ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5863/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5863/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată și precizată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

A.F.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii:

- obligarea la plata cu

titlu de daune materiale a sumei de bani ce reprezintă diferența salarială aferentă

gradului de judecător de Tribunal, ca urmare a nașterii dreptului de promovare efectivă

de la Judecătoria Iași la Tribunalul Iași la data de 01 martie 2007 pentru perioada

06 noiembrie 2007-11 februarie 2007, în raport de indicele de inflație;

- obligarea la plata sumei

de 50.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale;

- obligarea la plata cheltuielilor

de judecată.

Pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția autorității de

lucru judecat pentru daunele materiale solicitate pentru perioada 06 noiembrie 2007-11

februarie 2008, în raport de decizia nr. 980 din 11 martie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, iar pe

fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2823 din data

de 30 iunie 2009, respingând excepția autorității de lucru judecat, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul A.F.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, a obligat pe acesta din urmă

la plata sumei reprezentând diferența salarială aferentă gradului de judecător de

Tribunal pe perioada 01 martie 2007-11 februarie 2008, actualizată cu indicele de

inflație, la plata echivalentului în RON la data plății, și a sumei de 2.000 euro,

reprezentând despăgubiri pentru daunele morale. Totodată, a obligat pârâtul la plata

sumei de 5.238 RON către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată admise în

parte.

În ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat:

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței

următoarele:

Prin decizia nr. 4232

din 06 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de A.F.A. și a anulat hotărârea nr. 319 din

19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca nelegală.

Pe cale de consecință,

a fost obligat intimatul să emită o nouă hotărâre de promovare efectivă a recurentului,

prin valorificarea concursului din data de 04 februarie 2007, pe un post de execuție

la Tribunalul Iași și s-a dispus respingerea recursului declarat de același recurent

împotriva hotărârii nr. 298 din 19 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii.

Înalta Curte a reținut,

în esență, că, prin participarea la concursul organizat de pârât la data de 04 februarie

2007 pentru promovarea efectivă la Tribunalul Iași, reclamantul a obținut media

de 7,75, clasându-se pe locul doi. La data de 22 februarie 2007 prin hotărârea

nr. 90 au fost validate rezultatele concursului de promovare, dată de la care se

năștea dreptul reclamantului de valorificare ulterioară a rezultatului obținut,

fiind astfel îndeplinită prima condiție impusă de art. 30 alin. (1) din Regulament,

iar la data de 01 martie 2007 s-a îndeplinit și cea de-a doua condiție prevăzută

de text, prin vacantarea celor două posturi de la Tribunalul Iași.

Înalta Curte a mai constatat

că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 319 din 19 aprilie 2007 este

nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că s-a dispus anularea

acesteia și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei noi

hotărâri de promovare efectivă a recurentului pe un post de execuție la Tribunalul

Iași, prin valorificarea rezultatului concursului.

La data de 08 februarie

2008, reclamantul a mai formulat o cerere în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin care solicita aplicarea unei amenzi Consiliului Superior al Magistraturii,

precum și obligarea la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale aferente

gradului de judecător de Tribunal, începând cu data de 06 noiembrie 2007 și până

la promovarea efectivă.

Curtea de Apel a constatat

că între cele două cauze nu există identitate de cauză și, ca atare, a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A mai constatat instanța

de fond că temeiul juridic al acțiunii formulate de reclamant este art. 1, art.

8 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 998-999

C. civ., astfel că diferența între indemnizația de judecător de Tribunal și cea

de judecător de judecătorie reprezintă un prejudiciu produs reclamantului, cum s-a

reținut și de către Înalta Curte prin decizia nr. 4232/2007.

În ceea ce privește daunele

morale, instanța a arătat că, prin adoptarea hotărârii nr. 319/2007 și procesul

care a urmat, s-au creat reclamantului sentimente de nedreptate, incertitudine asupra

carierei, astfel că acordarea acestor daune se justifică.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal au declarat recurs reclamantul A.F.A. și pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii, considerând-o netemeinică și nelegală.

Recurentul A.F.A. a invocat

următoarele motive de recurs:

- instanța de fond nu

s-a pronunțat cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate pentru al doilea

act nelegal emis de pârât, respectiv hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

– Secția pentru judecători, nr. 208 din 17 mai 2007, hotărâre anulată prin sentința

civilă nr. 448/2008 de către Curtea de Apel București, fiind analizate daunele morale

pretinse doar din perspectiva primului act nelegal adoptat de pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii, în speță hotărârea Plenului nr. 319 din 19 aprilie 2007;

- hărțuirea recurentului-reclamant

și a soției sale, C.T., judecător în cadrul Judecătoriei Iași, de către Consiliul

Superior al Magistraturii sau de către conducerile instanțelor din Iași cu „avizul

tacit al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii”, constituie un element al

legăturii de cauzalitate în producerea daunelor morale, ce a fost, în mod nejustificat,

înlăturat de instanța de fond;

- în aprecierea cuantumului

daunelor morale nu s-a ținut seama de implicarea recurentului, la data de 09

octombrie 2007, într-un accident rutier pe raza județului Vaslui, în timp ce se

întorcea de la termenul de judecată avut la Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 4364/1/2007 (în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al

Magistraturii), fiind mai mult decât evident că evenimentul rutier putea fi evitat

dacă pârâtul, prin acțiunea sa nelegală, nu ar fi generat respectivul proces;

- deși capătul de cerere

referitor la cheltuielile de judecată a fost admis în parte, instanța de fond nu

motivează ce anume cheltuieli s-au acordat și ce anume cheltuieli efectuate de reclamant

nu au fost luate în considerare, iar prevederile art. 276 C. proc. civ. invocate

în hotărâre nu sunt incidente în cauză, din moment ce părțile din dosar nu au avut

pretenții reciproce.

În consecință, recurentul

solicită modificarea sentinței în sensul acordării în totalitate a daunelor morale

în sumă de 50.000 euro și a cheltuielilor de judecată.

În drept recurentul a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și 304

1

C. proc. civ.

La rândul său, recurentul

Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat modificarea sentinței în sensul

respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, pentru următoarele motive:

- instanța de fond, în

mod eronat nu a reținut autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C.

civ. sub aspectul capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea

la plata de daune materiale constând în diferența salarială aferentă gradului de

judecător de Tribunal pentru perioada 06 noiembrie 2007-11 februarie 2008. Prin

decizia nr. 890 din 11 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 137/1/2008 a fost

respinsă cererea reclamantului-intimat A.F.A., prin care acesta a solicitat, în

contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în baza art. 24 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea la plata în favoarea statului a unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la data

pronunțării și până la data executării efective a deciziei nr. 4232 din 06

noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, precum și la repararea prejudiciului creat prin neexecutarea

acestei decizii, în sensul plății contravalorii drepturilor salariale aferente gradului

de judecător de Tribunal, începând cu data de 06 noiembrie 2007;

- în ceea ce privește

perioada 01 martie 2007-06 noiembrie 2007, în sarcina Consiliului Superior al

Magistraturii nu poate fi reținută niciuna din formele de vinovăție cerută de lege

pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, pentru nepromovarea reclamantului-intimat

în funcția de execuție la Tribunalul Iași încă de la data formulării cererii de

valorificare. În mod constant a fost dovedit faptul că nici la acea dată, nici până

la emiterea Ordinului nr. 90/C din 23 ianuarie 2008 al Ministrului Justiției nu

a existat, la Tribunalul Iași, niciun post de execuție vacant pe care reclamantul-intimat

l-ar fi putut ocupa, astfel că nu se poate vorbi de un „refuz” de a dispune promovarea

din partea Consiliului Superior al Magistraturii;

- prin hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 134 din 07 februarie 2008 s-a dispus promovarea

domnului judecător A.F.A. la Tribunalul Iași începând cu data de 11 februarie 2008,

astfel că numai începând cu această dată reclamantului-intimat i se cuvine salariul

corespunzător gradului de judecător de Tribunal;

- în mod greșit a fost

reținută o legătură de cauzalitate între stresul la care reclamantul pretinde că

ar fi fost supus și actele administrative emise de Consiliul Superior al

Magistraturii, astfel că în mod greșit s-au acordat acestuia daune morale, iar pe

de altă parte Consiliul Superior al Magistraturii a executat hotărârea judecătorească

de îndată ce prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 90/C din 23 ianuarie 2008 s-a

suplimentat statul de funcții al Tribunalului Iași cu un post de judecător.

Recurentul Consiliul

Superior al Magistraturii a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304

pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant

A.F.A., Înalta Curte constată că recursul formulat de acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

În mod greșit recurentul

consideră că instanța de fond nu a avut în vedere ambele acte administrative nelegale

în temeiul cărora a solicitat daune-morale în valoare de 50.000 euro.

Cu privire la acest motiv

de recurs Înalta Curte reține că instanța de fond a avut în vedere aceste acte administrative

când a apreciat asupra „faptului” ilicit cauzator de prejudicii, conform art. 998-999

C. civ., acest fapt constituindu-l refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului

privind promovarea în funcția de execuție, fiind fără relevanță dacă acestui refuz

i se subsumează un singur act sau două acte administrative. Totodată, hotărârea

nr. 208 din 17 mai 2007, prin care s-a aprobat transferul unor magistrați, nu poate

fi considerată că a creat, în mod direct, un prejudiciu reclamantului, singurul

act susceptibil de a-l prejudicia pe reclamant fiind hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 319 din 19 aprilie 2007, prin care i-a fost refuzată

promovarea la Tribunal (hotărâre anulată prin decizia nr. 4232 din 06 noiembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal).

De asemenea, este nefondată

critica recurentului-reclamant, în sensul că la aprecierea cuantumului daunelor

morale instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și elemente de fapt care,

fie nu au fost dovedite („hărțuirea reclamantului-recurent și a soției sale, C.T.,

judecător în cadrul Judecătoriei Iași de către Consiliul Superior al

Magistraturii sau de către conducerile instanțelor din Iași cu avizul tacit al pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii”), fie nu au o legătură de cauzalitate cu prejudiciul

moral invocat („implicarea recurentului la data de 09 octombrie 2007, într-un accident

rutier pe raza județului Vaslui, în timp ce se întorcea de la termenul de judecată

avut la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4364/1/2007”).

În ceea ce privește motivul

de recurs referitor la cheltuielile de judecată acesta este, de asemenea, neîntemeiat,

acordarea parțială a cheltuielilor de judecată conform art. 276 C. proc. civ. fiind

justificată atunci când „pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în

parte”.

Cu privire la recursul

formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, acesta este întemeiat, dar numai

pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, în mod greșit

instanța de fond a considerat că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu moral,

prin simplu fapt că a obținut anularea hotărârii nr. 319/2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii ca urmare a intentării unei acțiuni în instanță. În speță,

reclamantul-recurent a invocat posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor

unui concurs, fapt ce constituie doar o vocație, nu un drept, astfel că ar fi nerezonabil

să se susțină că „s-au produs sentimente de nedreptate”, sau că ar fi fost lezate

atribute morale ale persoanei, litigiul fiind generat de interpretarea diferită

a unor prevederi regulamentare.

În ceea ce privește prejudiciul

material, respectiv data de la care reclamantul-recurent ar fi trebuit să obțină

salariul de judecător de Tribunal ca urmare a anulării hotărârii nr. 319/2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta este 19 aprilie 2007, data

actului administrativ cauzator de prejudiciu, acesta fiind momentul de la care reclamantul

ar fi putut ocupa, cel mai devreme, cu aprobarea Consiliului Superior al

Magistraturii, postul de judecător de Tribunal, iar nu data de 01 martie 2007, cum

a stabilit instanța de fond, aceasta din urmă fiind data vacantării unor posturi.

Referitor la excepția

autorității de lucru judecat privind diferențe salariale solicitate pentru perioada

06 noiembrie 2007-11 februarie 2008, Înalta Curte urmează a respinge acest motiv

de recurs ca neîntemeiat, decizia nr. 890 din 11 martie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de

care s-a invocat această excepție fiind pronunțată într-un proces având aceleași

părți și, parțial, același obiect, dar o cu totul altă cauză (temei juridic), fiind

vorba de o cerere întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul formulat

de Consiliul Superior al Magistraturii urmează a fi admis, modificându-se parțial

sentința atacată, în sensul acordării despăgubirilor salariale începând cu data

de 19 aprilie 2007 și al respingerii cererii de daune morale, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

formulat de A.F.A. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 2823

din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că diferența salarială aferentă gradului de judecător de Tribunal

se va plăti pe perioada 19 aprilie 2007-11 februarie 2008, actualizate cu indicele

de inflație la data plății.

Înlătură obligarea aceluiași

pârât la plata daunelor morale în cuantum de 2.000 euro.

Menține în rest celelalte

dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat

de reclamantul A.F.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2009.