neanalizarea faptelor prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care le avea recurentul nu poate fi nici ea reținută, fiind nefondate susținerile recurentului referitoare la atribuțiile de ordonator terțiar de credite a directorului executiv, la legalitatea plăților și a procedurii de achiziție publică, respectiv la existența unor note justificative pentru încheierea polițelor de asigurare.

Chiar dacă, anterior încheierii polițelor de asigurare, s-au parcurs mai multe etape specifice procedurii achiziției publice, iar în procesul decizional au fost implicate mai multe compartimente ale DSVSA Sălaj, în sarcina recurentului-reclamant subzista obligația prevăzută de art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, de a se abține de la semnarea polițelor de asigurare și de a-l informa pe șeful ierarhic superior de existența conflictului de interese generat de existența unui interes patrimonial aparținând soției sale, vizând potențialele beneficii pe care aceasta le-ar obține din semnarea polițelor, interes de natură a influența decizia pe care reclamantul trebuie să o ia în exercitarea funcției publice de director executiv. Parcurgerea procedurii de achiziție publică nu poate avea semnificația unei obligații necondiționate a recurentului de a semna polițele de asigurare, cu ignorarea regimului conflictelor de interese, întrucât semnarea polițelor de către organul executiv de conducere nu reprezintă o pură formalitate, ci actul prin care voința instituției este angajată în raporturile contractuale cu asigurătorul și care generează drepturi și obligații de natură patrimonială în sarcina părților contractante.

Nu poate fi primit nici argumentul conform căruia, anterior deținerii funcției de director executiv de către reclamant, DSVSA Sălaj mai avusese astfel de polițe încheiate cu B. S.A., întrucât verificările derulate de intimata-pârâtă cu privire la respectarea regimului conflictului de interese se raportează strict la persoana verificată (în speță, reclamantul), la atribuțiile acesteia de serviciu și la interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor de gradul I ale acestuia, conform art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, iar nu la practicile administrative și la raporturile contractuale anterioare ale instituției pe care o conduce.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este rezultatul unui raționament juridic corect, judicios argumentat și bazat pe probele existente la dosar.

Concluzionând, raportul de evaluare întocmit de intimata pârâtă este legal și temeinic, recurentul, în calitate de director executiv al DSVSA Sălaj, a încheiat 51 polițe de asigurare atât cu B. S.A (la care soția sa deține funcția de director sucursală) cât și prin intermediar Societatea C. Agent de Asigurare S.R.L. (societate la care soția sa deține calitatea de asociat și administrator în perioada 06.05.2010 - 30.07.2013) și a semnat documentele care au stat la baza încheierii acestora și în temeiul cărora DSVSA Sălaj a plătit suma totală de aproximativ 143.773 RON, deși avea obligația să se abțină de la luarea deciziei și să informeze șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct în vederea măsurilor care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

21/02/2017

Cerere de chemare în judecată

UNITATEA ADM. TERITORIALA MUNICIPIUL ARAD

26/07/2017

Cerere de recurs

Reclamant - UNITATEA ADM. TERITORIALA MUNICIPIUL ARAD

27/07/2017

Cerere de recurs

Reclamant - UNITATEA ADM. TERITORIALA MUNICIPIUL ARAD

09/10/2017

Întâmpinare

Intimat - MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE

09/10/2017

Întâmpinare

Intimat - MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE

12/10/2017

Întâmpinare

Intimat - MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE

Dată

Tip

Sursă

06/10/2017

Întâmpinare

Intimat - S.C. E. SRL

27/10/2017

Întâmpinare

Recurent - AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 216 din 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.