ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1698/2 din 22

martie  2007, reclamanta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat” a chemat în judecată pe pârâții A.N.A.F. și D.G.A.M.C.,

solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 239 din 27 decembrie

2006 cu privire la sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit

rezultat din reîntregirea profitului impozabil, conform procesului - verbal de

control financiar din 30 decembrie 2005 și 7.141.902 lei reprezentând majorări

și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit și obligarea

pârâtelor la plata de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta arată că în perioada 21 august 2006 – 21 decembrie 2006 a fost

supusă unei inspecții fiscale generale care a vizat perioada 01 ianuarie 2000 –

31 decembrie 2004, întocmindu-se Raportul de inspecție fiscală și ulterior

decizia de impunere prin care au fost reținute în sarcina societății obligații

suplimentare de plată din totalul cărora reclamanta a contestat sumele de

7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit rezultat din reîntregirea

profitului impozabil, conform procesului - verbal de control financiar din 30

decembrie 2005 și 7.141.902 lei reprezentând majorări și penalități de

întârziere aferente impozitului pe profit.

Reclamanta a susținut că

urmare a actului administrativ atacat este amenințată de o pagubă iminentă care

ar dăuna foarte grav activității sale, având în vedere și caracterul deciziei

de titlu de creanță fiscală, Regia fiind obligată să plătească impozitul

stabilit suplimentar până la data de 20 martie  2007, termenul limită de plată,

după această dată organul fiscal competent teritorial urmând să înceapă executarea

silită, în condițiile art. 133 C. proc. fisc.

Mai arată reclamanta că,

potrivit H.G. nr. 1217/1990, ulterior H.G. nr. 567/1993, în baza căreia

funcționează, este o instituție publică înființată în scopul administrării,

păstrării integrității și protejării patrimoniului public destinat asigurării

serviciilor publice de interes național de reprezentare și protocol pentru

Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern și Curtea Constituțională, iar

emiterea formelor de executare ar fi de natură să paralizeze atât activitatea

regiei cât și activitatea instituțiilor publice cărora le asigură serviciile

publice de interes național, în condițiile în care regia are deja un buget de venituri

și cheltuieli aprobat pe anul 2007.

Prin sentința civilă nr. 877

din 22 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta R.A. – A.P.P.S.

în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C.

A dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 239 din 27 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F.

– D.G.A.M.C. cu privire la sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe

profit și 7.141.902 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere

aferente impozitului pe profit, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004, se poate dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Cele două condiții trebuie

îndeplinite cumulativ, iar în speță, s-a reținut că reclamanta a invocat în

ceea ce privește cazul temeinic justificat, care să ducă la luarea măsurii

excepționale a suspendării actului administrativ atacat, în esență,

nelegalitatea controlului prin depășirea obiectivului stabilit și nelegalitatea

stabilirii sumelor de plată în sarcina acesteia, pentru fiecare categorie de

cheltuieli în parte, în raport de indicatorii stabiliți în buget de venituri și

cheltuieli .

În ceea ce privește paguba

iminentă, această condiție decurge pe de o parte din caracterul de titlu

executoriu al deciziei contestate, contestația nefiind suspensivă de executare

și din cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit pe profit, majorări și

penalități de întârziere, care este de natură să producă disfuncționalități în

activitatea reclamantei. Împrejurarea că nu i  s-a comunicat până acum o

înștiințare de plată și deci organul financiar nu a pornit executarea silită

împotriva reclamantei, nu prezintă relevanță, întrucât consideră instanța de fond,

nimic nu împiedică organul financiar să procedeze oricând la începerea

executării silite.

Împotriva sentinței sus

menționate au declarat recurs atât A.N.A.F., cât și D.G.A.M.C., invocând în

esență aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv nu s-a avut în vedere că măsura suspendării actelor administrative

este o măsură excepțională care se dispune în situația îndeplinirii cumulative a

două condiții, cazul bine justificat, și prevenirea unei pagube iminente.

Susțin recurentele că aceste

două condiții nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât nu s-a demonstrat existența

unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității

actelor administrate atacate și nici dovada unei pagube iminente, conform

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta D.G.A.M.C. (reorganizată

ca direcție în cadrul A.N.A.F. conform art. 3 din H.G. nr. 1171/2007 de modificare

a H.G. nr. 495/2007 privind reorganizarea și funcționarea A.N.A.F.) că

reclamanta nu a depus probe din care să rezulte faptul că o eventuală punere în

executare a Deciziei de impunere ar determina producerea unei pagube.

Prin întâmpinare, conform

prevederilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata R.A. – A.P.P.S. a

solicitat respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de instanța de

fond ca fiind legală.

Intimata a depus la dosar Decizia

nr. 83 din 3 aprilie 2007, emisă de M.F.P. – A.N.A.F., Direcția de soluționare a

contestațiilor, prin care în procedura administrativă s-a decis suspendarea soluționării

cauzei referitoare la suma totală contestată de 15.003.053 lei reprezentând

impozit pe profit, și majorări de întârziere, procedura administrativă urmând a

fi reluată la încetarea definitivă și irevocabilă a motivului care a determinat

suspendarea.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului cu criticile invocate de recurenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței

de fond”.

Suspendarea executării

actului administrativ este condiționată  de îndeplinirea cumulativă a

următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului

administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube care, astfel, poate fi prevenită.

În speță, intimatul -

reclamant a făcut dovada că împotriva actelor de control financiar și a celor

de control fiscal a formulat căile prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

În privința deciziei de

impunere nr. 239/2006 intimata - reclamantă a formulat contestație administrativă

și prin Decizia nr. 81 din 03 aprilie 2007, Direcția generală de soluționare a contestațiilor

a decis suspendarea soluționării cauzei, procedura administrativă urmând a fi

reluată la încetarea definitivă irevocabilă a motivului ce a determinat suspendarea.

Referitor la acest motiv s-a

reținut că obligațiile de plată constând în impozit pe profit suplimentar

constituie și implicațiile fiscale ale celor constatate de organul fiscal

într-un control anterior, acestea din urmă fiind supuse cenzurii instanței

judecătorești, astfel că soluționarea cauzei depinde de soluționarea acțiunii

formulate împotriva procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005

și împotriva Deciziei de impunere nr. 239/2006, ce face obiectul Dosarului nr. 4856/2/2006

al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Este adevărat că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că

cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a

preîntâmpina eventualele consecințe grave, se poate adresa instanței pentru a

obține suspendarea actului.

Mai mult, chiar decizia de

suspendare a soluționării, contestației administrative împotriva deciziei de

impunere a fost motivată pe împrejurarea existenței unui proces, aflat pe rolul

instanței judecătorești, privind legalitatea actelor administrative atacate.

În cadrul procedurii de soluționare

a cererii de suspendare a actului administrativ, instanța de fond a efectuat o

cercetare sumară a aparenței dreptului și în mod corect a apreciat ca fiind îndeplinită

condiția cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea contenciosului

administrativ.

În ceea ce privește condiția

unei pagube iminente, se constată că paguba iminentă este definită de art. 2

alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar

previzibil cu evidență sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

În legătură cu susținerea recurentei

că nu s-a făcut dovada începerii executării silite se constată că scopul

măsurii suspendării este acela de a preveni paguba iminentă astfel cum este

definită de lege.

În mod corect prima instanță

a reținut și motivat că și această condiție este îndeplinită în cauză în raport

de caracterul executoriu al deciziei contestate și de cuantumul sumei stabilite

cu titlu de impozit pe profit, majorări și penalități, care este de natură a creea

disfuncționalități în activitatea reclamatei, regie autonomă de interes

național, înființată cu scopul administrării, păstrării integrității și protejării

patrimoniului public destinat asigurării serviciilor publice de interes

național obligații fiscale contestate sub aspectul legalității acestora, motiv

pentru care o eventuală executare silită ar aduce grave prejudicii în

patrimoniul intimatei reclamante.

În acest sens sunt, de altfel

și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în condiții

similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum este de exemplu

Recomandarea nr. R/89/8/1989 a Comitetului de miniștri din Cadrul C.E. privitoare

la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă care prevede,

ca principiu, posibilitatea celui care se consideră vătămat de a cere

suspendarea executării unui act administrativ, când executarea actului

administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat

și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

Față de aceste considerente,

în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 la cauza dedusă

judecății, se constată că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate, motiv

pentru care în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile au fost

respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de A.N.A.F. și de D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 877 din

22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 noiembrie 2007.