ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 798/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul A.F.A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 în ceea ce privește transferul judecătorilor Ș.D. și C.M. la Tribunalul Iași. La data de 1 noiembrie 2007 Tribunalul Iași a formulat cerere de intervenție în interes propriu, invocând excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția lipsei coparticipării pasive. Prin încheierea de ședință de la data de 6 noiembrie 2007 instanța de fond a calificat cererea de intervenție principală ca fiind o cerere de intervenție accesorie și a încuviințat-o în principiu, iar prin încheierea din data de 4 decembrie 2007 instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.

Prin sentința nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului A.F.A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și intervenientul accesoriu Tribunalul Iași, în sensul că a fost anulată parțial Hotărârea nr. 208 din 17 mai 2007 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, în ceea ce privește cererile de transfer la Tribunalul Iași. Instanța a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Iași-secția civilă a participat la concursul de promovare efectivă pe funcții de execuție vacante la Tribunalul Iași organizat de către pârât la data de 4 februarie 2007, iar, urmare a susținerii concursului, reclamantul a obținut nota a doua.

Întrucât la concurs a fost scos doar un singur post, prin Hotărârea nr. 90 din 22 februarie 2007 a fost dispusă promovarea judecătorului care a obținut prima notă din concurs. Prin cererea formulată la data de 13 februarie 2007, reclamantul a solicitat pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în funcție de execuție, iar prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 319 din 19 aprilie 2007 a fost respinsă cererea reclamantului de promovare efectivă la Tribunalul Iași și respinsă cererea de valorificare a rezultatelor concursului de promovare.

Împotriva acestei Hotărâri reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 4364/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulată hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007 și a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a reclamantului prin valorificarea rezultatelor concursului din data de 4 februarie 2007, pe un post de execuție la Tribunalul Iași. Prin aceeași hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost menținută hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 298 din 19 aprilie 2007 prin care a fost stabilită o altă ordine de prioritate în examinarea cererilor de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare efectivă, în raport de cererile de transfer formulate de alți judecători decât aceia care au promovat pe loc, în urma concursului.

Instanța de primă jurisdicție a reținut soluția și motivarea dată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 și a concluzionat că prin emiterea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secției pentru Judecători, prin care s-a dispus transferul judecătorilor Ș.D. și C.M. la Tribunalul Iași, reclamantul a fost vătămat în drepturile sale legate de valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare a judecătorilor pe funcții de execuție, organizat la data de 4 februarie 2007, apreciind că dreptul său de promovare este prioritar față de cererile de transfer ale celor doi magistrați vizați de hotărârea atacată în cauza de față.

De asemenea, a reținut instanța că prin Hotărârea nr. 150 din 12 aprilie 2007 Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus amânarea discutării cererilor de transfer de la Judecătoria Iași la Tribunalul Iași, până la valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare a judecătorilor pe funcții de execuție, organizat la 4 februarie 2007, dată fiind incidența regulii de prioritate în examinarea cererilor de valorificare, recunoscându-se implicit dreptul prioritar al magistraților aflați în această situație în raport de cererile de transfer, ordine stabilită conform Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007. Instanța de primă jurisdicție a reținut că Hotărârea nr. 298/2007 nu poate produce efecte retroactive și a concluzionat că nu poate produce efecte asupra dreptului dobândit anterior de reclamant, constatând că în cadrul controlului de legalitate exercitat de Înalta Curte asupra hotărârii în discuție, prin decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 a fost respins recursul împotriva Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, reținând că nu mai subzistă interesul în anularea acestei hotărâri, având în vedere soluția dată cu privire la Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007. În concluzie,

instanța de fond reținând că argumentele arătate sunt suficiente pentru a duce și la anularea Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secției pentru Judecători nu a mai procedat la analiza tuturor motivelor invocate de reclamant și a anulat hotărârea arătată în ceea ce privește cererile de transfer la Tribunalul Iași. Față de soluția dată cererii introductive, instanța a respins cererea de intervenție accesorie formulată ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință de la data de 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admisă cererea formulată de A.F.A., în sensul că a fost dispusă îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 448 din 12 februarie 2008, cu privire la reședința reclamantului în județul Iași și nu în județul Teleorman, cu privire la calitatea de intervenient accesoriu și a doamnei C.M., precum și cu privire la suma la care a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv 5.278 lei și nu 278 lei. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamantul A.F.A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. În motivarea recursului său A.F.A.

a arătat, în esență, următoarele: Deși cererea de chemare în judecată a fost admisă în integralitatea ei instanța a soluționat eronat și greșit problematica cheltuielilor de judecată datorate de toți intimații (inclusiv intervenienții în interesul alăturat pârâtului) întrucât la calculul acestora nu au fost avute în vedere onorariul de avocat în cuantum de 5.000 de lei, cheltuielile de transport și taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. În consecință, în lumina art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 312 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul obligării intimaților la plata integrală a cheltuielilor de judecată vizând judecata în fond a cauzei precum și cele generate de soluționarea prezentului recurs.

În motivarea recursului declarat de Consiliul Superior al Magistraturii s-au arătat, în esență, următoarele: În principal, se invocă inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, cu consecința admiterii recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate cu aplicarea greșită a legii și, pe fond, respingerea acțiunii formulate ca inadmisibile. În subsidiar, în cazul în care se va reține caracterul admisibil al acțiunii reclamantului, s-a solicitat modificarea sentinței atacate pentru greșita aplicare a legii privind stabilirea cadrului procesual și privind nepronunțarea asupra unor mijloace de apărare esențiale pentru dezlegarea pricinii. În cauză, în fața instanței de fond, Tribunalul Iași și doamna judecător C.M.

Liliana au formulat cerere de intervenție principală, în care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, a lipsei de interes a reclamantului, precum și a lipsei coparticipării procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 448 din 12 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant, s-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 208 din 17 mai 2007 a Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a fost respinsă cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, ca neîntemeiată. În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut însă exclusiv cererea de intervenție principală formulată de Tribunalul Iași, pe care a calificat-o însă drept cerere de intervenție accesorie și asupra căreia s-a și pronunțat în dispozitiv.

Este evident că, în aceste condiții, omisiunea instanței de a reține și de a se pronunța atât asupra cererii de intervenție principală formulate de doamna judecător C.M., judecător afectat direct de actul administrativ atacat, a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, în care cadrul procesual a fost greșit reținut, cu consecința vătămării grave a interesului legitim al acestor intervenienți. În ceea ce privește omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor mijloace de probă esențiale, deși ambii intervenienții au invocat - prin chiar cererea de intervenție formulată - excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, instanța a reținut doar excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, fără însă a se pronunța asupra celei din urmă excepții.

Urmare acestor omisiuni, sentința atacată nu poate ti opozabilă acestor doi judecători Ș.D. Radu Gabriel și C.M. Liliana, deși efectele juridice ale acesteia se produc cu precădere asupra drepturilor lor, constituite prin emiterea Hotărârii nr. 208/2007 a Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, situație în care devine evident motivul pentru care aceștia nu au avut calea procesuală de a recura, la rândul lor, prezenta sentință. Pe fondul cauzei, în subsidiar s-a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea și susținerea acțiunii, cu consecința admiterii recursului, modificării sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii ca lipsite de interes.

Reclamantul a formulat mai multe cereri de valorificare a rezultatului obținut la examenul de promovare în funcții de execuție. Aceste cereri au fost respinse prin Hotărârile nr. 319 din 19 aprilie 2007, 412 din 31 mai 2007 și respectiv nr. 527/05 iulie 2007 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, împotriva cărora, reclamantul a formulat recurs la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin Decizia nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4364/1/2007, s-a dispus anularea Hotărârii nr. 319 din 19 aprilie 2007 și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin să dispună promovarea reclamantului pe un post de execuție vacant la Tribunalul Iași.

Având în vedere că la momentul pronunțării acestei decizii, nu exista la Tribunalul Iași nici un post de execuție vacant, Consiliul Superior al Magistraturii a întreprins demersuri la Ministerul Justiției, solicitând, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (1) din Legea 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, analizarea posibilității suplimentării statului de funcții al Tribunalului Iași, cu un post, în scopul executării Deciziei nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit situației posturilor de judecător vacante la Tribunalul Iași, la data formulării cererii de valorificare de către reclamant, nu exista nici un post de execuție vacant.

Această situație s-a menținut până la data de 29 ianuarie 2008, când a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii Ordinul ministrului interimar al justiției nr. 90 din 23 ianuarie 2008, prin care s-a dispus suplimentarea statului de funcții al Tribunalului Iași cu un post de judecător, în vederea punerii in executare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4232 din 6 noiembrie 2007. Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din data de 7 februarie 2008 s-a dispus promovarea reclamantului la Tribunalul Iași începând cu data de 11 februarie 2008, unde acesta funcționează și în prezent. Interesul în exercitarea dreptului la acțiune reprezintă o condiție de ordin subiectiv, concretizată în folosul practic material sau moral urmărit de cel care promovează acțiunea, bucurându-se de caracterul legitim și actual, nu doar la momentul promovării acesteia, ci pe durata întregii proceduri jurisdicționale.

În consecință, cererea reclamantului pentru anularea Hotărârii Secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 208/2007, în condițiile realizării efective a interesului său de a promova efectiv la Tribunalul Iași, este în mod vădit lipsită de interes. S-a invocat, de asemenea, excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a judecătorilor Ș.D., Radu Gabriel și C.M. față de faptul că actul administrativ pendinte privește în mod direct drepturile privind cariera acestora, situație în care se impune rejudecarea cauzei de către instanța de fond cu participarea procesuală a acestora. Pe fondul cauzei se impune a observa în primul rând că în cuprinsul considerentelor pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția de anulare a Hotărârii nr. 208/2007 a Secției pentru judecători a subscrisului, singurele apărări menționate și reținute sunt cele ale reclamantului, în vreme ce apărările pârâtului nu rezultă a fi fost analizate.

În plus, menționând considerentele deciziei civile nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care s-a dispus anularea Hotărârii nr. 319/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a fost obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a reclamantului pe un post de execuție la Tribunalul lași - sentința recurată reține în mod greșit că reclamantul ar fi dobândit anterior gradul de judecător de tribunal, interpretând eronat considerentele deciziei invocate.

De altfel, prin Decizia nr. 4232/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nicidecum nu s-a constatat, cu putere de lucru judecat, dobândirea de către reclamant a gradului de judecător de tribunal și nici nu s-a statuat în sensul promovării reclamantului începând cu data de 6 noiembrie 2007 într-o funcție de execuție vacanță la Tribunalul lași, ci a fost obligat pârâtul să emită o nouă hotărâre de hotărâre de promovare efectivă a reclamantului pe un post de execuție la Tribunalul Iași.

Această decizie irevocabilă a determinat ulterior promovarea reclamantului la Tribunalul lași începând cu data de 11 februarie 2008, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din 7 februarie 2008. De asemenea, în motivarea sentinței recurate, instanța înlătură efectele Hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului, prin care s-a dispus „că cererile de valorificare formulate de candidații la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaților care au fost admiși pentru promovarea pe loc la concurs și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alți judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului ” . În pofida acestor considerente, care de fapt reprezintă unicul argument al admiterii acțiunii formulate de reclamant, trebuie remarcat faptul că Hotărârea nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost anulată de către instanța supremă, recursul reclamantului împotriva acesteia fiind respins în mod irevocabil, astfel încât, indiferent de precizările reclamantului sau de rațiunile instanței, efectele acestei hotărâri nu pot fi înlăturate de instanța de fond, în condițiile neinvestirii acesteia cu constatarea nelegalității sus-numitei hotărâri a Plenului.

În plus, în mod nelegal instanța de fond a omis a se pronunța asupra celorlalte motive invocate de reclamant și combătute de pârâtul, rezumându-se a anula Hotărârea nr. 208/2007 a Secției pentru judecători exclusiv prin înlăturarea efectelor juridice legale ale unui act administrativ valabil și prin reținerea eronată a faptului dobândirii de către reclamant a unui drept privind cariera, cu neobservarea argumentelor invocate. Astfel, potrivit art. 30 din Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, privind Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, „judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacanteaza la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului”.

Fața de aceste dispoziții, în speță, prin îndeplinirea condiției de medii, prevăzută de art. 27 din Regulament, reclamantul a dobândit exclusiv o vocație la promovarea efectivă, nicidecum un drept la promovare, atât timp cât textul normativ nu impune nici o obligație în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea efectivă, dată fiind condiția existenței posturilor vacante permanent, și nu temporar (cum în mod greșit s-a reținut) și termenul de decădere de 6 luni. Singurul drept dobândit de reclamant la data formulării cererii de promovare a fost dreptul la valorificarea rezultatului la concurs, ceea ce nu se poate confunda în nici un caz cu însuși dreptul la promovarea efectivă.

Dreptul de a solicita transferul la o instanță corespunzătoare gradului profesional deținut deja de către cei doi intervenienți s-a născut, în mod valabil, odată cu dobândirea gradului profesional de către aceștia, numai exercițiul acestuia fiind condiționat de formularea cererii de transfer și depinzând de vacantarea ulterioară a postului la instanța superioară și ca urmare, s-a dat prioritate dreptului mai vechi, respectiv dreptului de a solicita transferul pe baza gradului profesional deja obținut. Pentru aceste considerente, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că cererile de valorificare formulate la concursul de promovare din 04 februarie 2007 nu au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer formulate de alți judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma acestui concurs.

În condițiile în care judecătorii C.M.L. și Ș.D.R.G. au dobândit gradul de judecători de tribunal în urma unui alt concurs, organizat la data de 04 iunie 2006, și, nu la concursul din data de 04 februarie 2007, este evident că cererile de valorificare formulate de recurent nu puteau avea prioritate în raport cu cererile de transfer formulate de judecătorii menționați. Rezolvând situația juridică conturată de conflictul de drepturi, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, contrar a ceea ce a reținut instanța de fond, nu a instituit retroactiv prin Hotărârea nr. 298/19 aprilie 2006, o nouă reglementare pentru raporturi juridice născute anterior, ci doar a dat eficiență unor principii generale de drept, a căror aplicabilitate, la data concursului, nu poate fi contestată.

În această ipoteză, dreptul la transfer care se invocă, în concurs cu acela de valorificare, este independent de respectivul concurs de promovare, gradul profesional al judecătorului care solicită transferul fiind obținut anterior, fiind necesar a se stabili o ordine de prioritate între drepturi de aceeași natură (ambele privind cariera magistratului), complet autonome unul de altul și având același obiect, respectiv ocuparea unui post la instanța de control respectivă. În concluzie, nu există dispoziții legale exprese, nici în Legea nr 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și nici în regulamentele emise de Consiliul Superior al Magistraturii, fie în materia concursului de promovare, fie în materia transferului, care să impună o astfel de ordine de preferință.

Aplicând principiile generale de drept, în ipoteza conflictului dintre două drepturi, aparținând fiecare unei persoane diferite, ambele născute în mod valabil, având același obiect și între care legea nu impune expres o ordine de preferință, Plenul a conferit prioritate dreptului mai vechi, respectiv, aceluia care a luat naștere primul în mod valabil. În mod analog, trebuie înlăturată apărarea reclamantului în sensul că prin art. I din Hotărârea nr 150 din 12 aprilie 2007 a Secției pentru judecători i s-a recunoscut dreptul de a promova cu prioritate față de cele 2 cereri de transfer. Hotărârea menționată vizează cererea de transfer a judecătorilor C.M.L. și Ș.D.R.

și nu are nici o legătură cu reclamantul și nici nu îl îndreptățește să considere că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv să aprecieze că această hotărâre este de natură a genera reclamantului speranța legitimă evaluabilă în bani de a promova la Tribunalul Iași,.

Cu privire la această pretinsă încălcare a art. 1 din Protocolul nr, 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, se impune a se preciza că Decizia nr. 4323/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a statuat în mod explicit și cu putere de lucru judecat în sensul recunoașterii acestei așa-zise „speranțe legitime” ca fiind un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel că instanța învestită cu sarcina verificării calității de persoană vătămată a reclamantului nu putea reține apriori existența unui „bun” al reclamantului, care, prin actul administrativ emis ar fi fost vătămat și ar fi cauzat reclamantului un prejudiciu de natură morală.

Singurul drept dobândit de reclamant la data formulării cererii de promovare a fost dreptul la valorificarea rezultatului la concurs, ceea ce nu se poate confunda în nici un caz cu însuși dreptul la promovarea efectivă, care, pe domeniul de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, este singurul ce poate fi reținut drept „speranță legitimă”, ca „valoare patrimonială”, deci ca „bun”. Simpla vocație la promovarea efectivă nu poate fi reținută drept o valoare patrimoniala în sensul conferit de jurisprudența C.E.D.O. noțiunii de speranță legitimă. De altfel, în raport cu interpretarea de către Curtea europeană a noțiunii de „speranță legitimă", atât aceasta, cât și Comisia, au statuat că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun; el se aplică numai cu privire la bunurile „actuale” ale reclamantului; acesta nu se poate plânge de o atingere a dreptului său de proprietate câtă vreme nu demonstrează existența lui (Comis.

EDH, 17 mai 1996, nr. 25497/1997, DR nr. 85, p.126) Pe de altă parte, Curtea a statuat că nu se poate trage concluzia existenței unei „speranțe legitime” în situația în care există - ca și în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4364/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - o controversă privind modul de interpretare și aplicarea normelor de drept intern (CEDH, 20 decembrie 2001, Jantner c/ Slovakia). În ceea ce privește susținerile reclamantului în punctul C din cererea de chemare în judecată, privind așa-zisa inadmisibilitate a celor doua cereri de transfer, trebuie precizat că doamna judecător C.M. Liliana a participat la examenul de promovare în funcții de execuție organizat la data de 4 iunie 2006, obținând gradul de judecător de tribunal, fiind promovată pe loc la Tribunalul lași, iar începând cu data de 01 noiembrie 2006 își desfășura activitatea în cadrul Tribunalului lași, prin delegare.

Domnul judecător Ș.D. Radu a obținut ca urmare a participării la examenul de promovare în funcții de execuție din 4 iunie 2006, gradul de judecător de tribunal, fiind promovat pe loc la Tribunalul Iași, iar ca urmare a participării la examenul de promovare din data de 04 februarie 2007, a obținut gradul de judecător de curte de apel, fiind promovat pe loc. Tot de la data de 01 noiembrie 2006, acesta își desfășura activitatea la Tribunalul Iași prin delegare. Având în vedere că cerințele pentru transfer prevăzute de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor erau îndeplinite, respectiv că cererile de transfer erau avizate favorabil de Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Judecătoria Iași și că transferul se justifica în funcție de volumul de activitate pe judecător de la instanțele vizate, Secția de judecători a aprobat prin Hotărârea nr 208 din 17 mai 2007 transferul celor doi judecători.

La admiterea cererilor de transfer s-a avut în vedere și activitatea deja desfășurată de acești judecători la Tribunalul Iași, precum și de faptul că aceștia nu ar fi avut cum să-și valorifice în alt mod gradul de judecători de tribunal, participarea la alt examen de promovare în funcții de execuție, fiindu-le interzisă. Având de soluționat recursurile declarate de reclamant și de către pârât, Înalta Curte apreciază că se impune cu prioritate examinarea excepției lipsei de interes a acțiunii formulate de către domnul judecător A.F.A., în raport de celelalte excepții formulate, precum și de chestiunile de fond ale cauzei. Așadar, asupra excepției lipsei de interes a acțiunii, formulată de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, urmează a fi reținute următoarele: Prin Hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007, a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea reclamantului A.F.A.

de valorificare a rezultatului obținut la examenul de promovare în funcții de execuție organizat în data de 4 februarie 2007. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs la Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța supremă, prin decizia civilă nr. 4232 din 6 noiembrie 2007, a anulat hotărârea contestată și a obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre de promovare efectivă a reclamantului, prin valorificarea rezultatelor concursului din 4 februarie 2007, pe un post de execuție la Tribunalul Iași. Înalta Curte a reținut că reclamantul era singurul candidat care îndeplinea condițiile prevăzute de art. 27, angrenat în procedura instituită prin art. 30 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006.

Instanța de control judiciar a mai reținut că dreptul domnului judecător A.F.A. este prioritar față de cel al judecătorilor promovați pe loc, la un concurs anterior, inclusiv în raport de momentul formulării de către aceștia a cererilor de transfer, prioritate recunoscută chiar de Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 150 din 12 aprilie 2007, odată ce a dispus amânarea discutării cererilor de transfer, de la Judecătoria Iași la Tribunalul Iași, până la valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare la care participase domnul judecător. La data pronunțării deciziei civile nr. 4232 din 06 noiembrie 2007 nu exista un post vacant la Tribunalul Iași, astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Ministerului Justiției suplimentarea Statului de funcții cu un post de execuție (judecător) în vederea executării hotărârii instanței supreme.

În acest sens, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 90 din 23 ianuarie 2008, prin care a suplimentat statul de funcții al tribunalului cu un post de judecător, iar Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 134 din 07 februarie 2008 a dispus promovarea domnului A.F.A.

la Tribunalul Iași, începând cu data de 11 februarie 2008. Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță, că prin decizia civilă nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 nu s-a statuat în sensul că dreptul reclamantului de a fi promovat s-ar fi născut la data de 22 februarie 2007 și nici nu s-a dispus ca promovarea acestuia să se producă cu data de 6 noiembrie 2007. În realitate, prin hotărârea judecătorească amintită, pur și simplu, a fost anulată o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (nr. 319 din 19 aprilie 2007), și acesta din urmă a fost obligat să emită o nouă hotărâre de promovare a domnului A.F.A., promovare ce a avut loc efectiv la data de 11 februarie 2008, cum rezultă din cele mai sus expuse.

Apoi, când instanța supremă a făcut vorbire despre prioritatea recunoscută în favoarea reclamantului, nu a avut în vedere altceva decât prioritatea valorificării de către acesta a rezultatului concursului la care participase, în raport de cererile de transfer ale celor doi judecători care promovaseră, pe loc, la un concurs anterior. Așadar, în condițiile în care încă în 6 noiembrie 2007 se pronunțase decizia mai sus amintită a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, iar, ulterior, după finalizarea demersurilor întreprinse pentru suplimentarea posturilor la Tribunalul Iași a fost pusă în executare respectiva hotărâre judecătorească, chiar anterior pronunțării instanței de fond în prezenta cauză, rezultă cu evidență că interesul reclamantului în susținerea acțiunii sale nu mai era actual, în sensul că nu mai era în ființă, din moment ce cererea domnului A.F.A., de promovare la tribunal, fusese deja pe deplin satisfăcută.

În consecință, excepția lipsei interesului acțiunii, invocată de Consiliul Superior al Magistraturii în recursul său, este întemeiată astfel că va fi admisă, ceea ce va conduce la admiterea recursului său, și la modificarea sentinței recurate, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii formulate de A.F.A., ca lipsită de interes, soluție ce face inutilă examinarea celorlalte excepții invocate, precum și a chestiunilor de fond ale cauzei. În raport de soluția în privința acțiunii reclamantului, urmează a fi admise cererile de intervenție accesorie în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulate de către intervenienții Tribunalul Iași și C.M.

În fine, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași hotărâri, ca lipsit de interes, în considerarea soluției pronunțate în privința acțiunii promovate de către acesta, la rândul ei respinsă ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului A.F.A. ca lipsită de interes. Admite cererile de intervenție accesorie formulate de Tribunalul Iași și C.M. în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii. Respinge recursul declarat de A.F.A. împotriva sentinței nr. 448 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.