ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 14/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți

de Casație și Justiție, reclamantul I.C. a solicitat anularea Hotărârii nr. 832

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

obligarea C.S.M. să propună Președintelui României numirea sa în funcția de

procuror fără examen sau concurs, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de

lege pentru aceasta, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în

valoare de 100.000 lei.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat faptul că a formulat cerere pentru numirea în funcția de

procuror, fără examen sau concurs, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, iar prin Hotărârea nr. 293 din 27 noiembrie 2007 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat faptul ca

îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de procuror,

fără examen sau concurs.

Reclamantul a criticat faptul că,

deși s-au constatat îndeplinite condițiile legale de către Secția pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii, în mod nelegal, prin hotărârea ce face obiectul acțiunii de

față, a respins cererea sa de numire în funcția de procuror.

Prin decizia nr. 1952 din 15 mai 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a trimis cauza pentru competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția

contencios administrativ, având în vedere că petentul nu are calitatea de

magistrat iar hotărârea ce face obiectul acțiunii de față are caracterul unui

act administrativ.

Pârâtul Consiliul Superior al

Magistraturii București a formulat întâmpinare, invocând în principal,

inadmisibilitatea acțiunii întrucât reclamantul nu a urmat, anterior sesizării

instanței, procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 160 din 12

decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul I.C.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a apreciat că Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a acționat în

limita atribuțiilor sale legale, realizând o selecție între candidați, în

limita locurilor disponibile, având în vedere datele ce rezultă din dosare

profesionale ale candidaților, iar pe de altă parte, reglementarea art. 2 alin.

(5), (7), (8), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004 nu constituie pentru orice

candidat un drept la numirea în funcție, ci doar o vocație

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul I.C., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că judecarea cauzei a avut loc cu

încălcarea dreptului său la apărare deoarece la termenul când s-a judecat

pricina s-a aflat în imposibilitate de prezentare din motive de sănătate,

aspect dovedit cu actul medical depus la dosar, că raporturile sale juridice cu

intimatul s-au născut anterior abrogării art. 33 alin. (5) – (10) din Legea nr.

303/2004 și că procedura de selecție nu este un atribut al Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii ci al Secției de procurori.

Prin decizia nr. 3104 din 04 iunie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat

de reclamant și s-a dispus casarea sentinței civile nr. 160 din 12 decembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Suceava cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

Înalta Curte a arătat că dreptul la

apărare al reclamantului nu a fost respectat în condițiile în care acesta a

formulat o cerere de amânare a judecării cauzei, însoțită de un certificat

medical, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia, ceea ce atrage

nulitatea hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 145 din 14

iunie 2010, pronunțată în rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamantul I.C.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța fondului a reținut că din examinarea dispozițiilor legale incidente se

desprinde concluzia că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are

competența de a aproba numirea în funcția de judecător și procuror fără

concurs, secțiile neputând decât să recomande această numire, nefiind fondate

motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 832 din 30 noiembrie 2007 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii pe care le invocă reclamantul.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul I.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin cererea de recurs se aduc, în

esență, critici sentinței atacate, susținându-se că în mod greșit instanța de

fond a reținut că Hotărârea nr. 832 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

este legală, fără a avea în vedere faptul că intimatul-pârât a avut o „atitudine

abuzivă” în condițiile în care a transformat „interviul” derulat în fața sa,

într-un adevărat examen, deși acesta nu trebuia să aibă loc, ci trebuiau

verificate doar dosarele personale ale candidaților, ținându-se seama de

recomandările Secției pentru procurori, iar urmare a interviului au rămas

neocupate 36 de posturi.

Recurentul susține că a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor de onestitate, moralitate și competență profesională,

astfel că primirea sa în magistratură era oportună și corectă.

De asemenea, recurentul menționează

că prima instanță în mod eronat a apreciat cu privire la retroactivitatea

dispozițiilor legii noi privind instituirea examenului sau concursului pentru

ocuparea postului de procuror, întrucât raporturile sale juridice cu C.S.M.-ul

s-au născut anterior legii noi.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată din expunerea

rezumativă prezentată anterior, recurentul a solicitat instanței, în principal,

anularea Hotărârii nr. 823 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de numire în

funcția de procuror, fără concurs, avându-se în vedere dispozițiile art. 33

alin. (5), (7) și (8) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor și

procurorilor cu modificările și completările ulterioare, anterioare

modificărilor prin O.U.G. nr. 46/2008.

Potrivit art. 29 alin. (1), (2) și (3)

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în

magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător și

procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 152/2006, secțiile recomandă Plenului C.S.M. numirea

persoanelor selectate pentru funcția de judecător, respectiv procuror.

Candidații recomandați de secții și

aprobați de plen, vor fi propuși Președintelui României pentru numirea în

funcția de judecător, sau după caz, de procuror.

Deci, pentru a putea fi propus și

ulterior numit în funcția de procuror, fără concurs, era necesară îndeplinirea a

două condiții cumulative, respectiv recomandarea secției în fața căreia

candidatul a susținut interviul și, ulterior, aprobarea Plenului, astfel cum

prevăd dispozițiile menționate anterior. Prin urmare, actul privind propunerea

de numire în funcția de procuror, fără concurs, este unul complex, fiind

rezultatul întrunirii mai multor voințe juridice.

Numai îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții transformă vocația la numire a candidatului întru-un

veritabil drept de numire în funcția de magistrat.

Este adevărat că recurentul a primit

recomandarea Secției pentru procurori, pentru a fi propus în funcția de

procuror, fără concurs, însă acest fapt nu conduce automat la obținerea

aprobării de către Plenul CSM.

După cum se constată, Plenul CSM

prin Hotărârea nr. 832/2007 a respins cererile mai multor candidați, printre

care și reclamantul, care au urmat procedura în fața CSM în vederea propunerii

Președintelui României pentru numirea în funcția de procuror, fără concurs, urmare

a audierii acestora, a analizei performanțelor profesionale, astfel cum rezultă

din înscrisurile prezentate, în temeiul art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004

coroborate cu art. 33 alin. (5), (7), (8), (10) din Legea nr. 304/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Soluția instanței de fond cât și

Hotărârea nr. 832/2007 atacată în prezenta cauză sunt corecte, întrucât

Plenului CSM îi revine competența exclusivă de a evalua în concret aspectele

care să determine acțiunea de aprobare a numirii și de a face propunerea către

Președinte României, dreptul de selecție fiind exercitat în limitele legii,

recomandarea secției având doar valoarea unei propuneri.

Aceasta, întrucât potrivit art. 12

din Legea nr. 303/2004, admiterea în magistratură prin concurs, pe baza

competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații reprezintă

regula, iar numirea fără concurs – excepția, astfel că este firesc să revină

competența Plenului C.S.M. de a examina candidaturile persoanelor care solicită

numirea în funcția de judecător și/ sau procuror, în acord cu cerințele de bază

instituite de lege (aptitudinea din punct de vedere medical și psihologic și

buna reputație), prin prisma criteriilor aplicabile statutului magistraților în

funcție.

Faptul că a avut loc o audiere a

tuturor candidaților de către Plen, cât și faptul că au rămas neocupate o parte

din locurile scoase la concurs, urmare a respingerii de către Plen a cererilor

formulate de candidați, nu reprezintă o „atitudine abuzivă” a acestuia astfel

cum susține recurentul, având în vedere cele reținute anterior cât și faptul că

dreptul la alegerea profesiei, implicit a funcției de procuror se subordonează

interesului general al eficientizării actului de justiție.

Criticile recurentului privind greșita

apreciere asupra retroactivității dispozițiilor legale privind instituirea

examenului sau concursului pentru ocuparea postului de procuror sunt nefondate.

Este adevărat că potrivit O.U.G. nr.

46/2008 au fost abrogate dispozițiile art. 33 alin. (5)-(10

7

) din

Legea nr. 303/2004, în sensul excluderii modalității de admitere în

magistratură fără concurs, fiind apreciate că nu garantează asigurarea

calității actului de justiție, aceasta din urmă fiind indicatorul esențial al

performanțelor sistemului judiciar românesc, evaluat periodic de Comisia

Europeană.

Însă, după cum se constată, la

emiterea hotărârii atacate cât și la pronunțarea soluției de către instanța de

fond s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 303/2004, în vigoare la momentul

declanșării procedurii de numire în funcția de procuror, fără concurs, cu

incidență asupra situației sale, anterioare O.U.G. nr. 46/2008.

Prin urmare, criticile formulate

sunt lipsite de suport real.

Față de toate aceste considerente,

instanța de recurs apreciază ca nefondate criticile recurentului, nefiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.C. împotriva

Sentinței civile nr. 145 din data de 14 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie

2011.