ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4554/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.E., în contradictoriu cu a chemat în pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea hotărârii nr. 174 din 13 mai 2010 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, reclamantul a solicitat constatarea întrunirii condițiilor legale pentru a ocupa funcția de procuror, sens în care urmează a fi obligat pârâtul să valideze rezultatele obținute la concursul de admitere în magistratură din 21 martie 2010 și să propună Președintelui României numirea pe postul la care reclamantul era îndreptățit în ordinea mediilor.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței, în esență, următoarele: Prin hotărârea a cărei anulare se solicită reclamantul a arătat că a fost respins în urma concursului de admitere în magistratură pentru ocuparea funcției de procuror ca urmare a „neîndeplinirii condiției de bună reputație”, prevăzută de art. 22 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006, modificată și completată prin hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 123 din 07 februarie 2008. Reclamantul a fost declarat admis la concursul de admitere în magistratură susținut în data de 21 martie 2010 cu media 7,45, fiind declarat admis din punct de vedere psihologic și medical pentru ocuparea funcției de procuror.

Cu toate acestea, rezultatul nu a fost validat de secția pentru procurori. Arată reclamantul că hotărârea secției de procurori de a-l respinge pentru lipsa bunei reputații este excesivă, depășind esența și spiritul legii. Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu are caracter public, nefiind cunoscută marii majorități de persoane. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 115 din 21 februarie 2007 care, într-o speță similară, (atacarea unei hotărâri de respingere a cererii reclamantei pentru ocuparea funcției de procuror în urma promovării concursului s-a bazat exclusiv pe neîndeplinire condiției privind buna reputație profesională și socială) a constatat că reclamanta îndeplinește această cerință, concluzie în concordanță cu probele dosarului din care nu rezultă săvârșirea unor acte sau fapte care să compromită demnitatea funcției de procuror.

Sancțiunile administrative prevăzute de art. 91 C. pen. nu sunt sancțiuni penale, ci au același tratament juridic ca și sancțiunile disciplinare din dreptul muncii și sancțiunile contravenționale. Cu toate acestea, în timp ce incapacitățile și decăderile rezultate din aplicarea unei sancțiuni disciplinare încetează după 3 ani de la aplicare, astfel cum rezultă din interpretarea art. 44 alin. (1), art. 48 alin. (2) și art. 49 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, în cazul sancțiunilor prevăzute de art. 91 C. pen., acestea se pare sunt imprescriptibile. A mai arătat reclamantul că în aprecierea bunei sale reputații și, implicit a accesului său în magistratură, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat dovadă de tratament subiectiv și discriminatoriu, apreciind diferențiat buna reputație între un candidat ce dorește să devină magistrat și un magistrat în funcție.

Astfel, fiind sesizat cu diverse cauze de abateri ale magistraților în funcție (abuz în funcție și întocmire de acte false, conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice și producerea unui accident de circulație, provocarea unui scandal într-un local public, refuz de recoltare probe biologice și jignirea organelor de poliție etc.), Consiliul Superior al Magistraturii s-a limitat la aplicarea unor sancțiuni disciplinare, considerând că respectivele abateri nu întrunesc condițiile pentru excluderea din magistratură (nu a fost afectată buna reputație). În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 304/2004, Legii nr. 303/2004, Legii nr. 554/2004 și ale Constituției României. Pârâta a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii de față, menținându-și punctul de vedere exprimat în hotărârea contestată, cât și în soluția asupra plângerii prealabile formulate de contestator.

Curtea de Apel, prin sentința nr. 268 din 14 decembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.E., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și, în consecință: - a anulat hotărârea nr. 174 1 din 13 mai 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori; - a constatat îndeplinirea de către reclamant a condițiilor legale pentru a ocupa funcția de procuror; - a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să valideze rezultatele obținute de reclamant la examenul de admitere în magistratură din 21 martie 2010 și să propună Președintelui României numirea reclamantului R.E. pe un post de procuror, corespunzător mediei obținute.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: în speță, dispozițiile legale aplicabile în cauză nu numai că nu stabilesc exact aria de cuprindere a „bunei reputații”, dar nu conțin nicio limită temporală legată de relevanța unei cercetări penale anterioare a candidatului ori la ștergerea efectelor unei asemenea cercetări, ceea ce denotă de departe lipsa de claritate, cât și lipsa de previzibilitate a textului, lipsindu-l de eficiență din perspectiva regulii convenționalității dreptului intern. În condițiile în care reclamantul se bucură de prețuirea colegilor și a clienților avuți în calitatea de avocat, neexistând vreun alt impediment în calea validării concursului obținut pentru accesul la funcția de magistrat, hotărârea contestată contravine nu doar dreptului intern, ci și Convenției Europene a Drepturilor Omului, devenită partea a dreptului intern, cu valoare constituțională și supralegislativă din momentul ratificării.

Astfel, arată instanța,a admite că existența unei amenzi administrative constituie un impediment sine die pentru cariera reclamantului aspirant la funcția de magistrat echivalează cu negarea prezumției de nevinovăției și cu principiul reabilitării de drept. Relevante în acest context sunt și concluziile Direcției Legislație, Documentare și Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, direcție care în punctul de vedere cu privire la plângerea prealabilă formulată de petiționarul R.E. a punctat următoarele aspecte: Conchide, arătând că petiționarul îndeplinește condiția prevăzută de art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privitoare la lipsa antecedentelor penale, figurarea acestuia în evidența operativă a organelor judiciare cu o faptă pentru care a fost sancționat administrativ nu poate conduce automat la concluzia că acesta nu se bucură de o bună reputație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în conformitate cu dispozițiile legale și regulamentare ce reglementează modul de desfășurare a concursului de admitere în magistratură, verificarea îndeplinirii condiției privind buna reputație se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de judecată neavând atribuții în acest sens; - hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12 și 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv cu interpretarea greșită a noțiunii de bună-reputație. Astfel, alături de competențele profesionale, sunt cerute și o probitate morală și a conduitei socio-profesională ireproșabilă, cu valoare de exemplu pentru toți ceilalți, respectiv ca viitorul magistrat să fie credibil și demn de respect.

Această condiție este distinctă de condiția lipsei antecedentelor penale, cerută pentru înscrierea la concursul de admitere în magistratură și verificabilă anterior testului scris. În drept, recurentul și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește primul motiv de recurs, într-adevăr aprecierea condiției bunei-reputații revine Consiliului Superior al Magistraturii, dar exercitarea acestei atribuții nu poate fi făcută discreționar, fără o temeinică fundamentare faptică și legală.

Reglementând în mod expres excesul de putere, definit ca „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor” [art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004] printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, legea contenciosului administrativ stabilește atribuția instanței de a cenzura respectarea de către autoritățile publice a limitelor marjei de apreciere.

Relevante în acest context sunt și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, din decizia nr. 2267 din 30 aprilie 2010 unde se precizează faptul că prin controlul judecătoresc „nu se pune problema evaluării unor cunoștințe, însușiri sau aptitudini profesionale, pe baza unor criterii, chestionare sau bareme de punctare stabilite de entitatea administrativă competentă, într-o maniera care să se apropie de un examen școlar sau universitar, ci a verificării modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce privește examinarea condiției bunei reputații de către reclamant”. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, ce se referă la interpretarea greșită a noțiunii de bună credință și a noțiunii de bună-reputație prevăzut de art. 12 și 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, acesta este, de asemenea, nefondat.

Astfel, noțiunea de bună-reputație nu are o definiție legală, stabilită prin Legea nr. 303/2004 sau prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, iar în lipsa unei asemenea definiții trebuie avut în vedere sensul obișnuit al noțiunii, care se referă la respectul și încrederea de care se bucură o persoană în societate. Sub acest aspect, recurentul însuși a susținut că această condiție este distinctă de cea a lipsei antecedentelor penale, dar cu toate acestea invocă faptul că prin sancționarea reclamantului cu amendă administrativă în urma unei cercetări penale, acesta nu se mai bucură de o bună-reputație, deoarece a săvârșit o faptă penală.

Această concluzie a autorității administrative nu este susținută de probatoriul existent la dosar, care fundamentează concluzia că reclamantul este o persoană foarte bine apreciată în mediul social și profesional. Existența unei amenzi administrative pentru un fapt izolat, lipsit de consecințe în plan juridic și social, nu poate înlătura condiția bunei-reputații, cu atât mai mult cu cât situația de fapt reținută nu a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, în urma unui proces public și nici nu a condus la modificarea percepției publice despre reclamant. În ceea ce privește motivul de recurs privind pretinsa încălcare de către instanță a reglementărilor internaționale care prevăd profilul magistratului, recurentul nu indică în mod concret niciuna din prevederile încălcate.

În acest sens, nici Carta universală a judecătorului, nici Carta europeană privind statutul judecătorului, nici Principiile de bază ale independenței judecătorului și nici Recomandarea nr. 12 a Comitetului Miniștrilor din Consiliul Europei nu conțin prevederi aplicabile speței, în sensul de a defini într-un mod specific noțiunea de bună-reputație. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 268 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.