ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4554/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.E., în contradictoriu

cu a chemat în pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea

hotărârii nr. 174 din 13 mai 2010 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii.

Totodată, reclamantul

a solicitat constatarea întrunirii condițiilor legale pentru a ocupa funcția de

procuror, sens în care urmează a fi obligat pârâtul să valideze rezultatele obținute

la concursul de admitere în magistratură din 21 martie 2010 și să propună Președintelui

României numirea pe postul la care reclamantul era îndreptățit în ordinea mediilor.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a învederat instanței, în esență, următoarele:

Prin hotărârea a cărei

anulare se solicită reclamantul a arătat că a fost respins în urma concursului de

admitere în magistratură pentru ocuparea funcției de procuror ca urmare a „neîndeplinirii

condiției de bună reputație”, prevăzută de art. 22 alin. (2) din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura

de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, aprobat prin hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 01 martie 2006, modificată

și completată prin hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr.

123 din 07 februarie 2008.

Reclamantul a fost declarat

admis la concursul de admitere în magistratură susținut în data de 21 martie 2010

cu media 7,45, fiind declarat admis din punct de vedere psihologic și medical pentru

ocuparea funcției de procuror. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost validat de

secția pentru procurori.

Arată reclamantul că hotărârea

secției de procurori de a-l respinge pentru lipsa bunei reputații este excesivă,

depășind esența și spiritul legii.

Ordonanța de scoatere

de sub urmărire penală nu are caracter public, nefiind cunoscută marii majorități

de persoane.

În acest sens s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 115 din 21 februarie 2007

care, într-o speță similară, (atacarea unei hotărâri de respingere a cererii reclamantei

pentru ocuparea funcției de procuror în urma promovării concursului s-a bazat exclusiv

pe neîndeplinire condiției privind buna reputație profesională și socială) a constatat

că reclamanta îndeplinește această cerință, concluzie în concordanță cu probele

dosarului din care nu rezultă săvârșirea unor acte sau fapte care să compromită

demnitatea funcției de procuror.

Sancțiunile administrative

prevăzute de art. 91 C. pen. nu sunt sancțiuni penale, ci au același tratament juridic

ca și sancțiunile disciplinare din dreptul muncii și sancțiunile contravenționale.

Cu toate acestea, în timp ce incapacitățile și decăderile rezultate din aplicarea

unei sancțiuni disciplinare încetează după 3 ani de la aplicare, astfel cum rezultă

din interpretarea art. 44 alin. (1), art. 48 alin. (2) și art. 49 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, republicată, în cazul sancțiunilor prevăzute de art. 91 C. pen.,

acestea se pare sunt imprescriptibile.

A mai arătat reclamantul

că în aprecierea bunei sale reputații și, implicit a accesului său în magistratură,

secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat dovadă de

tratament subiectiv și discriminatoriu, apreciind diferențiat buna reputație între

un candidat ce dorește să devină magistrat și un magistrat în funcție. Astfel, fiind

sesizat cu diverse cauze de abateri ale magistraților în funcție (abuz în funcție

și întocmire de acte false, conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice

și producerea unui accident de circulație, provocarea unui scandal într-un local

public, refuz de recoltare probe biologice și jignirea organelor de poliție etc.),

Consiliul Superior al Magistraturii s-a limitat la aplicarea unor sancțiuni disciplinare,

considerând că respectivele abateri nu întrunesc condițiile pentru excluderea din

magistratură (nu a fost afectată buna reputație).

În drept, s-au invocat

dispozițiile Legii nr. 304/2004, Legii nr. 303/2004, Legii nr. 554/2004 și ale Constituției

României.

Pârâta a formulat întâmpinare

în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii de față, menținându-și punctul

de vedere exprimat în hotărârea contestată, cât și în soluția asupra plângerii prealabile

formulate de contestator.

Curtea de Apel, prin sentința

nr. 268 din 14 decembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.E., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și, în consecință:

- a anulat hotărârea

nr. 174

1

din 13 mai 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția

pentru procurori;

- a constatat îndeplinirea

de către reclamant a condițiilor legale pentru a ocupa funcția de procuror;

- a obligat pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii să valideze rezultatele obținute de reclamant la examenul

de admitere în magistratură din 21 martie 2010 și să propună Președintelui României

numirea reclamantului R.E. pe un post de procuror, corespunzător mediei obținute.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele: în speță, dispozițiile legale

aplicabile în cauză nu numai că nu stabilesc exact aria de cuprindere a „bunei reputații”,

dar nu conțin nicio limită temporală legată de relevanța unei cercetări penale anterioare

a candidatului ori la ștergerea efectelor unei asemenea cercetări, ceea ce denotă

de departe lipsa de claritate, cât și lipsa de previzibilitate a textului, lipsindu-l

de eficiență din perspectiva regulii convenționalității dreptului intern.

În condițiile în care

reclamantul se bucură de prețuirea colegilor și a clienților avuți în calitatea

de avocat, neexistând vreun alt impediment în calea validării concursului obținut

pentru accesul la funcția de magistrat, hotărârea contestată contravine nu doar

dreptului intern, ci și Convenției Europene a Drepturilor Omului, devenită partea

a dreptului intern, cu valoare constituțională și supralegislativă din momentul

ratificării.

Astfel, arată instanța,a

admite că existența unei amenzi administrative constituie un impediment sine die

pentru cariera reclamantului aspirant la funcția de magistrat echivalează cu negarea

prezumției de nevinovăției și cu principiul reabilitării de drept.

Relevante în acest context

sunt și concluziile Direcției Legislație, Documentare și Contencios din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii, direcție care în punctul de vedere cu privire la plângerea

prealabilă formulată de petiționarul R.E. a punctat următoarele aspecte:

Conchide, arătând că petiționarul

îndeplinește condiția prevăzută de art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004

privitoare la lipsa antecedentelor penale, figurarea acestuia în evidența operativă

a organelor judiciare cu o faptă pentru care a fost sancționat administrativ nu

poate conduce automat la concluzia că acesta nu se bucură de o bună reputație.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în conformitate cu dispozițiile

legale și regulamentare ce reglementează modul de desfășurare a concursului de admitere

în magistratură, verificarea îndeplinirii condiției privind buna reputație se face

de către Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de judecată neavând atribuții

în acest sens;

- hotărârea recurată a

fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 12 și 14 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004, respectiv cu interpretarea greșită a noțiunii de bună-reputație. Astfel,

alături de competențele profesionale, sunt cerute și o probitate morală și a conduitei

socio-profesională ireproșabilă, cu valoare de exemplu pentru toți ceilalți, respectiv

ca viitorul magistrat să fie credibil și demn de respect. Această condiție este

distinctă de condiția lipsei antecedentelor penale, cerută pentru înscrierea la

concursul de admitere în magistratură și verificabilă anterior testului scris.

În drept, recurentul și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se

referă la pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a legii.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește primul

motiv de recurs, într-adevăr aprecierea condiției bunei-reputații revine Consiliului

Superior al Magistraturii, dar exercitarea acestei atribuții nu poate fi făcută

discreționar, fără o temeinică fundamentare faptică și legală.

Reglementând în mod expres

excesul de putere, definit ca „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților

publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor” [art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 554/2004] printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, legea contenciosului

administrativ stabilește atribuția instanței de a cenzura respectarea de către autoritățile

publice a limitelor marjei de apreciere.

Relevante în acest context

sunt și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, din decizia nr. 2267 din 30 aprilie 2010 unde se precizează

faptul că prin controlul judecătoresc „nu se pune problema evaluării unor cunoștințe,

însușiri sau aptitudini profesionale, pe baza unor criterii, chestionare sau bareme

de punctare stabilite de entitatea administrativă competentă, într-o maniera care

să se apropie de un examen școlar sau universitar, ci a verificării modului în care

autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce privește examinarea

condiției bunei reputații de către reclamant”.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs, ce se referă la interpretarea greșită a noțiunii de

bună credință și a noțiunii de bună-reputație prevăzut de art. 12 și 14 alin.

(2) din Legea nr. 303/2004, acesta este, de asemenea, nefondat.

Astfel, noțiunea de bună-reputație

nu are o definiție legală, stabilită prin Legea nr. 303/2004 sau prin Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum

și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, iar

în lipsa unei asemenea definiții trebuie avut în vedere sensul obișnuit al noțiunii,

care se referă la respectul și încrederea de care se bucură o persoană în societate.

Sub acest aspect, recurentul

însuși a susținut că această condiție este distinctă de cea a lipsei antecedentelor

penale, dar cu toate acestea invocă faptul că prin sancționarea reclamantului cu

amendă administrativă în urma unei cercetări penale, acesta nu se mai bucură de

o bună-reputație, deoarece a săvârșit o faptă penală.

Această concluzie a autorității

administrative nu este susținută de probatoriul existent la dosar, care fundamentează

concluzia că reclamantul este o persoană foarte bine apreciată în mediul social

și profesional.

Existența unei amenzi

administrative pentru un fapt izolat, lipsit de consecințe în plan juridic și social,

nu poate înlătura condiția bunei-reputații, cu atât mai mult cu cât situația de

fapt reținută nu a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, în urma unui proces

public și nici nu a condus la modificarea percepției publice despre reclamant.

În ceea ce privește motivul

de recurs privind pretinsa încălcare de către instanță a reglementărilor internaționale

care prevăd profilul magistratului, recurentul nu indică în mod concret niciuna

din prevederile încălcate. În acest sens, nici Carta universală a judecătorului,

nici Carta europeană privind statutul judecătorului, nici Principiile de bază ale

independenței judecătorului și nici Recomandarea nr. 12 a Comitetului Miniștrilor

din Consiliul Europei nu conțin prevederi aplicabile speței, în sensul de a defini

într-un mod specific noțiunea de bună-reputație.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea

atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 268 din 14

decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2011.