ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 03 august

2009, reclamantul D.W.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., să

dispună anularea actului administrativ constând în Hotărârea nr. 376 din 21 mai

2009 pronunțată de Secția judecători a C.S.M., să se constate că îndeplinește

condițiile legale pentru a ocupa funcția de judecător, să fie obligat pârâtul

să valideze rezultatele obținute de reclamant la concursul de admitere în

magistratură din data de 29 martie 2009 și să propună Președintelui României

numirea sa pe un post de judecător din raza județului Vaslui sau a județului

Ilfov.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a susținut concursul de admitere în

magistratură care a avut loc la data de 29 martie 2009, iar C.S.M., în etapa de

validare a rezultatelor concursului, a hotărât respingerea candidaturii sale

pentru ocuparea funcției de judecător, pe motiv că nu a îndeplinit condiția

"de bună reputație".

Reclamantul a

susținut că la concursul de admitere în magistratură din data de 29 martie

2009, în urma probelor de specialitate a fost admis, ocupând poziția nr. 44 din

70 de locuri disponibile, obținând media generală 8,25. De asemenea, a precizat

că a fost declarat admis atât din punct de vedere psihologic cât și medical

pentru ocuparea funcției de judecător, dar acest rezultat nu a fost validat de

Secția Judecători a C.S.M., pe motiv că nu se bucură de o bună reputație.

S-a mai arătat că

pârâtul a reținut ca motiv de neîndeplinire a condiției "de bună

reputație", faptul că, prin Ordonanța nr. 1667 din 17 martie 2003 s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și aplicarea unei sancțiuni

administrative în cuantum de 200.000 lei (20 RON) pentru fapta de a fi sustras,

la data de 06 martie 2003, două ciocolate din SC M.S. SRL, în valoare de 30.800

lei (3,08 RON).

Reclamantul a apreciat

că hotărârea contestată este excesivă și că la adoptarea acesteia nu s-a ținut

cont de faptul că prin Ordonanța nr. 1667/P/2003 s-a dispus scoaterea sa de sub

urmărire penală, cu motivarea că fapta imputată nu prezintă pericol social.

Reclamantul a mai

susținut că Ordonanța nr. 1667/P/2003 nu i-a fost niciodată comunicată și de

aceea nu a contestat amenda administrativă și a apreciat că a îndeplinit

condiția "bunei reputații" la data validării rezultatelor

concursului, întrucât nu a avut cunoștință de existența amenzii administrative,

iar celelalte înscrisuri depuse la dosar, dovedesc că este o persoană apreciată

pentru corectitudinea sa în societate.

S-a mai arătat că

interpretarea dată de C.S.M. cu privire la buna reputație, contravine

prevederilor art. 16, art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituția României și

că sancțiunile administrative prevăzute de art. 91 C. pen. nu sunt sancțiuni

penale ci au același tratament juridic ca și sancțiunile disciplinare din

dreptul muncii și sancțiunile contravenționale, neavând caracter

imprescriptibil.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 4453 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată,

instanța dispunând anularea în parte a Hotărârii Consiliului Superior al

Magistraturii - Secția pentru Judecători nr. 376 din 21 mai 2009 (art. 2) în

privința candidatului D.W.E. și obligarea C.S.M. să reanalizeze îndeplinirea de

către reclamant a condițiilor pentru numirea în funcția de judecător.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin adresa I.G.P.

Române - Direcția C.J.S.E.O. emitentul a comunicat reclamantului faptul că, în

conformitate cu art. 22 din Legea nr. 290/2004, s-a procedat la rectificarea

înscrierilor din evidența cazierului judiciar prin radierea mențiunii

Ordonanței nr. 1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3

București, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei

amenzi administrative în cuantum de 20 lei (RON) pentru furt calificat.

Totodată, în adresa din 27 octombrie 2009 s-a menționat că a fost infirmată

Ordonanța nr. 1667/P/2003, prin Rezoluția nr. 1963/11-2/09 octombrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

Față de împrejurarea

că, C.S.M. a avut în vedere la evaluarea bunei reputații exclusiv Ordonanța nr.

1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și în

termenul legal de contestare, reclamantul a depus diligențele necesare pentru

rectificarea înscrierilor în evidența cazierului judiciar, prima instanță a

apreciat ca fiind oportună reanalizarea de către C.S.M. a îndeplinirii de către

reclamant a condițiilor pentru numirea acestuia în funcția de judecător.

Față de celelalte

solicitări ale reclamantului, judecătorul fondului a reținut că soluționarea

acestora depinde de modalitatea de rezolvare ce va fi dată de C.S.M. în urma

reanalizării îndeplinirii de către reclamant a condiției bunei reputații.

declarate în cauză

Sentința Curții de

apel a fost atacată, în termenul legal, atât de reclamant cât și de pârât.

3.1.

Recurentul-reclamant a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., considerând-o nelegală și netemeinică în ceea ce privește

soluția de obligare a C.S.M. să reanalizeze îndeplinirea condițiilor pentru

numirea în funcția de judecător.

În opinia

recurentului-reclamant, procedând în acest mod, instanța de fond a amânat în

mod inacceptabil soluționarea definitivă a cauzei și nu a făcut o aplicare

corespunzătoare a prerogativelor sale în materia contenciosului administrativ,

în virtutea cărora avea posibilitatea ca, pe baza probelor administrate, să

anuleze actul administrativ nelegal și să oblige autoritatea publică să emită

un nou act prin care să valideze rezultatele concursului de admitere în

magistratură în ceea ce îl privește.

3.2. Recurentul-pârât

și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

criticii formulate, C.S.M. a arătat că buna reputație constituie o condiție

pentru accesul în profesia de judecător sau procuror, prevăzută de art. 12 din

Legea nr. 303/2004 și art. 221 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de

numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, cu

modificările ulterioare, în considerarea importanței deosebite pe care o

prezintă justiția ca serviciu public și a exigențelor pe care le reclamă

funcția de magistrat.

În opinia

recurentului-pârât, în speță, instanța de fond a apreciat în mod eronat că

această condiție este îndeplinită, în raport cu natura faptei comise de

recurentul-reclamant și ținând seama de corelațiile care se impun între

existența prezumției de nevinovăție și conținutul condiției bunei reputații

impuse judecătorilor și procurorilor.

în recurs. Apărările părților

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, C.S.M. a solicitat respingerea recursului reclamantului ca

nefondat, făcând referire la prevederile art. 63 pct. c1 din Regulamentul de

organizare și funcționare a Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin

Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, care stabilesc competența Biroului

organizare concursuri din cadrul aparatului propriu al C.S.M. de a verifica

îndeplinirea condiției bunei reputații.

De asemenea,

recurentul-pârât a invocat jurisprudența instanței supreme (Deciziile nr. 1173

din 15 mai 1998 și nr. 3289 din 27 iunie 2007) și a Curții Europene a

Drepturilor Omului (cauza San Juan c.France, 28 februarie 2002, în Recueil 2002

- III, p.533), în sensul că deciziile comisiilor de confirmare sau de atestare

a unor aptitudini, însușiri sau calități profesionale nu pot face obiectul

controlului judecătoresc, evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare

pentru exercitarea unei profesii apropriindu-se de un examen școlar sau

universitar și ieșind din sfera garanțiilor instituite prin art. 6 parag. 1 din

Convenție; demersul judiciar trebuie să vizeze numai vicii de procedură privind

desfășurarea concursului.

La rândul său,

recurentul-reclamant a administrat în recurs proba cu înscrisuri, în temeiul

art. 305 C. proc. civ., depunând la dosar Rezoluțiile nr. 1963/II-1/2009 din 9

octombrie 2009 și nr. 1667/P/2003 din 16 aprilie 2010 ale Parchetului, de pe

lângă Judecătoria sectorului 3 București și caracterizări primite de la

structurile de exercitare a profesiei în care și-a desfășurat activitatea de

avocat. De asemenea, a depus la dosar un extras din Decizia nr. 1115 din 21

februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, pe care a invocat-o ca precedent judiciar în sprijinul

susținerilor sale.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de cei doi recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai recursul reclamantului este

fondat.

și de drept relevante

Din considerente

ținând de logica argumentării, va fi analizat în primul rând recursul

pârâtului.

1.1. Recursul

declarat de pârâtul C.S.M.

Recurentul-reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ Hotărârea nr. 376 din

21 mai 2009 a Secției pentru judecători din cadrul C.S.M., prin care s-a dispus

respingerea candidaturii sale pentru ocuparea funcției de judecată în urma

concursului de admitere în magistratură organizat la data de 29 martie 2009, ca

urmare a neîndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art. 226 alin. (2)

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 152 din 1 martie 2006, cu modificările ulterioare.

În ceea ce-l privește

pe recurentul-reclamant, emitentul hotărârii a reținut neîndeplinirea condiției

bunei reputații, având în vedere Ordonanța nr. 1667/P/2003 din 17 martie 2003 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București, prin care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art. 208 alin. (1)

și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și aplicarea unei sancțiuni

administrative în cuantum de 200.000 lei vechi pentru fapta de a fi sustras, la

data de 6 februarie 2003, două ciocolate în valoare de 30.800 lei vechi

dintr-un magazin.

Raportată la

condițiile de acces în magistratură, buna reputație poate fi definită drept

părerea publică favorabilă despre o persoană sau faptele acesteia, percepția

pozitivă asupra conduitei sale morale și profesionale în mediul social. Se

poate vorbi despre neîndeplinirea condiției bunei reputații dacă, prin faptele

sale, persoana în cauză a atras ecouri publice nefavorabile, de natură să altereze

încrederea societății în capacitatea sa de a răspunde exigențelor profesiei.

Ținând seama de

probele administrate în cauză, instanța de fond a apreciat corect că soluția

adoptată de autoritatea emitentă exclusiv pe baza Ordonanței nr. 1667/P/2003 nu

a fost suficient fundamentată.

În plus față de cele

reținute de prima instanță, Înalta Curte are în vedere că reputația unei

persoane se construiește în timp, printr-un întreg ansamblu de elemente care

concură la conturarea profilului său uman și profesional, care nu pot fi luate

în evaluare în mod izolat, scoase din context. Prin urmare, C.S.M. trebuia să

ia în considerare intervalul îndelungat de timp scurs de la data presupusei

fapte, conduita ulterioară a recurentului-reclamant, aprecierile favorabile asupra

activității desfășurate ca avocat și inexistența, in concreto, a unor ecouri

publice ale faptei reținute prin ordonanța Parchetului. În lipsa unor criterii

clare, accesibile și previzibile, sunt greu de identificat argumentele

rezonabile pentru care, prin aceeași hotărâre, autoritatea emitentă a

considerat că o procedură disciplinară aflată în curs de derulare pentru o

faptă săvârșită de un alt candidat în calitate de procuror - deci în

exercitarea magistraturii - nu afectează buna reputație pentru numirea în

funcția de judecător, în schimb o amendă administrativă aplicată cu șase ani în

urmă pentru o faptă fără legătură cu o profesie juridică și cu privire la care

nu s-a făcut dovada unui ecou public nefavorabil are efectul menționat.

În acest context și

ținând seama de împrejurarea că prin Rezoluția nr. 1667/P/2003 din data de 16

aprilie 2010, depusă ca act nou în recurs, Parchetul de pe lângă Judecătoria

sectorului 3, învestit ca urmare a infirmării rezoluției din data de 17 martie

2003, a dispus scoaterea de sub urmare penală în temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen., reținând că din probele cauzei nu a rezultat dincolo de orice dubiu

scopul însușirii pe nedrept a celor două ciocolate, astfel că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective,

Înalta Curte constată că a se reține neîndeplinirea condiției bunei reputații

ar avea un caracter cu totul excesiv, nefiind într-un echilibru rezonabil nici

cu baza factuală luată în evaluare, nici cu interesul public urmărit.

Această interpretare

se regăsește și în practica anterioară a Înaltei Curți, prin Decizia nr. 1115

din 21 februarie 2007, pronunțată într-un caz similar, reținându-se că soluția

adoptată de pârât, în sensul că reclamanta nu îndeplinea condiția bunei reputații

pentru că în anul 2001 fusese cercetată penal și în final scoasă de sub

urmărire penală și sancționată cu amendă administrativă, este excesivă,

depășind litera și spiritul legii, și nu ține seama de documentele din care

rezulta părerea publică favorabilă și aprecierea de care s-a bucurat reclamanta

la locul de muncă, în familie și în societate.

Prin urmare,

criticile formulate de recurentul-pârât sunt neîntemeiate.

1.2. Recursul

reclamantului

Sentința primei

instanțe este criticabilă sub aspectul concluziei privind limitele controlului

judiciar asupra exercitării dreptului de apreciere al autorității publice și

soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, în

sensul celor arătate de recurentul-reclamant.

Contenciosul administrativ

subiectiv reglementat de Legea nr. 554/2004 are caracter de plină jurisdicție,

constând în aceea că, admițând acțiunea, instanța nu este limitată la a anula

în tot sau în parte actul administrativ nelegal sau la a obliga autoritatea

publică să reanalizeze cererea petiționarului, ci poate dispune măsuri menite

să asigure înlăturarea efectivă, completă și adecvată a efectelor vătămătoare

ale conduitei administrative, prin restabilirea dreptului sau interesului

legitim vătămat și repararea pagubei produse.

Atunci când din

probele administrate în cadrul controlului judecătoresc rezultă că sunt

îndeplinite toate condițiile legale pentru rezolvarea favorabilă a unei cereri,

instanța poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conținutul

solicitat de reclamant, fără ca această dispoziție să poată fi interpretată o

imixtiune în activitatea administrației publice.

În consecință, prin

obligarea C.S.M. să reanalizeze îndeplinirea condițiilor de numire în funcție

și respingerea celorlalte capete de cerere cu motivarea că soluționarea lor

depinde de modalitatea de rezolvare ce va fi dată de C.S.M. în urma

reanalizării condiției bunei reputații, ce intră în sfera de atribuții a

autorității pârâte, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile

art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) - (2) din Legea nr.

554/2004.

Apărarea cuprinsă în

întâmpinarea C.S.M., cu referire la prevederile art. 63 pct. c1 din

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii,

nu poate fi reținută în sensul dorit de parte, pentru că atribuțiile prevăzute

de lege pentru entitățile administrative în derularea procedurilor

administrative nu exclud controlul judecătoresc asupra actelor emise sau

adoptate de acestea.

Totodată, Înalta

Curte constată că principiul relevat în hotărârile judecătorești menționate în

întâmpinare nu este pertinent în cauza de față, unde nu se pune problema

evaluării unor cunoștințe, însușiri sau aptitudini profesionale, pe baza unor

criterii, chestionare sau bareme de punctare stabilite de entitatea

administrativă competentă, într-o manieră care să se apropie de un examen

școlar sau universitar, ci a verificării modului în care autoritatea emitentă

și-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce privește examinarea condiției

bunei reputații de către recurentul-reclamant.

Inserând în mod

expres excesul de putere, definit drept "exercitarea dreptului de

apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței

prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor

1)

"

printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004

consacră normativ atribuția instanței de contencios administrativ de a cenzura

respectarea de către autoritățile publice a limitelor marjei de apreciere.

Limita legală a dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, instanța

fiind îndrituită să verifice dacă autoritatea publică s-a îndepărtat de la

scopul legii, a acționat în mod disproporționat sau nerezonabil, fără a păstra

echilibrul necesar între interesul public urmărit și drepturile sau interesele

legitime privare care pot fi afectate, astfel ca inconvenientele cauzate

destinatarului actului să nu fie excesiv de împovărătoare în raport cu scopul

vizat.

_____________

[1]

) În art.

2 alin. (1) lit. n)

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul reclamantului, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va

obliga C.S.M. să valideze rezultatul obținut de reclamant la concursul de

admitere în magistratură din 29 martie 2009 și să propună numirea acestuia pe

un post de judecător corespunzător mediei obținute, respingând, totodată,

recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.W.E. împotriva Sentinței civile nr. 4453 din 16 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că obligă pârâtul C.S.M. să valideze rezultatele

obținute de reclamant la concursul de admitere în magistratură din 29 martie

2009 și să propună Președintelui României numirea reclamantului pe un post de

judecător corespunzător mediei obținute.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul

declarat de C.S.M. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.