ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul I.C. a solicitat anularea Hotărârii nr. 832 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, obligarea C.S.M. să propună Președintelui României numirea sa în funcția de procuror fără examen sau concurs, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru aceasta, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în valoare de 100.000 lei. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat faptul că a formulat cerere pentru numirea în funcția de procuror, fără examen sau concurs, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, iar prin Hotărârea nr. 293 din 27 noiembrie 2007 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat faptul ca îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de procuror, fără examen sau concurs.

Reclamantul a criticat faptul că, deși s-au constatat îndeplinite condițiile legale de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în mod nelegal, prin hotărârea ce face obiectul acțiunii de față, a respins cererea sa de numire în funcția de procuror. Prin decizia nr. 1952 din 15 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a trimis cauza pentru competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ, având în vedere că petentul nu are calitatea de magistrat iar hotărârea ce face obiectul acțiunii de față are caracterul unui act administrativ. Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii București a formulat întâmpinare, invocând în principal, inadmisibilitatea acțiunii întrucât reclamantul nu a urmat, anterior sesizării instanței, procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 160 din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I.C. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a acționat în limita atribuțiilor sale legale, realizând o selecție între candidați, în limita locurilor disponibile, având în vedere datele ce rezultă din dosare profesionale ale candidaților, iar pe de altă parte, reglementarea art. 2 alin. (5), (7), (8), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004 nu constituie pentru orice candidat un drept la numirea în funcție, ci doar o vocație Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.C., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că judecarea cauzei a avut loc cu încălcarea dreptului său la apărare deoarece la termenul când s-a judecat pricina s-a aflat în imposibilitate de prezentare din motive de sănătate, aspect dovedit cu actul medical depus la dosar, că raporturile sale juridice cu intimatul s-au născut anterior abrogării art. 33 alin. (5) – (10) din Legea nr. 303/2004 și că procedura de selecție nu este un atribut al Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ci al Secției de procurori. Prin decizia nr. 3104 din 04 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de reclamant și s-a dispus casarea sentinței civile nr. 160 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Înalta Curte a arătat că dreptul la apărare al reclamantului nu a fost respectat în condițiile în care acesta a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei, însoțită de un certificat medical, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia, ceea ce atrage nulitatea hotărârii. Prin sentința civilă nr. 145 din 14 iunie 2010, pronunțată în rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I.C.

În motivarea acestei hotărâri, instanța fondului a reținut că din examinarea dispozițiilor legale incidente se desprinde concluzia că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are competența de a aproba numirea în funcția de judecător și procuror fără concurs, secțiile neputând decât să recomande această numire, nefiind fondate motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 832 din 30 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe care le invocă reclamantul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul I.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate, susținându-se că în mod greșit instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 832 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

este legală, fără a avea în vedere faptul că intimatul-pârât a avut o „atitudine abuzivă” în condițiile în care a transformat „interviul” derulat în fața sa, într-un adevărat examen, deși acesta nu trebuia să aibă loc, ci trebuiau verificate doar dosarele personale ale candidaților, ținându-se seama de recomandările Secției pentru procurori, iar urmare a interviului au rămas neocupate 36 de posturi. Recurentul susține că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de onestitate, moralitate și competență profesională, astfel că primirea sa în magistratură era oportună și corectă. De asemenea, recurentul menționează că prima instanță în mod eronat a apreciat cu privire la retroactivitatea dispozițiilor legii noi privind instituirea examenului sau concursului pentru ocuparea postului de procuror, întrucât raporturile sale juridice cu C.S.M.-ul s-au născut anterior legii noi.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. După cum se constată din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul a solicitat instanței, în principal, anularea Hotărârii nr. 823 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de numire în funcția de procuror, fără concurs, avându-se în vedere dispozițiile art. 33 alin. (5), (7) și (8) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor cu modificările și completările ulterioare, anterioare modificărilor prin O.U.G.

nr. 46/2008. Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, secțiile recomandă Plenului C.S.M. numirea persoanelor selectate pentru funcția de judecător, respectiv procuror. Candidații recomandați de secții și aprobați de plen, vor fi propuși Președintelui României pentru numirea în funcția de judecător, sau după caz, de procuror. Deci, pentru a putea fi propus și ulterior numit în funcția de procuror, fără concurs, era necesară îndeplinirea a două condiții cumulative, respectiv recomandarea secției în fața căreia candidatul a susținut interviul și, ulterior, aprobarea Plenului, astfel cum prevăd dispozițiile menționate anterior.

Prin urmare, actul privind propunerea de numire în funcția de procuror, fără concurs, este unul complex, fiind rezultatul întrunirii mai multor voințe juridice. Numai îndeplinirea cumulativă a celor două condiții transformă vocația la numire a candidatului întru-un veritabil drept de numire în funcția de magistrat. Este adevărat că recurentul a primit recomandarea Secției pentru procurori, pentru a fi propus în funcția de procuror, fără concurs, însă acest fapt nu conduce automat la obținerea aprobării de către Plenul CSM.

După cum se constată, Plenul CSM prin Hotărârea nr. 832/2007 a respins cererile mai multor candidați, printre care și reclamantul, care au urmat procedura în fața CSM în vederea propunerii Președintelui României pentru numirea în funcția de procuror, fără concurs, urmare a audierii acestora, a analizei performanțelor profesionale, astfel cum rezultă din înscrisurile prezentate, în temeiul art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 coroborate cu art. 33 alin. (5), (7), (8), (10) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare. Soluția instanței de fond cât și Hotărârea nr. 832/2007 atacată în prezenta cauză sunt corecte, întrucât Plenului CSM îi revine competența exclusivă de a evalua în concret aspectele care să determine acțiunea de aprobare a numirii și de a face propunerea către Președinte României, dreptul de selecție fiind exercitat în limitele legii, recomandarea secției având doar valoarea unei propuneri.

Aceasta, întrucât potrivit art. 12 din Legea nr. 303/2004, admiterea în magistratură prin concurs, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații reprezintă regula, iar numirea fără concurs – excepția, astfel că este firesc să revină competența Plenului C.S.M. de a examina candidaturile persoanelor care solicită numirea în funcția de judecător și/ sau procuror, în acord cu cerințele de bază instituite de lege (aptitudinea din punct de vedere medical și psihologic și buna reputație), prin prisma criteriilor aplicabile statutului magistraților în funcție.

Faptul că a avut loc o audiere a tuturor candidaților de către Plen, cât și faptul că au rămas neocupate o parte din locurile scoase la concurs, urmare a respingerii de către Plen a cererilor formulate de candidați, nu reprezintă o „atitudine abuzivă” a acestuia astfel cum susține recurentul, având în vedere cele reținute anterior cât și faptul că dreptul la alegerea profesiei, implicit a funcției de procuror se subordonează interesului general al eficientizării actului de justiție. Criticile recurentului privind greșita apreciere asupra retroactivității dispozițiilor legale privind instituirea examenului sau concursului pentru ocuparea postului de procuror sunt nefondate. Este adevărat că potrivit O.U.G.

nr. 46/2008 au fost abrogate dispozițiile art. 33 alin. (5)-(10 7 ) din Legea nr. 303/2004, în sensul excluderii modalității de admitere în magistratură fără concurs, fiind apreciate că nu garantează asigurarea calității actului de justiție, aceasta din urmă fiind indicatorul esențial al performanțelor sistemului judiciar românesc, evaluat periodic de Comisia Europeană. Însă, după cum se constată, la emiterea hotărârii atacate cât și la pronunțarea soluției de către instanța de fond s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 303/2004, în vigoare la momentul declanșării procedurii de numire în funcția de procuror, fără concurs, cu incidență asupra situației sale, anterioare O.U.G. nr. 46/2008.

Prin urmare, criticile formulate sunt lipsite de suport real. Față de toate aceste considerente, instanța de recurs apreciază ca nefondate criticile recurentului, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.C. împotriva Sentinței civile nr. 145 din data de 14 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.