ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 30 iulie 2007, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, anularea deciziei nr. 956/LC/2007, precum și a hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007, ambele emise de pârât și obligarea acestuia din urmă să propună numirea sa în funcția de judecător la Judecătoria Vaslui, cu motivarea că prin hotărârea nr. 244 din 31 mai 2004, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că îndeplinește condițiile legale pentru numirea în funcția de judecător, fără concurs, dar Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea lui de numire fără a-și motiva în vreun fel hotărârea.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 136/CA din 15 octombrie 2007, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că respingerea cererii sale, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a făcut în conformitate cu atribuțiile acestei autorități, astfel cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 317/2004, intrând în competența Plenului să examineze, în acord cu cerințele Legii nr. 303/2004 și ale hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, privind aprobarea procedurii de numire în funcția de judecător, fără concurs, aptitudinile persoanelor care solicită această numire, atât din punct de vedere medical și psihologic, cât și sub aspectul bunei reputații.

În acest context s-a reținut că hotărârea Plenului a avut în vedere atât interviul susținut de candidat, cât și performanțele sale profesionale. Referitor la capătul de cerere privind anularea adresei din 2007, instanța de fond a apreciat că acest înscris nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea Legii nr. 554/2004, fiind în fapt numai răspunsul dat de pârât la plângerea prealabilă a reclamantului, împotriva hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.G., fără a-și încadra în drept criticile formulate. Au fost invocate, ca și la judecata în primă instanță, dispozițiile art. 33 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Recurentul susține că sentința atacată este nelegală întrucât a inversat practic sarcina probei, pretinzându-i să facă dovada că îndeplinește condițiile numirii în funcția de judecător fără concurs, când, în realitate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii era cel care trebuia să-și argumenteze refuzul. Adevăratul motiv pentru care i s-a respins cererea de numire în funcția de judecător fără concurs îl reprezintă vârsta sa. Recurentul pretinde că toți candidații care au fost respinși aveau vârste cuprinse între 50-55 ani, fiind discriminați în raport cu cei mai tineri. Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, respectiv decizia nr. 3467 din 20 septembrie 2007, prin care s-a stabilit că dreptul de apreciere al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi exercitat arbitrar introducându-se criterii noi, neprevăzute în lege, cum ar fi vârsta candidatului.

În plus, mai arată recurentul, instanța de fond nu a observat că interviul, ca modalitate de selecție a candidaților, nu este reglementat decât pentru promovarea în funcție a magistraților, nu și pentru accederea în profesie a altor persoane. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că cererea recurentului de numire în funcția de judecător, fără concurs, la instanțele din circumscripția Curții de Apel Iași, a fost respinsă, avându-se în vedere interviul susținut, performanțele profesionale, precum și opțiunile formulate.

Intimatul a mai relevat că recomandarea dată de secția pentru judecători nu implică automat numirea în magistratură, fiind necesară aprobarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii dată în condițiile întrunirii cerințelor prevăzute în art. 29 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, cu modificările ulterioare, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006. În concluzie, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că evaluarea în concret a aspectelor care să determine acțiunea Plenului de aprobare a numirii în funcție și de a face propunerea către Președintele României reprezintă un act exclusiv de competența acestei autorități, pe care instanța nu îl poate cenzura.

În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, administrate în baza art. 305 C. proc. civ., s-au depus la dosar de către intimat, în copie, contestația formulată de recurent împotriva hotărârii nr. 401 din 31 mai 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată sub nr. 6601 din 04 iunie 2007 la Direcția Resurse Umane și Organizare, precum și nota acestei direcții din data de 10 iunie 2007, referitoare la contestație. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor expuse, a apărărilor formulate prin întâmpinare, a înscrisurilor administrate, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte consideră recursul ca fiind nefondat.

Ceea ce reproșează recurentul Curții de apel este, în primul rând, faptul că nu a sancționat refuzul intimatului de a-l primi în profesia de magistrat, fără concurs, exprimat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 401 din 31 mai 2007, în condițiile în care acest act administrativ nu este motivat. Prin hotărârea menționată (art. 1) au fost respinse cererile de numire în funcția de judecător, fără concurs, în baza art. 33 alin. (5), (7), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulate de 7 candidați, între care și recurentul.

În partea expozitivă a actului s-a argumentat, cu titlu general, că soluția adoptată a fost determinată de „interviul susținut de candidați în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și performanțele profesionale ale acestora, precum și opțiunile formulate de aceștia”, motivare ce a fost considerată de instanța de fond ca fiind satisfăcătoare. Pentru a putea examina modul în care Consiliul Superior al Magistraturii își exercită dreptul de apreciere în privința îndeplinirii cerințelor legale pentru numirea în funcția de judecător, fără concurs, este obligatoriu potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată și completată ca hotărârea adoptată să fie motivată.

Motivarea conferă actului administrativ transparență, fiind importantă atât pentru cel vizat, cât și pentru instanța de judecată care înfăptuiește controlul de legalitate. Din perspectiva instanței de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul administrativ adoptat în cadrul marjei de apreciere conferite de lege autorității publice și cel adoptat prin exces de putere, astfel cum este definit acest termen în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată și completată.

Deși hotărârea nr. 401 din 31 mai 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este succint și generic motivată, totuși, rațiunea pentru care cererea recurentului a fost respinsă poate fi ușor decelată, fiind furnizată de înscrisuri ce provin chiar de la acesta, respectiv de contestația administrativă pe care a formulat-o la data de 03 iulie 2007, înregistrată la Direcția Resurse Umane și Organizare în 04 iulie 2007. În cuprinsul acestei contestații, recurentul își arată nemulțumirea pentru prestația sa la interviul susținut în fața Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care consideră că a făcut numai „o prezență formală”, neavând o „capacitate fizică și psihică optimă pentru susținerea unui interviu” și solicită reprogramarea sa la o altă dată pentru susținerea unui nou interviu.

Or, în condițiile în care recurentul însuși admite că nu a fost convingător la interviu, soluția Plenului Consiliului Superior al Magistraturii exprimată prin hotărârea nr. 401 din 31 mai 2007 nu poate fi socotită arbitrară ori adoptată cu exces de putere. În plus, apărarea recurentului, în sensul că în ziua susținerii interviului nu s-a aflat într-o dispoziție fizică și psihică adecvată nu este de natură a atribui un caracter nelegal hotărârii examinate, întrucât rezistența la stres și capacitatea de a gestiona situații neprevăzute ori dificile constituie parametri de evaluare, avuți în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii. Teza recurentului referitoare la respingerea cererii sale, alături de cele formulate de alți 6 candidați, pe motiv de vârstă, nu are niciun suport în probele dosarului.

Nicăieri în cuprinsul hotărârii atacate ori al actelor premergătoare, nu se face vreo referire la vârsta candidaților, astfel că jurisprudența invocată nu îi este aplicabilă recurentului. În fine, pentru prima oară în recurs recurentul invocă nelegalitatea procedurii de numire derulate de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin aceea că a cuprins și interviul în fața Plenului, deși art. 33 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, modificată și completată, se referă numai la susținerea interviului în fața secției corespunzătoare (judecători sau procurori) a Consiliului Superior al Magistraturii. Prin acest motiv recurentul își completează cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este permis, potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. De altfel, în condițiile în care secția pentru judecători din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii are doar abilitarea să verifice îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute în art. 29 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 și să formuleze recomandări, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fiind autoritatea competentă să aprobe cererile de numire în funcția de judecător, fără concurs, intervievarea tuturor candidaților de către Plen, apare ca fiind legitimă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinței civile nr. 136/CA din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008.