ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 843/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 843/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2471 din 30 septembrie 2008

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de numitul A.F.A.,

în contradictoriu cu M.J. și având ca obiect anularea Ordinului nr. 90/ C din 23

ianuarie 2008 emis de pârât, precum și obligarea acestuia din urmă la plata

sumei de 5000 euro – echivalentul în lei la data plății – cu titlu de daune

morale pentru prejudiciile cauzate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, în fapt: că prin Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007 a C.S.M.

a fost respinsă cererea reclamantului – judecător la Judecătoria Iași – de

promovare efectivă la Tribunalul Iași prin valorificarea concursului din 4

februarie 2007, precum și cea de valorificare formulată de el, pe motiv că

singurul post scos la concurs la acea instanță a fost ocupat de alt judecător

clasat pe o poziție superioară la același concurs și respectiv că la Tribunalul

Iași sunt două posturi vacante pentru care există o cerere de valorificare și

trei cereri de transfer formulate de judecători delegați de la Judecătoria Iași

la Tribunalul Iași ; că, pe baza ordinii stabilite de art. 1 din Hotărârea nr. 298/2007

a Plenului C.S.M., acesta din urmă a acordat prioritate cererilor de transfer,

iar nu cererii de valorificare a reclamantului.

A mai reținut instanța că,

prin Decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a fost admis recursul reclamantului fiind anulată Hotărârea nr. 319/2007

și obligat C.S.M. să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a

reclamantului, prin valorificarea rezultatelor concursului din 4 februarie

2007, pe un post de execuție la Tribunalul Iași.

De asemenea, a reținut

instanța că prin sentința civilă nr. 448/2008 a Curții de Apel București (Dosar

5511/2/2007) a fost anulată, Hotărârea nr. 208/17 mai 207 a Consiliului

Superior al Magistraturi privind transferul magistraților Ș.D. și C.M. de la Judecătoria

Iași la Tribunalul Iași, act care făcuse imposibilă valorificarea de către

reclamant a concursului din 4 februarie 2007.

A reținut instanța și că,

prin Hotărârea art. 134 din 7 februarie 2008 a C.S.M., s-a dispus promovarea

reclamantului la Tribunalul Iași pe postul creat prin Ordinul nr. 90/23

ianuarie 2008 al M.J. prin suplimentarea statului de funcții al acelei instanțe

cu scopul de a pune în executare decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție și la solicitarea C.S.M.

Instanța, în raport cu

situația de fapt reținută și cu obiectul acțiunii a conchis că nemulțumirea

reclamantului este legată de faptul că promovarea sa, dispusă prin Hotărârea C.S.M.

nr. 134/2008, s-a realizat pe un post nou creat – prin Ordinul ministrului justiției

nr. 90/2008 – iar nu pe unul dintre cele două posturi care erau vacante la data

respingerii cererii sale de valorificare a examenului de promovare.

Ca urmare, instanța a

reținut în drept că actul atacat este legal, întrucât: decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție obligă C.S.M. să emită o hotărâre prin care să-l promoveze

efectiv pe reclamant pe un post de execuție la Tribunalul Iași, dar nu pe unul

dintre cele două posturi vacante la data de 1 martie 2007; o asemenea promovare

nu ar fi fost posibilă, întrucât posturile nu sunt create sau prevăzute special

pentru un magistrat sau altul; M.J. a acționat în limitele competenței sale,

deoarece, la cererea C.S.M., a dispus crearea unui post vacant la Tribunalul

Iași, tocmai pentru a pune în executare decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție favorabilă reclamantului.

În fine, a considerat

instanța că, dacă reclamantul este nemulțumit cu privire la data la care s-a

realizat promovarea efectivă a sa, ar fi trebuit să atace hotărârea de

promovare nr. 134/2008, pentru că aceasta este actul administrativ producător

de consecințe juridice sub aspectul datei promovării, iar nu ordinul atacat.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal timbrată

(fila 17 dosar).

În motivarea cererii de la

12 noiembrie 2008 și cu completarea ei din 18 decembrie 2008, recurentul

solicită:

temeiul art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., al art. 304 pct. 7,8,9 și al art. 304

1

,

coroborat cu art. 312 C. proc. civ., casarea sentinței cu trimitere spre

rejudecarea cauzei, pentru:

a) încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 alin.

(1) din C.E.D.L.F.O. coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituția României,

raportat la jurisprudența C.E.D.O. reliefată de cauza A. și cauza B. împotriva României

.

b)

necercetarea

fondului cauzei si nepronunțarea pe nici unul de

motivele de nulitate și netemeinicie invocate în raport de Ordinul emis

de

pârâtul ministrul justiției sub nr.

90/ C din 23 ianuarie 2008 de către instanța de fond (

art. 312 alin. 3

și 5 C. proc. civ.).

c) soluționarea cauzei în

contradictoriu cu o persoană care nu a fost chemată în judecată – M.J. - în loc

de persoana chemată ca pârât – ministrul justiției.

recurentul modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii, întrucât:

a) hotărârea recurată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, în

raport

de argumentele invocate de reclamant, iar motivele ( argumentele ) reținute de

instanța de fond sunt contradictorii și străine de natura pricinii (

art.

304 pct. 7 C. proc. civ.);

b)

instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (

Ordinul

ministrului justiției nr. 90/ C din 23 ianuarie 2008 ) și a schimbat înțelesul

lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);

c)

hotărârea recurată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.).

Recurentul reiterează

situația de fapt reținută de prima instanță și arată că :

- Prin Decizia nr. 4232/2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat Hotărârea C.S.M. nr. 319/2007

deoarece a constatat că C.S.M. a dat prioritate și a transferat, în mod nelegal,

pe cele două posturi vacante de la Tribunalul Iași, alți doi judecători, în loc

să-l promoveze pe recurent prin valorificarea rezultatelor concursului din

februarie 2007.

- Înalta Curte de Casație și

Justiție i-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 4232/2007

și a constatat că acesta este explicitat de considerente și este clar în ceea

ce privește postul pe care trebuie să se facă promovarea lui și anume: unul

dintre cele două posturi vacante la Tribunalul Iași la data de 1 martie 2007.

- Printr-o hotărâre

judecătorească ulterioară s-a dispus anularea celor două transferuri dispuse de

C.S.M. la Tribunalul Iași pe cele două posturi vacante la 1 martie 2008,

temeiul acelei hotărâri fiind în exclusivitate decizia nr. 4232/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pe baza acestor trei

elemente de fapt, consideră recurentul că problema de drept incidentă în cauză

a fost tranșată irevocabil în sensul că: promovarea recurentului trebuia făcută

pe unul dintre cele două posturi vacante la 1 martie 2007.

În raport cu acest imperativ

evident, consideră recurentul că demersul C.S.M. de a solicita ministrului

Justiției – membru al C.S.M. – să emită un ordin de suplimentare a schemei la

Tribunalul Iași cu un post de judecător este unul fraudulos și mincinos,

deoarece a fost inițiat doar după ce C.S.M. a refuzat executarea Deciziei nr. 4232/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și după ce recurentul de față a formulat

la Înalta Curte de Casație și Justiție o acțiune pentru aplicarea amenzii

prevăzute de art. 25 din Legea nr. 554/2004 și o alta pentru daune, ambele

fondate pe refuzul C.S.M. de a executa decizia.

Consideră recurentul că, la

data emiterii ordinului, nu era îndeplinită condiția situației premisă a lipsei

posturilor vacante la Tribunalul Iași, având în vedere hotărârile judecătorești

irevocabile invocate, și că scopul emiterii actului – în condițiile date – a fost

unul ilicit: acela de a frauda dreptul recurentului de a obține, pe cale

judecătorească, despăgubirile aferente dreptului său de a promova la Tribunalul

Iași.

De asemenea, consideră

recurentul că, deși prin decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. și

dreptul reclamantului de a primi despăgubiri pentru prejudiciul creat de C.S.M.

prin emiterea celor două acte nelegale, acest drept al său a fost golit de

conținut prin emiterea ordinului nr. 90/2008 de către Ministrul Justiției. În

sprijinul acestei susțineri, recurentul invocă Decizia nr. 980 din 11 martie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, respingând cererea sa de

plată a despăgubirilor, a invocat în considerente chiar Ordinul nr. 90/2008 al ministrului

justiției.

Recursul nu se fondează.

În fapt

6 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost recunoscut,

irevocabil, dreptul recurentului de față de a fi promovat efectiv pe un post de

execuție la Tribunalul Iași.

De la acel moment, s-a

născut obligația C.S.M. de a emite o hotărâre în acest sens, în condițiile prevăzute

de dispozițiile art. 24 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

fost emis, la cererea C.S.M. și cu scopul de a pune în executare decizia sus

arătată, Ordinul nr. 90/2008 al ministrului justiției.

134 din 7 februarie 2008 s-a dispus promovarea recurentului la Tribunalul Iași,

în baza Deciziei nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând

cu data de 11 februarie 2008,act necontestat de către recurentul de față.

980/11 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea recurentului, adresată acestei Curți, ca instanță de

executare, de a se aplica C.S.M. o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie, pe zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei nr. 4232/2007 –

6 noiembrie 2007 – și până la data executării ei efective, în temeiul art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a decide astfel,

instanța a statuat că amenda aplicabilă în contencios administrativ nu operează

de drept, ci numai atunci când întârzierea se dovedește a fi nejustificată și

că, în speță, nu există o culpă a Consiliului Superior al Magistraturii care,

începând cu data de 14 noiembrie 2007 a făcut demersuri repetate la minister

până ce a obținut Ordinul nr. 90/23 ianuarie 2008 prin care a fost suplimentat

statul de funcții al Tribunalului Iași cu un post de judecător, în vederea

punerii în executare a deciziei nr. 4232/2007.

Prin aceeași decizie

(980/2008), a fost respinsă și cererea recurentului de despăgubiri (drepturile

salariale aferente gradului de tribunal pentru perioada 6 noiembrie 2007 și până

la data promovării efective de către C.S.M.), instanța reținând că numai de la

data de 11 februarie 2008, de la care recurentul a fost promovat prin Hotărârea

C.S.M. nr. 134 din 7 februarie 2008, el este îndreptățit la o remunerație corespunzătoare

gradului de judecător de tribunal.

recurentul a formulat acțiunea care face obiectul cauzei de față.

În drept

I. 1. Primul motiv de casare

invocat de recurent se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil,

întrucât instanța de fond, în considerentele sentinței, nu a analizat nici unul

dintre motivele de nulitate și netemeinicie ale actului administrativ atacat,

neintrând în cercetarea fondului. Consideră recurentul că astfel i-a fost

încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.,

coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituția României, raportat la cauza „A. contra

României” din jurisprudența C.E.D.O. în care Curtea de la Strasbourg a statuat

obligativitatea instanței de a analiza argumentele tuturor părților și de a

arăta motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția instanței.

Acest motiv nu se fondează

ca unul de casare, întrucât, pe de o parte, sentința cuprinde toate elementele

prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, ea

conține o analiză a legalității actului administrativ atacat sub incidența

condițiilor de legalitate a actelor administrative actul să fie emis în baza și

în executarea legii; să fie emis de organul administrativ numai în limitele

competenței sale; să fie conform scopului; să respecte cerințele legale

referitoare la forma sa; să fie oportun.

Instanța de fond a analizat

toate aceste condiții. Ca urmare, evocarea cauzei „A. contra României” de la C.E.D.O.

nu este concludentă aici.

În ceea ce privește cauza „B.

contra României” din jurisprudența C.E.D.O., ea se referă la practica neunitară

a instanțelor românești care au pronunțat soluții diferite în cauze care puneau

aceeași problemă juridică. Și acest exemplu este neconcludent în cauză,

întrucât recurentul se referă aici la o hotărâre judecătorească irevocabilă

prin care i-a fost recunoscut dreptul de a fi promovat și sentința din cauza de

față care se referă la un act administrativ ulterior și emis în executarea

acelei hotărâri irevocabile.

Așadar, ambele argumente

extrase din jurisprudența C.E.D.O. nu sunt incidente aici și nu pot constitui

cauze de casare a sentinței.

susținut de recurent se referă la faptul că instanța de fond nu ar fi cercetat

fondul cauzei și nu s-ar fi pronunțat pe nici unul dintre motivele de nulitate

și netemeinicie invocate de el cu privire la ordinul atacat. Consideră

recurentul că instanța a constatat inutil că ordinul a fost emis cu respectarea

și în limitele competențelor legale conferite ministrului interimar al

Justiției, deoarece prin acțiune nu a fost invocată o necompetență a

emitentului. Ca urmare, apreciază recurentul că argumentul instanței legat de

competența emitentului este străin de natura pricinii în raport cu motivele de

nulitate și netemeinicie invocate de el.

Nici acest motiv de recurs

nu este fondat.

De vreme ce controlul de

legalitate a actului administrativ presupune analiza respectării condițiilor de

legalitate mai sus enumerate (v. pct. 1), instanța de fond și-a raportat

analiza la aceste elemente specifice contenciosului administrativ și a

constatat că ele au fost întrunite în cazul ordinului atacat. Ca urmare, nu

există motive de casare a sentinței sub incidența art. 312 alin. (3) și alin. (5)

C. proc. civ.

de casare se referă la situația că soluționarea cauzei s-a făcut în contradictoriu

cu M.J., nechemat în judecată prin acțiune, în loc de ministrul justiției

chemat ca pârât, invocându-se în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Ulterior, recurentul a

renunțat la susținerea acestui motiv.

II. a) Primul motiv de

netemeinicie se bazează pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentul arătând că, deși a invocat ca motive de nulitate a ordinului: frauda

de lege; cauza falsă și cauza ilicită; încălcarea autorității de lucru judecat,

iar ca motiv de netemeinicie: inexistența situației premisă necesară emiterii

ordinului, instanța de fond nu a analizat nici unul dintre aceste motive:

- Consideră recurentul că

referirea instanței la: emiterea ordinului în limitele competențelor legale

conferite ministrului interimar și la situația că posturile prevăzute în schema

de personal a instanței nu sunt nominale reprezintă niște argumente străine de

natura pricinii și contradictorii în raport cu hotărârile judecătorești

invocate de instanță în considerente.

- Pe de altă parte,

consideră recurentul că instanța de fond a ignorat un argument de nelegalitate

a ordinului, acela că el încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 4232/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a sentinței civile nr. 1981/2007 și nr.

448/2008 ale Curții de Apel București. Recurentul apreciază că acest aspect era

esențial pentru soluția ce urma a se pronunța, dar instanța a omis în mod

intenționat să se pronunțe.

- În fine, arată recurentul

că, la data emiterii ordinului, la Tribunalul Iași existau posturile vacante,

dovada acestei situații fiind: decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție și sentințele civile nr. 1981/2007 și nr. 448/2008 ale Curții de

Apel București. În consecință, consideră recurentul că situația premisă, aceea

ca la Tribunalul Iași să nu existe posturi vacante, nu era îndeplinită, iar ea

era necesară pentru ca să fie emis ordinul.

Curtea de față constată că

nici unul dintre aceste argumente de netemeinicie a sentinței nu este fondat,

având în vedere următoarele:

acțiune, ca motiv de nulitate a ordinului, frauda la lege constând, în opinia

sa, în scopul cu care a fost emis ordinul: pe de o parte fraudarea dreptului

lui de a promova într-o funcție de execuție efectivă la Tribunalul Iași; pe de

altă parte, împiedicarea lui de a obține – pe cale judiciară – repararea

prejudiciului material și moral produs de C.S.M. prin refuzul de a-l promova,

deși Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, prin Decizia nr. 4232/2007,

încălcarea de către C.S.M. a art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.

Critica este nefondată.

În teoria dreptului civil,

frauda legii reprezintă un motiv de nulitate absolută a actelor civile și este

descrisă drept o „manevră” care constă în folosirea unor dispoziții legale, dar

nu în scopul în care acestea au fost edictate, ci numai în scopul de a eluda

alte dispoziții legale imperative, așadar o încercare de deturnare a legii de

la finalitatea ei, iar elementul subiectiv al acesteia îl constituie

reaua-credință a autorului fraudării legii.

În dreptul administrativ

această cauză de nulitate nu se regăsește ca atare, ci ea se circumscrie

noțiunii de legalitate a actului administrativ în strânsă legătură cu noțiunea de

„exces de putere”, astfel cum este ea definită de dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004: „exercitarea dreptului de apreciere al

autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Acesta este motivul legal și

specific cauzei de față pentru care instanța de fond, în combaterea susținerii

reclamantului privind „frauda la lege”, s-a referit la emiterea ordinului de

către pârât în limitele competenței sale.

Într-adevăr, astfel cum a observat

și prima instanță, ordinul a fost emis la solicitarea C.S.M. cu scopul declarat

al acestuia de a pune în executare decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție .

Așadar, ordinul nu face

decât să dea curs solicitării C.S.M. și suplimentează statul de funcții al

Tribunalului Iași cu un post de judecător. Este evident că intimatul – pârât a

acționat în limitele competențelor sale, iar actul său are ca temei

dispozițiile art. 135 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Scopul C.S.M. la solicitarea

acestei suplimentări a fost acela de a pune în executare o hotărâre irevocabilă

care îl privea pe recurent și care se referea la respectarea unui drept al său.

Scopul ordinului Ministrului Justiției a fost de a face posibilă această

executare.

Recurentul pretinde că C.S.M.

a acționat cu rea - credință, dar intenția pretins frauduloasă a acestuia nu se

poate translata asupra emitentului ordinului. Ministrul Justiției, în limitele

competenței sale și nefiind debitor al obligației rezultate din decizie nu avea

dreptul să facă judecăți de valoare asupra dispozitivului deciziei nr. 4232/2007

și nici asupra modului în care C.S.M. era obligat a-l pune în executare.

Tot în conturarea noțiunii

de „ exces de putere” cu aplicare la cauza de față, Curtea de față consideră că

este obligatoriu a analiza oportunitatea ordinului, exclusiv sub incidența

excesului de putere.

Este indiscutabil că,

inițial, contrar celor reținute de instanța de fond instituția valorificării concursului

în speță se referea la unul dintre cele două posturi vacante la data

soluționării cererii. Dar, pe de altă parte, nu se poate nega că în situația de

fapt apărută ulterior pronunțării deciziei nr. 4232/2007, a devenit oportună

suplimentarea schemei de către M.J. cu un post. A contesta acest lucru înseamnă

a submina stabilitatea deciziei nr. 4232/2007 prin care recurentului i-a fost

recunoscut dreptul de a fi promovat, făcând imposibilă executarea ei efectivă.

susținut în acțiune că ordinul are o cauză falsă înțeleasă ca „modalitate a

actului juridic unilateral”, cu trimitere la condițiile de validitate a actului

juridic civil prevăzute de art. 948 C. civ. și la dispozițiile art. 966 C. civ.

Reclamantul își întemeiază

susținerea pe faptul că niciuna dintre adresele prin care C.S.M. a cerut

Ministerului Justiției suplimentarea schemei nu a avut atașată motivarea Deciziei

nr. 4232/2007 și nu a menționat existența litigiului având ca obiect

revacantarea celor două posturi ocupate fraudulos la Tribunalul Iași de către C.S.M.

Pe de altă parte,

reclamantul acuză C.S.M. că a profitat de degringolada ivită la conducerea M.J.,

inducându-l în eroare pe ministrul interimar pentru a suplimenta schema.

Reclamantul își bazează această concluzie pe răspunsul pe care M.J. l-a dat

plângerii prealabile și în care ar fi fost recunoscut caracterul fals al cauzei

ordinului.

Motivul de nulitate este

nefondat.

Ceea ce aduce din nou în

discuție reclamantul este, de fapt, oportunitatea ordinului, ideea că acesta nu

era necesar, întrucât exista o hotărâre executorie prin care se revacantaseră

cele două posturi.

Instanța de fond a analizat

acest aspect în mod corect, sub incidența noțiunii de „exces de putere”,

ajungând la concluzia că actul a fost emis în limitele competenței conferite de

lege ministrului.

De altfel, ca și în cazul

motivului de nulitate privind frauda legii, reclamantul „transferă” actului

administrativ atacat ilegalitatea – presupusă – din atitudinea C.S.M. care nu

reprezintă decât autoritatea la solicitarea căreia a fost emis actul, iar nu

emitentul însuși. Or, limitele puterii de decizie nu pot fi analizate decât în

raport cu autoritatea emitentă a actului.

cauza ilicită a ordinului, constând în contrazicerea de către acest act

administrativ a celor trei hotărâri judecătorești existente: decizia nr. 4232/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința nr. 1981/2007 a Curții de Apel

București, sentința civilă nr. 448/2008 a Curții de Apel București. Pe de altă

parte, ordinul este considerat ilicit întrucât a fost emis cu scopul fraudării

dreptului reclamantului de a obține repararea prejudiciului.

Instanța de fond a analizat

și acest motiv tot prin prisma principiului legalității actelor administrative,

reținând un aspect esențial din punct de vedere juridic: că reclamantul nu a

atacat Hotărârea C.S.M. nr. 134/2008 prin care s-a dispus promovarea sa

efectivă de la o anumită dată, deși acesta era actul administrativ producător

de consecințe juridice, iar nu ordinul atacat.

În ceea ce privește

hotărârile judecătorești pe care ordinul le-ar încălca, Curtea de față constată

că acest argument nu se circumscrie noțiunii de cauză ilicită.

În teoria dreptului civil

cauza actului juridic civil este definită ca scopul urmărit la încheierea unui

asemenea act, iar art. 968 C. civ. prevede: „Cauza este nelicită când este

prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”. În

fine, caracterul ilicit al cauzei nu se prezumă, ci trebuie dovedit.

În speță,

reclamantul-recurent a pretins că ordinul în cauză a fost emis cu scopul de a-l

împiedica pe el să obțină repararea prejudiciului cauzat de C.S.M. prin refuzul

inițial de a-l promova.

Or, scopul imediat, obiectiv

al ordinului a fost acela de a suplimenta schema personalului de la Tribunalul

Iași cu un post, iar el este legal în raport cu competențele ministrului sub

incidența Legii nr. 304/2004.

Cât privește scopul mediat

al ordinului, ca element subiectiv, concret al cauzei și cel care contează cu

adevărat în cazul discutării cauzei ilicite, nu a fost probat de către

reclamantul-recurent. De altfel, ca și în celelalte motive de nulitate,

reclamantul a transferat răspunderea actului administrativ atacat de la emitentul

său – M.J. ca pârât în cauză – la solicitantul emiterii lui – C.S.M. – căruia

îi este, de altfel, imputată ilicitatea cauzei. Or, argumentul recurentului că

M.J. este membru de drept al C.S.M. nu reprezintă un motiv legal (și nici suficient)

pentru a constata nelegalitatea ordinului.

invocat drept motiv de nulitate a ordinului și încălcarea puterii de lucru

judecat rezultând din Decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel cum a fost completată și lămurită prin încheierea din 5

februarie 2008 a aceleiași instanțe și prin sentința civilă nr. 1981 din 29

august 2007 a Curții de Apel București.

Curtea de față consideră

necesare două observații prealabile: întâi – că prin încheierea evocată de

reclamant a fost respinsă cererea sa de lămurire și completare a înțelesului

deciziei nr. 4232/2007, pentru argumente care nu pot face obiectul cauzei de

față; a doua – că sentința civilă nr. 1981/29 august 2007 a Curții de Apel

București reprezintă o hotărâre cu caracter vremelnic, pronunțată în temeiul

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea provizorie a

executării Hotărârii C.S.M. nr. 208/2007 privind transferul altor doi

judecători în cele două posturi vacante.

Nici acest motiv de nulitate

nu este întemeiat, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Ordinul atacat a fost emis

în scopul asigurării condiției materiale de punere în executare, de către C.S.M.

a Deciziei nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: suplimentarea

schemei de personal a Tribunalului Iași cu un post de judecător.

Așadar, el nu încalcă

hotărârea judecătorească irevocabilă, ci face posibilă executarea ei.

b) Cel de-al doilea motiv de

netemeinicie a sentinței invocat în recurs se bazează pe dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ., recurentul susținând că instanța de fond a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății – Ordinul M.J. nr. 90/2008 – și a schimbat

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

- Sub primul aspect,

recurentul susține că instanța a reținut în mod nelegal și nereal că promovarea

lui s-a făcut corect pe postul suplimentat prin ordin, deși Decizia nr. 4232/2008,

explicitată de aceeași instanță prin încheierea de ședință din 5 februarie

2008, a dispus ca promovarea să se facă pe unul dintre posturile vacante la

data de 1 martie 2007, iar nu pe un alt post, chiar suplimentat ulterior.

În sprijinul acestui

argument, recurentul invocă și Hotărârea nr. 134 din 7 februarie 2008 a C.S.M.

care a dispus promovarea sa de la data de 11 februarie 2008, conform Deciziei

4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deci nu pe postul suplimentat

prin ordin, ci pe unul dintre cele două posturi vacante.

- Sub cel de-al doilea

aspect, recurentul arată că instanța de fond, motivând că posturile de

judecător în schema de personal a unei instanțe nu sunt nominale, a schimbat

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, în

raport cu circumstanțele cauzei care rezultă din hotărârile judecătorești

invocate de el în cauză.

Argumentele recurentului nu

sunt fondate.

Instanța de fond a analizat

ordinul atacat ca act administrativ unilateral, așadar sub incidența Legii nr. 554/2004,

pe baza principiului legalității și a condițiilor de validitate specifice

actelor administrative.

În raport cu scopul declarat

al ordinului atacat, instanța a constatat că emitentul său nu a acționat cu exces

de putere, ci în limitele competenței sale.

De altfel, în raport cu

specificul contenciosului administrativ și având în vedere termenii neechivoci

ai ordinului, instanța nu era chemată să stabilească înțelesul acestuia, ci

să-i verifice legalitatea.

c) În fine, cel de-al

treilea motiv de netemeinicie a sentinței se bazează pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurentul susținând că, în raport cu decizia nr. 4232/2007 a

Înalta Curți de Casație și Justiție și cu cele două sentințe ale Curții de Apel

București, hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, iar

raportat la legislația incidentă la data nașterii dreptului său de a fi promovat,

hotărârea este pronunțată cu încălcarea s-au aprecierea greșită a legii.

Nici acest motiv de recurs

nu se fondează, întrucât referirea la legea eludată, încălcată ori aplicată

greșit este evazivă, făcând imposibilă verificarea temeiniciei sentinței, în

raport cu dispozițiile concrete ale unor acte normative incidente în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul A.F.A. împotriva sentinței nr. 2471 din 30 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.