ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03 decembrie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

1) includerea în bază de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor salariale reprezentând creșterile salariate de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea discriminării;

2) recalcularea drepturilor salariale, având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între data de prima plată prin eșalonare 28.09.2010 - si până la data plății efective a sumelor datorate de pârâți, noiembrie 2015 în baza titlurilor executorii:

- 1. sentința civilă nr. 1353/18.07.2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 788 din 3.06.2008 a Curții de Apel Suceava;

- 2. sentința civilă nr. 787/30.05.2008 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 369/10.04.2009 a Curții de Apel Iași;.

- 3. sentința civilă nr. 116/30.01.2008 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 158 din 25.03.2008 a Curții de Apel Iași;

- 4. decizia civilă nr. 475/5.05.2009 a Curții de Apel Iași, irevocabilă;

- 5. sentința civilă nr. 6/2.09. 2008 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 438/24.04.2009 a Curții de Apel Iași și lămurită prin încheierea din 15.06.2012 a Curții de Apel Iași.

- 6. sentința civilă nr. 121/13.11.2008 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 403 din 21.04.2009 a Curții de Apel Iași;

- 7. sentința civilă nr. 8992/3.09.2008 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2294/14.11.2008 a Tribunalului Iași;

- 8. sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă, lămurită prin încheierea nr. 819/1.10.2008;

- 9. sentința civilă nr. 1510 din 7.10.2009 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1135 din 27.11.2009 Curții de Apel Iași;

- 10. sentința civilă nr. 21 din l6.01.2009 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 301 din 31.03.2009 a Curții de Apel Iași;

3) achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariate de 18 % în indemnizația de încadrare brută lunară prin scăderea sumelor achitate prin tranșele începând cu data de 28.09.2010 și până la zi;

4) obligarea pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL IAȘI să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând drepturile salariale.

5) obligarea pârâtului MINISTRUL JUSTIȚIEI să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței prin includerea creșterilor salariale de 18 % în indemnizația de încadrare brută lunară.

Prin sentința civilă nr. 746 din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială și teritorială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Instanța a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel Iași, iar cererea de chemare în judecată are ca finalitate obligarea pârâților la plata drepturilor salariale recunoscute în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și prin raportare la temeiul de drept substanțial invocat în prezenta cauză, curtea a reținut că litigiul dedus judecăți se subsumează unui conflict de muncă în accepțiunea prevederilor art. 266 din Codul Muncii, potrivit căruia jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

În aceste condiții, curtea a apreciat că sunt incidente prevederile art. 95 punctul 1 din C. proc. civ., potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, deci și cererile referitoare la executarea contractelor individuale de muncă.

În cauza dedusă judecății, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine tribunalului ca instanță de drept comun, în baza prevederilor legale prevăzute de art. 269 din Codul muncii.

Potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

Potrivit art. 210 din același act normativ, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speța dedusă judecății acesta fiind Tribunalul Iași.

Chemarea în judecată în calitate de pârâtă a MINISTERULUI JUSTIȚIEI nu este de natură să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Astfel, competența materială de soluționare a cauzei se determină în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, care în prezenta cauză se subsumează unui litigiu de dreptul muncii, iar nu în funcție de persoana pârâtului.

În litigiul dedus judecății reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalității și temeiniciei unui act administrativ tipic, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administrației publice centrale și care să atragă competența materială de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, potrivit art. 10 din Legea 554/2004, coroborat cu art. 96 punctul 1 din C. proc. civ.

Totodată, curtea a reținut că litigiul dedus judecății nu se grefează pe un raport juridic de drept administrativ care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Adresa nr. x/2015, emisă de MINISTERUL JUSTIȚIEI, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților de plată a drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă un act administrativ în forma tipică sau asimilată, potrivit art. 2 punctul 1 lit. c) și potrivit art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004.

Împrejurarea că reclamanții au chemat în judecată o autoritate publică centrală, respectiv MINISTERUL JUSTIȚIEI, nu este de natură să atragă, de plano, competența materială de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât actul autorității publice centrale prin care a fost dispusă această măsură nu îndeplinește cerința de a fi emis în regim de putere publică.

Noțiunea de autoritate publică, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004, include orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Adresa nr. x/2015 emisă de MINISTERUL JUSTIȚIEI este, fără discuție, un act juridic emis de o autoritate publică centrală în executarea legii, însă nu creează un raport juridic de drept public, ci unul de dreptul muncii, având ca obiect refuzul de acordare către reclamanți a unor drepturi salariale recunoscute acestora în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prevederile art. 10 din Legea 554/2004 trebuie să fi interpretate în mod nuanțat, în sensul că nu toate actele juridice emise de către pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ, instanța competentă urmând a fi determinată în funcție de specificul efectelor juridice pe care le generează fiecare act juridic în parte.

De altfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, or această situație de fapt și de drept se întâlnește în prezenta cauză, adresa nr. x/2015, emisă de MINISTERUL JUSTIȚIEI fiind în legătură cu aplicarea prevederilor legale privind conflictele de muncă, neputând fi contestată pe calea contenciosului administrativ.

Invocarea ca temei de drept de către reclamanți, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a dispozițiilor Legii 554/2004 nu este de natură să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, prevederile cuprinse în actul normativ menționat anterior nu reprezintă temeiul de drept substanțial al cererii de chemare în judecată, ci doar temeiul de drept procesual, Legea 554/2004 cuprinzând în esență în conținutul său norme de procedură.

Competența materială și teritorială de soluționare a cauzei nu poate fi reținută în favoarea Curții de Apel București prin raportare la prevederile art. 7 din Legea cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Ca situație premisă, curtea a reținut că reclamanții nu formulat în baza art. 7 din Legea cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 o contestație administrativă împotriva Ordinelor emise de Ministrul Justiției prin care au fost stabilite drepturile salariale ale acestora, situație în care plângerea formulată împotriva actului administrativ prin care a fost soluționată contestația administrativă este de competența Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Dimpotrivă, cu încălcarea prevederilor art. 7 din Legea cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului MINISTRUL JUSTIȚIEI să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței prin includerea creșterilor salariale de 18 % în indemnizația de încadrare brută lunară.

Instanța a reținut că reclamanții au calitatea de judecători și funcționează în cadrul Curții de Apel Iași, apreciind că prin declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția de litigii de muncă și asigurări sociale nu se încalcă prevederile art. 127 din C. proc. civ., întrucât litigiul nu este de competența Curții de Apel Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 1752/2016 din 07 noiembrie 2016, Tribunalului Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin încheierea de ședință din data de 05 septembrie 2016 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului cu privire la capătul 5) de cerere privind obligarea Ministerului Justiției să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării îndemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, prin introducerea creșterilor salariale de 18% în îndemnizația de încadrare brută lunară.

Pârâții au depus precizări scrise prin au arătat că solicită admiterea excepției de necompetență materială.

Tribunalul a reținut că în cadrul acțiunii principale una dintre cereri (petitul nr. 5) se referă la obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței prin includerea creșterilor salariale de 18 % în indemnizația de încadrare brută lunară.

Referitor la cererea respectivă, instanța a avut în vedere circumscrierea dispozițiilor art. 7 al Anexei VI - Familia Ocupațională de Funcții Bugetare "Justiție" din Legea nr. 284/2010, care statornicesc faptul ca personalul nemulțumit de modalitatea de stabilire a drepturilor salariale se poate adresa Curții de Apel București.

Având în vedere că prin cererea unică de chemare în judecată au fost deduse judecății mai multe capete principale de cerere, având aceeași cauză, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. care statuează că:

"În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."

Raportat la aceste considerente și conform art. 30 din Legea cadru nr. 284/2010, respectiv art. 12 O.U.G. nr. 103/2013, art. 7 din capitolul 8 al Anexei 6 din Legea nr. 284/2010, art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, Tribunalului Iași a declinat competența materială în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin raportare la capătul 5 din cererea de chemare în judecată, petit față de care celelalte capete de cerere cu care a fost sesizată instanța, se află în legătură de tip cauză-efect.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 ianuarie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când a hotărât următoarele:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă competența materială și teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi salariale.

Înalta Curte constată că reclamanții au calitatea de judecători și funcționează în cadrul Curții de Apel Iași.

Conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Prin decizia nr. 7/2016 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. s-a stabilit că "Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță".

În pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte a apreciat că prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. își găsesc aplicarea numai atunci când cererea care urmează să fie formulată de un judecător sau împotriva unui judecător ar fi, potrivit legii, de competența instanței la care acesta își desfășoară activitate, fiind avută în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac.

În speța dedusă judecății, competența de soluționare a cauzei, în primă instanța, aparține tribunalului.

În mod corect Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, reținând că invocarea ca temei de drept de către reclamanți a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 nu este de natură să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Cu privire la incidența în cauză a art. 7 din cap. VIII secțiunea 1 din Legea cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în mod corect Curtea de Apel București a apreciat că acesta nu este aplicabil, în condițiile în care reclamanții nu au formulat o contestație administrativă împotriva ordinelor prin care au fost stabilite drepturile salariale ale acestora.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.