ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, la data de 30 iulie 2007, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu

cu Consiliul Superior al Magistraturii, anularea deciziei nr. 956/LC/2007, precum

și a hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007, ambele emise de pârât și obligarea acestuia

din urmă să propună numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Vaslui, cu

motivarea că prin hotărârea nr. 244 din 31 mai 2004, secția pentru judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că îndeplinește condițiile legale

pentru numirea în funcția de judecător, fără concurs, dar Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a respins cererea lui de numire fără a-și motiva în vreun fel hotărârea.

Curtea de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 136/CA din 15 octombrie

2007, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că respingerea

cererii sale, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a făcut în

conformitate cu atribuțiile acestei autorități, astfel cum au fost ele reglementate

prin Legea nr. 317/2004, intrând în competența Plenului să examineze, în acord cu

cerințele Legii nr. 303/2004 și ale hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 152/2006, privind aprobarea procedurii de numire în funcția de judecător, fără

concurs, aptitudinile persoanelor care solicită această numire, atât din punct de

vedere medical și psihologic, cât și sub aspectul bunei reputații.

În acest context s-a reținut

că hotărârea Plenului a avut în vedere atât interviul susținut de candidat, cât

și performanțele sale profesionale.

Referitor la capătul de

cerere privind anularea adresei din 2007, instanța de fond a apreciat că acest înscris

nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, fiind în fapt

numai răspunsul dat de pârât la plângerea prealabilă a reclamantului, împotriva

hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul C.G., fără a-și încadra în drept criticile formulate.

Au fost invocate, ca și la judecata în primă instanță, dispozițiile art. 33

alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor.

Recurentul susține că

sentința atacată este nelegală întrucât a inversat practic sarcina probei, pretinzându-i

să facă dovada că îndeplinește condițiile numirii în funcția de judecător fără concurs,

când, în realitate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii era cel care trebuia

să-și argumenteze refuzul.

Adevăratul motiv pentru

care i s-a respins cererea de numire în funcția de judecător fără concurs îl reprezintă

vârsta sa. Recurentul pretinde că toți candidații care au fost respinși aveau vârste

cuprinse între 50-55 ani, fiind discriminați în raport cu cei mai tineri.

Invocă jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție în materie, respectiv decizia nr. 3467 din 20 septembrie

2007, prin care s-a stabilit că dreptul de apreciere al Consiliului Superior al

Magistraturii nu poate fi exercitat arbitrar introducându-se criterii noi, neprevăzute

în lege, cum ar fi vârsta candidatului. În plus, mai arată recurentul, instanța

de fond nu a observat că interviul, ca modalitate de selecție a candidaților, nu

este reglementat decât pentru promovarea în funcție a magistraților, nu și pentru

accederea în profesie a altor persoane.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

A arătat că cererea recurentului

de numire în funcția de judecător, fără concurs, la instanțele din circumscripția

Curții de Apel Iași, a fost respinsă, avându-se în vedere interviul susținut, performanțele

profesionale, precum și opțiunile formulate. Intimatul a mai relevat că recomandarea

dată de secția pentru judecători nu implică automat numirea în magistratură, fiind

necesară aprobarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii dată în condițiile

întrunirii cerințelor prevăzute în art. 29 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de

numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, cu modificările ulterioare,

aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din

01 martie 2006.

În concluzie, intimatul

Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că evaluarea în concret a aspectelor

care să determine acțiunea Plenului de aprobare a numirii în funcție și de a face

propunerea către Președintele României reprezintă un act exclusiv de competența

acestei autorități, pe care instanța nu îl poate cenzura.

În recurs, în cadrul probei

cu înscrisuri, administrate în baza art. 305 C. proc. civ., s-au depus la dosar

de către intimat, în copie, contestația formulată de recurent împotriva hotărârii

nr. 401 din 31 mai 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată

sub nr. 6601 din 04 iunie 2007 la Direcția Resurse Umane și Organizare, precum și

nota acestei direcții din data de 10 iunie 2007, referitoare la contestație.

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor expuse, a apărărilor formulate prin întâmpinare, a înscrisurilor

administrate, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele,

Înalta Curte consideră recursul ca fiind nefondat.

Ceea ce reproșează recurentul

Curții de apel este, în primul rând, faptul că nu a sancționat refuzul intimatului

de a-l primi în profesia de magistrat, fără concurs, exprimat prin hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 401 din 31 mai 2007, în condițiile în

care acest act administrativ nu este motivat.

Prin hotărârea menționată

(art. 1) au fost respinse cererile de numire în funcția de judecător, fără concurs,

în baza art. 33 alin. (5), (7), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

formulate de 7 candidați, între care și recurentul.

În partea expozitivă a

actului s-a argumentat, cu titlu general, că soluția adoptată a fost determinată

de „interviul susținut de candidați în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

și performanțele profesionale ale acestora, precum și opțiunile formulate de aceștia”,

motivare ce a fost considerată de instanța de fond ca fiind satisfăcătoare.

Pentru a putea examina

modul în care Consiliul Superior al Magistraturii își exercită dreptul de apreciere

în privința îndeplinirii cerințelor legale pentru numirea în funcția de judecător,

fără concurs, este obligatoriu potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004,

republicată, modificată și completată ca hotărârea adoptată să fie motivată. Motivarea

conferă actului administrativ transparență, fiind importantă atât pentru cel vizat,

cât și pentru instanța de judecată care înfăptuiește controlul de legalitate.

Din perspectiva instanței

de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul administrativ

adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege autorității publice și cel

adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen în art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată

și completată.

Deși hotărârea nr. 401

din 31 mai 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este succint și

generic motivată, totuși, rațiunea pentru care cererea recurentului a fost respinsă

poate fi ușor decelată, fiind furnizată de înscrisuri ce provin chiar de la acesta,

respectiv de contestația administrativă pe care a formulat-o la data de 03 iulie

2007, înregistrată la Direcția Resurse Umane și Organizare în 04 iulie 2007.

În cuprinsul acestei contestații,

recurentul își arată nemulțumirea pentru prestația sa la interviul susținut în fața

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care consideră că a făcut numai

„o prezență formală”, neavând o „capacitate fizică și psihică optimă pentru susținerea

unui interviu” și solicită reprogramarea sa la o altă dată pentru susținerea unui

nou interviu.

Or, în condițiile în care

recurentul însuși admite că nu a fost convingător la interviu, soluția Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii exprimată prin hotărârea nr. 401 din 31 mai

2007 nu poate fi socotită arbitrară ori adoptată cu exces de putere.

În plus, apărarea recurentului,

în sensul că în ziua susținerii interviului nu s-a aflat într-o dispoziție fizică

și psihică adecvată nu este de natură a atribui un caracter nelegal hotărârii examinate,

întrucât rezistența la stres și capacitatea de a gestiona situații neprevăzute ori

dificile constituie parametri de evaluare, avuți în vedere de Consiliul Superior

al Magistraturii.

Teza recurentului referitoare

la respingerea cererii sale, alături de cele formulate de alți 6 candidați, pe motiv

de vârstă, nu are niciun suport în probele dosarului. Nicăieri în cuprinsul hotărârii

atacate ori al actelor premergătoare, nu se face vreo referire la vârsta candidaților,

astfel că jurisprudența invocată nu îi este aplicabilă recurentului.

În fine, pentru prima

oară în recurs recurentul invocă nelegalitatea procedurii de numire derulate de

către Consiliul Superior al Magistraturii, prin aceea că a cuprins și interviul

în fața Plenului, deși art. 33 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, modificată și completată,

se referă numai la susținerea interviului în fața secției corespunzătoare (judecători

sau procurori) a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin acest motiv recurentul

își completează cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este permis, potrivit

art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, în condițiile

în care secția pentru judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii

are doar abilitarea să verifice îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute în

art. 29 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii nr. 152/2006 și să formuleze recomandări, Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii fiind autoritatea competentă să aprobe cererile de numire în funcția

de judecător, fără concurs, intervievarea tuturor candidaților de către Plen, apare

ca fiind legitimă.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, și

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.G. împotriva sentinței civile nr. 136/CA din 15 octombrie 2007 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2008.