ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1698/2 din 22 martie 2007, reclamanta Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a chemat în judecată pe pârâții A.N.A.F. și D.G.A.M.C., solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 239 din 27 decembrie 2006 cu privire la sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit rezultat din reîntregirea profitului impozabil, conform procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005 și 7.141.902 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit și obligarea pârâtelor la plata de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că în perioada 21 august 2006 – 21 decembrie 2006 a fost supusă unei inspecții fiscale generale care a vizat perioada 01 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004, întocmindu-se Raportul de inspecție fiscală și ulterior decizia de impunere prin care au fost reținute în sarcina societății obligații suplimentare de plată din totalul cărora reclamanta a contestat sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit rezultat din reîntregirea profitului impozabil, conform procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005 și 7.141.902 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.

Reclamanta a susținut că urmare a actului administrativ atacat este amenințată de o pagubă iminentă care ar dăuna foarte grav activității sale, având în vedere și caracterul deciziei de titlu de creanță fiscală, Regia fiind obligată să plătească impozitul stabilit suplimentar până la data de 20 martie 2007, termenul limită de plată, după această dată organul fiscal competent teritorial urmând să înceapă executarea silită, în condițiile art. 133 C. proc. fisc. Mai arată reclamanta că, potrivit H.G. nr. 1217/1990, ulterior H.G.

nr. 567/1993, în baza căreia funcționează, este o instituție publică înființată în scopul administrării, păstrării integrității și protejării patrimoniului public destinat asigurării serviciilor publice de interes național de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern și Curtea Constituțională, iar emiterea formelor de executare ar fi de natură să paralizeze atât activitatea regiei cât și activitatea instituțiilor publice cărora le asigură serviciile publice de interes național, în condițiile în care regia are deja un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe anul 2007. Prin sentința civilă nr. 877 din 22 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta R.A.

– A.P.P.S. în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.M.C. A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 239 din 27 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. cu privire la sumele de 7.861.151 lei reprezentând impozit pe profit și 7.141.902 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar în speță, s-a reținut că reclamanta a invocat în ceea ce privește cazul temeinic justificat, care să ducă la luarea măsurii excepționale a suspendării actului administrativ atacat, în esență, nelegalitatea controlului prin depășirea obiectivului stabilit și nelegalitatea stabilirii sumelor de plată în sarcina acesteia, pentru fiecare categorie de cheltuieli în parte, în raport de indicatorii stabiliți în buget de venituri și cheltuieli . În ceea ce privește paguba iminentă, această condiție decurge pe de o parte din caracterul de titlu executoriu al deciziei contestate, contestația nefiind suspensivă de executare și din cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere, care este de natură să producă disfuncționalități în activitatea reclamantei.

Împrejurarea că nu i s-a comunicat până acum o înștiințare de plată și deci organul financiar nu a pornit executarea silită împotriva reclamantei, nu prezintă relevanță, întrucât consideră instanța de fond, nimic nu împiedică organul financiar să procedeze oricând la începerea executării silite. Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs atât A.N.A.F., cât și D.G.A.M.C., invocând în esență aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv nu s-a avut în vedere că măsura suspendării actelor administrative este o măsură excepțională care se dispune în situația îndeplinirii cumulative a două condiții, cazul bine justificat, și prevenirea unei pagube iminente.

Susțin recurentele că aceste două condiții nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrate atacate și nici dovada unei pagube iminente, conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Arată recurenta D.G.A.M.C. (reorganizată ca direcție în cadrul A.N.A.F. conform art. 3 din H.G. nr. 1171/2007 de modificare a H.G. nr. 495/2007 privind reorganizarea și funcționarea A.N.A.F.) că reclamanta nu a depus probe din care să rezulte faptul că o eventuală punere în executare a Deciziei de impunere ar determina producerea unei pagube. Prin întâmpinare, conform prevederilor art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., intimata R.A. – A.P.P.S. a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală. Intimata a depus la dosar Decizia nr. 83 din 3 aprilie 2007, emisă de M.F.P. – A.N.A.F., Direcția de soluționare a contestațiilor, prin care în procedura administrativă s-a decis suspendarea soluționării cauzei referitoare la suma totală contestată de 15.003.053 lei reprezentând impozit pe profit, și majorări de întârziere, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă și irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului cu criticile invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Suspendarea executării actului administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. În speță, intimatul - reclamant a făcut dovada că împotriva actelor de control financiar și a celor de control fiscal a formulat căile prevăzute de O.G.

nr. 92/2003. În privința deciziei de impunere nr. 239/2006 intimata - reclamantă a formulat contestație administrativă și prin Decizia nr. 81 din 03 aprilie 2007, Direcția generală de soluționare a contestațiilor a decis suspendarea soluționării cauzei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea definitivă irevocabilă a motivului ce a determinat suspendarea. Referitor la acest motiv s-a reținut că obligațiile de plată constând în impozit pe profit suplimentar constituie și implicațiile fiscale ale celor constatate de organul fiscal într-un control anterior, acestea din urmă fiind supuse cenzurii instanței judecătorești, astfel că soluționarea cauzei depinde de soluționarea acțiunii formulate împotriva procesului - verbal de control financiar din 30 decembrie 2005 și împotriva Deciziei de impunere nr. 239/2006, ce face obiectul Dosarului nr. 4856/2/2006 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea actului. Mai mult, chiar decizia de suspendare a soluționării, contestației administrative împotriva deciziei de impunere a fost motivată pe împrejurarea existenței unui proces, aflat pe rolul instanței judecătorești, privind legalitatea actelor administrative atacate. În cadrul procedurii de soluționare a cererii de suspendare a actului administrativ, instanța de fond a efectuat o cercetare sumară a aparenței dreptului și în mod corect a apreciat ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește condiția unei pagube iminente, se constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. În legătură cu susținerea recurentei că nu s-a făcut dovada începerii executării silite se constată că scopul măsurii suspendării este acela de a preveni paguba iminentă astfel cum este definită de lege.

În mod corect prima instanță a reținut și motivat că și această condiție este îndeplinită în cauză în raport de caracterul executoriu al deciziei contestate și de cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit pe profit, majorări și penalități, care este de natură a creea disfuncționalități în activitatea reclamatei, regie autonomă de interes național, înființată cu scopul administrării, păstrării integrității și protejării patrimoniului public destinat asigurării serviciilor publice de interes național obligații fiscale contestate sub aspectul legalității acestora, motiv pentru care o eventuală executare silită ar aduce grave prejudicii în patrimoniul intimatei reclamante. În acest sens sunt, de altfel și prevederile unor documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum este de exemplu Recomandarea nr. R/89/8/1989 a Comitetului de miniștri din Cadrul C.E.

privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă care prevede, ca principiu, posibilitatea celui care se consideră vătămat de a cere suspendarea executării unui act administrativ, când executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. Față de aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 la cauza dedusă judecății, se constată că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate, motiv pentru care în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile au fost respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 877 din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2007.