ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, reclamantul A.F.A. a solicitat în contradictoriu cu

Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007

în ceea ce privește transferul judecătorilor Ș.D. și C.M. la Tribunalul Iași.

La

data de 1 noiembrie 2007 Tribunalul Iași a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, invocând excepția lipsei calității procesuale active, excepția

lipsei de interes și excepția lipsei coparticipării pasive.

Prin

încheierea de ședință de la data de 6 noiembrie 2007 instanța de fond a

calificat cererea de intervenție principală ca fiind o cerere de intervenție

accesorie și a încuviințat-o în principiu, iar prin încheierea din data de 4

decembrie 2007 instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active

și a lipsei de interes.

Prin

sentința nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București a fost admisă

acțiunea reclamantului A.F.A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al

Magistraturii și intervenientul accesoriu Tribunalul Iași, în sensul că a fost

anulată parțial Hotărârea nr. 208 din 17 mai 2007 emisă de Consiliul Superior

al Magistraturii, secția pentru judecători, în ceea ce privește cererile de

transfer la Tribunalul Iași.

Instanța

a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului ca

neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul, în calitate de

judecător în cadrul Judecătoriei Iași-secția civilă a participat la concursul

de promovare efectivă pe funcții de execuție vacante la Tribunalul Iași

organizat de către pârât la data de 4 februarie 2007, iar, urmare a susținerii

concursului, reclamantul a obținut nota a doua. Întrucât la concurs a fost scos

doar un singur post, prin Hotărârea nr. 90 din 22 februarie 2007 a fost dispusă

promovarea judecătorului care a obținut prima notă din concurs.

Prin

cererea formulată la data de 13 februarie 2007, reclamantul a solicitat

pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 din Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006,

valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în funcție de

execuție, iar prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

319 din 19 aprilie 2007 a fost respinsă cererea reclamantului de promovare

efectivă la Tribunalul Iași și respinsă cererea de valorificare a rezultatelor

concursului de promovare.

Împotriva

acestei Hotărâri reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 4232 din 6

noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 4364/1/2007 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost anulată hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007 și a

fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă

hotărâre de promovare efectivă a reclamantului prin valorificarea rezultatelor

concursului din data de 4 februarie 2007, pe un post de execuție la Tribunalul

Iași. Prin aceeași hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

menținută hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 298 din 19

aprilie 2007 prin care a fost stabilită o altă ordine de prioritate în

examinarea cererilor de valorificare a rezultatului obținut la concursul de

promovare efectivă, în raport de cererile de transfer formulate de alți

judecători decât aceia care au promovat pe loc, în urma concursului.

Instanța

de primă jurisdicție a reținut soluția și motivarea dată prin decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 și a concluzionat că

prin emiterea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secției pentru Judecători,

prin care s-a dispus transferul judecătorilor Ș.D. și C.M. la Tribunalul Iași,

reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de valorificarea

rezultatelor obținute la concursul de promovare a judecătorilor pe funcții de

execuție, organizat la data de 4 februarie 2007, apreciind că dreptul său de

promovare este prioritar față de cererile de transfer ale celor doi magistrați

vizați de hotărârea atacată în cauza de față.

De

asemenea, a reținut instanța că prin Hotărârea nr. 150 din 12 aprilie 2007

Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus

amânarea discutării cererilor de transfer de la Judecătoria Iași la Tribunalul

Iași, până la valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare a

judecătorilor pe funcții de execuție, organizat la 4 februarie 2007, dată fiind

incidența regulii de prioritate în examinarea cererilor de valorificare,

recunoscându-se implicit dreptul prioritar al magistraților aflați în această

situație în raport de cererile de transfer, ordine stabilită conform Hotărârii nr.

298 din 19 aprilie 2007.

Instanța

de primă jurisdicție a reținut că Hotărârea nr. 298/2007 nu poate produce

efecte retroactive și a concluzionat că nu poate produce efecte asupra

dreptului dobândit anterior de reclamant, constatând că în cadrul controlului

de legalitate exercitat de Înalta Curte asupra hotărârii în discuție, prin

decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 a fost respins recursul împotriva

Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii,

reținând că nu mai subzistă interesul în anularea acestei hotărâri, având în

vedere soluția dată cu privire la Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007.

În

concluzie, instanța de fond reținând că argumentele arătate sunt suficiente

pentru a duce și la anularea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secției pentru

Judecători nu a mai procedat la analiza tuturor motivelor invocate de reclamant

și a anulat hotărârea arătată în ceea ce privește cererile de transfer la

Tribunalul Iași. Față de soluția dată cererii introductive, instanța a respins

cererea de intervenție accesorie formulată ca neîntemeiată.

Prin

încheierea de ședință de la data de 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel București a fost admisă cererea formulată de A.F.A., în sensul că a fost

dispusă îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr.

448 din 12 februarie 2008, cu privire la reședința reclamantului în județul

Iași și nu în județul Teleorman, cu privire la calitatea de intervenient

accesoriu și a doamnei C.M., precum și cu privire la suma la care a fost

obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 5.278 lei și nu

278 lei.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantul A.F.A. și

pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

În

motivarea recursului său A.F.A. a arătat, în esență, următoarele:

Deși

cererea de chemare în judecată a fost admisă în integralitatea ei instanța a

soluționat eronat și greșit problematica cheltuielilor de judecată datorate de

toți intimații (inclusiv intervenienții în interesul alăturat pârâtului)

întrucât la calculul acestora nu au fost avute în vedere onorariul de avocat în

cuantum de 5.000 de lei, cheltuielile de transport și taxa judiciară de timbru

și timbrul judiciar.

În

consecință, în lumina art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc.

civ., s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul

obligării intimaților la plata integrală a cheltuielilor de judecată vizând

judecata în fond a cauzei precum și cele generate de soluționarea prezentului

recurs.

În

motivarea recursului declarat de Consiliul Superior al Magistraturii s-au

arătat, în esență, următoarele:

În

principal, se invocă inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, cu

consecința admiterii recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate cu

aplicarea greșită a legii și, pe fond, respingerea acțiunii formulate ca

inadmisibile.

În

subsidiar, în cazul în care se va reține caracterul admisibil al acțiunii

reclamantului, s-a solicitat modificarea sentinței atacate pentru greșita

aplicare a legii privind stabilirea cadrului procesual și privind nepronunțarea

asupra unor mijloace de apărare esențiale pentru dezlegarea pricinii.

În

cauză, în fața instanței de fond, Tribunalul Iași și doamna judecător C.M.

Liliana au formulat cerere de intervenție principală, în care au invocat excepțiile

lipsei calității procesuale active a reclamantului, a lipsei de interes a

reclamantului, precum și a lipsei coparticipării procesuale pasive.

Prin

sentința civilă nr. 448 din 12 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamant, s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007

a Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a fost

respinsă cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, ca

neîntemeiată.

În

considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut însă exclusiv

cererea de intervenție principală formulată de Tribunalul Iași, pe care a

calificat-o însă drept cerere de intervenție accesorie și asupra căreia s-a și

pronunțat în dispozitiv.

Este

evident că, în aceste condiții, omisiunea instanței de a reține și de a se

pronunța atât asupra cererii de intervenție principală formulate de

doamna

judecător C.M., judecător afectat direct de actul administrativ atacat, a

condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, în care cadrul procesual a fost

greșit reținut, cu consecința vătămării grave a interesului legitim al acestor

intervenienți.

În

ceea ce privește omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor

mijloace de probă esențiale, deși ambii intervenienții au invocat - prin chiar

cererea de intervenție formulată - excepția lipsei coparticipării procesuale

pasive, instanța a reținut doar excepția lipsei de interes și excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, fără însă a se pronunța asupra

celei din urmă excepții.

Urmare

acestor omisiuni, sentința atacată nu poate ti opozabilă acestor doi judecători

Ș.D. Radu Gabriel și C.M. Liliana, deși efectele juridice ale acesteia se

produc cu precădere asupra drepturilor lor, constituite prin emiterea Hotărârii

nr. 208/2007 a Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii,

situație în care devine evident motivul pentru care aceștia nu au avut calea

procesuală de a recura, la rândul lor, prezenta sentință.

Pe

fondul cauzei,

în

subsidiar s-a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea

și susținerea acțiunii, cu consecința admiterii recursului, modificării

sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca lipsite de interes.

Reclamantul

a formulat mai multe cereri de valorificare a rezultatului obținut la examenul

de promovare în funcții de execuție.

Aceste

cereri au fost respinse prin Hotărârile nr. 319 din 19 aprilie 2007, 412 din 31

mai 2007 și respectiv nr. 527/05 iulie 2007 ale Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, împotriva cărora, reclamantul a formulat recurs la Secția de

Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

Decizia nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 a Secției de Contencios Administrativ și

Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4364/1/2007, s-a

dispus anularea Hotărârii nr. 319 din 19 aprilie 2007 și obligarea Consiliului

Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin să dispună promovarea

reclamantului pe un post de execuție vacant la Tribunalul Iași.

Având

în vedere că la momentul pronunțării acestei decizii, nu exista la Tribunalul

Iași nici un post de execuție vacant, Consiliul Superior al Magistraturii a

întreprins demersuri la Ministerul Justiției, solicitând, în conformitate cu

prevederile art. 135 alin. (1) din Legea 304/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, analizarea posibilității suplimentării statului de

funcții al Tribunalului Iași, cu un post, în scopul executării Deciziei nr. 4232/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit

situației posturilor de judecător vacante la Tribunalul Iași, la data

formulării cererii de valorificare de către reclamant, nu exista nici un post

de execuție vacant. Această situație s-a menținut până la data de 29 ianuarie 2008,

când a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii Ordinul ministrului

interimar al justiției nr. 90 din 23 ianuarie 2008, prin care s-a dispus

suplimentarea statului de funcții al Tribunalului Iași cu un post de judecător,

în vederea punerii in executare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 4232 din 6 noiembrie 2007.

Prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 134 din data de 7

februarie 2008 s-a dispus promovarea reclamantului la Tribunalul Iași începând

cu data de 11 februarie 2008, unde acesta funcționează și în prezent.

Interesul

în exercitarea dreptului la acțiune

reprezintă o condiție de ordin subiectiv,

concretizată în folosul practic material sau moral urmărit de cel care

promovează acțiunea, bucurându-se de caracterul legitim și actual, nu doar la

momentul promovării acesteia, ci pe durata întregii proceduri jurisdicționale.

În

consecință, cererea reclamantului pentru anularea Hotărârii Secției de

judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 208/2007, în condițiile

realizării efective a interesului său de a promova efectiv la Tribunalul Iași,

este în mod vădit lipsită de interes.

S-a

invocat, de asemenea, excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a

judecătorilor Ș.D., Radu Gabriel și C.M. față de faptul că actul administrativ

pendinte privește în mod direct drepturile privind cariera acestora, situație

în care se impune rejudecarea cauzei de către instanța de fond cu participarea

procesuală a acestora.

Pe

fondul cauzei se impune a observa în primul rând că în cuprinsul

considerentelor pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția de anulare a

Hotărârii nr. 208/2007 a Secției pentru judecători a subscrisului, singurele

apărări menționate și reținute sunt cele ale reclamantului, în vreme ce

apărările pârâtului nu rezultă a fi fost analizate.

În

plus, menționând considerentele deciziei civile nr. 4232/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - prin care s-a dispus anularea Hotărârii nr. 319/2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a fost obligat Consiliul

Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a

reclamantului pe un post de execuție la Tribunalul lași - sentința recurată

reține în mod greșit că reclamantul ar fi dobândit anterior gradul de judecător

de tribunal, interpretând eronat considerentele deciziei invocate. De altfel,

prin Decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, nicidecum nu s-a constatat, cu putere de

lucru judecat, dobândirea de către reclamant a gradului de judecător de

tribunal și nici nu s-a statuat în sensul promovării reclamantului începând cu

data de 6 noiembrie 2007 într-o funcție de execuție vacanță la Tribunalul lași,

ci a fost obligat pârâtul să emită o nouă hotărâre de

hotărâre

de promovare efectivă a reclamantului pe un post de execuție la Tribunalul

Iași. Această decizie irevocabilă a determinat ulterior promovarea

reclamantului la Tribunalul lași începând cu data de 11 februarie 2008, prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din 7

februarie 2008.

De

asemenea, în motivarea sentinței recurate, instanța înlătură efectele Hotărârii

nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului, prin care s-a dispus „că cererile de

valorificare formulate de candidații la concursul de promovare au prioritate

atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaților care au fost

admiși pentru promovarea pe loc la concurs și nu au prioritate atunci când vin

în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alți judecători decât aceia

care au promovat pe loc în urma concursului

”

.

În

pofida acestor considerente, care de fapt reprezintă unicul argument al

admiterii acțiunii formulate de reclamant, trebuie remarcat faptul că Hotărârea

nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu

a fost anulată de către instanța supremă, recursul reclamantului împotriva

acesteia fiind respins în mod irevocabil, astfel încât, indiferent de

precizările reclamantului sau de rațiunile instanței, efectele acestei hotărâri

nu pot fi înlăturate de instanța de fond, în condițiile neinvestirii acesteia

cu constatarea nelegalității sus-numitei hotărâri a Plenului.

În

plus, în mod nelegal instanța de fond a omis a se pronunța asupra celorlalte motive

invocate de reclamant și combătute de pârâtul,

rezumându-se a anula

Hotărârea nr. 208/2007 a Secției pentru judecători exclusiv prin înlăturarea

efectelor juridice legale ale unui act administrativ valabil și prin reținerea

eronată a faptului dobândirii de către reclamant a unui drept privind cariera,

cu neobservarea argumentelor invocate.

Astfel,

potrivit art. 30 din Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, privind Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului

de promovare a judecătorilor și procurorilor, „judecătorii și procurorii care

îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca

urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se

vacanteaza la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în

termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului”.

Fața

de aceste dispoziții, în speță, prin îndeplinirea condiției de medii, prevăzută

de art. 27 din Regulament, reclamantul a dobândit exclusiv o vocație la

promovarea efectivă, nicidecum un drept la promovare, atât timp cât textul

normativ nu impune nici o obligație în sarcina Consiliului Superior al

Magistraturii de a dispune promovarea efectivă, dată fiind condiția existenței

posturilor vacante permanent, și nu temporar (cum în mod greșit s-a reținut) și

termenul de decădere de 6 luni. Singurul drept dobândit de reclamant la data

formulării cererii de promovare a fost dreptul la valorificarea rezultatului la

concurs, ceea ce nu se poate confunda în nici un caz cu însuși dreptul la

promovarea efectivă.

Dreptul

de a solicita transferul la o instanță corespunzătoare gradului profesional

deținut deja de către cei doi intervenienți s-a născut, în mod valabil, odată

cu dobândirea gradului profesional de către aceștia, numai exercițiul acestuia

fiind condiționat de formularea cererii de transfer și depinzând de vacantarea

ulterioară a postului la instanța superioară și ca urmare, s-a dat prioritate

dreptului mai vechi, respectiv dreptului de a solicita transferul pe baza

gradului profesional deja obținut.

Pentru

aceste considerente, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că

cererile de valorificare formulate la concursul de promovare din 04 februarie 2007

nu au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer formulate de

alți judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma acestui concurs.

În

condițiile în care judecătorii C.M.L. și Ș.D.R.G. au dobândit gradul de

judecători de tribunal în urma unui alt concurs, organizat la data de 04 iunie 2006,

și, nu la concursul din data de 04 februarie 2007, este evident că cererile de

valorificare formulate de recurent nu puteau avea prioritate în raport cu

cererile de transfer formulate de judecătorii menționați.

Rezolvând

situația juridică conturată de conflictul de drepturi, Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii, contrar a ceea ce a reținut instanța de fond, nu a

instituit retroactiv prin Hotărârea nr. 298/19 aprilie 2006, o nouă

reglementare pentru raporturi juridice născute anterior, ci doar a dat eficiență

unor principii generale de drept, a căror aplicabilitate, la data concursului,

nu poate fi contestată.

În

această ipoteză, dreptul la transfer care se invocă, în concurs cu acela de

valorificare, este independent de respectivul concurs de promovare, gradul

profesional al judecătorului care solicită transferul fiind obținut anterior,

fiind necesar a se stabili o ordine de prioritate între drepturi de aceeași

natură (ambele privind cariera magistratului), complet autonome unul de altul

și având același obiect, respectiv ocuparea unui post la instanța de control

respectivă.

În

concluzie, nu există dispoziții legale exprese, nici în Legea nr 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare și nici în regulamentele emise de Consiliul Superior al

Magistraturii, fie în materia concursului de promovare, fie în materia

transferului, care să impună o astfel de ordine de preferință.

Aplicând

principiile generale de drept, în ipoteza conflictului dintre două drepturi,

aparținând fiecare unei persoane diferite, ambele născute în mod valabil, având

același obiect și între care legea nu impune expres o ordine de preferință,

Plenul a conferit prioritate dreptului mai vechi, respectiv, aceluia care a

luat naștere primul în mod valabil.

În

mod analog, trebuie înlăturată apărarea reclamantului în sensul că prin art. I din

Hotărârea nr 150 din 12 aprilie 2007 a Secției pentru judecători i s-a

recunoscut dreptul de a promova cu prioritate față de cele 2 cereri de

transfer.

Hotărârea

menționată vizează cererea de transfer a judecătorilor C.M.L. și Ș.D.R. și nu

are nici o legătură cu reclamantul și nici nu îl îndreptățește să considere că

în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv să

aprecieze că această hotărâre este de natură a genera reclamantului speranța

legitimă evaluabilă în bani de a promova la Tribunalul Iași,.

Cu

privire la această pretinsă încălcare a art. 1 din Protocolul nr, 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, se

impune a se preciza că Decizia nr. 4323/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu a statuat în mod explicit și cu putere de lucru judecat în sensul

recunoașterii acestei așa-zise „speranțe legitime” ca fiind un „bun” în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel că instanța învestită cu sarcina

verificării calității de persoană vătămată a reclamantului nu putea reține

apriori existența unui „bun” al reclamantului, care, prin actul administrativ

emis ar fi fost vătămat și ar fi cauzat reclamantului un prejudiciu de natură

morală.

Singurul

drept dobândit de reclamant la data formulării cererii de promovare a fost

dreptul la valorificarea rezultatului la concurs, ceea ce nu se poate confunda

în nici un caz cu însuși dreptul la promovarea efectivă, care, pe domeniul de

aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, este singurul ce poate fi

reținut drept „speranță legitimă”, ca „valoare patrimonială”, deci ca „bun”.

Simpla

vocație la promovarea efectivă nu poate fi reținută drept o valoare

patrimoniala în sensul conferit de jurisprudența C.E.D.O. noțiunii de speranță

legitimă. De altfel, în raport cu interpretarea de către Curtea europeană a

noțiunii de „speranță legitimă", atât aceasta, cât și Comisia, au statuat

că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul

unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale

reclamantului; acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de

proprietate câtă vreme nu demonstrează existența lui (Comis. EDH, 17 mai 1996, nr.

25497/1997, DR nr. 85, p.126)

Pe

de altă parte, Curtea a statuat că nu se poate trage concluzia existenței unei

„speranțe legitime” în situația în care există - ca și în cauza ce a făcut

obiectul dosarului nr. 4364/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - o

controversă privind modul de interpretare și aplicarea normelor de drept intern

(CEDH, 20 decembrie  2001, Jantner c/ Slovakia).

În

ceea ce privește susținerile reclamantului în punctul C din cererea de chemare

în judecată, privind așa-zisa inadmisibilitate a celor doua cereri de transfer,

trebuie precizat că doamna judecător C.M. Liliana a participat la examenul de promovare

în funcții de execuție organizat la data de 4 iunie 2006, obținând gradul de

judecător de tribunal, fiind promovată pe loc la Tribunalul lași, iar începând

cu data de 01 noiembrie 2006 își desfășura activitatea în cadrul Tribunalului

lași, prin delegare. Domnul judecător Ș.D. Radu a obținut ca urmare a

participării la

examenul

de promovare în funcții de execuție din 4 iunie 2006, gradul de judecător de

tribunal, fiind promovat pe loc la Tribunalul Iași, iar ca urmare a

participării la examenul de promovare din data de 04 februarie 2007, a obținut

gradul de judecător de curte de apel, fiind promovat pe loc. Tot de la data de

01 noiembrie 2006, acesta își desfășura activitatea la Tribunalul Iași prin

delegare.

Având

în vedere că cerințele pentru transfer prevăzute de Regulamentul privind

transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor erau îndeplinite,

respectiv că cererile de transfer erau avizate favorabil de Curtea de Apel

Iași, Tribunalul Iași și Judecătoria Iași și că transferul se justifica în

funcție de volumul de activitate pe judecător de la instanțele vizate, Secția

de judecători a aprobat prin Hotărârea nr 208 din 17 mai 2007 transferul celor

doi judecători. La admiterea cererilor de transfer s-a avut în vedere și

activitatea deja desfășurată de acești judecători la Tribunalul Iași, precum și

de faptul că aceștia nu ar fi avut cum să-și valorifice în alt mod gradul de

judecători de tribunal, participarea la alt examen de promovare în funcții de

execuție, fiindu-le interzisă.

Având de soluționat

recursurile declarate de reclamant și de către pârât,

Înalta Curte apreciază

că se impune cu prioritate examinarea excepției lipsei de interes a acțiunii

formulate de către domnul judecător A.F.A., în raport de celelalte excepții

formulate, precum și de chestiunile de fond ale cauzei.

Așadar, asupra

excepției lipsei de interes a acțiunii, formulată de către pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii, urmează a fi reținute următoarele:

Prin

Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007, a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii a fost respinsă cererea reclamantului A.F.A. de valorificare a rezultatului

obținut la examenul de promovare în funcții de execuție organizat în data de 4

februarie 2007.

Împotriva

acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs la Secția contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța

supremă, prin decizia civilă nr. 4232 din 6 noiembrie 2007, a anulat hotărârea

contestată și a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre

de promovare efectivă a reclamantului, prin valorificarea rezultatelor

concursului din 4 februarie 2007, pe un post de execuție la Tribunalul Iași.

Înalta Curte a

reținut că reclamantul era singurul candidat care îndeplinea condițiile

prevăzute de art. 27, angrenat în procedura instituită prin art. 30 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006. Instanța de control judiciar

a mai reținut că dreptul domnului judecător A.F.A. este prioritar față de cel

al judecătorilor promovați pe loc, la un concurs anterior, inclusiv în raport

de momentul formulării de către aceștia a cererilor de transfer, prioritate

recunoscută chiar de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 150

din 12 aprilie 2007, odată ce a dispus amânarea discutării cererilor de

transfer, de la Judecătoria Iași la Tribunalul Iași, până la valorificarea rezultatelor

obținute la concursul de promovare la care participase domnul judecător.

La data pronunțării

deciziei civile nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 nu exista un post vacant la

Tribunalul Iași, astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

Ministerului Justiției suplimentarea Statului de funcții cu un post de execuție

(judecător) în vederea executării hotărârii instanței supreme.

În

acest sens, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 90 din 23 ianuarie 2008,

prin care a suplimentat statul de funcții al tribunalului cu un post de

judecător, iar Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 134 din 07

februarie 2008 a dispus promovarea domnului A.F.A. la Tribunalul Iași, începând

cu data de 11 februarie 2008.

Înalta Curte constată,

contrar celor reținute de prima instanță, că prin decizia civilă nr. 4232 din 6

noiembrie 2007 nu s-a statuat în sensul că dreptul reclamantului de a fi

promovat s-ar fi născut la data de 22 februarie 2007 și nici nu s-a dispus ca promovarea

acestuia să se producă cu data de 6 noiembrie 2007. În realitate, prin

hotărârea judecătorească amintită, pur și simplu, a fost anulată o hotărâre a

Consiliului Superior al Magistraturii (nr. 319 din 19 aprilie 2007), și acesta din

urmă a fost obligat să emită o nouă hotărâre de promovare a domnului A.F.A.,

promovare ce a avut loc efectiv la data de 11 februarie 2008, cum rezultă din

cele mai sus expuse. Apoi, când instanța supremă a făcut vorbire despre

prioritatea recunoscută în favoarea reclamantului, nu a avut în vedere altceva

decât prioritatea valorificării de către acesta a rezultatului concursului la

care participase, în raport de cererile de transfer ale celor doi judecători

care promovaseră, pe loc, la un concurs anterior.

Așadar, în condițiile

în care încă în 6 noiembrie 2007 se pronunțase decizia mai sus amintită a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, iar, ulterior, după finalizarea demersurilor întreprinse pentru

suplimentarea posturilor la Tribunalul Iași a fost pusă în executare respectiva

hotărâre judecătorească, chiar anterior pronunțării instanței de fond în

prezenta cauză, rezultă cu evidență că interesul reclamantului în susținerea

acțiunii sale nu mai era actual, în sensul că nu mai era în ființă, din moment

ce cererea domnului A.F.A., de promovare la tribunal, fusese deja pe deplin

satisfăcută.

În consecință,

excepția lipsei interesului acțiunii, invocată de Consiliul Superior al

Magistraturii în recursul său, este întemeiată astfel că va fi admisă, ceea ce

va conduce la admiterea recursului său, și la modificarea sentinței recurate,

potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

sensul respingerii acțiunii formulate de A.F.A., ca lipsită de interes, soluție

ce face inutilă examinarea celorlalte excepții invocate, precum și a

chestiunilor de fond ale cauzei.

În raport de soluția

în privința acțiunii reclamantului, urmează a fi admise cererile de intervenție

accesorie în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulate de către

intervenienții Tribunalul Iași și C.M.

În fine,

Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași hotărâri, ca lipsit

de interes, în considerarea soluției pronunțate în privința acțiunii promovate

de către acesta, la rândul ei respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 448 din

12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului A.F.A. ca lipsită de

interes.

Admite cererile de

intervenție accesorie formulate de Tribunalul Iași și C.M. în favoarea Consiliului

Superior al Magistraturii.

Respinge recursul

declarat de A.F.A. împotriva sentinței nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.