ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4232 din 6 noiembrie 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

recursul declarat de A.F.A. și a anulat hotărârea nr. 319 din 19 aprilie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca nelegală.

Pe cale de consecință,

a fost obligat intimatul să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a recurentului,

prin valorificarea concursului din data de 4 februarie 2007, pe un post de execuție

la Tribunalul Iași și în sfârșit, s-a dispus respingerea recursului declarat de

același recurent împotriva hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Cu cererea înregistrată

la data de 8 ianuarie 2008, A.F.A. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în calitate de instanță de executare,

să aplice Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere de la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile și până la

data executării ei efective.

De asemenea, a cerut obligarea

Consiliului Superior al Magistraturii la repararea integrală a prejudiciului creat

prin neexecutarea deciziei civile nr. 4232/2007, în sensul plății cu titlu de daune

materiale a contravalorii drepturilor salariale aferente gradului de judecător de

tribunal, începând cu data de 6 noiembrie 2007 și până la data promovării efective

în funcție.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că după pronunțarea acelei decizii, nu s-au luat de către pârât

măsuri efective de executare, constând în validarea rezultatului obținut la concursul

de promovare și plata drepturilor salariale aferente gradului de judecător de tribunal,

precum și promovarea pe unul din cele două posturi revacantate ca urmare a sentinței

civile nr. 1981/2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

Deși pretinde că a demarat

procedura de suplimentare a schemei de personal la Tribunalul Iași în vederea promovării

sale, demersul pârâtului „are rolul de a încerca să ascundă ilegalitățile comise

de membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii”.

În sfârșit, reclamantul

a precizat că deși au trecut mai bine de 60 de zile de la data pronunțării deciziei

civile nr. 4232 din 6 noiembrie 2007 și cele 30 de zile prevăzute în art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul refuză sistematic executarea, fapt care

îl prejudiciază atât moral, cât și material.

Cererea nu este întemeiată.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dacă în urma admiterii

acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în

cuprinsul ei iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

În alineatul următor al

aceluiași art. s-a prevăzut că în cazul în care termenul nu este respectat, se va

aplica conducătorului autorității publice, sau după caz, persoanei obligate o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul

are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Ca și reglementarea anterioară

conținută în Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, legea organică în vigoare

nu instituie însă, o răspundere obiectivă a autorității publice sau a persoanelor

care o reprezintă pentru neexecutarea în termenele stabilite a hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile prin care s-a admis acțiunea reclamantului.

Spre deosebire de daunele

cominatorii, sistemul amenzilor aplicabile conducătorului autorității administrative

nu operează de drept, ci numai atunci când întârzierea se dovedește a fi nejustificată.

Concluzia se impune și

pentru considerentul că, de principiu, instituirea unor sancțiuni, indiferent de

natura acestora și angajarea oricărei forme de răspundere juridică a persoanelor

nu pot fi disociate de elementul subiectiv, adică vinovăția acestora, manifestată

în forma intenției sau a culpei.

În speță, s-a demonstrat

cu actele depuse la dosar că după pronunțarea deciziei nr. 4232 din 6 noiembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a inițiat demersurile necesare

la Ministerul Justiției, solicitând conform art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, să analizeze posibilitatea

suplimentării statului de funcții al Tribunalului Iași, cu un post, în vederea aplicării

deciziei respective. Este vorba de adresele din 14 noiembrie 2007; răspunsul adresat

de minister președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, din 27 ianuarie

2007; adresa din 15 ianuarie 2007 emisă de pârât; răspunsul Ministerului Justiției

comunicat cu adresa din 24 ianuarie 2008, însoțit de copia ordinului nr. 90 din

23 ianuarie 2008 prin care ministrul interimar al justiției a suplimentat cu începere

de la aceeași dată, statul de funcții al Tribunalului Iași cu un post de judecător

în vederea punerii în executare a deciziei civile nr. 4232/2007; situația posturilor

de judecător vacante la Curtea de Apel Iași la data de 1 noiembrie 2007.

Rezultă fără echivoc din

toate aceste înscrisuri, necombătute prin alte mijloace de probațiune concludente,

că la data înregistrării cererii de promovare a reclamantului, nu exista la Tribunalul

Iași mici un post de execuție vacant și că situația respectivă a încetat doar odată

cu emiterea ordinului ministerial de suplimentare a statului de funcții al Tribunalului

Iași.

Până la data menționată

nu a existat așadar, posibilitatea executării hotărârii judecătorești definitive

și irevocabile, iar posturile vacante temporar, la care se referă reclamantul, nu

puteau fi ocupate pentru o perioadă nedeterminată, urmându-se procedura stabilită

de art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

În lipsa unor elemente

care să ateste o atitudine negativă din partea pârâtului, concretizată prin temporizarea

soluționării cererii reclamantului, ori în orice alte acte care să învedereze refuzul

de executare voluntară și în termenul legal a hotărârii judecătorești irevocabile,

atât cererea de aplicare a amenzii judiciare, cât și pretenția reclamantului la

plata unor despăgubiri materiale de către pârât nu sunt întemeiate.

Se cuvine menționat și

faptul că prin hotărârea nr. 134 din 7 februarie 2008, Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a dispus promovarea judecătorului A.F.A. la Tribunalul Iași, începând

cu data de 11 februarie 2008.

Prin urmare, numai de

la această dată reclamantul este îndreptățit la o remunerare corespunzătoare gradului

de judecător de tribunal, ținându-se seama, în același timp și de celelalte criterii

existente în domeniul salarizării magistraților.

Având în vedere considerentele

expuse, urmează a se dispune respingerea cererii formulată de reclamantul A.F.A.,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată

de petentul A.F.A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2008.