ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 254/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.C. a

chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Hotărârii

nr. 25A din 23 februarie 2011 emisă de Secția pentru procurori a C.S.M. prin

care pârâtul a constatat că nu îndeplinește condițiile legale pentru numirea în

funcția de procuror;

- să se constate că

îndeplinește condițiile pentru ocuparea funcției de procuror, urmare a

promovării examenului de admitere în magistratură din 21 noiembrie 2010;

- să fie obligat

pârâtul să propună Președintelui României numirea sa în funcția de procuror;

- suspendarea

executării Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a participat la concursul de admitere în

magistratură din data de 21 noiembrie 2010 și a fost declarat admis cu media

7,40, concursul fiind validat de Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 1156 din 16

decembrie 2010.

Prin Hotărârea nr.

25A din 23 februarie 2011 a Secției pentru procurori a C.S.M. s-a constatat că

nu îndeplinește condițiile cumulativ prevăzute de art. 226 alin. (2) din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în

magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și

procuror, fără concurs, respectiv, condiția bunei reputații, întrucât figurează

în evidența operativă a organelor de poliție, fiind astfel declarat

"respins" la concursul de admitere în magistratură organizat la 21

noiembrie 2010.

de fond

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 399 din

22 septembrie 2011 a admis în parte acțiunea reclamantului și a dispus anularea

Hotărârii nr. 25A din 23 februarie 2011 emisă de C.S.M., secția pentru

procurori.

A constatat că

reclamantul îndeplinește condiția bunei reputații pentru a fi numit în funcția

de procurori și a obligat pârâtul să propună Președintelui României numirea

reclamantului în funcția de procuror pe un post corespunzător mediei obținute

de reclamant la concursul de admitere în magistratura din 21 noiembrie 2010 și

a respins în rest acțiunea.

Totodată, a respins

cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 25/A din 23 februarie 2011

emisă de secția pentru procurori a C.S.M. până la rămânerea irevocabilă a

prezentei hotărâri și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a apreciat că nu este întemeiată imputarea

adusă reclamantului, în sensul că nu ar avea o bună reputație în sensul art. 12

din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, pârâtul nu a prezentat date din

care să rezulte o conduită reprobabilă repetată a reclamantului, nici anterior

și nici ulterior săvârșirii faptei pentru care a fost condamnat în 1996, nerezultând

din dosar că reclamantul a mai săvârșit și alte fapte antisociale, chiar

contravenții, în perioada anterioară sau ulterioară condamnării sale penale.

Din acest punct de

vedere a apreciat prima instanță, acțiunea reclamantului este întemeiată, pârâtul

acționând cu exces de putere prin reținerea neîndeplinirii condiției bunei

reputații de către reclamant, exces de putere care a condus la încălcarea

dreptului reclamantului de acces la funcția de procuror pe considerente bazate

pe o interpretare excesivă a unor texte legale lipsite de previzibilitatea

necesară unei astfel de evaluări.

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 1722

din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii împotriva Sentinței nr. 399 din 22 septembrie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, a modificat sentința atacată, în sensul că a respins

acțiunea reclamantului T.C.

Pentru hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut că intimatul-reclamant a fost condamnat

prin Sentința penală nr. 174/1996 pentru săvârșirea cu intenție a două

infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, sub acest aspect,

instanța de fond constatând că în privința condamnării penale survenite în urmă

cu peste 14 ani, a intervenit reabilitarea de drept, astfel că reclamantul se

bucură de o bună reputație.

Instanța de control

judiciar a remarcat faptul că judecătorul fondului nu a precizat dacă reputația

a fost redobândită ca urmare a reabilitării și nici dacă eventual, nu o

pierduse chiar ca urmare a faptului că pentru infracțiunile comise fusese

condamnat cu amendă penală.

Din acest punct de

vedere, instanța de control judiciar a apreciat că raționamentul instanței de

fond nu este doar incomplet, dar este și greșit din moment ce legiuitorul a

instituit, între altele, două condiții distincte: lipsa antecedentelor penale

și respectiv, existența unei bune reputații, așa cum rezultă din prevederile

art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Chiar dacă

legiuitorul nu a definit conținutul noțiunii de "bună reputație",

acest lucru a fost lăsat la aprecierea autorității competente, adică la

aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii, autoritatea care gestionează

cariera magistraților, dar și accesul în magistratură.

Or, în situația

concretă a reclamantului, autoritatea recurentă și-a exercitat dreptul de

apreciere cu respectarea principiului legalității și a menținerii unor

standarde ridicate, în raport cu exigențele impuse pentru exercitarea unei

funcții publice în cadrul puterii judecătorești, în care încrederea opiniei

publice în probitatea și demnitatea magistraților este esențială.

În opinia instanței

de control judiciar, prin săvârșirea unor fapte penale, mai ales atunci când

este vorba de infracțiuni săvârșite cu intenție, reputația unei persoane este

afectată negativ în mod fundamental, într-o societate normală, întemeiată pe

respectarea ordinii de drept, apreciind că, prin săvârșirea celor două infracțiuni

intenționate la regimul circulației pe drumurile publice, intimatul-reclamant

și-a pierdut buna reputație, prezumată a fi avut la data respectivă.

Însă, instanța de

fond nu a argumentat și nici Înalta Curte nu a identificat cum, prin ce și nici

în ce măsură a reușit intimatul-reclamant să-și redobândească buna reputație,

care trebuie să constituie garanția schimbării radicale a poziției acestuia în

raport cu respectarea și respectiv aplicarea legii.

Concluzionând,

instanța de control judiciar a considerat necesar să sublinieze că și

reglementările internaționale referitoare la criteriile de selecție a

viitorilor magistrați (Carta Universală a Judecătorului, Carta Europeană

privind Statutul judecătorului, Recomandare CM/2000/12) impun o exigență maximă

din partea entităților competente în ceea ce privește evaluarea profesională și

morală, dar și conduita socială exemplară de care trebuie să se bucure

aspiranții la demnitatea de magistrat, ceea ce înseamnă, inclusiv, lipsa

oricărei încălcări a legii.

anulare formulată

Împotriva Deciziei

nr. 722 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, T.C. a formulat contestație în anulare,

invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, contestatorul a arătat următoarele:

Dezlegarea dată prin

Decizia nr. 1722 din 29 martie 2012 este rezultatul unei greșeli materiale, în

sensul că, dintr-o eroare, instanța a omis să cerceteze înscrisurile existente

la dosarul cauzei, respectiv, caracterizarea nr. 23 din 30 noiembrie 2010 emisă

de Colegiul Consilierilor Juridici Caraș-Severin, caracterizarea nr. 280 din 2

decembrie 2010 de la locul de muncă, caracterizarea eliberată de Asociația de

locatari de la domiciliu, certificatele de cazier judiciar și fiscal, care

dovedesc faptul că îndeplinește condiția bunei reputații pentru a fi numit în

funcția de procuror, înscrisuri care dacă ar fi fost cunoscute, ar fi

determinat instanța să pronunțe o hotărâre diametral opusă.

De asemenea, arată

contestatorul, dacă instanța de recurs ar fi observat înscrisurile amintite dar

și hotărârile pronunțate de instanța supremă în cauze similare, care atestă că

practica Înaltei Curți în materie este unitară, depuse la dosar, ar fi avut în

vedere prevederile art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare care

stabilesc competența instanței supreme de a sigura interpretarea și aplicarea

unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

În opinia

contestatorului, eroarea materială, astfel semnalată, este una esențială și a

determinat chiar soluția pronunțată în recurs, astfel că, în ipoteza

respingerii prezentei contestații în anulare, s-ar încălca prevederile art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin

atingerea adusă principiului siguranței juridice din cauza jurisprudenței

contradictorii (a se vedea cauza Baranowski împotriva Poloniei și cauza Beian

împotriva României) precum și cele ale art. 14 coroborat cu art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție prin încălcarea dreptului de acces la funcția de

procuror pe considerente bazate pe o interpretate excesivă a unor texte legale

lipsite de previzibilitatea necesară unei astfel de evaluări (a se vedea, în

special, cauza Marckx împotriva Belgiei).

intimatului Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea

formulată la data de 19 noiembrie 2012, intimatul C.S.M. a solicitat

respingerea contestației în anulare ca nefondată.

În esență, intimatul

arată că motivele invocate nu vizează greșeli materiale, în sensul art. 318 C.

proc. civ., ci chestiuni ce vizează fondul dreptului ce a fost soluționat

irevocabil, iar faptul că instanța de recurs, în motivarea deciziei, nu a

menționat toate înscrisurile luate în considerare, nu înseamnă că a omis să le

cerceteze.

Contestatorul a

depus, la data de 3 decembrie 2012, concluzii scrise, prin intermediul cărora a

dezvoltat criticile formulate, punctând în special pe jurisprudența unitară a

Înaltei Curți de Casației și Justiției în această materie, reprezentată de

Deciziile nr. 1115/2007, nr. 2267/2010, nr. 1031/2011 și nr. 4554/2011.

În opinia sa,

contestația în anulare este admisibilă întrucât nu privește modul de apreciere

a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale sau greșeli de judecată,

greșeala materială constând în omiterea unor elemente și date materiale

importante cauzei.

I. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia

atacată prin prisma motivului invocat de contestatoare, Înalta Curte constată

că cererea de față este nefondată pentru următoarele argumente.

relevante

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată

în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 317 - 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318

teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, "hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale (...)"

Astfel, în privința

"greșelii materiale", Înalta Curte reține că atât doctrina cât și

jurisprudența au reliefat caracterul pur tehnic, procedural al acesteia,

respectiv confundarea unor elemente sau date cu caracter material, ceea ce a

condus la pronunțarea unei hotărâri greșite.

În sfera de

cuprindere a acestei sintagme nu pot intra situațiile în care instanța a

interpretat sau aplicat eronat o prevedere legală ori a apreciat asupra

probelor administrate.

Or, invocând

"greșeala materială", contestatorul dorește o reevaluare a

înscrisurilor aflate la dosar care, în opinia sa, fac dovada îndeplinirii

condițiilor privind buna reputație, ceea ce nu este admisibil.

În primul rând, nu

există nici o dovadă că instanța de recurs nu a avut în vedere la soluționarea

cauzei toate probele dosarului, iar faptul că nu a menționat toate înscrisurile

luate în considerare, nu înseamnă că instanța de recurs a omis să le cerceteze.

Dimpotrivă, așa cum

rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de recurs a analizat

condițiile referitoare la buna reputație, dar a apreciat, raportat la

circumstanțele cauzei, că prin săvârșirea celor două infracțiuni intenționate

la regimul circulației pe drumurile publice, contestatorul și-a pierdut buna

reputație, prezumată a fi avută la data respectivă.

Pe de altă parte,

este lesne de observat că prin referirile la stabilirea eronată a situației de

fapt în urma aprecierii probelor, contestatorul evocă de fapt eventuale greșeli

de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale în

sensul art. 318 C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de

soluționare a unei contestații în anulare.

Împrejurarea că

soluția și considerentele instanței de recurs nemulțumesc partea, care are un

alt punct de vedere în privința îndeplinirii condiției de bună reputație, nu îi

conferă dreptul la un nou recurs, pentru că, în realitate, acesta este sensul

demersului său concretizat în prezenta contestație în anulare.

Ca atare, contestatorul

nu poate pretinde retractarea hotărârii ca efect al interpretării într-o altă

lumină a probelor în discuție.

Contrar opiniei

contestatorului, Înalta Curte reține, în acord cu jurisprudența consecventă a

Curții Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluțiile

pronunțate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu

c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și

imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil,

admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o

încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o

încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

soluției adoptate

În consecință,

constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 teza

I C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ. va respinge,

ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de T.C. împotriva Deciziei nr. 1722 din 29 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - CL