ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2013

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011 emisă de Secția pentru procurori a C.S.M. prin care pârâtul a constatat că nu îndeplinește condițiile legale pentru numirea în funcția de procuror; - să se constate că îndeplinește condițiile pentru ocuparea funcției de procuror, urmare a promovării examenului de admitere în magistratură din 21 noiembrie 2010; - să fie obligat pârâtul să propună Președintelui României numirea sa în funcția de procuror; - suspendarea executării Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a participat la concursul de admitere în magistratură din data de 21 noiembrie 2010 și a fost declarat admis cu media 7,40, concursul fiind validat de Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 1156 din 16 decembrie 2010. Prin Hotărârea nr. 25A din 23 februarie 2011 a Secției pentru procurori a C.S.M. s-a constatat că nu îndeplinește condițiile cumulativ prevăzute de art. 226 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, respectiv, condiția bunei reputații, întrucât figurează în evidența operativă a organelor de poliție, fiind astfel declarat "respins" la concursul de admitere în magistratură organizat la 21 noiembrie 2010.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 399 din 22 septembrie 2011 a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011 emisă de C.S.M., secția pentru procurori. A constatat că reclamantul îndeplinește condiția bunei reputații pentru a fi numit în funcția de procurori și a obligat pârâtul să propună Președintelui României numirea reclamantului în funcția de procuror pe un post corespunzător mediei obținute de reclamant la concursul de admitere în magistratura din 21 noiembrie 2010 și a respins în rest acțiunea. Totodată, a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 25/A din 23 februarie 2011 emisă de secția pentru procurori a C.S.M. până la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că nu este întemeiată imputarea adusă reclamantului, în sensul că nu ar avea o bună reputație în sensul art. 12 din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, pârâtul nu a prezentat date din care să rezulte o conduită reprobabilă repetată a reclamantului, nici anterior și nici ulterior săvârșirii faptei pentru care a fost condamnat în 1996, nerezultând din dosar că reclamantul a mai săvârșit și alte fapte antisociale, chiar contravenții, în perioada anterioară sau ulterioară condamnării sale penale. Din acest punct de vedere a apreciat prima instanță, acțiunea reclamantului este întemeiată, pârâtul acționând cu exces de putere prin reținerea neîndeplinirii condiției bunei reputații de către reclamant, exces de putere care a condus la încălcarea dreptului reclamantului de acces la funcția de procuror pe considerente bazate pe o interpretare excesivă a unor texte legale lipsite de previzibilitatea necesară unei astfel de evaluări.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 1722 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Sentinței nr. 399 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului T.C. Pentru hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că intimatul-reclamant a fost condamnat prin Sentința penală nr. 174/1996 pentru săvârșirea cu intenție a două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, sub acest aspect, instanța de fond constatând că în privința condamnării penale survenite în urmă cu peste 14 ani, a intervenit reabilitarea de drept, astfel că reclamantul se bucură de o bună reputație. Instanța de control judiciar a remarcat faptul că judecătorul fondului nu a precizat dacă reputația a fost redobândită ca urmare a reabilitării și nici dacă eventual, nu o pierduse chiar ca urmare a faptului că pentru infracțiunile comise fusese condamnat cu amendă penală. Din acest punct de vedere, instanța de control judiciar a apreciat că raționamentul instanței de fond nu este doar incomplet, dar este și greșit din moment ce legiuitorul a instituit, între altele, două condiții distincte: lipsa antecedentelor penale și respectiv, existența unei bune reputații, așa cum rezultă din prevederile art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată. Chiar dacă legiuitorul nu a definit conținutul noțiunii de "bună reputație", acest lucru a fost lăsat la aprecierea autorității competente, adică la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii, autoritatea care gestionează cariera magistraților, dar și accesul în magistratură. Or, în situația concretă a reclamantului, autoritatea recurentă și-a exercitat dreptul de apreciere cu respectarea principiului legalității și a menținerii unor standarde ridicate, în raport cu exigențele impuse pentru exercitarea unei funcții publice în cadrul puterii judecătorești, în care încrederea opiniei publice în probitatea și demnitatea magistraților este esențială. În opinia instanței de control judiciar, prin săvârșirea unor fapte penale, mai ales atunci când este vorba de infracțiuni săvârșite cu intenție, reputația unei persoane este afectată negativ în mod fundamental, într-o societate normală, întemeiată pe respectarea ordinii de drept, apreciind că, prin săvârșirea celor două infracțiuni intenționate la regimul circulației pe drumurile publice, intimatul-reclamant și-a pierdut buna reputație, prezumată a fi avut la data respectivă. Însă, instanța de fond nu a argumentat și nici Înalta Curte nu a identificat cum, prin ce și nici în ce măsură a reușit intimatul-reclamant să-și redobândească buna reputație, care trebuie să constituie garanția schimbării radicale a poziției acestuia în raport cu respectarea și respectiv aplicarea legii. Concluzionând, instanța de control judiciar a considerat necesar să sublinieze că și reglementările internaționale referitoare la criteriile de selecție a viitorilor magistrați (Carta Universală a Judecătorului, Carta Europeană privind Statutul judecătorului, Recomandare CM/2000/12) impun o exigență maximă din partea entităților competente în ceea ce privește evaluarea profesională și morală, dar și conduita socială exemplară de care trebuie să se bucure aspiranții la demnitatea de magistrat, ceea ce înseamnă, inclusiv, lipsa oricărei încălcări a legii.

Contestația în anulare formulată Împotriva Deciziei nr. 722 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, T.C. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat următoarele: Dezlegarea dată prin Decizia nr. 1722 din 29 martie 2012 este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că, dintr-o eroare, instanța a omis să cerceteze înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv, caracterizarea nr. 23 din 30 noiembrie 2010 emisă de Colegiul Consilierilor Juridici Caraș-Severin, caracterizarea nr. 280 din 2 decembrie 2010 de la locul de muncă, caracterizarea eliberată de Asociația de locatari de la domiciliu, certificatele de cazier judiciar și fiscal, care dovedesc faptul că îndeplinește condiția bunei reputații pentru a fi numit în funcția de procuror, înscrisuri care dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat instanța să pronunțe o hotărâre diametral opusă. De asemenea, arată contestatorul, dacă instanța de recurs ar fi observat înscrisurile amintite dar și hotărârile pronunțate de instanța supremă în cauze similare, care atestă că practica Înaltei Curți în materie este unitară, depuse la dosar, ar fi avut în vedere prevederile art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare care stabilesc competența instanței supreme de a sigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. În opinia contestatorului, eroarea materială, astfel semnalată, este una esențială și a determinat chiar soluția pronunțată în recurs, astfel că, în ipoteza respingerii prezentei contestații în anulare, s-ar încălca prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin atingerea adusă principiului siguranței juridice din cauza jurisprudenței contradictorii (a se vedea cauza Baranowski împotriva Poloniei și cauza Beian împotriva României) precum și cele ale art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin încălcarea dreptului de acces la funcția de procuror pe considerente bazate pe o interpretate excesivă a unor texte legale lipsite de previzibilitatea necesară unei astfel de evaluări (a se vedea, în special, cauza Marckx împotriva Belgiei).

Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii Prin întâmpinarea formulată la data de 19 noiembrie 2012, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată. În esență, intimatul arată că motivele invocate nu vizează greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., ci chestiuni ce vizează fondul dreptului ce a fost soluționat irevocabil, iar faptul că instanța de recurs, în motivarea deciziei, nu a menționat toate înscrisurile luate în considerare, nu înseamnă că a omis să le cerceteze. Contestatorul a depus, la data de 3 decembrie 2012, concluzii scrise, prin intermediul cărora a dezvoltat criticile formulate, punctând în special pe jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casației și Justiției în această materie, reprezentată de Deciziile nr. 1115/2007, nr. 2267/2010, nr. 1031/2011 și nr. 4554/2011. În opinia sa, contestația în anulare este admisibilă întrucât nu privește modul de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale sau greșeli de judecată, greșeala materială constând în omiterea unor elemente și date materiale importante cauzei. I. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând decizia atacată prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că cererea de față este nefondată pentru următoarele argumente. 1. Argumente de drept relevante Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)" Astfel, în privința "greșelii materiale", Înalta Curte reține că atât doctrina cât și jurisprudența au reliefat caracterul pur tehnic, procedural al acesteia, respectiv confundarea unor elemente sau date cu caracter material, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite. În sfera de cuprindere a acestei sintagme nu pot intra situațiile în care instanța a interpretat sau aplicat eronat o prevedere legală ori a apreciat asupra probelor administrate. Or, invocând "greșeala materială", contestatorul dorește o reevaluare a înscrisurilor aflate la dosar care, în opinia sa, fac dovada îndeplinirii condițiilor privind buna reputație, ceea ce nu este admisibil. În primul rând, nu există nici o dovadă că instanța de recurs nu a avut în vedere la soluționarea cauzei toate probele dosarului, iar faptul că nu a menționat toate înscrisurile luate în considerare, nu înseamnă că instanța de recurs a omis să le cerceteze. Dimpotrivă, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de recurs a analizat condițiile referitoare la buna reputație, dar a apreciat, raportat la circumstanțele cauzei, că prin săvârșirea celor două infracțiuni intenționate la regimul circulației pe drumurile publice, contestatorul și-a pierdut buna reputație, prezumată a fi avută la data respectivă. Pe de altă parte, este lesne de observat că prin referirile la stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, contestatorul evocă de fapt eventuale greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare. Împrejurarea că soluția și considerentele instanței de recurs nemulțumesc partea, care are un alt punct de vedere în privința îndeplinirii condiției de bună reputație, nu îi conferă dreptul la un nou recurs, pentru că, în realitate, acesta este sensul demersului său concretizat în prezenta contestație în anulare. Ca atare, contestatorul nu poate pretinde retractarea hotărârii ca efect al interpretării într-o altă lumină a probelor în discuție. Contrar opiniei contestatorului, Înalta Curte reține, în acord cu jurisprudența consecventă a Curții Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluțiile pronunțate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge, ca nefondată contestația în anulare.